HOTĂRÂRE nr. 534 din 30 mai 2007privind înființarea, atribuțiile, competențele și modul de funcționare ale Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări și reglementarea operațiunilor de finanțare, garantare și asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele și în contul statului
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 417 din 22 iunie 2007



    În conformitate cu Directiva 98/29/CE a Consiliului Uniunii Europene din 7 mai 1998 privind armonizarea principalelor dispoziții aplicabile asigurării creditelor de export pentru operațiunile care beneficiază de acoperire pe termen mediu și lung și Directiva 84/568/CEE a Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 1984 privind obligațiile reciproce ale societăților de asigurare a creditelor la export ale statelor membre care acționează în numele sau cu sprijinul statului sau ale departamentelor publice care acționează în locul acestor societăți, în cazul asigurării comune a unui contract care include unul sau mai multe subcontracte în unul sau mai multe state membre ale Uniunii Europene,în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Se înființează Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări ca organism fără personalitate juridică, funcționând pe lângă Ministerul Economiei și Finanțelor, cu scopul de a examina și aproba operațiunile de finanțare, garantare și asigurare ce se efectuează de către Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele și în contul statului.(2) Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări examinează și avizează emiterea de garanții de stat pentru împrumuturile contractate de operatorii economici și subîmprumuturile acordate de Ministerul Economiei și Finanțelor.(3) Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior înființat în baza Hotărârii Guvernului nr. 844/1991 privind înființarea Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, cu modificările și completările ulterioare, se desființează.  +  Articolul 2Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări funcționează în baza prezentei hotărâri, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată, prevederile acesteia referitoare la Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior aplicându-se Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Capitolul II Atribuțiile și competențele Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări  +  Articolul 3Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări are următoarele atribuții:a) aprobă limita maximă de expunere a fondurilor necesare desfășurării operațiunilor în numele și în contul statului de către Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.;a^1) aprobă acordarea plafoanelor de garantare pentru băncile comerciale din România în limita sumei prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a).Plafoanele de garantare sunt destinate garantării finanțărilor acordate de băncile comerciale beneficiarilor de finanțări și vor fi utilizate conform normelor emise de Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări. (la 14-04-2008, Articolul 3 din Capitolul II a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 380 din 31 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 286 din 14 aprilie 2008 ) b) examinează și aprobă instrumentele specifice derulate în numele și în contul statului de către Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. referitoare la:1. finanțarea, cofinanțarea, refinanțarea, garantarea, asigurarea și reasigurarea activităților de dezvoltare a infrastructurii, de dezvoltare a utilităților de interes public, de dezvoltare regională, de susținere a activității de cercetare-dezvoltare, de protecția mediului înconjurător, ocuparea și formarea personalului, susținerea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, precum și susținerea tranzacțiilor internaționale;2. emiterea garanțiilor de export, a garanțiilor pentru creditele pentru realizarea de bunuri și servicii destinate exportului, pentru creditul cumpărător și a garanțiilor pentru investiții românești în străinătate;3. asigurarea și reasigurarea creditelor de export, a investițiilor românești în străinătate, a garanțiilor de export și a operațiunilor de export în leasing, în numele și în contul statului;c) examinează și aprobă operațiunile individuale de finanțare, garantare și asigurare prevăzute la lit. b) pe care Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. urmează să le desfășoare în numele și în contul statului; (la 14-04-2008, Litera c^1) din Articolul 3 , Capitolul II a fost abrogată de Punctul 2, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 380 din 31 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 286 din 14 aprilie 2008 ) d) stabilește utilizarea plafoanelor valorice în cadrul cărora se vor aproba și desfășura operațiunile, în numele și în contul statului, pe baza clasamentelor de risc de țară elaborate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.;e) examinează și avizează emiterea de garanții de stat pentru împrumuturile contractate de operatorii economici, precum și subîmprumuturile acordate de Ministerul Economiei și Finanțelor;f) poate stabili orice alte instrumente destinate să asigure dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea utilităților de interes public, dezvoltarea regională, susținerea activității de cercetare-dezvoltare, protecția mediului înconjurător, ocuparea și formarea personalului, susținerea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, precum și susținerea tranzacțiilor internaționale, în concordanță cu politica Guvernului României. (la 14-04-2008, Litera f) din Articolul 3 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 380 din 31 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 286 din 14 aprilie 2008 )  +  Articolul 4Asigurarea și reasigurarea în numele și în contul statului pentru contractele de export se acordă după cum urmează:a) pe termen scurt, pe o durată totală de asumare a riscului de până la 2 ani, care include durata de rambursare și durata de fabricație;b) pe termen mediu și lung, pe o durată totală de asumare a riscului egală cu sau mai mare de 2 ani, care include durata de rambursare și durata de fabricație.  +  Articolul 5(1) Asigurarea și reasigurarea creditelor de export pe termen scurt se va realiza cu respectarea prevederilor Comunicatului Comisiei Europene către statele membre, în conformitate cu prevederile art. 93 (1) din Tratatul de înființare a Comunității Europene, pentru punerea în aplicare a art. 92 și 93 din Tratat în activitatea de asigurare a creditelor de export pe termen scurt (97/C 281/03), cu modificările și completările ulterioare.(2) Asigurarea și reasigurarea creditelor de export pe termen mediu și lung pentru operațiuni legate de exportul de bunuri și/sau servicii în țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene și care sunt finanțate prin credit-cumpă rător sau prin credit-furnizor ori plătite în numerar se va realiza cu respectarea prevederilor Regulamentului privind activitatea de asigurare a creditelor de export desfășurată de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., în numele și în contul statului, pentru operațiunile pe termen mediu și lung legate de exporturi de bunuri și/sau servicii destinate statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene, prevăzut în anexa nr. 2.