DECIZIA nr. 355 din 11 mai 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 718 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 14 iulie 2017



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ingrid Alina Tudora- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Doina Handîc, Ilie Jechel, Maricica Jechel, Marius Jechel, Iuliana Nicolet Barbă și Silvia Simionică în Dosarul nr. 37.256/301/2014 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.180D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că nu pot fi primite susținerile autorilor excepției, întrucât există cale de atac împotriva hotărârii pronunțate în apel în materia executării silite (contestație la executare), așa încât reglementarea legală criticată nu contravine dispozițiilor constituționale invocate.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 3 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 37.256/301/2014, Curtea de Apel București - Secția a IVa civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Doina Handîc, Ilie Jechel, Maricica Jechel, Marius Jechel, Iuliana Nicolet Barbă și Silvia Simionică într-o cauză având ca obiect o contestație la executare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile art. 718 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale raportate la împrejurarea că, în speță, calea procesuală a recursului ar fi imposibilă. Arată, astfel, că, împotriva hotărârii pronunțate în apel în materia executării silite (contestație la executare), cu excepțiile de rigoare stabilite de legiuitor, există o singură cale de atac ordinară, și anume aceea a apelului, fiind imposibilă exercitarea căii de atac a recursului, chiar și în situația în care hotărârea pronunțată în apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, adică atunci când aceasta este vădit nelegală. Or, în materia contestației la executare, prin inadmisibilitatea căii extraordinare de atac a recursului în situația aplicării greșite a normelor de drept material, hotărârea, chiar fiind vădit nelegală, nu poate fi retractată sau reformată prin nicio altă cale de atac. Se susține că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic.6. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă opinează în sensul caracterului constituțional al prevederilor art. 483 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă și arată că „prin limitarea la exercitarea numai a unei căi de atac, legiuitorul nu a procedat la restrângerea exercițiului altor drepturi, în condițiile în care nu a fost acordat acest drept unor categorii de litigii. De asemenea, nu se poate reține că prin reglementarea doar a unei căi de atac s-ar fi încălcat principiile egalității în fața legii și al imparțialității legiuitorului.“7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și arată că, referitor la soluția legislativă criticată, în doctrină s-a învederat că aceasta nu este inedită, un atare caz alăturându-se multiplelor situații în care legiuitorul, din motive de accelerare a judecăților, a instituit posibilitatea atacării hotărârii numai cu apel. Totodată, menționează că art. 718 din Codul de procedură civilă nu face nicio referire cu privire la căile extraordinare de atac, dar tocmai pentru că nu face o asemenea referire trebuie considerat că este admisibilă și exercitarea acestor căi extraordinare de atac, respectiv contestația în anulare și revizuirea.9. Se invocă, de asemenea, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 436 din 30 mai 2006 sau Decizia nr. 540 din 7 iunie 2007, prin care Curtea a reținut, în esență, că accesul liber la justiție nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite.10. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu contravin normelor constituționale și convenționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că, așa cum a reținut și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, accesul la justiție nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Așa fiind, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Din examinarea încheierii de sesizare, precum și a înscrisurilor depuse la dosar, Curtea reține faptul că, prin cererea de recurs formulată de recurenții Doina Handîc, Ilie Jechel, Maricica Jechel, Marius Jechel, Iuliana Nicolet Barbă și Silvia Simionică, aceștia au invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă. Deși Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, în cuprinsul încheierii de sesizare, și-a exprimat opinia asupra caracterului constituțional al acestor prevederi legale, instanța de judecată omite, însă, să sesizeze Curtea și cu excepția de neconstituționalitate a art. 483 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă.14. În acest context, în jurisprudența sa (exemplu fiind Decizia nr. 744 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, sau Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012), Curtea a statuat că, în cazul în care instanța de judecată sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a anumitor dispoziții din legi sau ordonanțe, fără a se pronunța asupra altora, criticate în cadrul aceleiași excepții de neconstituționalitate, instanța de contencios constituțional va analiza excepția de neconstituționalitate, astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său. Doar în ipoteza în care instanța judecătorească, prin dispozitivul hotărârii, consideră excepția referitoare la una sau unele dintre dispozițiile legale criticate ca fiind inadmisibilă, contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, și respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituțională nu se va pronunța cu privire la această excepție. În această împrejurare, autorul are, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, posibilitatea atacării cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare, a soluției de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate.15. În consecință, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 718 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 483 alin. (2) ultima teză: „De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“;– Art. 718 alin. (1): „Hotărârea pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel, cu excepția hotărârilor pronunțate în temeiul art. 712 alin. (4) și art. 715 alin. (4) care pot fi atacate în condițiile dreptului comun.“16. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 alin. (2) teza finală referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124 alin. (2) care prevăd că justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, precum și celor ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac. Se invocă, totodată, și încălcarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că sunt neîntemeiate susținerile autorilor acesteia referitoare la neconstituționalitatea reglementării criticate din Codul de procedură civilă, din perspectiva imposibilității exercitării căii de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în materia contestației la executare.18. În jurisprudența sa (exemplu fiind Decizia nr. 37 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 28 ianuarie 2008 sau Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010), Curtea a reținut că accesul la justiție, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. Totodată, s-a statuat că art. 21 din Constituție nu precizează in terminis că accesul liber la justiție implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât și a recursului, situație în care exercitarea cumulativă a ambelor căi de atac împotriva unei hotărâri nu constituie un criteriu de constituționalitate. Pentru aceleași rațiuni, Curtea a apreciat că nu sunt încălcate nici prevederile art. 124 din Constituție.19. Referitor la critica raportată la art. 129 din Constituție, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii, Curtea a stabilit că această normă din Legea fundamentală lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătorești (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 1.341 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 3 decembrie 2010, și Decizia nr. 246 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 25 aprilie 2012).20. Curtea reține, totodată, că reglementarea cuprinsă în art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevede că hotărârea pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel, cu excepția hotărârilor pronunțate în temeiul art. 712 alin. (4) și art. 715 alin. (4), care pot fi atacate în condițiile dreptului comun, nu contravine nici art. 16 din Constituție, întrucât legiuitorul, în considerarea unor situații speciale, justificate în mod obiectiv și rațional, poate institui un tratament juridic diferențiat. În cazul de față, legiuitorul a stabilit, ca regulă generală, că atacarea hotărârilor pronunțate în contestația la executare se face numai cu apel. Cele două excepții cuprinse în textul contestat se referă la împărțirea bunurilor proprietate comună și la contestația formulată de o terță persoană ce vizează un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit. O atare opțiune a legiuitorului este justificată de domeniile în care intervin aceste reglementări, și anume în ipoteze specifice ce țin de materia succesiunilor sau a drepturilor reale.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Doina Handîc, Ilie Jechel, Maricica Jechel, Marius Jechel, Iuliana Nicolet Barbă și Silvia Simionică în Dosarul nr. 37.256/301/2014 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și constată că prevederile art. 718 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 11 mai 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ingrid Alina Tudora
    ----