ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 87 din 29 noiembrie 2017pentru completarea art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităților sanitare publice de interes județean și local
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 967 din 6 decembrie 2017



    Având în vedere prevederea conform căreia unitățile de asistență medico-socială înființate prin hotărâri ale consiliilor locale din orașe care au mai puțin de 5.000 de locuitori pot trece în responsabilitatea administrativă și financiară a consiliilor județene, dacă consiliile locale respective nu hotărăsc altfel,deoarece există unități de asistență medico-socială înființate prin hotărâri ale consiliilor locale din orașe care au un număr mai mare de 5.000 de locuitori, dar care nu pot să susțină financiar cheltuielile prevăzute conform standardului de cost aprobat pentru respectiva unitate de asistență medico-socială,întrucât beneficiarii serviciilor acordate în unitățile de asistență medico-socială sunt persoane cu afecțiuni cronice care necesită, permanent sau temporar, supraveghere, asistare, îngrijire, tratament și care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să își asigure nevoile sociale, să își dezvolte propriile capacități și competențe pentru integrare socială,deoarece lipsa de finanțare care trebuie asigurată de către consiliul local conform standardului de cost aprobat poate determina închiderea unității de asistență medico-socială,având în vedere că persoanele care se adresează unităților de asistență medico-socială nu provin numai din localitatea respectivă, aceste unități deservind beneficiari din întregul județ,luând în considerare faptul că, la nivel național, numărul unităților de asistență medico-socială este relativ mic, respectiv 69 de unități totalizând un număr de 3.234 paturi,deoarece unitățile de asistență medico-sociale răspund nevoilor unor oameni în suferință cu o condiție materială precară,luând în considerare situațiile în care finanțarea unităților de asistență medico-socială devine problematică, un prim exemplu fiind unitatea de asistență medico-socială aflată în administrarea Consiliului Local Podu Iloaiei, un oraș cu aproximativ 11.000 de locuitori, însă cu un buget insuficient pentru susținerea financiară a acestei unități,deoarece modificarea legislativă propusă are în vedere acordul celor două unități administrativ-teritoriale, respectiv al unității care cedează și al unității care preia în administrare,întrucât reglementările legale în vigoare determină închiderea unei unități de asistență medico-socială, respectiv a unității care funcționează în orașul Podu Iloaiei, județul Iași, pentru care, deși are mai mult de 5.000 de locuitori, alocațiile bugetare disponibile la nivelul consiliului local sunt total insuficiente și determină închiderea unității mai sus nominalizate,deoarece această situație este posibil să apară și în cazul altor județe,întrucât neadoptarea măsurilor propuse prin prezentul act normativ ar conduce la reale dificultăți în ceea ce privește acordarea serviciilor medicale și de asistență socială persoanelor care se adresează acestui tip de unitate,întrucât actuala capacitate a unităților de asistență medico-socială este total insuficientă, având în vedere listele de așteptare ale persoanelor care solicită internarea în unitățile de asistență medico-socială,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general și constituie situații de urgență a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  ARTICOL UNICDupă alineatul (6) al articolului 5 din Ordonanța Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităților sanitare publice de interes județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 31 august 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 99/2004, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:(6^1) Pentru asigurarea finanțării, unitățile de asistență medico-socială înființate prin hotărâri ale consiliilor locale din orașe cu peste 5.000 de locuitori pot trece în responsabilitatea administrativă și financiară a consiliilor județene, dacă consiliile locale respective și consiliile județene hotărăsc de comun acord acest lucru.
    PRIM-MINISTRU
    MIHAI TUDOSE
    Contrasemnează:
    Ministrul sănătății,
    Florian-Dorel Bodog
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale,
    administrației publice și fondurilor europene,
    Paul Stănescu
    Ministrul muncii și justiției sociale,
    Lia-Olguța Vasilescu
    Ministrul finanțelor publice,
    Ionuț Mișa
    București, 29 noiembrie 2017.Nr. 87.----