DECIZIA nr. 425 din 15 iunie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 14 iulie 2017



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Afrodita Laura Tutunaru- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florin Țurcanu în Dosarul nr. 917/40/2016/a1 al Tribunalului Botoșani - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.112D/2016.2. La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepției și asistat de apărătorul ales, domnul avocat Vasile Tudor, din cadrul Baroului Suceava, cu delegație la dosar. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului convențional al autorului excepției, care pune concluzii de admitere, sens în care susține că dispozițiile legale criticate contravin, în principal, prevederilor constituționale ale art. 24 alin. (2), potrivit căruia „În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu“. Or, în faza urmăririi penale in rem persoana cercetată nu se poate apăra. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, deoarece începerea urmăririi penale in rem, chiar dacă autorul faptei este cunoscut, nu reprezintă expresia dreptului la apărare. Astfel, o persoană nu pot fi acuzată doar pe baza unei simple sesizări, întrucât pentru formularea unei acuzații în materie penală este necesar să se strângă probe care să creeze bănuiala rezonabilă că aceasta a săvârșit infracțiunea. Până la acest moment al bănuielii rezonabile nu există o acuzație în materie penală, sens în care, în absența acesteia, nu există niciun fel de rațiune pentru apărare. Împrejurarea că, în practică, ar fi posibilă o lărgire a acestui moment procesual nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare greșită a normelor.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 31 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 917/40/2016/a1, Tribunalul Botoșani - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florin Țurcanu într-o cauză penală aflată în procedura camerei preliminare. 7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, în măsura în care toate sau majoritatea actelor de urmărire penală se efectuează în procedura „in rem“. De aceea, dacă urmărirea penală „in rem“ este inclusă în expresia constituțională „tot cursul procesului“ din art. 24, este afectat dreptul la apărare în ipoteza în care autorul faptei este indicat chiar prin actul de sesizare sau este cunoscut. Deși, potrivit art. 92 alin. (1) din Codul de procedură penală, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, în practică un asemenea drept este suprimat de puterea de interpretare acordată procurorului care administrează întregul probatoriu al acuzării numai în baza unei ordonanțe de începere a urmăririi penale „in rem“. Așa fiind, sunt afectate și principiile legalității și imparțialității care guvernează activitatea procurorilor.8. În concluzie, se apreciază că urmărirea penală „in rem“ este compatibilă cu normele constituționale numai dacă se efectuează până la momentul identificării persoanei care a săvârșit fapta.9. Tribunalul Botoșani - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.11. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016. 12. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. 13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile scrise depuse de acesta, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală - cu denumirea marginală Începerea urmăririi penale, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 76 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, care au următorul conținut: (1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. [...](3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia și dosarul cauzei.“16. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției și a legilor, art. 21 referitor la Accesul liber la justiție, art. 24 referitor la Dreptul la apărare și art. 132 referitor la Statutul procurorilor. 17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare, chiar dacă analiza a avut în vedere dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificărilor introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, deoarece soluția legislativă contestată era aceeași, respectiv subsidiaritatea condiționată a începerii urmăririi penale „in personam“ față de cea primară obligatorie „in rem“. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016, paragrafele 52, 53, 56-61, ale cărei considerente sunt valabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, Curtea Constituțională a constatat că intervalul de timp ce separă momentul începerii urmăririi penale in rem de momentul începerii urmăririi penale in personam nu este strict și expres determinat de dispozițiile Codului de procedură penală. Cu toate acestea, dispoziția procesual penală precizează că procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de o persoană, când din datele și probele existente în cauză rezultă o bănuială rezonabilă că aceasta a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Astfel, procurorul este obligat ca, în acel moment, să dispună continuarea urmăririi penale față de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului „dispune“, iar nu „poate dispune“, astfel încât să se poată interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul începerii urmăririi penale in personam, până la realizarea probațiunii necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea directă a acestei măsuri.18. În principiu, existența bănuielii rezonabile este concomitentă cu formularea unei învinuiri in personam, care are valențele unei acuzații în materie penală. Cu toate acestea, pot exista situații în care cele două elemente nu au o existență simultană. Astfel, conceptul de „acuzație în materie penală“ poate fi definit drept „notificarea oficială, din partea autorității competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale“, definiție care depinde, de asemenea, de existența sau absența unor repercusiuni importante asupra situației persoanei (Hotărârea din 27 februarie 1980, pronunțată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46, și Hotărârea din 15 iulie 1982, pronunțată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73).19. De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia posibilitatea procurorului de a începe urmărirea penală afectează principiul imparțialității care guvernează activitatea procurorilor, consacrat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece, potrivit art. 100 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. De aceea, ținând seama de aceste prevederi, precum și de pregătirea profesională a procurorilor, Curtea a constatat că față de aceștia funcționează prezumția îndeplinirii cu bună-credință a activității lor, astfel încât să nu se ajungă la încălcarea drepturilor fundamentale. 