REGULAMENT din 5 aprilie 2017pentru acordarea licenţelor în domeniul serviciului de alimentare centralizată cu energie termică
EMITENT
  • AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 19 aprilie 2017



    Notă
    Aprobat de Ordinul nr. 28 din 5 aprilie 2017, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 271 din 19 aprilie 2017.
     +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1(1) ANRE, în calitate de autoritate competentă, acordă, modifică, suspendă, retrage, conform prevederilor prezentului regulament, licenţele prin care se acordă permisiunea de a desfăşura activităţi specifice serviciului public de alimentare cu energie termică, într-o unitate administrativ-teritorială.(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru producerea energiei termice în cogenerare ANRE acordă licenţe potrivit prevederilor Regulamentului pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 12/2015, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 2Prezentul regulament se aplică operatorilor economici cărora li se acordă, modifică, suspendă sau li se retrag licenţe pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute la art. 5 alin. (1).  +  Articolul 3Prezentul regulament stabileşte, în domeniul serviciului public de alimentare cu energie termică:a) condiţiile privind acordarea licenţelor, precum şi condiţiile-cadru asociate acestora;b) procedura de solicitare şi acordare a licenţelor;c) condiţiile în care se modifică licenţele acordate şi condiţiile asociate acestora;d) procedura de suspendare şi de retragere a licenţelor.  +  Articolul 4În sensul prevederilor prezentului regulament abrevierile, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;b) ANRSC - Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice;c) SACET - sistem de alimentare centralizată cu energie termică;d) condiţii asociate licenţei - anexă la licenţă şi parte integrantă din aceasta, prin care se stabilesc drepturile, obligaţiile, restricţiile, sancţiunile, precum şi unităţile administrativ-teritoriale unde titularul de licenţă are permisiunea de a presta/furniza un serviciu de utilităţi publice ori una sau mai multe activităţi specifice acestuia;e) titular de licenţă - persoană juridică deţinătoare a unei licenţe eliberate de autoritatea competentă.  +  Capitolul II Condiţii generale privind acordarea licenţelor  +  Articolul 5(1) Activităţile specifice serviciului public de alimentare cu energie termică, pentru care ANRE acordă licenţe, în condiţiile prezentului regulament, sunt producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice.(2) Pentru realizarea tuturor activităţilor cuprinse în serviciul public de alimentare cu energie termică în cadrul unui SACET cu un singur producător de energie termică se acordă o singură licenţă.(3) În cazul în care în cadrul unui SACET există mai mulţi producători de energie termică, ANRE acordă licenţe distincte fiecăruia dintre aceştia, pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei termice pe care le deţin.  +  Articolul 6(1) Persoanele juridice înregistrate în alte state pot să solicite ANRE acordarea de licenţe în conformitate cu prevederile prezentului regulament.(2) Persoanele juridice din alte state, care solicită o licenţă, au obligaţia să înfiinţeze în România un sediu secundar şi să-l menţină pe toată durata de valabilitate a licenţei.(3) Desfiinţarea sediului secundar din România, în perioada de valabilitate a licenţei, constituie temei pentru retragerea licenţei.  +  Articolul 7Licenţele se acordă următoarelor categorii de solicitanţi:a) autorităţilor administraţiei publice locale sau unei structuri proprii a acestora cu personalitate juridică;b) asociaţiilor de dezvoltare comunitară;c) societăţilor înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale sau de asociaţiile de dezvoltare comunitară, cu capital social al unităţilor administrativ-teritoriale;d) societăţilor cu capital social privat sau mixt.  +  Articolul 8(1) Persoanele juridice care au câştigat o licitaţie de delegare a gestiunii serviciului/activităţilor, precum şi cele care beneficiază de delegare directă au obligaţia să solicite de la ANRE acordarea unei licenţe pentru furnizarea/prestarea serviciului/activităţilor, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a contractului de delegare a gestiunii serviciului/activităţilor.