DECIZIA nr. 41 din 29 mai 2017referitoare la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 14 iulie 2017



    Dosar nr. 4.154/1/2016
    Iulia Cristina Tarcea- președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
    Lavinia Curelea- președintele delegat al Secției I civile
    Eugenia Voicheci- președintele Secției a II-a civile
    Lavinia Dascălu- judecător la Secția I civilă
    Andreia Liana Constanda- judecător la Secția I civilă
    Bianca Elena Țăndărescu- judecător la Secția I civilă
    Cristina Petronela Văleanu- judecător la Secția I civilă
    Valentina Vrabie- judecător la Secția a II-a civilă
    Rodica Zaharia- judecător la Secția a II-a civilă
    Nela Petrișor- judecător la Secția a II-a civilă
    Rodica Dorin- judecător la Secția a II-a civilă
    Mărioara Isailă- judecător la Secția a II-a civilă
    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 4.154/1/2016, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul). Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulament.Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept cu privire la următoarele aspecte: „1) Dacă acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic (clauze din contract) constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat. 2) În cazul în care răspunsul la prima întrebate este pozitiv (adică acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv), de când începe să curgă termenul de prescripție?“ Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimatul-reclamant și apelanta-pârâtă au depus, în termen legal, prin avocat, puncte de vedere asupra chestiunii de drept; de asemenea, la dosar sau depus opinii ale specialiștilor, după cum urmează: opinia titularului Catedrei de drept civil și de drept procesual civil a Institutului Național al Magistraturii, precum și a formatorilor cu normă întreagă din cadrul acesteia, a specialiștilor Departamentului de Drept privat din cadrul Facultății de Drept din Universitatea București - conferențiar universitar doctor Cristina Zamșa (coordonator), conferențiar universitar doctor George Ilie, conferențiar universitar doctor Radu Rizoiu și asistent universitar doctor Bogdan Vișinoiu și a specialiștilor Facultății de Drept din Universitatea „Nicolae Titulescu“ din București - profesor universitar doctor Gabriel Boroi și asistent universitar doctor Carla Alexandra Anghelescu.În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării 1. Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 20 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 17.351/193/2014, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „1) Dacă acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic (clauze din contract) constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat (Decretul nr. 167/1958). 2) În cazul în care răspunsul la prima întrebate este pozitiv (adică acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv), de când începe să curgă termenul de prescripție?“ II. Expunerea succintă a procesului 2. Prin Sentința civilă nr. 9.463 din 23 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Botoșani, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la nulitatea contractului de credit și restituirea prestațiilor, iar pe fond s-a admis acțiunea precizată, având ca obiect acțiunea în constatare formulată de reclamanții A și B, în contradictoriu cu pârâta Banca C, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzut de art. 9 lit. b) și lit. e) din contractul de credit nr. xxxx din 8 august 2008, referitoare la comisionul de administrare și la comisionul de urmărire riscuri și s-a dispus eliminarea acestor clauze, pârâta fiind obligată să restituie reclamanților suma de 186 euro, cu titlu de comision de administrare și suma de 1.039,5 euro - comision de urmărire riscuri. Totodată, s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului de cerere referitor la nulitatea clauzei prevăzută de art. 6 din contract.3. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sancțiunea aplicabilă în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu completările ulterioare (Legea nr. 193/2000), este nulitatea absolută, care poate interveni oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale excepție, fiind imprescriptibilă extinctiv.4. Pe fond s-a reținut, în esență, că prevederile contractului de credit bancar nr. xxxx din 8 august 2008, referitoare la comisionul de urmărire riscuri și comisionul de administrare, nu au fost negociate direct cu reclamanții, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000; că banca, prin stipularea unor astfel de clauze, a mărit artificial costul creditului, disimulând în fapt un procent consistent de dobândă, creând în detrimentul reclamanților un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe. Ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor mai sus menționate, prima instanță a dispus obligarea Băncii C la restituirea către reclamantă a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare în cuantum de 186 euro și 1.039,5 euro - comision de urmărire riscuri, reținând caracterul retroactiv al efectelor, plata devenind nejustificată.5. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Banca C, prin Sucursala Botoșani, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.6. Criticile formulate au vizat modul în care instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și fondul cauzei, reiterându-se și dezvoltându-se, în esență, apărările și argumentele din întâmpinarea depuse la instanța de fond.7. Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a arătat că, astfel cum s-a statuat și în doctrină, nulitatea ce intervine în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativă, interesul ocrotit fiind unul privat, al consumatorului, dintr-un contract de credit determinat, iar nu unul public.8. Perioada în care se poate introduce o astfel de acțiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale, este de trei ani, conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termen suficient de îndelungat pentru a permite consumatorului să sesizeze discrepanța dintre condițiile în care a crezut că a contractat și condițiile pe care banca le aplică în fapt, fiind mai mult decât firesc ca pasivitatea consumatorului timp de trei ani să fie sancționată prin aplicarea prescripției. În ceea ce privește restituirea prestațiilor s-a susținut că, în conformitate cu prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită“ și a apreciat că orice pretenții ale reclamanților pentru fiecare perioadă cuprinsă între momentul perfectării contractului și împlinirea termenului de 3 ani înainte de introducerea acțiunii trebuiau respinse de instanța de fond, dreptul la acțiune fiind prescris.9. În ședința publică din 21 iunie 2016, intimatul-pârât a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.10. Prin Încheierea din 20 septembrie 2016, instanța a considerat sesizarea admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecății.III. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării 11. Prin Încheierea pronunțată la data de 20 septembrie 2016, Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:– problema de drept ridicată nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data de 20 septembrie 2016;– problema de drept enunțată este nouă, deoarece prin consultarea jurisprudenței s-a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă decizie;– de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, raportat la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, depinde soluționarea pe fond a cauzei.IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 12. Intimatul-reclamant a apreciat că este admisibilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, întrucât de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 raportat la prevederile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 depinde soluționarea cauzei. A subliniat că, sub acest aspect, unele instanțe de judecată au reținut că finalitatea constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, astfel încât au dat eficiență principiului quod nullum est, nullum producit effectum, dispunându-se restituirea sumelor încasate cu titlu de comisioane și dobânzi încasate necuvenit, dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu acest titlu fiind considerat imprescriptibil. Dimpotrivă, alte instanțe au apreciat că și în situația în care clauzele privind comisioanele și dobânda bancară variabilă sunt considerate abuzive, restituirea prestațiilor/sumelor încasate necuvenit cu titlu de comisioane și dobânzile bancare sunt supuse termenului de prescripție de trei ani, dispunându-se restituirea acestor prestații anterior introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv trei ani, conform dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958. 13. Apelanta-pârâtă, prin punctul de vedere depus, arată că în actuala formulare a dispozițiilor art. 520 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezintă un apanaj exclusiv al completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei. Admiterea legitimării procesuale a părților pentru acest demers echivalează cu o nesocotire flagrantă a modificărilor legislative intervenite.În subsidiar s-a arătat că solicitarea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție este nefondată din perspectiva îndeplinirii condițiilor legale de admisibilitate expres și limitativ prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 14. După comunicarea raportului, intimatul-reclamant a depus, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susținut că se impune unificarea practicii neunitare în această materie.15. Apelanta-pârâtă, prin avocat, a exprimat un punct de vedere în sensul respingerii ca inadmisibilă a sesizării, deoarece nu s-a dovedit caracterul de noutate al problemei de drept invocate și nici faptul că instanțele au dat dezlegări diferite apărărilor formulate, care au condus la conturarea unei practici neuniforme. Pe fondul chestiunii de drept a apreciat că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unui act juridic lovit de nulitate are, în mod evident, un conținut pecuniar, fiind, prin excelență, o acțiune personală, prescriptibilă extinctiv în termenul general de prescripție, de trei ani.V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept16. Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 17.351/193/2014 al Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a subliniat că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza actului anulat este prescriptibilă extinctiv și termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de anulare a actului, opinia fiind argumentată pe un studiu de doctrină. Totodată s-a subliniat că în cadrul Tribunalului Botoșani există mai multe opinii, fiind citate în extras considerente din Decizia nr. 1.470 din 28 iunie 2016, Decizia nr. 408 din 15 martie 2016 și din Decizia nr. 834 din 29 septembrie 2015.VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie17. Curtea de Apel București a comunicat că punctul de vedere majoritar al judecătorilor specializați în materie civilă este acela că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul este prescriptibilă extinctiv, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data constatării acestei nulități prin hotărâre judecătorească definitivă. Argumentul principal al acestei opinii rezidă în caracterul personal, patrimonial al acțiunii în discuție, ce atrage aplicarea art. 1 alin. (3) și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, judecătorii din cadrul Secției a III-a civile și pentru cauze cu minori și de familie au arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 71/2011), în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 17 aprilie 2014. Judecătorii din cadrul Secției a IV-a civile au considerat că regimul prescripției extinctive este supus în totalitate legii noi, potrivit dispozițiilor art. 2.525 din Codul civil. Tribunalul Ilfov și Tribunalul Teleorman au comunicat că punctul de vedere al judecătorilor este în sensul că o singură excepție este admisă în cazul bunurilor individual determinate, deoarece în cazul acestora repunerea în situația anterioară echivalează cu valorificarea unui drept real, astfel încât acțiunea este imprescriptibilă extinctiv. Dimpotrivă, în cazul bunurilor de gen, fungibile, așa cum sunt sumele de bani achitate în baza unui contract, repunerea în situația anterioară are un caracter esențialmente prescriptibil, indiferent de caracterul absolut sau relativ al nulității care generează o astfel de repunere în situația anterioară.Opinia contrară, în sensul imprescriptibilității acțiunii, a fost exprimată de un număr mic de judecători de la Secția a IV-a civilă a Curții de Apel București, Tribunalul Călărași și Judecătoria Giurgiu, fără a fi însoțită de argumente.În ilustrarea acestor opinii au fost depuse hotărâri judecătorești: Încheierea din 28 octombrie 2015 și Decizia nr. 1.148 din 3 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 1.121/1.748/2013, hotărâre care nu prezintă relevanță în raport cu obiectul sesizării; Încheierea din 7 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 35.125/3/2015; Decizia nr. 1.318 din 18 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 22.112/300/2015, definitivă; Încheierea din 26 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 5.340/3/2016; Încheierea din 14 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 40.160/3/2015; Încheierea din 3 martie 2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 382/3/2016; Sentința nr. 82 din 12 ianuarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare; Sentința nr. 15.895 din 27 septembrie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 București, împotriva căreia s-a declarat apel, termenul de judecată nefiind stabilit; Încheierea din 29 septembrie 2016, pronunțată în Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. 9.015/301/2016; Sentința nr. 8.518 din 2 septembrie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 967A din 21 martie 2016 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă; Sentința nr. 14.739 din 22 decembrie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, apelul declarat împotriva acesteia fiind respins ca tardiv prin Decizia nr. 1.466 din 6 aprilie 2017 a Tribunalului București - Secția a VI-a civilă; Sentința nr. 8.770 din 4 august 2016 a Judecătoriei Sectorului 4 București, apelul declarat împotriva acesteia fiind respins prin Decizia nr. 1.487 din 10 aprilie 2017 a Tribunalului București - Secția a VI-a civilă; Încheierea din 23 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr. 24.244/4/2015; Sentința nr. 9.027 din 21 decembrie 2016 a Judecătoriei Sectorului 5 București, apelurile declarate împotriva acesteia fiind în curs de soluționare, fără termen stabilit; Încheierea din 4 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. 