LEGE nr. 296 din 15 mai 2002privind acordarea asistenței medicale în România cetățenilor străini în baza acordurilor, înțelegerilor, convențiilor sau protocoalelor internaționale de reciprocitate în domeniul sănătății, la care România este parte
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2002



    Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Articolul 1(1) Cetățenii statelor cu care România a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale internaționale de reciprocitate în domeniul sănătății și stiintelor medicale beneficiază pe teritoriul României de servicii medicale acordate de instituțiile sanitare publice, în condițiile stabilite prin respectivele documente internaționale.(2) Cetățenii români aflați pe teritoriul acestor state beneficiază, în contrapartida, de aceleași drepturi.  +  Articolul 2(1) Prin derogare de la prevederile legislației privind asigurările sociale de sănătate, contravaloarea serviciilor medicale acordate potrivit art. 1 alin. (1) se suportă din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, la tarifele stabilite pentru cetățenii români asigurați, în condițiile stabilite prin respectivele documente internaționale.(2) Contravaloarea serviciilor medicale acordate potrivit art. 1 alin. (2) se suportă din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în condițiile stabilite prin respectivele documente internaționale.(3) Modul de decontare a serviciilor medicale prevăzute la alin. (1), precum și documentele justificative se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (la 22-08-2004, Articolul 2 a fost modificat de Articolul I din ORDONANȚA nr. 63 din 5 august 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 19 august 2004 ) Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 15 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    ALEXANDRU ATHANASIU
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 15 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    BOGDAN NICULESCU-DUVAZ
    ------------