DECIZIE nr. 66 din 16 februarie 2017referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, precum şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi ale art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 272 din 19 aprilie 2017



    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Valentina Bărbăţeanu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (9) - „în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietăţile fundaţionale ale cultelor religioase“, art. 1 alin. (9) şi art. 4 - „în măsura în care registrele de carte funciară şi extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial şi de cult nu permit restituirea proprietăţilor fundaţionale“ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, precum şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi ale art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă - „în măsura în care nu permit reexaminarea prezumţiei legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanţe noi, inclusiv pe calea excepţiei de neconstituţionalitate“, excepţie ridicată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Fundaţia „Fondul Bisericesc Român Ortodox al Bucovinei“ în Dosarul nr. 334/39/2016 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.698D/2016.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Tudor Vasile, membru în Baroul Suceava, în calitate de apărător ales, cu împuternicire avocaţială depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.711D/2016-nr. 1.717D/2016, nr. 1.801D/2016-nr. 1.803D/2016 şi nr. 2.069D/2016-nr. 2.071D/2016, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate similară, ridicată de aceiaşi autori în dosarele nr. 325/39/2016, nr. 330/39/2016, nr. 602/39/2016, nr. 603/39/2016, nr. 604/39/2016, nr. 605/39/2016, nr. 606/39/2016, nr. 326/39/2016, nr. 333/39/2016, nr. 600/39/2016, nr. 329/39/2016, nr. 331/39/2016 şi nr. 601/39/2016 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.4. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, aceiaşi în toate dosarele menţionate, domnul avocat Tudor Vasile. Se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în toate aceste dosare, autorii excepţiei au transmis note scrise prin care solicită admiterea excepţiei, descriind situaţia juridică a bunurilor revendicate şi accentuând ideea potrivit căreia Curtea Constituţională are competenţa de a se pronunţa asupra excepţiilor de neconstituţionalitate referitoare la texte de lege astfel cum acestea sunt aplicate şi interpretate de instanţele de judecată, dacă în acest mod se încalcă drepturi fundamentale sau dacă legea este aplicată în mod arbitrar.6. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.711D/2016-nr. 1.717D/2016, nr. 1.801D/2016-nr. 1.803D/2016 şi nr. 2.069D/2016-nr. 2.071D/2016 la Dosarul nr. 1.698D/2016. Reprezentantul autorilor excepţiei şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.711D/2016-nr. 1.717D/2016, nr. 1.801D/2016-nr. 1.803D/2016 şi nr. 2.069D/2016-nr. 2.071D/2016 la Dosarul nr. 1.698D/2016, care a fost primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales al autorilor excepţiei, care reiterează argumentele expuse pe larg în notele scrise depuse la dosarele cauzei.8. Reprezentantul Ministerului Public consideră că nu se justifică reconsiderarea soluţiei pronunţate prin Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016, astfel că pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, precum şi ale art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:9. Prin încheierile din 6 şi 7 septembrie 2016 şi 4 octombrie 2016 pronunţate în dosarele nr. 334/39/2016, nr. 325/39/2016, nr. 330/39/2016, nr. 602/39/2016, nr. 603/39/2016, nr. 604/39/2016, nr. 605/39/2016, nr. 606/39/2016, nr. 326/39/2016, nr. 333/39/2016, nr. 600/39/2016, nr. 329/39/2016, nr. 331/39/2016 şi nr. 601/39/2016, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (9) - „în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietăţile fundaţionale ale cultelor religioase“, art. 1 alin. (9) şi art. 4 - „în măsura în care registrele de carte funciară şi extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial şi de cult nu permit restituirea proprietăţilor fundaţionale“ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, precum şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă - „în măsura în care nu permit reexaminarea prezumţiei legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanţe noi, inclusiv pe calea excepţiei de neconstituţionalitate“, respectiv ale art. 1 alin. (1) şi (9) şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, precum şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Fundaţia „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“, în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor de anulare a unor decizii ale Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, decizii emise cu motivarea că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de proprietar.