MODUL DE CALCUL din 23 decembrie 2014al prețurilor de decontare a medicamentelor care se acordă bolnavilor cuprinși în cadrul programelor naționale de sănătate nominalizate prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii (Anexa nr. 1)
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
  • CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
  • Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 951 bis din 29 decembrie 2014



    Notă
    Conținută de Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 951 din 29 decembrie 2014.

    MODUL DE CALCUL
    al prețurilor de decontare a medicamentelor care se acordă bolnavilor
    cuprinși în cadrul programelor naționale de sănătate nominalizate
    prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii
     +  Articolul 1(1) Pentru medicamentele din sub lista C secțiunea C2 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, care se eliberează prin farmacii cu circuit deschis, prețul de decontare se stabilește prin aplicarea procentului de 120% la prețul cu amănuntul maximal cu TVA, cel mai mic pe unitate terapeutică pe fiecare denumire comună internațională (DCI), formă farmaceutică asimilabilă/cale de administrare și concentrație.(2) Pentru medicamentele prevăzute la alin. (1) al căror preț cu amănuntul maximal cu TVA, calculat pe unitatea terapeutică, este mai mic decât prețul de decontare calculat potrivit alin. (1), prețul cu amănuntul maximal cu TVA devine preț de decontare.(3) Până la data de 1 martie 2016, prin excepție de la prevederile alin. (1), prețul de achiziție al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale Natrii Iodidum (131I) reprezintă prețul de decontare al acestora de la nivelul unității sanitare.-----Alin. (3) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.494/1.120/2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 900 din 3 decembrie 2015.(4) Abrogat.-------Alin. (4) al art. 1 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 633/411/2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 8 iunie 2017.  +  Articolul 2 Pentru medicamentele prevăzute la art. 1 alin. (1) care se eliberează prin farmaciile cu circuit închis, prețurile de decontare nu pot depăși prețurile cu ridicata corespunzătoare prețurilor de decontare prevăzute la art. 1 alin. (1), la care se adaugă TVA.  +  Articolul 3În cazul inițierii sau menținerii unui tratament cu medicamente imunosupresoare pentru bolnavii beneficiari ai programului național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană, respectiv bolnavii în status posttransplant, în cazul inițierii sau menținerii unui tratament cu medicamentele aferente DCI Asparaginazum pentru bolnavii beneficiari ai programului național de oncologie, precum și în cazul inițierii sau menținerii unui tratament cu medicamentele aferente DCI Imunoglobulină normală pentru administrare intravasculară pentru bolnavii beneficiari ai programului național de boli transmisibile, programului național de diagnostic și tratament pentru boli rare și sepsis sever, respectiv programului național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană, în condițiile legii, prețul cu ridicata la care se adaugă TVA, respectiv prețul cu amănuntul maximal cu TVA, calculat pe unitatea terapeutică, devine preț de decontare. (la 20-11-2017, Articolul 3 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1.342/1.192/2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 906 din 20 noiembrie 2017 ) -----