(2) Persoanele juridice titulare de licenţă, care au câştigat o licitaţie de delegare a gestiunii serviciului/activităţilor, precum şi cele care beneficiază de delegare directă, în alte unităţi administrativ-teritoriale decât cele înscrise în licenţă, au obligaţia să solicite de la ANRE, în termen de maximum 30 de zile de la semnarea contractului de delegare a gestiunii serviciului/activităţilor, modificarea corespunzătoare a condiţiilor asociate licenţei, în sensul acordării permisiunii de operare în respectivele unităţi administrativ-teritoriale.  +  Articolul 9(1) Durata de valabilitate a licenţei pentru activităţi specifice serviciului public de alimentare cu energie termică este de maximum 25 de ani.(2) Durata de valabilitate a licenţei prevăzute la alin. (1) nu va depăşi durata de valabilitate a contractului de delegare a gestiunii serviciului/activităţilor.  +  Articolul 10(1) La expirarea valabilităţii licenţei, titularul va solicita acordarea unei noi licenţe.(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), în cazul în care se prelungeşte durata de valabilitate a contractului de delegare a gestiunii serviciului/activităţilor, licenţa se modifică în sensul extinderii duratei de valabilitate a acesteia, în condiţiile prezentului regulament.(3) În cazul în care titularul unei licenţe intenţionează să solicite o nouă licenţă în vederea continuării activităţii, cererea şi documentaţia întocmită în conformitate cu prevederile prezentului regulament se vor depune la ANRE cu cel puţin 60 de zile înainte de data expirării termenului de valabilitate al licenţei acordate, dar nu mai mult de 120 de zile înainte de această dată.  +  Articolul 11ANRE nu acordă licenţe dacă solicitantul se află în una dintre următoarele situaţii:a) se află în procedura falimentului sau în procedura de lichidare;b) furnizează informaţii neconforme cu realitatea în documentele prezentate pentru acordarea licenţei;c) nu îndeplineşte cerinţele minimale de capabilitate tehnică, organizatorică şi financiară prevăzute în prezentul regulament;d) nu deţine în termen de valabilitate avize, acorduri, autorizaţii specifice pentru serviciile/activităţile furnizate/prestate, conform prevederilor legale;e) serviciile/activităţile pentru care se solicită licenţa nu se regăsesc în obiectul său de activitate.  +  Capitolul III Procedura de solicitare şi acordare a licenţelor  +  Secţiunea 1 Solicitarea licenţelor  +  Articolul 12(1) Pentru obţinerea unei licenţe, solicitantul depune la ANRE o cerere care conţine datele şi informaţiile din modelul prevăzut în anexa nr. 1, însoţită de documentele necesare acordării licenţei conform prezentului regulament.(2) Solicitantul are obligaţia să furnizeze ANRE în cuprinsul cererii de acordare a licenţei datele complete de contact ale acestuia, respectiv adresa sediului social, numărul de telefon şi de fax ale solicitantului, precum şi ale reprezentantului legal al acestuia.(3) Cererea şi documentele prevăzute la alin. (1), precum şi corespondenţa purtată între solicitant şi ANRE se redactează în limba română.(4) Solicitantul transmite ANRE documentele prevăzute la alin. (1) pe suport hârtie şi, dacă este necesar, pe suport electronic, la solicitarea ANRE.(5) Documentele care însoţesc cererea de acordare a licenţei sunt semnate, pe fiecare pagină, de reprezentantul legal al solicitantului sau de o persoană împuternicită de acesta.(6) La înregistrarea unei cereri privind acordarea sau modificarea unei licenţe, solicitantul face dovada că a achitat, în avans, tariful de analiză, conform prevederilor legale.(7) Tariful de analiză:a) se deduce din tariful de acordare sau de modificare a licenţei, care se percepe în legătură cu soluţionarea favorabilă a cererii respective;b) nu se restituie solicitantului în cazul în care ANRE refuză acordarea sau modificarea licenţei sau clasează cererea.(8) În situaţia în care se constată că suma aferentă tarifului de analiză nu a fost efectiv virată în contul ANRE, solicitarea primită se înregistrează cu caracter de corespondenţă şi nu se cuprinde în planul de lucru.(9) Solicitarea se clasează dacă în termen de 10 zile de la data înregistrării nu s-a făcut dovada plăţii, notificând solicitantul cu privire la clasarea cererii şi la posibilitatea de a solicita restituirea documentaţiei anexate cererii.  +  Articolul 13(1) La cererea de acordare a licenţei, persoana juridică română care solicită licenţa pentru prestarea serviciului public de alimentare cu energie termică ori una sau mai multe activităţi specifice acestuia anexează:a) certificatul constatator, în original sau în copie, emis de oficiul registrului comerţului, cu informaţii complete, care să reflecte situaţia la zi a solicitantului şi din care să rezulte că acesta are obiectul de activitate corespunzător serviciului/activităţii de utilităţi publice pentru care se solicită licenţa;b) extrase, în copie, din ultima situaţie financiară depusă conform legii de solicitant la organele fiscale competente, anterior înregistrării la ANRE a cererii de acordare a licenţei, cuprinzând prima pagină din aceste situaţii financiare, cu dovada înregistrării la organele fiscale, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, cu excepţia solicitantului titular al altor licenţe aflat deja în evidenţa ANRE; în cazul solicitantului care depune cererea de acordare a unei licenţe pe parcursul anului în care a fost înfiinţat, se va anexa copia ultimei balanţe lunare de verificare;c) tabelul prevăzut în anexa nr. 2, din care să rezulte deţinerea în proprietate sau în folosinţă a dotărilor necesare pentru desfăşurarea activităţilor pentru care a solicitat acordarea licenţei;d) organigrama operatorului economic solicitant, valabilă la data solicitării licenţei, indicând structurile organizatorice responsabile cu desfăşurarea activităţilor pentru care a fost solicitată licenţa;e) lista personalului specializat, calificat şi autorizat de care dispune pentru desfăşurarea activităţilor pentru care a solicitat licenţa;f) planul de investiţii elaborat pentru o perioadă de minimum 3 ani, din care să rezulte obiectivele propuse, costurile estimate, sursele de finanţare şi termenele de realizare a investiţiilor;g) copie de pe hotărârea de dare în administrare a serviciului sau a unor activităţi ale acestuia, adoptată de consiliile locale ale comunelor, municipiilor, oraşelor, sectoarelor municipiului Bucureşti, de consiliile judeţene sau de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, în care să fie precizată activitatea pentru care se solicită licenţa, în cazul gestiunii directe;h) copii de pe contractele de delegare a gestiunii serviciului încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale, precum şi copii ale caietelor de sarcini aferente, în cazul gestiunii delegate;i) lista cu componentele infrastructurii tehnico-edilitare aparţinând domeniului public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale sau altor persoane, deţinute de solicitant în proprietate sau în folosinţă, care va cuprinde principalele caracteristici tehnice ale instalaţiilor şi echipamentelor componente ale sistemului, precum şi schemele tehnologice ale sistemului exploatat, pe care să fie menţionate punctele de delimitare la interfaţa cu alţi operatori, după caz;j) în cazul activităţii de producere a energiei termice, lista capacităţilor de producere a energiei termice deţinute de solicitant în proprietate sau folosinţă, care va cuprinde principalele caracteristici tehnice ale acestora;k) pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în care a solicitat acordarea licenţei:(i) gradul de contorizare la nivel de branşament;(ii) copie de pe autorizaţia/autorizaţiile de gospodărire a apelor, în termen de valabilitate;(iii) copie de pe autorizaţia/autorizaţiile de mediu, în termen de valabilitate, pentru prestarea serviciilor/ furnizarea activităţilor pentru care se solicită licenţa.(2) Solicitanţii unei licenţe exclusive pentru activitatea de producere de energie termică anexează doar documentele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), e) şi k) pct. (ii) şi (iii).(3) Persoanele juridice înregistrate în alte state, care solicită licenţa pentru a desfăşura în România serviciul public de alimentare cu energie termică ori una sau mai multe activităţi specifice acestuia, anexează, în locul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), copie de pe certificatul de înmatriculare emis de autoritatea din ţara de origine şi copie a ultimelor situaţii financiare depuse la organul fiscal din ţara de origine, precum şi dovada înfiinţării unui sediu secundar în România, având un obiect de activitate corespunzător serviciilor/activităţilor pentru care se solicită licenţa.