14.420/3/2015; Sentința nr. 8.809 din 21 octombrie 2013 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 1.526A din 1 octombrie 2014 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă; Sentința nr. 8.808 din 21 octombrie 2013 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 2.124R din 25 iunie 2014 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă; Sentința nr. 6.548 din 23 septembrie 2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 878A din 29 februarie 2016 a Tribunalului București - Secția a V-a civilă; Încheierea din 17 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în Dosarul nr. 2.614/303/2014, definitivă prin respingerea apelului; Sentința nr. 1.308 din 26 februarie 2014 a Judecătoriei Sectorului 6 București, schimbată în parte prin Decizia nr. 921 din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului București - Secția a VI-a civilă, definitivă; Sentința civilă nr. 8.266 din 6 noiembrie 2014 a Judecătoriei Sectorului 6 București, definitivă prin Decizia nr. 958A din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului București - Secția a VI-a civilă; Decizia nr. 59 din 4 aprilie 2014 a Tribunalului Călărași - Secția civilă, irevocabilă; Decizia nr. 451F din 24 martie 2015 a Tribunalului Ialomița - Secția civilă, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 1.352 din 24 septembrie 2015 a Curții de Apel București - Secția a V-a civilă.18. Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secției a II-a civile, potrivit căruia acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă în termen de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului; judecătorii din cadrul Tribunalului Alba și Tribunalului Sibiu au susținut că acțiunea este imprescriptibilă, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958; Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a comunicat punctul de vedere al judecătorilor în sensul că acțiunea este imprescriptibilă dacă petitul în restituirea pretențiilor este formulat împreună cu acțiunea în constatarea nulității clauzei abuzive, însă este prescriptibilă în 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin s-a constatat nulitatea clauzei abuzive, dacă s-a formulat pe cale principală. S-au anexat hotărâri judecătorești în ilustrarea acestor opinii, respectiv: Sentința nr. 723 din 15 octombrie 2015 a Judecătoriei Sebeș, definitivă prin Decizia nr. 589/A din 26 mai 2016 a Tribunalului Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență; Sentința nr. 115 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Câmpeni, definitivă prin Decizia nr. 688/A din 9 iunie 2016 a Tribunalului Alba - Secția a II-a de contencios administrativ, fiscal și de insolvență; Decizia nr. 163 din 12 februarie 2016 a Tribunalului Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, definitivă; Sentința nr. 1.270 din 26 aprilie 2016 a Judecătoriei Deva, definitivă prin Decizia nr. 313 din 28 februarie 2017 a Tribunalului Hunedoara - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal; Sentința nr. 1.322 din 4 mai 2016 a Judecătoriei Deva, definitivă prin Decizia nr. 1.639/A din 29 noiembrie 2016 a Tribunalului Hunedoara - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal; Sentința nr. 1.884 din 7 iulie 2016 a Judecătoriei Petroșani, aflată în prezent în apel la Tribunalul Hunedoara, pronunțarea fiind amânată la 6 iunie 2017; Sentința nr. 53 din 26 ianuarie 2016 a Judecătoriei Câmpeni, definitivă prin Decizia nr. 995/A din 23 septembrie 2016 a Tribunalului Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, precum și Sentința nr. 876 din 12 noiembrie 2015 a Judecătoriei Sebeș, definitivă prin Decizia nr. 1.383/A din 24 noiembrie 2016 a Tribunalului Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență fiind nerelevante sub aspectul analizării chestiunilor de drept semnalate.19. Curtea de Apel Bacău a comunicat că pe rolul acestei instanțe nu a identificat jurisprudență în materia ce face obiectul sesizării.Tribunalul Neamț a comunicat opinia judecătorilor, potrivit căreia acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act constatat nul este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani. Cât privește începutul curgerii termenului de prescripție, judecătorii Secției I civile au apreciat că acesta se identifică cu data promovării acțiunii în constatarea nulității contractului de credit bancar, pe când judecătorii Secției a II-a civilă au considerat că este data la care instanța a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale. În acest ultim sens, sa depus Decizia nr. 144/RC din 10 iunie 2014, definitivă.Colectivele de judecători din cadrul Judecătoriilor Piatra-Neamț, Târgu Neamț și Bicaz, precum și ai Tribunalului Bacău, Judecătoriilor Moinești, Buhuși și Onești au arătat că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act constatat nul este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută, fiind anexată Decizia nr. 270 din 3 martie 2016 a Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, definitivă.Judecătoria Bacău a comunicat că punctul de vedere al judecătorilor este în sensul că acțiunea este imprescriptibilă atunci când este accesorie cererii de constatare a nulității absolute a actului juridic și este prescriptibilă în 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulității absolute, atunci când este formulată pe cale separată. A comunicat Sentința nr. 2.412 din 20 aprilie 2015, definitivă prin Decizia nr. 270 din 3 martie 2016 a Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.20. Curtea de Apel Brașov a înaintat opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Covasna, care au apreciat că acțiunea este prescriptibilă în termenul de 3 ani, ce începe să curgă de la data constatării nulității clauzei contractuale, dar și pe cea a judecătorilor din cadrul Tribunalului Brașov, care au susținut că dreptul la acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul este imprescriptibil; în acest sens sau depus deciziile nr. 673/A din 8 aprilie 2016 și nr. 1.986/A din 25 noiembrie 2016, pronunțate de Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, definitive.21. Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj au comunicat că practica judiciară este în sensul că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act constatat nul este prescriptibilă extinctiv, termenul începând să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută a respectivului act; aceeași opinie a fost exprimată și de judecătorii din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, Judecătoriei Gherla, Judecătoriei Turda, Judecătoriei Baia Mare, Judecătoriei Sighetu Marmației și Tribunalului Sălaj. În ilustrarea acestei opinii, au fost înaintate următoarele hotărâri judecătorești relevante: Decizia nr. 1.062 din 15 decembrie 2016 a Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, definitivă; Decizia nr. 1.599 din 17 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj - Secția I civilă, definitivă; Sentința nr. 4.802 din 13 mai 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare; Sentința nr. 8.490 din 7 octombrie 2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, aflată în apel, pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, cu termen de judecată la 12 iunie 2017; Decizia nr. 1.244 din 17 decembrie 2013 a Tribunalului Sălaj; încheierile din 23 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.726/211/2016), din 9 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.664/211/2016), din 6 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.185/211/2016), din 26 martie 2014 (în Dosarul nr. 19.380/211/2013), din 7 aprilie 2015 (în Dosarul nr. 15.653/211/2014), din 2 iunie 2015 (în Dosarul nr. 15.611/211/2014), din 18 noiembrie 2014 (în Dosarul nr. 13.837/211/2014), din 30 septembrie 2014 (în Dosarul nr. 10.833/211/2014), din 28 octombrie 2014 (în Dosarul nr. 15.191/211/2014), din 8 decembrie 2015 (în Dosarul nr. 11.510/211/2015), din 1 martie 2016 (în Dosarul nr. 20.497/211/2015), din 21 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.985/211/2016), din 23 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.726/211/2016), pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca. Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Judecătoriei Vișeu de Sus a fost în sensul că o asemenea acțiune este imprescriptibilă extinctiv.22. Curtea de Apel Constanța a transmis nota Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal, din care a rezultat că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă, termenul începând să curgă de la data constatării nulității clauzei, prin hotărâre definitivă; în acest sens s-au anexat Sentința nr. 476 din 22 martie 2016 a Tribunalului Tulcea - Secția civilă și de contencios administrativ, definitivă prin Decizia nr. 116 din 22 februarie 2017 a Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; Sentința nr. 746 din 4 aprilie 2016 a Tribunalului Constanța - Secția a II-a civilă, definitivă prin Decizia nr. 686 din 21 decembrie 2016 a Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.23. Curtea de Apel Craiova a comunicat punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secției a II-a civile, potrivit căruia acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă în termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, iar termenul începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulității absolute, același punct de vedere fiind împărtășit și de judecătorii din cadrul Tribunalului Mehedinți - Secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a anexat sentințele Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin nr. 2.143 din 9 iunie 2015 și nr. 1.728 din 5 mai 2014, definitive. Judecătorii din cadrul Tribunalului Olt - Secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au exprimat un punct de vedere potrivit căruia se aplică termenul de prescripție prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe să curgă de la data constatării definitive a nulității actului.Judecătorii din cadrul Tribunalului Gorj - Secția a II-a civilă au considerat că nu este prescriptibilă extinctiv acțiunea în constatarea nulității care, în practică, este însoțită și de un capăt de cerere în restituirea prestațiilor, ce are același regim; în acest sens a atașat deciziile nr. 185 din 5 mai 2015, nr. 101 din 9 martie 2016, nr. 159 din 20 aprilie 2016 și nr. 700 din 29 noiembrie 2016, definitive.24. Curtea de Apel Galați a comunicat că opinia majoritară a judecătorilor Secției I civile și din cadrul instanțelor arondate este în sensul că acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă, iar termenul de prescripție curge de la data constatării definitive de către instanță a nulității actului juridic sau a unor clauze din contract; în motivarea acestui punct de vedere s-a susținut că acțiunea are un caracter patrimonial, că dreptul la acțiune se naște în momentul constatării nulității actului juridic sau a unei clauze din acest act, deoarece unul dintre efectele anulării unui act juridic este repunerea părților în situația anterioară. A comunicat că pe rolul instanțelor, deși au existat cauze similare, acestea nu au putut fi identificate în ECRIS, în lipsa unui atare criteriu de identificare.25. Curtea de Apel Iași a comunicat că opinia unanimă a judecătorilor este în sensul că acțiunea în restituirea prestațiilor executate în baza unui act juridic nul absolut este întotdeauna prescriptibilă extinctiv, fiind supusă termenului general de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulității absolute și nu se poate confunda cu acțiunea în constatarea nulității absolute, care este, într-adevăr, imprescriptibilă.În ilustrarea acestei opinii s-au depus următoarele hotărâri judecătorești: deciziile Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nr. 238/civ din 3 aprilie 2014, irevocabilă; nr. 499/civ din 2 octombrie 2013, irevocabilă; nr. 419/civ din 12 iunie 2014, irevocabilă; sentințele Judecătoriei Iași - Secția civilă nr. 16.538 din 9 octombrie 2012, definitivă prin nerecurare, nr. 16.830 din 12 octombrie 2012, definitivă prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 470/civ din 19 septembrie 2013 a Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; nr. 4.741 din 26 martie 2013, definitivă prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 405/civ din 5 iunie 2014 a Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; nr. 2.290 din 17 februarie 2015, definitivă prin admiterea apelului, prin Decizia nr. 183/civ din 22 februarie 2016 a Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; nr. 9.682 din 18 august 2015, definitivă prin nepelare și nr. 1.402 din 4 februarie 2015, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia nr. 242/civ din 3 martie 2016 a Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.26. Curtea de Apel Oradea a comunicat Decizia nr. 104/C din 21 iunie 2016 a Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă, care este în consens cu opinia judecătorilor secției, prin care s-a reținut că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul absolut este o acțiune patrimonială personală, prescriptibilă extinctiv în termenul general de 3 ani, ce începe să curgă de la data rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului. În acest sens este și punctul de vedere al judecătorilor Secției I civile din cadrul Tribunalului Bihor și Tribunalului Satu Mare.27. Curtea de Apel Pitești a comunicat că pe rolul instanțelor arondate nu a fost identificată practică în materia ce face obiectul sesizării. La nivel teoretic, opinia judecătorilor este în sensul că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă extinctiv prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, iar termenul de prescripție începe să curgă de la momentul constatării nulității absolute a actului juridic în temeiul căruia au fost efectuate prestațiile.28. Curtea de Apel Ploiești a comunicat că opinia judecătorilor Tribunalului Dâmbovița este în sensul că acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă, fiind o acțiune patrimonială, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor. Aceeași opinie a fost exprimată și de judecătorii de la Tribunalul Prahova, fiind înaintată și Decizia nr. 1.150 din 13 mai 2016, definitivă.Pe rolul Curții de Apel Ploiești a fost identificată și Decizia nr. 490 din 13 septembrie 2016, definitivă, prin care s-a reținut caracterul imprescriptibil al acțiunii în restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unui act juridic lovit de nulitate absolută, apreciindu-se că opinia este în acord cu Decizia nr. 992 din 13 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă, ale cărei considerente au fost citate.29. Curtea de Apel Suceava a comunicat că judecătorii din cadrul Secției I civile și-au exprimat opinia teoretică în sensul că o astfel de acțiune este prescriptibilă, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data constatării nulității absolute a contractului; judecătorii din cadrul Secției a II-a civile și-au exprimat opinia în sensul că repunerea în situația anterioară este imprescriptibilă, având în vedere caracterul imprescriptibil al acțiunii în constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive ce se extinde, practic, și asupra cererii de repunere în situația anterioară și restituire a sumelor achitate în baza clauzelor anulate, acestea urmând a fi restituite integral, indiferent de intervalul de timp scurs de la data încheierii contractului de credit și până la data introducerii cererii de chemare în judecată. Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă a comunicat că opinia judecătorilor este că o astfel de acțiune este imprescriptibilă, deoarece constatarea de către instanță a caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit are drept consecință sancționarea cu nulitatea absolută a acestor clauze, ce sunt lipsite de efecte juridice retroactiv, de la data încheierii lor, urmarea fiind repunerea părților în situația anterioară și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzei nule. Or, în măsura în care instanța nu s-a pronunțat încă, se apreciază că termenul de prescripție nu a început să curgă și, implicit, nu se putea împlini anterior formulării cererii de chemare în judecată; s-au depus hotărâri judecătorești relevante, după cum urmează: Decizia nr. 31 din 27 ianuarie 2016, definitivă; Decizia nr. 602 din 19 octombrie 2016, definitivă; Decizia nr. 358 din 8 iunie 2016, definitivă; Decizia nr. 330 din 25 mai 2016, definitivă. Tribunalul Suceava - Secția I civilă a comunicat opinia judecătorilor, în sensul caracterului prescriptibil al acțiunii în termenul general de prescripție, ce începe să curgă de la data la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care sa constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale. Tribunalul Botoșani a înaintat deciziile nr. 834 din 29 septembrie 2015, nr. 408 din 15 martie 2016, nr. 1.470 din 27 septembrie 2017 și nr. 2.054 din 28 octombrie 2016, definitive, prin care sa reținut caracterul imprescriptibil al acțiunilor în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act constatat nul absolut.Judecătorii din cadrul Judecătoriei Rădăuți au apreciat că o asemenea acțiune este imprescriptibilă extinctiv, iar judecătorii din cadrul Judecătoriei Suceava au comunicat opinia majoritară, în sensul că această acțiune este prescriptibilă, dat fiind caracterul său patrimonial, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale; a atașat sentințele nr. 3.258 din 11 iunie 2015, definitivă prin respingerea apelului și nr. 1.283 din 17 martie 2016, definitivă prin neapelare.30. Curtea de Apel Timișoara a comunicat că practica majoritară este în sensul că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act constatat nul nu este prescriptibilă extinctiv; în acest sens au fost atașate hotărâri judecătorești definitive, pronunțate de Secția a II-a civilă, respectiv, Decizia nr. 461/A din 30 mai 2016, Decizia nr. 231 din 16 martie 2016 și Decizia nr. 250 din 22 martie 2016.Potrivit punctului de vedere comunicat de Tribunalul Caraș-Severin, practica Judecătoriilor Reșița, Caransebeș, Oravița și Moldova Nouă este în contradicție cu cea a tribunalului, în sensul că se apreciază că astfel de acțiuni sunt prescriptibile extinctiv, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data constatării nulității absolute. S-au depus deciziile definitive pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nr. 435 din 29 septembrie 2014; nr. 1.265/A din 11 decembrie 2015; nr. 770 din 22 septembrie 2015 și nr. 777/A din 22 septembrie 2015. Tribunalul Timiș a comunicat că punctul de vedere al judecătorilor este în sensul că, până în anul 2015, în secția de litigii cu profesioniști, în cazul restituirii prestațiilor ca urmare a constatării nulității absolute a unor clauze abuzive din contractele de credit încheiate între bănci și consumatori, soluțiile au fost în sensul considerării ca prescrise a sumelor mai vechi de 3 ani anterior formulării cererii de chemare în judecată. Ulterior, practica în acest tip de litigii a fost de a considera sumele prescriptibile, termenul de prescripție începând să curgă de la momentul constatării nulității absolute. Întrucât nu au fost înregistrate acțiuni în restituire pe cale principală, ci doar ca petit subsidiar în diferite tipuri de cereri, nu s-a pus problema tranșării pe cale de excepție a prescriptibilității, nefiind indicate hotărâri judecătorești în acest sens.Judecătoria Timișoara a comunicat că practica sa este în sensul că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul absolut este prescriptibilă, termenul începând să curgă de la data la care s-a constatat în mod definitiv nulitatea absolută. În acest sens s-a depus Sentința nr. 11.554 din 9 noiembrie 2016, împotriva căreia s-a declarat apel, nesoluționat până la data pronunțării prezentei decizii, iar Judecătoria Deta a comunicat un punct de vedere similar, în ilustrarea căruia a depus Sentința nr. 1.451 din 29 septembrie 2016, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 97/A din 1 februarie 2017 a Tribunalului Timiș - Secția a II-a civilă.31. Înalta Curte de Casație și JustițieSecția I civilă a comunicat că, în urma verificării jurisprudenței, au fost identificate Decizia nr. 917 din 22 februarie 2013 și Decizia nr. 2.554 din 11 iunie 2003, din care rezultă că acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă, iar termenul de prescripție se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat nulitatea absolută.Secția a II-a civilă a comunicat un număr de 3 decizii relevante, respectiv Decizia nr. 2.875 din 26 septembrie 2013, prin care s-a stabilit că dreptul de a cere restituirea prestațiilor, în situația constatării nulității unui act juridic, curge de la data constatării de către instanță a caracterului abuziv al clauzei și anulării ei, iar dreptul la restituirea prestațiilor, ca aplicație a repunerii părților în situația anterioară, nu poate curge înainte de a se fi constatat nulitatea clauzei, astfel încât momentul încheierii contractului nu prezintă relevanță; aceleași argumente au fost dezvoltate și prin Decizia nr. 3.521 din 24 octombrie 2013; Decizia nr. 1.734 din 16 mai 2014, prin care s-a stabilit că acțiunea în restituirea prestațiilor executate în baza unui act juridic anulat este asimilabilă acțiunii în îmbogățirea fără justă cauză, caz în care momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este cel de la care păgubitul a cunoscut paguba și pe cel răspunzător de producerea ei, în speță aceasta fiind data la care actul juridic a fost desființat.Secția de contencios administrativ și fiscal a comunicat că nu a identificat decizii de speță prin care să se fi dat dezlegare dispozițiilor în cauză, acestea excedând sferei contenciosului administrativ.32. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.VII. Jurisprudența Curții Constituționale33. În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale supuse interpretării în prezenta cauză.34. Fiind, însă, învestită cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000, Curtea^1 a reținut, în esență, că instanța este unica autoritate care se poate pronunța asupra existenței sau inexistenței clauzelor abuzive dintr-un contract și că răspunderea comercianților pentru inserarea unor clauze contrare prevederilor Legii nr. 193/2000 în contractele încheiate cu consumatorii are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale. Notă
    ^1Decizia Curții Constituționale nr. 1.535 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 25.01.2010.