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, identică în toate dosarele conexate, autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 prevăd retrocedarea către foştii proprietari ai imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România, fără să excludă de la restituire imobilele ce au format patrimoniul general al fundaţiilor sau asociaţiilor constituite de Biserică, patrimoniu al cărui titular este cultul religios. Precizează că imobilele ce formează obiectul judecăţii sunt incluse în noţiunea de „avere bisericească“ reglementată la momentul deposedării prin Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române adoptat în 20 octombrie 1948, în vigoare la data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000. Întrucât fundaţia „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ este o fundaţie ce aparţine Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, aceasta din urmă având calitatea de unic fondator şi titular al patrimoniului general al acestei fundaţii, rezultă că patrimoniul Fondului face parte din averea bisericească, astfel încât cererile depuse de Arhiepiscopie în temeiul art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 trebuie să aibă ca efect restituirea proprietăţilor fundaţionale.11. Se arată că sintagmele „acte doveditoare“, respectiv „acte sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar“ cuprinse în art. 1 alin. (9) şi art. 4 alin. (2) din actul normativ criticat vizează şi extrasele de carte funciară. Dreptul de proprietate al Fundaţiei „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ asupra bunului imobil revendicat este înscris în cartea funciară din perioada în care Bucovina era provincie a Imperiului Austro-Ungar, sistemul de drept întemeiat pe Codul civil austriac fiind bazat pe principiul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară şi pe principiul forţei probante absolute. Ca atare, extrasele de carte funciară fac dovada existenţei dreptului de proprietate al reclamanţilor la data preluării abuzive a imobilului, iar aceste probe sunt suficiente pentru admiterea cererii de restituire. Aşadar, proprietar al imobilului este cel înscris în cartea funciară la data preluării abuzive, aspect ce se circumscrie noţiunii de „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că din prevederile art. 4 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 rezultă că legea instituie, pe de o parte, prezumţia existenţei dreptului de proprietate în favoarea cultului religios de la care statul a preluat imobilul şi, pe de altă parte, per a contrario, prezumţia de neproprietar al statului cu privire la bunurile bisericeşti preluate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Mai mult, „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ este continuatorul vechii persoane juridice din patrimoniul căreia au fost preluate în mod abuziv imobilele revendicate, aspect asupra căruia s-a pronunţat în mod irevocabil Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 4.401 din 31 octombrie 2003, reţinând că actuala persoană juridică este continuatoarea proprietarului tabular.12. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi ale art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că instituirea unei prezumţii legale absolute, care nu permite nicio dovadă contrară, cum este şi prezumţia de lucru judecat, afectează însăşi ideea de „dreptate“ în sens constituţional, atunci când circumstanţe noi ar impune reexaminarea acesteia ori atunci când prezumţia însăşi este rezultatul unei interpretări şi aplicări a legii contrare scopului legitim, incompatibile cu Legea fundamentală. Arată că simplul fapt că Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor are acces la instanţă, dar numai pentru aşi vedea respinsă noua acţiune ori calea de atac prin jocul dispoziţiilor referitoare la prezumţia legală de lucru judecat nu corespunde exigenţelor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.13. În acest sens se arată că instanţele de judecată (Decizia civilă nr. 147/A din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, nr. 3.332 din 27 noiembrie 2014) au reţinut în mod irevocabil că, la momentul preluării abuzive a bunurilor revendicate, Fundaţia „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ nu ar fi avut calitatea de proprietar, ci ar fi avut doar un drept de administrare, corespunzător proprietăţii publice. Or, lipsirea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi a fundaţiei sale, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, de orice efect util al dreptului real înscris în cartea funciară şi constituirea în anul 2015 în favoarea statului român a unui drept de proprietate asupra imobilelor ce aparţin averii bisericeşti, imobile preluate fără nicio despăgubire, relevă o manieră arbitrară, ilegitimă şi imprevizibilă în soluţionarea cererii de restituire a bunurilor, contrară principiului securităţii juridice.14. Se susţine că puterea de apreciere acordată judecătorului în materie de probe nu este una absolută şi nelimitată şi nu trebuie să încalce forţa probantă pe care legea o atribuie în mod imperativ anumitor acte şi fapte. Decizia unei instanţe care este viciată arbitrar este incompatibilă cu principiul preeminenţei dreptului, iar lipsa de predictibilitate jurisprudenţială încalcă principiul general al securităţii juridice şi eficacitatea dreptului de acces la justiţie. În acest sens, arată că Decizia nr. 147/A din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi Decizia nr. 3.332 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă „sunt