(4) Solicitantul licenţei poate prezenta avizele/acordurile/ autorizaţiile prevăzute la alin. (1) lit. k) sau, după caz, solicitările făcute pentru obţinerea acestora.  +  Articolul 14În vederea acordării unei licenţe pentru producerea de energie termică în capacităţi de producere care au în componenţă instalaţii de producere, stocare şi respectiv utilizare a biogazului/biometanului, respectiv modificarea unei licenţe existente în vederea includerii în condiţiile specifice asociate acesteia a unei capacităţi energetice de acest fel, pe lângă celelalte documente prevăzute, după caz, în prezentul regulament, solicitantul depune la ANRE, anexate cererii de acordare/modificare a licenţei:a) autorizaţia care permite exploatarea instalaţiilor de producere, stocare şi respectiv utilizare a biogazului/ biometanului, în condiţiile reglementărilor ANRE aplicabile în domeniul gazelor naturale; pentru exploatarea instalaţiilor de producere, stocare şi respectiv utilizare a biogazului, în vederea funcţionării în condiţii de siguranţă a acestor instalaţii, solicitantul licenţei poate opta pentru încheierea unui contract cu un operator economic deţinător al autorizaţiei specifice pentru acest tip de obiective, acordate de ANRE în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale şi a condiţiilor-cadru de valabilitate aferente autorizaţiilor, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 98/2015, cu modificările şi completările ulterioare, situaţie în care contractul se transmite, în copie, anexat cererii de acordare/modificare a licenţei;b) procesul-verbal de recepţie a punerii în funcţiune a instalaţiei de producere, stocare şi respectiv utilizare a biogazului/biometanului, în copie.  +  Articolul 15(1) ANRE poate solicita precizări, completări sau prezentarea integrală a unuia ori a mai multor documente, precum şi documentele în format electronic.(2) În cazuri bine justificate ANRE analizează caracterul complet al documentaţiei transmise de solicitant în raport cu documente care sunt similare prin conţinut sau efecte celor prevăzute de prezentul regulament.  +  Secţiunea a 2-a Soluţionarea cererii cu privire la acordarea/modificarea licenţei  +  Articolul 16(1) ANRE analizează documentele depuse de solicitant, în vederea acordării/modificării licenţei, şi, dacă este necesar, transmite solicitantului, în termen de 30 de zile de la înregistrarea documentaţiei, o adresă prin care i se aduce la cunoştinţă obligaţia de a face completări, corecturi sau clarificări, cu referire la cererea şi documentele depuse.(2) Solicitantul este obligat să transmită informaţiile cerute de ANRE în termen de maximum 90 de zile de la primirea cererii de completare a documentaţiei.(3) În cazul în care solicitantul nu răspunde în termenul prevăzut la alin. (2) sau în cazul în care în termen de 6 luni de la data înregistrării cererii documentaţia transmisă nu este completă, aceasta se clasează automat, ANRE notificând în acest sens solicitantul.  +  Articolul 17În procesul de analiză a documentaţiei, în funcţie de calitatea şi complexitatea informaţiilor prezentate de solicitant, ANRE are dreptul:a) să convoace, la sediul ANRE, reprezentanţii legali ai solicitantului, pentru a clarifica aspecte referitoare la documentele depuse;b) să verifice, la faţa locului, situaţia/documentele existente, la solicitarea direcţiei generale de specialitate; constatările rezultate din aceste verificări se înscriu într-un proces-verbal care se încheie între ANRE şi reprezentantul legal al solicitantului;c) să solicite orice alte documente a căror obligaţie de prezentare rezultă din actele normative ulterioare prezentului regulament sau a căror verificare este necesară în vederea clarificării informaţiilor cuprinse în documentaţia depusă de solicitant.  +  Articolul 18(1) După finalizarea procesului de analiză a documentaţiei depuse de solicitant, compartimentul de specialitate din cadrul ANRE întocmeşte un raport prin care se propune Comitetului de reglementare din cadrul ANRE modul de soluţionare a cererii solicitantului.(2) Odată cu finalizarea raportului, ANRE comunică solicitantului tariful de acordare/modificare ce trebuie plătit de solicitant pentru soluţionarea cererii sale.(3) Ulterior verificării privind efectuarea de către solicitant a plăţii tarifului de acordare/modificare a licenţei, ANRE programează dezbaterea raportului şi a proiectului de decizie pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Comitetului de reglementare din cadrul ANRE.