ORDONANȚĂ nr. 21 din 30 august 2017pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 705 din 31 august 2017



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I poz. 5 din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.  +  ARTICOL UNICOrdonanța Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 19 octombrie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 1(1) Comisia Națională de Prognoză se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, având rolul de a elabora studii și prognoze pe termen scurt, mediu și lung privind evoluția economiei românești în ansamblu, pe sectoare și în profil teritorial, sinteze macroeconomice, precum și de a fundamenta orientările strategice de dezvoltare și măsurile de politică economică proiectate de Guvern, în concordanță cu Programul de guvernare.2. La articolul 3 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:a^1) fundamentează orientările strategice de dezvoltare a României, în corelare cu prevederile Programului de guvernare și ale strategiilor naționale, sectoriale și regionale, cu evidențierea priorităților strategice pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare asumate;3. La articolul 3 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d) elaborează și/sau participă la realizarea de strategii naționale și sectoriale de dezvoltare economico-socială;4. La articolul 3 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:d^1) participă la elaborarea de programe și strategii de dezvoltare regionale și județene și sprijină autoritățile locale cu analize și prognoze pentru fundamentarea proiecțiilor bugetare;5. La articolul 3 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera h^1), cu următorul cuprins:h^1) efectuează evaluări de impact economico-sociale pentru proiectele de acte normative supuse spre aprobare Guvernului, la cererea inițiatorilor, și comunică prin Consiliul de Programare Economică, denumit în continuare C.P.E., dacă proiectele de acte normative sunt în concordanță cu Programul de guvernare și direcțiile strategice de dezvoltare;6. La articolul 3 alineatul (1), după litera j) se introduce o nouă literă, litera j^1), cu următorul cuprins:j^1) dezvoltă metodologii și modele specifice de evaluare a impactului ex-ante și ex-post și de programare economică;7. La articolul 4, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Pentru realizarea de strategii, studii, analize și evaluări de impact, precum și pentru fundamentarea prognozelor și direcțiilor strategice, Comisia Națională de Prognoză poate încheia contracte de cercetare-dezvoltare finanțate din bugetul propriu, în condițiile legii și cu avizul C.P.E.8. Articolul 5 se abrogă.9. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 8(1) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, președintele este ajutat de C.P.E., organism cu caracter consultativ, fără personalitate juridică.(2) C.P.E. are ca atribuții principale coordonarea procesului de evaluare a priorităților strategice și fundamentarea orientărilor strategice de dezvoltare a României. C.P.E. avizează rapoartele, analizele și prognozele efectuate de direcțiile de specialitate din cadrul Comisiei Naționale de Prognoză în scopul supunerii acestora aprobării Guvernului.(3) Din componența C.P.E. fac parte reprezentanți de prestigiu ai mediului academic și ai societății civile, cu preocupări în domeniul analizei și previziunii macroeconomice.(4) C.P.E. este format din 7 membri, inclusiv președintele Comisiei Naționale de Prognoză, care este și președintele acestuia.(5) Membrii C.P.E. sunt numiți pe o perioadă de 4 ani, prin decizie a prim-ministrului, la propunerea președintelui Comisiei Naționale de Prognoză, cu avizul ministrului finanțelor publice. (la 26-01-2018, Alineatul (5) din Articolul 8 , Punctul 9. , ARTICOL UNIC a fost modificat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 40 din 19 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 23 ianuarie 2018 ) (6) Membrii C.P.E. beneficiază de o indemnizație trimestrială de participare la ședință egală cu 25% din indemnizația lunară a președintelui Comisiei Naționale de Prognoză.(7) C.P.E. se întrunește trimestrial sau ori de câte ori este necesar.9^1. La articolul 9, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Secretarul general coordonează activitățile stabilite potrivit structurii organizatorice a Comisiei Naționale de Prognoză, îndeplinind și alte atribuții prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a instituției ori încredințate de președinte. (la 26-01-2018, ARTICOLUL UNIC a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 40 din 19 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 23 ianuarie 2018 ) 10. La articolul 10, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 10(1) Structura organizatorică și numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Comisiei Naționale de Prognoză se aprobă prin hotărâre a Guvernului.11. La articolul 10, alineatul (3) se abrogă.12. La articolul 12, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Compartimentele regionale de prognoză nu au personalitate juridică, urmând să facă parte din Direcția de modelare și prognoze regionale. (la 26-01-2018, ARTICOLUL UNIC a fost completat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 40 din 19 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 23 ianuarie 2018 ) 13. Anexa «Structura organizatorică a Comisiei Naționale de Prognoză» se abrogă. (la 26-01-2018, ARTICOLUL UNIC a fost completat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 40 din 19 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 23 ianuarie 2018 )
    PRIM-MINISTRU
    MIHAI TUDOSE
    Contrasemnează:
    Ministrul finanțelor publice,
    Ionuț Mișa
    București, 30 august 2017.Nr. 21.-----