    VIII. Opiniile exprimate de specialiștii consultați35. În privința chestiunilor de drept care fac obiectul sesizării de față a fost transmisă opinia titularului Catedrei de drept civil și drept procesual civil a Institutului Național al Magistraturii, precum și de către formatorii cu normă întreagă din cadrul acesteia. S-a arătat că acțiunea în restituirea prestațiilor executate în baza unui act juridic constatat nul absolut este una patrimonială, prescriptibilă extinctiv, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Termenul de prescripție începe să curgă de la momentul în care hotărârea pronunțată asupra desființării contractului nul este definitivă, în sensul art. 377 din Codul de procedură civilă de la 1865, respectiv art. 633 din Codul de procedură civilă.36. De asemenea, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost comunicată opinia științifică a specialiștilor Departamentului de Drept privat din cadrul Facultății de Drept din Universitatea București, respectiv conferențiar universitar doctor Cristina Zamșa (coordonator), conferențiar universitar doctor George Ilie, conferențiar universitar doctor Radu Rizoiu și asistent universitar doctor Bogdan Vișinoiu, potrivit căreia acțiunea în restituire va dobândi un caracter real sau personal, în funcție de obiectul obligației de restituire - un bun individual determinat sau un bun de gen. Astfel, dacă se solicită restituirea unui bun individual determinat, acțiunea în restituire va avea caracterul unei acțiuni în revendicare, cu caracter imprescriptibil. În schimb, dacă obiectul restituirii îl reprezintă un bun de gen (sume de bani), acțiunea este una exclusiv personală. Fiind vorba despre o acțiune patrimonială personală, regula impusă atât în actuala, cât și în vechea reglementare în materia prescripției extinctive este prescriptibilitatea acesteia. Relativ la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție în cazul acțiunii în restituire, regimul juridic al prescripției extinctive este supus legii în vigoare la data la care a început să curgă acest termen. Momentul de început al curgerii termenului de prescripție, atunci când acesta este plasat sub imperiul reglementării anterioare noului Cod civil, este acela al datei la care partea a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul plății și pe beneficiarul acesteia, precum și faptul rămânerii irevocabile a hotărârii de pronunțare a nulității absolute. Pentru contractele încheiate sub imperiul vechiului Cod civil, dar în a căror executare s-au realizat plăți după data intrării în vigoare a noului Cod civil, prescripția nu începe să curgă anterior rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii judecătorești de constatare a nulității absolute a contractului sau clauzei care constituia cauza juridică a prestației. În principal s-a apreciat că regula aplicabilă este cea dată de art. 2.528 din Codul civil, cu precizarea că partea nu poate fi considerată că a cunoscut sau că ar fi trebuit și putut să cunoască, anterior rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii judecătorești de constatare a nulității absolute, caracterul nedatorat al plății. Chiar aplicând art. 2.525 din Codul civil ipotezei de nulitate absolută, s-ar ajunge la aceeași concluzie, potrivit cu care prescripția nu începe să curgă anterior rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii judecătorești de constatare a nulității absolute a contractului sau a clauzei care constituia cauza juridică a prestației.37. Specialiștii de la Facultatea de Drept din Universitatea „Nicolae Titulescu“ din București - profesor universitar doctor Gabriel Boroi și asistent universitar doctor Carla Alexandra Anghelescu - au apreciat că acțiunea în restituirea prestațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, ca urmare a desființării actului juridic civil în temeiul căruia acestea au fost achitate, fiind o acțiune patrimonială și personală, este supusă prescripției extinctive în termenul general de prescripție de 3 ani. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al acțiunii în restituirea prestațiilor executate în baza unui act juridic desființat îl constituie data nașterii dreptului la acțiune, anume data la care hotărârea judecătorească prin care s-a dispus desființarea actului a devenit executorie, moment ce urmează a fi stabilit conform dispozițiilor procesual-civile aplicabile în cauza în care aceasta a fost pronunțată.IX. Raportul asupra chestiunii de drept38. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întrunește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, cu privire la regularitatea sesizării, gradul de dificultate și noutatea chestiunii de drept.X. Înalta Curte de Casație și JustițieExaminând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:  +  Asupra admisibilității sesizării 39. Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută, aceea de a pronunța o decizie interpretativă de principiu în scopul de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare la nivel național, se impune în primul rând evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanțelor care o generează, cât și a condițiilor care permit declanșarea mecanismului de interpretare.40. Aceasta presupune verificarea îndeplinirii simultane a tuturor condițiilor prevăzute pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile, condiții extrase din dispozițiile legale, redate în cele ce urmează. 41. Astfel, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.42. Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților.“43. Analiza critică a textelor citate imprimă concluzia că atât art. 519, cât și prima teză a art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă condiționează admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea unor cerințe cumulativ întrunite. 44. Între acestea se disting cele legate de necesitatea ca titularul sesizării să fie învestit cu judecarea cauzei în ultimă instanță și ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept nouă. Nu în ultimul rând, art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă impune ca actul de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție să cuprindă toate elementele apte să concure la caracterizarea admisibilității procedurii, între altele, punctul de vedere al autorului sesizării asupra problemei de drept care necesită lămurire prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. Aceste condiții sunt subliniate preponderent, cu mențiunea că restul aspectelor de admisibilitate, privind titularul sesizării și nesoluționarea problemei de drept printr-un alt mecanism de interpretare, sunt îndeplinite.45. Examinând condițiile evidențiate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că acestea nu sunt îndeplinite, pentru argumentele ce succed:  +  Regularitatea actului de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție46. Potrivit art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, încheierea prin care se dispune sesizarea va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților.47. Cu alte cuvinte, dispozițiile procedurale impun instanței de trimitere obligația identificării chestiunii de drept care necesită interpretare, caracterizarea aspectului de noutate al acesteia în planul interpretării și aplicării sale, identificarea aspectelor din care rezultă caracterul dificil sau dual al interpretării problemei de drept și al modului în care aceasta poate să ducă la soluționarea cauzei pe fond.48. Din această perspectivă, punctul de vedere al instanței trebuie să aibă o anumită complexitate și necesită un examen real al cauzei. O expunere sumară, neanalitică, nu are aptitudinea de a răspunde obligației trasate instanței de trimitere de a reda punctul de vedere asupra problemei care face obiectul sesizării.49. Din datele încheierii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că litigiul dedus judecății, aflat în faza apelului la Tribunalul Botoșani, este o acțiune ce are ca obiect principal constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale dintr-un contract de credit bancar și declararea nulității acestora, dar și o cerere accesorie, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile art. 30 alin. (4) din Codul de procedură civilă, de restituire a prestațiilor efectuate în baza clauzelor a căror nulitate se urmărește prin mijlocirea capătului principal.50. O primă problemă legată de circumstanțele sub care sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost demarată pleacă de la lipsa oricărei justificări, din partea instanței de trimitere, a împrejurării că litigiul se judecă în apel la tribunal, în ultimă instanță; niciun element regăsit în încheierea de sesizare nu justifică aserțiunea tribunalului că pricina se judecă în ultimă instanță. 