(4) Comitetul de reglementare din cadrul ANRE decide în baza raportului întocmit de compartimentul de specialitate din cadrul ANRE, în şedinţă publică, acordarea, modificarea, suspendarea, retragerea sau refuzul acordării licenţei.  +  Articolul 19La acordarea sau refuzul de acordare a licenţei se iau în considerare, după caz, următoarele elemente rezultate din analizarea documentelor transmise de solicitant:a) conformitatea solicitantului, prin raportare la prevederile art. 7 şi 11;b) caracterul complet al documentaţiei, inclusiv în raport cu explicaţiile furnizate la solicitarea ANRE cu privire la îndeplinirea cerinţelor înscrise în prezentul regulament;c) existenţa unui cadru tehnico-organizatoric, inclusiv asigurarea personalului calificat şi a dotărilor tehnico-materiale, care să permită solicitantului îndeplinirea condiţiilor asociate licenţei;d) asigurarea resurselor financiare necesare activităţii pentru care s-a solicitat acordarea licenţei, evaluată pe baza documentelor prevăzute în prezentul regulament;e) protecţia mediului şi contribuţia la reducerea emisiilor;f) eficienţa energetică, valorificarea eficientă şi raţională a resurselor de materie primă energetică;g) natura surselor primare, contribuţia la crearea de capacităţi energetice de producere a energiei termice din surse regenerabile.  +  Articolul 20(1) ANRE emite decizia de acordare/modificare a licenţei şi licenţa în termen de 30 de zile de la data la care documentaţia anexată de solicitant cererii sale este completă şi corespunde prevederilor prezentului regulament.(2) În cazul în care documentaţia nu corespunde cerinţelor prezentului regulament, ANRE emite decizia privind refuzul de acordare/modificare a licenţei.(3) Licenţa emisă de ANRE este valabilă împreună cu condiţiile generale şi specifice, care sunt parte integrantă a acesteia şi care conţin, în principal:a) date privind titularul licenţei;b) obiectul licenţei, respectiv serviciul/activităţile pentru care se acordă licenţa;c) delimitarea unităţilor administrativ-teritoriale în care titularul de licenţă poate desfăşura serviciul/activităţile care face/fac obiectul licenţei, respectiv are dreptul de a presta/furniza serviciul/activităţile licenţiat/licenţiate, după caz;d) durata de valabilitate a licenţei;e) drepturile şi obligaţiile titularului de licenţă;f) condiţiile privind transferul, modificarea, suspendarea, retragerea licenţei;g) prevederi cu privire la controlul realizat de către ANRE şi condiţiile în care ANRE este îndreptăţită să aplice sancţiuni titularului de licenţă.(4) Condiţiile generale asociate licenţei sunt prevăzute în anexa nr. 3.(5) Condiţiile specifice asociate licenţei se aprobă pentru fiecare licenţă în parte, prin decizia de acordare/modificare a licenţei.(6) Licenţele produc efecte de la data prevăzută în decizia de aprobare.  +  Articolul 21(1) În cazul acordării licenţei, ANRE comunică titularului acesteia:a) decizia preşedintelui ANRE privind acordarea licenţei;b) formularul licenţei, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;c) condiţiile specifice asociate licenţei, care constituie parte integrantă a acesteia.(2) În cazul refuzului de acordare a licenţei, ANRE comunică solicitantului acesteia decizia motivată privind refuzul de acordare a licenţei.  +  Capitolul IV Modificarea licenţei şi a condiţiilor asociate acesteia  +  Articolul 22(1) La cererea titularului, ANRE poate decide modificarea licenţei în următoarele situaţii:a) în cazul unor modificări ale statutului titularului de licenţă determinate de schimbarea formei juridice, schimbarea denumirii sau schimbarea sediului, respectiv în cazul modificării altor date de identificare ale titularului de licenţă care sunt înscrise în licenţă;b) în cazul unor modificări ale statutului titularului de licenţă determinate de fuziunea sau divizarea titularului licenţei;c) în vederea prelungirii valabilităţii licenţei, ca urmare a prelungirii termenului de valabilitate a unor contracte de delegare a serviciului/activităţii licenţiat/licenţiate;d) când se impune actualizarea condiţiilor specifice asociate licenţei în vederea actualizării obiectul licenţei, a delimitării unităţilor administrativ-teritoriale în care titularul de licenţă are dreptul să desfăşoare serviciul/activităţile care face/fac obiectul licenţei, respectiv în care are dreptul de a presta/furniza serviciul licenţiat/activităţile licenţiate; e) când se impune actualizarea condiţiilor specifice asociate licenţei în vederea actualizării capacităţilor energetice/ instalaţiilor tehnologice prevăzute în licenţă ori modificării unor caracteristici tehnice ale acestora.