viciate de arbitrar în condiţiile în care calitatea de proprietar tabular a reclamantei (Fundaţia «Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei»), afirmată prin extrasele de carte funciară în care dreptul de proprietate al acesteia este înscris în foile de carte funciară, este schimbată de instanţele de judecată în aceea de simplu fost uzufructuar şi administrator al folosinţei imobilelor revendicate, atribuind statului român, în lipsa oricărui titlu de proprietate, calitatea de proprietar“. Se apreciază că reclamanta nu poate fi lipsită, în baza unor consideraţii istorice, de efectele drepturilor sale de proprietar tabular, înscris în cartea funciară (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 noiembrie 2014, pronunţată în Cauza Sociedad Anonima del Ucienza împotriva Spaniei, paragrafele 65 şi 66). Pentru imobilele supuse regimului de publicitate imobiliară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară, iar o asemenea dovadă nu poate fi combătută prin analiza unui context istoric. Adoptarea unei soluţii singulare, de negare a dreptului tabular al reclamantei la data deposedării, schimbarea unei jurisprudenţe unanime, conforme legi publicităţii imobiliare, care conferă celui al cărui drept de proprietate este înscris în cartea funciară o prezumţie absolută de proprietate şi recunoaşterea, în lipsa unui titlu de proprietate, a unui drept de proprietate în favoarea statului, cu efecte de opozabilitate faţă de proprietarul tabular de la data deposedării, are valoarea unei legi retroactive ce alterează deznodământul judiciar firesc al litigiului, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept. 15. Se arată, totodată, că dreptul la nediscriminare impune, în cauză, înlăturarea oricărei inegalităţi de tratament privind exerciţiul drepturilor tabulare în raport cu alţi proprietari tabulari cărora jurisprudenţa constantă a instanţei supreme le-a recunoscut şi le recunoaşte prezumţia legală absolută a dreptului aparţinând persoanei înscrise în cartea funciară. Totodată, din moment ce Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi fundaţia sa, „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“, au vocaţie legală în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 la restituirea imobilelor preluate abuziv, acest drept este protejat de art. 44 din Constituţie.16. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.18. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.19. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Preşedintele Senatului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile apărătorului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (9) - „în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietăţile fundaţionale ale cultelor religioase“, art. 1 alin. (9) şi art. 4 - „în măsura în care registrele de carte funciară şi extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial şi de cult nu permit restituirea proprietăţilor fundaţionale“ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, respectiv şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă - „în măsura în care nu permit reexaminarea prezumţiei legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanţe noi, inclusiv pe calea excepţiei de neconstituţionalitate“, respectiv ale art. 1 alin. (1) şi (9) şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, precum şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul acesteia vizează art. 1 alin. (1) şi (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 1.202 din Codul civil din 1864 şi art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut normativ:– Art. 1 alin. (1) şi (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000: (1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (…)(9) În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie.– Art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000: „(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).“;– Art. 1.202 din Codul civil din 1864: (1) Prezumţia legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută.(2) Nicio dovadă nu este primită împotriva prezumţiei legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumţii, anulează un act oarecare, sau nu dă drept de a se reclama în judecată, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie şi afară de aceea ce se va zice în privinţa jurământului şi mărturisirii ce ar face o parte în judecată;– Art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(2) Prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel“.22. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi cerinţele de calitate a actelor normative, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în faţa legii şi la preeminenţa legii, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 29 alin. (3) şi (5) referitor la libertatea şi autonomia cultelor religioase, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi art. 142 alin. (1) referitor la rolul Curţii Constituţionale.23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textele de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, prin prisma unor critici identice, prin Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 27 ianuarie 2017, instanţa de contencios constituţional analizând conformitatea acestora cu prevederile Constituţiei invocate şi în cauza de faţă.24. Prin decizia menţionată, Curtea a observat (paragraful 25) că Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este o fundaţiune specială, preluat în noua ordine juridică de după 1918 şi reorganizat în 1925 cu un regim juridic specific, iar ulterior acestui moment cunoaşte, de asemenea, o reglementare specială. Acesta, ca formă de organizare, este o fundaţie, dar cu un regim juridic distinct raportat la actul normativ cu aplicabilitate generală referitor la asociaţii şi fundaţii de la acea vreme, respectiv Legea nr. 21/1924, fiind o fundaţie publică, înfiinţată şi organizată prin lege, şi nu privată, iar, în acelaşi timp, este o entitate distinctă de Biserică în sine, indiferent de denumirea sub care apare de-a lungul existenţei sale stabilite prin lege. Prin urmare, nu poate exista identitate între destinatarii actului normativ criticat, în speţă cultele religioase - persoane juridice de drept privat şi de utilitate publică, al căror scop este practicarea unei credinţe religioase, şi alte persoane juridice de drept public sau privat, precum fundaţiile. Un cult religios, pe de o parte, şi o fundaţie - constituită fie de acesta în calitate de unic fondator, fie de stat prin lege specială -, pe de altă parte, sunt persoane juridice distincte, astfel încât această diferenţă de personalitate juridică denotă, în mod firesc, o diferenţă de patrimonii.25. Curtea a reţinut (paragraful 29) că, reglementând, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, restituirea imobilelor preluate abuziv către cultele religioase - aşadar, a averii/bunurilor comune ale Bisericii -, astfel încât acestea să le administreze, în acord cu statutele proprii, scopul legiuitorului a fost acela de a asigura mijloacele materiale necesare desfăşurării activităţii spirituale, culturale şi sociale a cultelor religioase, în deplin acord cu relaţia între stat şi culte, instituită, la nivel constituţional, prin art. 29 alin. (5), potrivit căruia cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, şi detaliată, în acest sens specific, la nivel infraconstituţional, prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, potrivit căruia cheltuielile pentru întreţinerea cultelor şi desfăşurarea activităţilor lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create şi administrate în conformitate cu statutele lor. De aceea, legiuitorul a circumstanţiat domeniul de aplicare a actului normativ criticat, în privinţa persoanelor îndreptăţite la restituire, la cultele religioase, în considerarea scopului principal al acestora, respectiv acela de manifestare a credinţei religioase în mod colectiv, scop care diferă, de la caz la caz, de obiectul de activitate al fundaţiilor, indiferent de natura lor.26. De asemenea, cu privire la obiectul restituirii, Curtea a reţinut (paragraful 30) că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 are caracter reparatoriu şi vizează numai bunurile imobile preluate abuziv de stat în timpul regimului comunist, şi anume în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; or, în cauza examinată prin decizia menţionată, la fel ca în prezentele cauze conexate, se ridică probleme care excedează conţinutului normativ al ordonanţei de urgenţă, în sensul că sunt vizate bunuri imobile care nu au fost preluate abuziv de stat în perioada antereferită, regimul juridic al acestora fiind stabilit în baza unor realităţi normative ce premerg anului 1945. Prin urmare, cele antamate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, atât în cauza de faţă, cât şi în cele soluţionate prin Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016, vizează contestarea, pe de o parte, a regimului juridic al bunurilor imobile, obiect al acţiunii principale, în perioada în care fostul Ducat al Bucovinei a aparţinut Imperiului Austriac şi, pe de altă parte, a dreptului de proprietate al statului român, drept rezultat în urma succesiunii de state şi a voinţei sale suverane, aspecte care nu vizează şi nu pun în discuţie legislaţia cu caracter reparatoriu adoptată pentru restituirea bunurilor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.27. Având în vedere cele expuse, Curtea a constatat (paragraful 31) că formula redacţională a normei criticate respectă exigenţele tehnicii legislative, reglementate prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce“ [art. 8 alin. (4) teza întâi din lege] şi „actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie“ [art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege]. Prin urmare, raportat la cerinţele de calitate a normei juridice, Curtea a reţinut că prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, potrivit cărora „(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România (…) se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă“, îndeplinesc criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, operaţiunea de retrocedare vizând numai bunurile imobile care au aparţinut cultelor religioase.28. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la faptul că sintagmele „acte doveditoare“, respectiv „acte sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar“, cuprinse în prevederile art. 1 alin. (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, au în vedere în mod explicit şi extrasele de carte funciară, astfel că este neconstituţională interpretarea dată acestor texte de lege de către instanţa de judecată în sensul că extrasul de carte funciară nu face dovada dreptului de proprietate, ci doar a unui drept de administrare, Curtea a reţinut (paragraful 32) că autorii excepţiei de neconstituţionalitate solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra pertinenţei şi relevanţei probelor pe care le poate depune persoana îndreptăţită la restituire, precum şi asupra modului în care aceste probe pot fi interpretate de către Comisia specială de retrocedare sau de către instanţa de judecată. Or, Curtea Constituţională nu se poate substitui organului administrativ care are rolul de aplicare a legii şi nici instanţei de judecată chemată să cenzureze o eventuală decizie nelegală a acestuia. Aprecierea calităţii de proprietar a persoanei îndreptăţite la restituire, respectiv a cultului religios [şi nu a asociaţiilor sau fundaţiilor constituite prin lege specială sau de către cultele religioase], în baza probelor administrate, reprezintă o chestiune de fapt, a cărei stabilire intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. Astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003), este atribuţia instanţelor de judecată să interpreteze şi să determine dispoziţiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. În temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 este inadmisibilă.29. În continuare, analizând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1.202 din Codul civil din 1864 referitor la prezumţia legală, Curtea a constatat (paragraful 33) că acestea au fost abrogate în mod expres la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, respectiv la data de 15 februarie 2013, potrivit art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Or, la data sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa judecătorească, respectiv Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prevederile art. 1.202 din Codul civil din 1864 nu mai erau în vigoare, astfel încât acestea nu au nicio relevanţă în soluţionarea fondului cauzei, excepţia de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.30. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut (paragraful 34) că acest text de lege consacră o clasificare indirectă a prezumţiilor legale, în funcţie de posibilitatea răsturnării prin proba contrară, respectiv în prezumţii absolute şi relative. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că instituirea unei prezumţii legale absolute, care nu permite nicio dovadă contrară, cum este şi prezumţia de lucru judecat, afectează însăşi ideea de „dreptate“, menţionată de art. 1 alin. (3) din Constituţie ca valoare supremă garantată într-un stat de drept. În acest sens, arată că instanţele de judecată au reţinut în mod irevocabil că Fundaţia „Fondul Bisericesc Ortodox Român“ nu avea calitatea de proprietar la data preluării abuzive a bunurilor revendicate, iar, în conformitate cu art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă, autoritatea de lucru judecat priveşte atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină.31. În cauza examinată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016, la fel ca în prezenta cauză, instanţa de contencios constituţional a observat (paragraful 36) că nu se poate susţine în mod rezonabil că reglementarea legală a autorităţii de lucru judecat ce însoţeşte hotărârea judecătorească contravine noţiunii de „dreptate“, reglementată prin art. 1 alin. (3) din Constituţie, dat fiind faptul că există remedii procesuale, de natură a contracara efectele injuste ale unei hotărâri judecătoreşti netemeinice sau nelegale care este definitivă şi executorie, şi anume căile extraordinare de atac. 32. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, ca urmare a faptului că autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu beneficiază de valorificarea „prezumţiei legale absolute a dreptului aparţinând persoanei înscrise în cartea funciară“, astfel cum în mod constant a decis instanţa supremă în favoarea altor proprietari tabulari, Curtea Constituţională a constatat (paragraful 37) că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate. Faptul că instanţa de judecată poate să nu dea valoare probatorie anumitor înscrisuri depuse în dovedirea dreptului pretins nu poate constitui eo ipso un veritabil tratament discriminatoriu şi, implicit, neconstituţional.33. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, Curtea constată că cele statuate prin decizia citată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi ale art. 1.202 din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Fundaţia „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ din Suceava în dosarele nr. 334/39/2016, nr. 325/39/2016, nr. 330/39/2016, nr. 602/39/2016, nr. 603/39/2016, nr. 604/39/2016, nr. 605/39/2016, nr. 606/39/2016, nr. 326/39/2016, nr. 333/39/2016, nr. 600/39/2016, nr. 329/39/2016, nr. 331/39/2016 şi nr. 601/39/2016 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi ale art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2017.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Valentina Bărbăţeanu
    -----