20. S-a mai reținut că, din modul de redactare a prevederilor legale criticate nu se desprinde vreun înțeles echivoc, destinatarii normei, între care se regăsesc și organele judiciare, putând înțelege cu ușurință sensul acestora, motiv pentru care nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia ar fi afectate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) din Constituție. Faptul că de la data începerii urmăririi penale in rem și până la data începerii urmăririi penale in personam trece o perioadă mai mare de timp nu reprezintă o problemă de constituționalitate, întrucât, în funcție de circumstanțele fiecărei spețe, timpul necesar fundamentării bănuielii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit o infracțiune poate fi mai mare sau mai mic. Așa fiind, din perspectiva acestor critici, Curtea a constatat că acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate admite ideea înfrângerii prezumției de constituționalitate ca urmare a aplicării unor dispoziții în contradicție cu legea ori cu principiile fundamentale. 21. De altfel, prevederile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală stabilesc în mod clar că, atunci când există bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul va dispune continuarea urmăririi penale față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. În măsura în care, în dezacord cu prevederile de mai sus, procurorul nu respectă aceste exigențe, atunci, în cazul emiterii rechizitoriului, suspectul devenit inculpat poate supune cenzurii judecătorului de cameră preliminară verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, întrucât, potrivit art. 342 și art. 345 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, în procedura de filtru, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să constate nulitatea și să excludă actele de urmărire penală și probele administrate cu încălcarea legii care conferă, între altele, și un drept efectiv la apărare. În acest sens, Curtea a constatat că prevederile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că încălcarea dispozițiilor legale determină nulitatea actului, atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. De aceea, ori de câte ori toate sau majoritatea probelor din faza de urmărire penală au fost administrate numai în cursul urmăririi penale in rem, atunci se pot pune în discuție aspecte de aplicare a legii cu nesocotirea garanțiilor specifice dreptului la un proces echitabil, cum ar fi dreptul suspectului de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia, de a consulta dosarul, în condițiile legii, de a avea un avocat ales sau unul din oficiu pentru cazurile de asistență obligatorie, de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, de a fi informat cu privire la drepturile sale ori dreptul de a beneficia de alte drepturi prevăzute de lege. Câtă vreme, în funcție de particularitățile fiecărui caz, este dovedită privarea suspecților/inculpaților de drepturile conferite de Codul de procedură penală, fiindu-le grav afectat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, atunci probele și actele întocmite cu nerespectarea exigențelor legale pot fi înlăturate până la încheierea procedurii de cameră preliminară. Așa fiind, Curtea a constatat că aceste neajunsuri nu sunt o consecință a conținutului normativ al prevederilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, ci reprezintă o posibilă aplicare defectuoasă a lor și că, în acord cu exigențele dreptului la un proces echitabil, persoana interesată are posibilitatea să conteste legalitatea anumitor probe și acte de urmărire penală și să se opună utilizării lor în procedura de filtru.22. Pe de altă parte, faptul că nu este posibilă dobândirea calității oficiale de suspect imediat ce organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la săvârșirea unei fapte penale de către una sau mai multe persoane reprezintă o garanție justificată de necesitatea protejării drepturilor persoanelor împotriva cărora a fost formulată o astfel de sesizare, pentru ca acestea să nu fie supuse unor acuzații penale fără o minimă verificare a susținerilor, din care să rezulte atât existența faptei, cât și bănuiala rezonabilă că au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.23. În sfârșit, Curtea a mai constatat că, potrivit jurisprudenței sale, deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări. De aceea, Curtea a apreciat că are competența de a elimina viciul de neconstituționalitate astfel creat, esențială în asemenea situații fiind asigurarea respectării drepturilor și libertăților persoanelor, precum și a supremației Constituției (Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014). Totodată, Curtea a apreciat că analiza sa din această perspectivă se va realiza în cazul existenței unei practici relevante într-un anumit sens care determină neconstituționalitatea textului de lege criticat (a se vedea Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, paragraful 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, și Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016).24. Aplicând aceste considerente la speța supusă controlului de constituționalitate, Curtea a statuat că nu poate constata neconstituționalitatea textului de lege criticat, având în vedere că, în prezent, nu au fost relevate o practică și o interpretare a acestor reglementări care să contravină Legii fundamentale.25. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin Țurcanu în Dosarul nr. 917/40/2016/a1 al Tribunalului Botoșani - Secția penală și constată că dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Botoșani - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 iunie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Afrodita Laura Tutunaru
    ----