(2) Pentru situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a), cererea de modificare a licenţei, întocmită conform modelului din anexa nr. 1, va fi însoţită de un certificat constatator emis de oficiul registrului comerţului, în original sau în copie.(3) Pentru situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), cererea de modificare a licenţei, întocmită conform modelului din anexa nr. 1, va fi însoţită de copia actului adiţional la contractul de delegare a serviciului licenţiat/activităţii licenţiate şi copii ale autorizaţiilor/avizelor/atestatelor necesare prestării serviciului licenţiat/activităţii licenţiate, în termen de valabilitate.(4) Pentru situaţia prevăzută la alin. (1) lit. d), cererea de modificare a licenţei, întocmită conform modelului din anexa nr. 1, va fi însoţită, pentru noile unităţi administrativ-teritoriale, de copia hotărârii de dare în administrare/contractul de delegare a gestiunii serviciului/activităţii şi copii ale avizelor/acordurilor/ autorizaţiilor necesare prestării serviciului/activităţii sau de pe solicitările efectuate în vederea obţinerii acestora, precum şi de orice alte documente referitoare la necesitatea modificării licenţei.(5) Pentru situaţia prevăzută la alin. (1) lit. e), cererea de modificare a licenţei, întocmită conform modelului din anexa nr. 1, va fi însoţită de acele documente prevăzute de prezentul regulament care fac obiectul modificării în cauză, referitoare la noile capacităţi energetice/instalaţii tehnologice şi caracteristicile tehnice ale acestora, în cazul punerii în funcţiune a unora noi, ori documentele referitoare la scoaterea din funcţiune a capacităţilor/instalaţiilor existente, în cazul excluderii acestora din licenţă etc.  +  Articolul 23(1) Situaţiile prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. a), d) şi e) sunt notificate ANRE de către titularii de licenţe, în termen de 30 de zile de la apariţia acestora, însoţite de cererea de modificare a licenţei.(2) Situaţiile prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. b) sunt notificate ANRE cu cel puţin 60 de zile înainte de data la care urmează să aibă loc operaţiunea de divizare/fuziune potrivit hotărârii organelor de conducere ale titularilor de licenţe, care se transmit în copie, anexate cererii de modificare prevăzute în anexa nr. 1.(3) În situaţia prevăzută la art. 22 alin. (1) lit. c) titularul solicită ANRE modificarea licenţei, în sensul prelungirii duratei de valabilitate a acesteia, în termen de 10 zile de la data prelungirii termenului de valabilitate contractului de delegare a serviciului licenţiat/activităţii licenţiate.  +  Articolul 24(1) Modificarea licenţelor se face din iniţiativa ANRE, cu respectarea egalităţii de tratament a titularilor şi în raport cu natura situaţiei care a determinat modificarea, în cazul în care survin unele schimbări ale circumstanţelor existente la data acordării/modificării licenţelor, cum ar fi modificări ale cadrului legislativ şi de reglementare incident sau în cazul în care survin evenimente care afectează substanţial activităţile licenţiate sau care conduc la imposibilitatea desfăşurării activităţii licenţiate.(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), ANRE nu percepe tarif de modificare a licenţelor.  +  Articolul 25(1) În toate cazurile, ANRE examinează cererea de modificare şi dispune, în cazul în care documentaţia anexată acesteia este completă, după caz:a) acordarea unor licenţe noi;b) modificarea licenţelor acordate.(2) După modificarea licenţei, ANRE comunică titularului de licenţă decizia de modificare, eliberând acestuia licenţă şi, după caz, condiţii specifice asociate licenţei noi sau cu un conţinut modificat.  +  Articolul 26(1) Până la modificarea licenţei ca urmare a schimbării denumirii titularului de licenţă, acesta are dreptul să îşi desfăşoare activitatea în baza licenţei existente.