DECIZIA nr. 330 din 11 mai 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal și ale art. 4 și art. 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 663 din 11 august 2017



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Oana Cristina Puică- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal și ale art. 4 și art. 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Miodrag Bachici în Dosarul nr. 1.469/30/2015 al Tribunalului Arad - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 195D/2016.2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Sentința penală nr. 181 din 7 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.469/30/2015, Tribunalul Arad - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal și ale art. 4 și art. 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Excepția a fost ridicată de Miodrag Bachici cu ocazia soluționării unei contestații la executare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal și ale art. 4 și art. 8 din Legea nr. 187/2012 încalcă principiile fundamentale privind aplicarea legii penale mai favorabile, egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, dreptul la un proces echitabil și interzicerea deținerii arbitrare, întrucât nu permit reducerea pedepsei aplicate printr-o hotărâre rămasă definitivă anterior datei de 1 februarie 2014, dacă respectiva pedeapsă nu depășește noul maxim special. Susține că dispozițiile de lege criticate creează discriminare prin aceea că îngrădesc aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Consideră necesară repunerea în discuție a cauzelor definitiv judecate pentru a asigura tuturor persoanelor condamnate definitiv beneficiul legii penale mai favorabile. Autorul excepției arată că a fost condamnat la o pedeapsă situată în vecinătatea minimului special prevăzut de o lege specială, iar, ca urmare a modificărilor legislației penale intervenite la 1 februarie 2014, pedeapsa aplicată se situează la maximul special prevăzut de aceeași lege. Consideră că, astfel, se ajunge la stabilirea pedepselor pe baza unui criteriu aleatoriu și exterior conduitei persoanelor condamnate, ceea ce este în contradicție cu principiul egalității în fața legii. Totodată, pentru cei condamnați, pentru același tip de infracțiune, anterior datei de 1 februarie 2014, la pedepse orientate către maximul special, modificarea legislativă are chiar caracterul unei grațieri parțiale a pedepsei. Acest fapt conduce la existența unei discriminări în situația în care nu există posibilitatea redozării pedepsei aflate în executare. Mai mult, în cazul a doi coautori, este posibil ca unul să fie condamnat printr-o hotărâre judecătorească anterior datei de 1 februarie 2014 și, astfel, să nu beneficieze de coborârea limitelor de pedeapsă, iar celălalt coautor să nu fie condamnat, din varii motive, printr-o hotărâre definitivă, astfel că acesta din urmă va beneficia de prevederile legii penale mai favorabile, ceea ce conduce la o inegalitate de tratament juridic. Susține că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal și ale art. 4 și art. 8 din Legea nr. 187/2012 sunt constituționale doar în măsura în care permit aplicarea principiului mitior lex.6. Tribunalul Arad - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată, întrucât, spre deosebire de vechiul Cod penal, legiuitorul a decis să reglementeze, în noul cod, într-un mod diferit, aplicarea legii penale mai favorabile.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 365 din 25 iunie 2014 și nr. 385 din 26 iunie 2014.9. Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 379 din 26 iunie 2014, nr. 56 din 24 februarie 2015, nr. 71 și nr. 74 din 26 februarie 2015, în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal și ale art. 4 și art. 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins:– Art. 6 alin. (1) din Codul penal: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.“;– Art. 4 din Legea nr. 187/2012: „Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.“;– Art. 8 din Legea nr. 187/2012: „Dispozițiile art. 4 se aplică în mod corespunzător și pedepselor aplicate prin hotărâri care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a prezentei legi, pentru fapte incriminate de actele normative prevăzute în titlul II.“13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, precum și ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 9 privind interzicerea deținerii arbitrare din Declarația universală a drepturilor omului.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal și ale art. 4 și art. 8 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) și ale art. 16 alin. (1) din Constituție - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 și a constatat că, având în vedere importanța principiilor autorității de lucru judecat, al securității juridice și al separației puterilor în stat, legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancțiunea aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituție (paragraful 41).15. Prin decizia mai sus menționată, Curtea a observat că autorii excepției deduc neconstituționalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate definitiv, determinat de renunțarea la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive. Analiza în cauză pornește de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparația de către autorii excepției sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situației acestora ca fiind identică. Curtea a constatat, însă, că diferența rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancțiunile aplicate depășesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsinduși corespondent în noua legislație, situându-ne, astfel, în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât și de art. 6 din Codul penal actual, pe când în cazul celei de-a două categorii, în care se găsesc și autorii excepției, sancțiunile aplicate acestora nu depășesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată, însă, în Codul penal actual. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror pedeapsă definitivă depășește maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalității (paragrafele 45, 51 și 52).16. Referitor la pretinsa discriminare între persoanele care au săvârșit faptele sub imperiul legii vechi și au fost condamnate sub imperiul acestei legi și cele care, săvârșind faptele în aceleași condiții, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziții, prin Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situații identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv), astfel că tratamentul juridic diferențiat este justificat și nu se poate vorbi despre existența unei discriminări (paragraful 36).17. În fine, prin Decizia nr. 382 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 22 iulie 2015, Curtea a reținut că, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 8 din Legea nr. 187/2012, față de care nu au fost formulate critici distincte (paragraful 17).18. În ceea ce privește dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții de lege, reținând că cele statuate prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, precitată, se aplică mutatis mutandis (paragraful 20).19. În același sens sunt și deciziile nr. 735 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 17 februarie 2015, și nr. 381 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 28 iulie 2015. Deoarece nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor citate anterior își păstrează valabilitatea și în cauza de față.20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Miodrag Bachici în Dosarul nr. 1.469/30/2015 al Tribunalului Arad - Secția penală și constată că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal și ale art. 4 și art. 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 11 mai 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Oana Cristina Puică
    ----