(3) Coasigurarea creditelor de export pe termen scurt, mediu și lung, aferente unor contracte de export care includ unul sau mai multe subcontracte în unul ori mai multe dintre statele membre ale Uniunii Europene, se va realiza cu respectarea prevederilor Regulamentului privind activitatea de coasigurare de către Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., în numele și în contul statului, a creditelor de export aferente operațiunilor de export realizate în cooperare de mai multe întreprinderi din diferite state membre ale Uniunii Europene, prevăzut în anexa nr. 3.  +  Articolul 6(1) Operațiunile individuale prevăzute la art. 3 lit. c) se vor aproba după cum urmează:a) până la echivalentul a 50 milioane de euro, aprobarea operațiunii se va face de către Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări;b) peste plafonul prevăzut la lit. a), Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări va supune proiectele spre aprobare Guvernului.(2) Aprobarea operațiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) poate fi delegată de Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări Consiliului de administrație al Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 96/2000, republicată.(3) Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări va ratifica deciziile de aprobare a unor operațiuni luate de Consiliul de administrație al Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. potrivit alin. (2), prin hotărâre, la prima ședință a Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări după aprobarea operațiunii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data aprobării.  +  Articolul 7Normele care reglementează activitățile desfășurate în numele și în contul statului prevăzute la art. 3 lit. b) se aprobă de către Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Capitolul III Organizarea și funcționarea Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări  +  Articolul 8(1) Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări este alcătuit din 18 membri, dintre care un președinte și 3 vicepreședinți, reprezentanți ai organelor de specialitate ale administrației publice centrale și ai Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., potrivit anexei nr. 1. (la 14-08-2009, Alineatul (1) din Articolul 8 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 1, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 894 din 5 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 14 august 2009 ) (2) Desemnarea membrilor în cadrul Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări se face, prin ordin, de către ministrul în subordinea căruia aceștia își desfășoară activitatea, în cadrul ministerului din care provin, în conformitate cu anexa nr. 1.  +  Articolul 9(1) Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări se întrunește de regulă bilunar sau de câte ori este nevoie.(2) Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări se consideră legal întrunit în prezența majorității membrilor, hotărârile se iau cu votul majorității membrilor prezenți, iar în caz de paritate de voturi, președintele va avea drept de veto. (la 14-08-2009, Alineatul (2) din Articolul 9 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 894 din 5 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 14 august 2009 ) (3) În cadrul Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări hotărârile se adoptă prin vot deschis sau vot prin corespondență. În cazul votului împotrivă, acesta trebuie motivat.  +  Articolul 10Hotărârile Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări se consemnează în registrul de hotărâri ținut de secretariat și sunt semnate de președinte.  +  Articolul 11Pregătirea lucrărilor și analiza proiectelor care se supun aprobării Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări se realizează de către direcțiile de specialitate din cadrul Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., potrivit competențelor acestora.  +  Articolul 12(1) Lucrările de secretariat ale Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări vor fi asigurate, ca activitate permanentă și distinctă, de către Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.(2) Secretariatul Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări este alcătuit din cel mult 5 membri, salariați ai Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., desemnați de președintele Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare al acesteia. Activitatea Secretariatului va fi coordonată de un secretar coordonator, desemnat dintre membrii Secretariatului de către președintele Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.(3) Secretariatul asigură comunicarea hotărârilor Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări către cei interesați.(4) Reprezentarea și asistența juridică a Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări în fața instanțelor judecătorești sunt asigurate de Direcția juridică a Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. împreună cu Direcția generală juridică din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor. (la 07-01-2008, Articolul 12 din Capitolul III a fost completat de Punctul 2, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.580 din 19 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 07 ianuarie 2008 ) (5) Reprezentarea și asistența juridică a Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări în fața celorlalte organe și autorități ale statului sunt asigurate de Direcția juridică a Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. (la 07-01-2008, Articolul 12 din Capitolul III a fost completat de Punctul 2, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.580 din 19 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 07 ianuarie 2008 )  +  Articolul 13(1) Convocarea Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări se face de către Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. prin intermediul Secretariatului Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru ședință.(2) Odată cu convocarea se vor transmite membrilor Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări ordinea de zi a ședinței, precum și setul de materiale pregătite potrivit art. 11 referitoare la proiectele care urmează a fi supuse discuțiilor.(3) Scrisoarea de convocare a Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări împreună cu documentele mai sus menționate se vor transmite membrilor acestuia prin fax, poștă electronică sau prin curier.(4) De regulă, ședințele Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări se vor ține la sediul Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.  +  Articolul 14(1) Ședințele Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări sunt conduse de președinte. În lipsa acestuia, atribuțiile sale sunt exercitate de unul dintre vicepreședinți.