(2) În situaţia prevăzută la art. 22 alin. (1) lit. b), titularul de licenţă are obligaţia să asigure continuitatea serviciului/activităţilor licenţiat/licenţiate până la obţinerea licenţei de către noul operator sau modificarea licenţei acestuia, dar nu mai mult de 90 de zile de data la care are loc operaţiunea de divizare/fuziune.  +  Capitolul V Procedura de suspendare şi retragere a licenţelor  +  Articolul 27(1) În caz de neîndeplinire de către titularul licenţei a obligaţiilor sale legale prevăzute în legislaţia primară sau în cea secundară, precum şi în caz de nerespectare a condiţiilor asociate licenţei, constatate de ANRE din oficiu ori la sesizarea unor terţi sau la notificarea de către titular, ANRE va aplica măsurile prevăzute la alin. (2) sau (3), după caz.(2) În cazul în care neîndeplinirea sau nerespectarea obligaţiilor nu este imputabilă titularului de licenţă, ANRE dispune, după caz:a) acordarea unui termen de conformare de maximum 6 luni titularului licenţei respective, în cazul în care situaţia creată se poate remedia, sub sancţiunea suspendării licenţei;b) retragerea licenţei, în cazul în care situaţia creată este iremediabilă.(3) În cazul în care neîndeplinirea sau nerespectarea obligaţiilor este imputabilă titularului de licenţă, ANRE dispune, după caz:a) suspendarea licenţei pe o perioadă stabilită, pentru remedierea situaţiei create, dacă aceasta este remediabilă; saub) retragerea licenţei, dacă situaţia creată este iremediabilă.(4) Suspendarea şi retragerea licenţei se aprobă prin decizie a preşedintelui ANRE şi produce efecte de la data stabilită de ANRE în cuprinsul acesteia. Decizia se comunică titularului şi se publică pe pagina de internet a ANRE.(5) În cazul încetării motivelor care au condus la suspendarea licenţei, ANRE emite o decizie de încetare a suspendării, care produce efecte la data stabilită de ANRE în cuprinsul acesteia.  +  Articolul 28(1) Pe lângă situaţiile prevăzute la art. 27, ANRE suspendă titularului licenţa în următoarele situaţii:a) la cererea motivată, transmisă de titularul licenţei şi aprobată de ANRE;b) dacă altă instituţie publică a suspendat valabilitatea unuia dintre documentele care au stat la baza acordării licenţei (autorizaţie, acord, aviz, contract, permis sau aprobare) conform prevederilor prezentului regulament;c) dacă înfiinţarea/funcţionarea capacităţilor energetice sau a uneia ori mai multora dintre componentele acestora pune în pericol sau dăunează persoanelor fizice, proprietăţii şi/sau mediului înconjurător, situaţie constatată de o autoritate/instituţie publică sau de o instanţă de judecată;d) pe parcursul verificărilor întreprinse de ANRE cu privire la o contestaţie având ca obiect acordarea licenţei.(2) În cazul în care înfiinţarea/funcţionarea capacităţilor energetice se realizează cu încălcarea drepturilor de proprietate şi/sau folosinţă asupra unor bunuri imobile ale altor persoane fizice/juridice, suspendarea licenţei se realizează numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive care stabileşte încălcarea drepturilor respective.(3) Titularul autorizaţiei şi/sau licenţei este obligat să notifice ANRE situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), în termen de 8 zile de la apariţia acestora.  +  Articolul 29(1) Pe lângă situaţiile prevăzute la art. 27, ANRE retrage titularului licenţa în următoarele cazuri:a) la cererea motivată a titularului licenţei, aprobată de ANRE;b) în cazul decăderii, incapacităţii sau falimentului titularului;c) la încetarea concesiunii sau a locaţiunii capacităţilor energetice exploatate ori la vânzarea acestora de către titular;d) în cazurile în care rezilierea/retragerea/anularea de către emitent sau expirarea valabilităţii unuia dintre actele (autorizaţie, acord, aviz, contract, permis sau aprobare) care au stat la baza acordării licenţei conform prevederilor prezentului regulament conduce la imposibilitatea desfăşurării activităţilor permise de licenţă sau a respectării condiţiilor asociate acestora;e) încetarea valabilităţii titlului legal privind deţinerea de bunuri imobile în sau pe care se amplasează capacităţile energetice sau încetarea valabilităţii titlului legal privind deţinerea capacităţilor energetice, care conduce la imposibilitatea desfăşurării activităţii permise de licenţă, constatată prin hotărâre judecătorească definitivă;f) în cazul prezentării unor dovezi (ordine de restricţionare sau de interzicere a activităţii, hotărâri judecătoreşti etc.) emise de o autoritate publică, ce atestă că înfiinţarea/funcţionarea capacităţilor energetice sau a uneia ori mai multora dintre componentele acestora pune în pericol sau dăunează grav persoanelor fizice, proprietăţii şi/sau mediului înconjurător;g) ca rezultat al unei contestaţii referitoare la acordarea licenţei, care a fost soluţionată favorabil.