51. Verificarea admisibilității sesizării după acest criteriu, lăsată întotdeauna în sarcina Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu permite o evaluare reală, bazată pe datele concrete ale speței. De aceea, la acest moment, verificarea legitimării tribunalului în formularea sesizării nu este posibilă, în lipsa datelor relevante pe care această instanță a omis să le dezvolte în încheiere. Verificarea admisibilității sesizării din această perspectivă se poate face doar prezumtiv, prin acceptarea ideii că, având caracter patrimonial, evaluabil în bani și că, după criteriul valoric corect stabilit la prima instanță, judecătoria a avut competența corect determinată, se imprimă tribunalului calitatea de ultimă instanță în apel.52. O a doua chestiune legată de deficiența încheierii de sesizare derivă din lipsa punctului de vedere al instanței asupra chestiunii de drept cu a cărei lămurire a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție.53. Această cerință este impusă autorului sesizării ca o condiție formală care poate susține și demonstra caracterul real al problemei ce face obiectul sesizării, al aspectului de noutate pe care aceasta o are și caracterizează în mod concret dificultatea problemei de drept supuse dezbaterii, generând premisele declanșării mecanismului de unificare al procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile.54. Plecând de la cele două întrebări adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, se observă că instanța de judecată care a formulat sesizarea reține că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act constatat nul este prescriptibilă, iar momentul de la care curge prescripția este cel la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractului, astfel cum rezultă dintr-un studiu de doctrină citat ca argument al acestei opinii.55. Evocarea unei opinii doctrinare nu reprezintă punctul de vedere al instanței, astfel cum acesta este solicitat în condițiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 56. În sensul normei de drept, punctul de vedere al instanței trebuie să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu. De asemenea, acesta trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept este susceptibilă de interpretări diferite, dar și să explice de ce problema interpretării unor dispoziții legale în vigoare din 1958, a căror aplicare în jurisprudență a fost susținută în tot acest timp, necesită o dezlegare de principiu, adecvată unor realități care presupun regândirea modului lor de aplicare.57. Din acest punct de vedere nu este lipsit de relevanță că același complet de judecată, în aceeași compunere, a pronunțat hotărâri - dintre care au fost atașate sesizării Decizia nr. 408 din 15 martie 2016, în Dosarul nr. 1.443/222/2014, definitivă, și Decizia nr. 834 din 29 septembrie 2015, în Dosarul nr. 9.823/ 193/2014, definitivă - prin care a dat rezolvare acelorași chestiuni de drept ce fac obiectul sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.58. Citând din aceste decizii: „acțiunea în constatarea caracterului abuziv al unei clauze nu se confundă cu acțiunea în restituirea prestațiilor executate în temeiul clauzei al cărei caracter abuziv se invocă, termenul de prescripție pentru fiecare dintre cele două acțiuni curgând din momente distincte (...). Prescripția dreptului la acțiune al reclamanților, privind restituirea sumelor încasate de la aceștia în baza comisionului de risc/administrare, raportat la dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, nu poate să curgă decât de la momentul în care instanța constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul (...)“, se poate constata că instanța de trimitere a interpretat și aplicat legea în situații și litigii cvasiidentice, fără a sesiza, cu acele recente ocazii, că problemele de drept necesită o rezolvare de principiu prin mijlocirea mecanismului de unificare a practicii judiciare.59. Or, în condițiile în care prin actul de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a argumentat care ar fi premisele care legitimează necesitatea unei noi/alte rezolvări de principiu a acelorași probleme ori de ce se justifică un reviriment al modului în care aceeași instanță a interpretat și aplicat aceleași dispoziții legale reprezintă tot atâtea aspecte de natură să pună în discuție, prin lipsa unui punct de vedere adecvat în încheierea de sesizare, fundamentul real al solicitării de pronunțare a unei hotărâri prealabile.60. Indisolubil legat de calitatea actului de sesizare se impune și verificarea pragului de dificultate al întrebării cu care Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată. 61. Înainte de a prezenta argumentele legate de această condiție trebuie subliniat că, de principiu, în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării hotărârii prealabile, trebuie să fie identificată o chestiune de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. 62. Cât privește pragul de dificultate al chestiunii de drept, legislația internă lasă o largă marjă de apreciere titularilor sesizării, însă nu se poate accepta transformarea mecanismului hotărârii prealabile în reversul său, respectiv într-o procedură dilatorie sau într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii. Mai mult decât atât, nu poate fi acceptată incidența procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile în defavoarea prerogativei instanțelor judecătorești de a interpreta și aplica ele însele legea, astfel cum apreciază, prin raportare la circumstanțele unei cauze ori eludarea principiilor procesului civil, între care amintim pe cel al independenței, nemijlocirii, al obligației instanțelor de a judeca efectiv cauzele cu care sunt învestite.63. În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că, pentru caracterizarea dificultății, în doctrină a fost subliniată opinia că sesizarea trebuie să privească o normă de drept redactată într-o manieră în care este susceptibilă de interpretări diferite și care, odată aplicată în cauze concrete, ar genera o practică neunitară, iar aceste posibile interpretări diferite, doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. În acest context, problema de drept se impune cu pregnanță lămurită în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.64. Or, în speță, sesizarea Tribunalului Botoșani supune interpretării o problemă de drept care nu comportă o reală dificultate, a cărei interpretare și aplicare nu mai pot fi tăgăduite la momentul formulării sesizării, câtă vreme nu a apărut în ordinea juridică niciun element nou care să îi reconfigureze efectele în plan jurisdicțional.65. Cu alte cuvinte, plecând de la datele cauzei, este lipsit de orice controversă juridică faptul că acțiunea în