(2) Secretarul coordonator va verifica prezența membrilor, consemnând în procesul-verbal al ședinței numărul membrilor prezenți, dezbaterile, precum și voturile exprimate în ședință sau prin corespondență, cu motivarea voturilor exprimate împotrivă.(3) Procesele-verbale ale ședințelor Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări se consemnează în registrul de procese-verbale ținut prin grija Secretariatului și se semnează de către președinte și de către secretarul coordonator.  +  Articolul 15Eliberarea în orice mod din funcția prevăzută în anexa nr. 1 a persoanelor care fac parte din Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări determină și încetarea calității de membru, președinte sau vicepreședinte în cadrul Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări.  +  Articolul 16(1) Pentru activitatea depusă efectiv în cadrul Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, membrii acestuia vor fi remunerați pe bază de indemnizație lunară, care se plătește lunar și se suportă de către Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.(2) Nivelul indemnizației lunare a membrilor Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări este de 20% din salariul lunar al președintelui Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.(3) Absența de la două ședințe ale Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, fără ca votul să fi fost exprimat prin corespondență, în cadrul aceleiași luni calendaristice, atrage neplata indemnizației pentru luna respectivă.  +  Capitolul IV Dispoziții finale  +  Articolul 17Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 844/1991 privind înființarea Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 15 ianuarie 1992, și Hotărârea Guvernului nr. 293/1992 pentru aprobarea atribuțiilor, competențelor și modului de funcționare ale Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, precum și a convențiilor-cadru pentru derularea activității de finanțare și asigurare a creditelor de comerț exterior în numele și contul statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 22 iunie 1992, cu modificările ulterioare.  +  Articolul 18Prevederile referitoare la Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior din cadrul Legii datoriei publice nr. 313/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 29 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte prevederi ale actelor normative în vigoare referitoare la Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior se vor aplica, de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări înființat prin prezenta hotărâre.  +  Articolul 19Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    Ministrul economiei
    și finanțelor,
    Varujan Vosganian
    Ministrul agriculturii
    și dezvoltării rurale,
    Decebal Traian Remeș
    București, 30 mai 2007.Nr. 534.  +  Anexa nr. 1COMPONENȚAComitetului Interministerial de Finanțări,Garanții și Asigurări┌────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┐│ 1.  Președinte     │Secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice -      ││                    │coordonator al Direcției generale de trezorerie și       ││                    │datorie publică                                          │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│ 2.  Vicepreședinte │Secretar de stat în cadrul Ministerului Întreprinderilor ││                    │Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri      │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│ 3.  Vicepreședinte │Președintele Băncii de Export-Import a României          │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│ 4.  Vicepreședinte │Secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei        │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│ 5.  Membru         │Secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice -      ││                    │coordonator al Direcției generale de programare bugetară │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│ 6.  Membru         │Secretar de stat - președintele Agenției Naționale de    ││                    │Administrare Fiscală                                     │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│ 7.  Membru         │Vicepreședinte al Băncii de Export-Import a României     │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│ 8.  Membru         │Secretar de stat în Ministerul Administrației și         ││                    │Internelor                                               │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│ 9.  Membru         │Președintele Autorității pentru Valorificarea Activelor  ││                    │Statului                                                 │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│10.  Membru         │Reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și  ││                    │Dezvoltării Rurale                                       │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│11.  Membru         │Secretarul general al Guvernului                         │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│12.  Membru         │Reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice          │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│13.  Membru         │Reprezentant al Autorității pentru Valorificarea         ││                    │Activelor Statului                                       │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│14.  Membru         │Reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice          │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│15.  Membru         │Reprezentant al Ministerului Dezvoltării Regionale și    ││                    │Locuinței                                                │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│16.  Membru         │Reprezentant al Ministerului Transporturilor și          ││                    │Infrastructurii                                          │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│17.  Membru         │Reprezentant al Ministerului Mediului                    │├────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤│18.  Membru         │Reprezentant al Ministerului Economiei                   │└────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────┘ (la 14-08-2009, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 3, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 894 din 5 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 14 august 2009 )  +  Anexa nr. 2REGULAMENT
    privind activitatea de asigurare a creditelor de export desfășurată de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.,
     în numele și în contul statului, pentru operațiunile pe termen mediu și lung legate de exporturi de bunuri și/sau
    servicii destinate statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene
     +  Anexa nr. 3REGULAMENT
    privind activitatea de coasigurare de către Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.,
    în numele și în contul statului, a creditelor de export aferente operațiunilor de export realizate în cooperare
    de mai multe întreprinderi din diferite state membre ale Uniunii Europene
    ---------