constatarea nulității unor clauze pretins abuzive dintr-un contract de credit nu se confundă cu cea având ca obiect restituirea prestațiilor efectuate în baza clauzelor declarate nule, indiferent dacă aceasta din urmă este promovată pe cale accesorie sau principală. Totodată, acțiunea în restituire are, în acest caz, caracterul unei acțiuni patrimoniale și personale, fiind, deci, prescriptibilă sub aspect extinctiv, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care statuează că „Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege“. Și mai precis, prin acțiunea vizând restituirea prestațiilor, titularul valorifică un drept de creanță căruia, în lipsa unei dispoziții speciale, îi este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, potrivit art. 3 alin. (1) din același act normativ.66. Acestor statuări cu valoare de principiu li se adaugă regula, de asemenea generală, potrivit căreia prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune, conform art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Or, dreptul la acțiunea pentru restituirea prestațiilor efectuate în executarea unui act juridic ori a unor clauze declarate nule se naște la data la care hotărârea judecătorească prin care nulitatea a fost statuată a devenit executorie, moment în care un asemenea drept este, deopotrivă, născut.67. Relaționarea acestor norme a fost expusă în scopul de a sublinia că, de vreme ce nu au apărut elemente noi care să repună în discuție interpretarea și aplicarea normelor evocate, textele de lege supuse interpretării nu generează în prezent nicio controversă și nici nu justifică vreun grad de dificultate apt să reclame intervenția mecanismului de interpretare.Noutatea chestiunii de drept supuse interpretării68. Reamintind că scopul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile este acela de a preîntâmpina generarea unei jurisprudențe neunitare, ca urmare a unei interpretări și aplicări diferite a unei dispoziții legale, se observă că evaluarea acestei condiții revine instanței supreme, astfel cum s-a reținut deja în decizii^2 anterioare pronunțate în această materie. Notă
    ^2 Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9.04.2014; nr. 3 și nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16.06.2014.
    69. În acest sens, evaluarea noutății chestiunii de drept presupune, între altele, ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra acesteia și ca aceasta să nu facă deja obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare, dar și ca problema de drept să nu fi primit deja o anumită interpretare concretizată în jurisprudență, astfel încât să fie, de fapt, susceptibilă a fi tranșată în cadrul unui recurs în interesul legii.70. Astfel, condiția noutății unei chestiuni de drept nu poate fi apreciată ca fiind îndeplinită, astfel cum consideră instanța de trimitere, numai din perspectiva unei analize limitate doar la împrejurarea ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat printr-o altă hotărâre și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare.71. Deși în jurisprudența^3 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, dacă realitățile sociale și economice justifică o reevaluare a modului de interpretare și aplicare a acesteia, totuși examinarea acestei condiții necesită, prin verificarea jurisprudenței recente, a se vedea dacă în procesul curent de aplicare a legii instanțele au dat o rezolvare chestiunii de drept sesizate de instanța de trimitere. Notă
    ^3 Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 3 și nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16.06.2014; nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13.07.2015; nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1.10.2015; nr. 19 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19.10.2015; nr. 36 din 7 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7.02.2017.
    72. Or, din partea expozitivă a acestui raport se poate observa cu ușurință nu doar că problema sesizată și-a găsit aplicare în mod consistent în jurisprudența recentă a instanțelor naționale, ci și că rezolvarea chestiunii de drept nu este uniformă, chiar dacă se degajă o anumită orientare majoritară. Aceste aspecte, pe de-o parte estompează noutatea, drept condiție a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, dar, în egală măsură, creează premisele unui alt mecanism de unificare, ce exclude demersul actual al Tribunalului Botoșani.73. În măsura în care titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale din cuprinsul Decretului nr. 167/1958 trebuie subliniat că doctrina în materie a statuat constant că acțiunea în nulitate, prescriptibilă sau imprescriptibilă după cum nulitatea este relativă sau absolută, nu se confundă cu acțiunea în restituirea totală sau, după caz, parțială a prestațiilor executate în temeiul unui act juridic care ulterior a fost desființat. Această din urmă acțiune, având un obiect patrimonial, este întotdeauna prescriptibilă, conform art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, încadrându-se lato sensu în acțiunile bazate pe îmbogățirea fără justă cauză. De asemenea s-a mai arătat că potrivit dreptului comun, deși indisolubil legate, acțiunea în nulitate - prescriptibilă sau imprescriptibilă - nu se confundă cu acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act desființat. Mai mult, acțiunea în restituire, având un obiect patrimonial, este întotdeauna prescriptibilă, iar principiul quod nullum est, nullum producit effectum își găsește aplicarea doar cu rezerva, esențială, a incidenței prescripției. 74. Cu totul circumstanțial se cuvine subliniat că și în baza noilor reglementări ale instituției prescripției, potrivit noului Cod civil, se degajă aceleași reguli de interpretare și aplicare a dispozițiilor referitoare la prescripția extinctivă, iar soluția este menținută deplin și în studiile doctrinare recente.75. Chiar dacă problema prescripției dreptului la acțiunea în restituirea prestațiilor în temeiul unui act juridic ulterior desființat a primit în practica judiciară interpretări diferite - aspect semnalat și de către titularul sesizării actuale -, aceasta nu poate fi, independent de alte aspecte, aptă să justifice noutatea chestiunii de drept cu care Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată, pentru ca sesizarea să fie considerată admisibilă.76. Astfel, chestiunea de drept a cărei dezlegare se cere nu este nouă, nefiind îndeplinite criteriile care sunt de natură să caracterizeze noutatea problemei supuse dezbaterii, drept condiție a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile. A admite contrariul reprezintă, în plus, acceptarea ideii că mecanismul de unificare reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă se suprapune necondiționat celui al recursului în interesul legii, reglementat de art. 514 din Codul de procedură civilă care, pe această cale, ar putea fi promovat chiar într-o cauză pendinte.77. În concluzie, în considerarea tuturor acestor argumente,

    ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
    În numele legii,
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 17.351/193/2014, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:1) Dacă acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic (clauze din contract) constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat?2) În cazul în care răspunsul la prima întrebare este pozitiv (adică acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv), de când începe să curgă termenul de prescripție?Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2017.
    PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    IULIA CRISTINA TARCEA
    Magistrat-asistent,
    Elena Adriana Stamatescu
    ----