(2) Titularul autorizaţiei şi/sau licenţei este obligat să notifice ANRE situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-f), în termen de 8 zile de la apariţia acestora.(3) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) şi d), titularul de licenţă are obligaţia să asigure continuitatea prestării/furnizării serviciului/activităţii licenţiat/licenţiate până la preluarea gestiunii serviciului/activităţii de către un nou operator, dar nu mai mult de 90 de zile.(4) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a), titularul de licenţă trebuie să facă dovada că a înştiinţat autorităţile administraţiei publice locale, precum şi ANRE despre intenţia de încetare a prestării/furnizării serviciului licenţiat/activităţii licenţiate, cu cel puţin 6 luni înainte de data depunerii la ANRE a cererii de retragere a licenţei.(5) În cazul în care retragerea licenţei se face din iniţiativa ANRE, aceasta se notifică operatorului cu cel puţin 90 de zile înainte, perioadă în care operatorul este obligat să presteze/furnizeze serviciul în condiţiile hotărârii de dare în administrare sau a hotărârii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului/activităţilor.  +  Articolul 30În situaţia în care un titular de licenţă prestează/furnizează serviciul licenţiat/activitatea licenţiată în mai multe unităţi administrativ-teritoriale, ANRE decide, în condiţiile prevăzute la art. 27, 28 sau 29, după caz, suspendarea/retragerea permisiunii de a presta/furniza serviciul/activitatea dintr-o unitate administrativ-teritorială.  +  Articolul 31În timpul sezonului rece, operaţiunile de suspendare ori de retragere a unei licenţe sunt permise doar cu avizul favorabil al autorităţii administraţiei publice locale care are atribuţii privind asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, potrivit legii.  +  Capitolul VI Dispoziţii tranzitorii şi finale  +  Articolul 32(1) Licenţele acordate de ANRSC operatorilor de servicii publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat, care au trecut în sfera de competenţă a ANRE, îşi păstrează valabilitatea până la expirare, cu obligaţia titularului de a respecta prevederile prezentului regulament. (2) Orice prevederi contrare prezentului regulament, cuprinse în condiţiile asociate licenţelor prevăzute la alin (1), se abrogă/nu mai produc efecte de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.  +  Articolul 33Licenţele nu pot fi transferate în întregime sau în parte. Orice transfer efectuat este nul de drept şi determină retragerea imediată a licenţei.  +  Articolul 34Eliberarea de duplicate ale licenţei se face la cererea motivată a titularului, în situaţii considerate justificate de ANRE, după achitarea unui tarif de eliberare a duplicatului, aprobat prin ordin al preşedintelui ANRE.  +  Articolul 35Deciziile ANRE cu privire la acordarea, refuzul acordării, modificarea, suspendarea sau retragerea autorizaţiei/licenţei pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 36Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul regulament.  +  Anexa nr. 1 la regulament
    Model de cerere pentru acordarea/modificarea licenţei
    *Font 9*    Către: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei    Domnule preşedinte,    Subsemnatul, ...................., în calitate de .....................................                 (prenumele şi numele)                (director general/administrator unic)la operatorul economic înregistrat la oficiul registrului comerţului cudenumirea ............................................................,           (denumirea companiei naţionale/societăţii/regiei autonome)având forma juridică de ............ (C.N./S.A./S.R.L./R.A.), înregistrat în registrulcomerţului cu nr. J/.../......., având codul unic de înregistrare ........................,cu sediul social în ......................................................................,             (denumirea comunei/oraşului/municipiului, strada, nr. , judeţul, codul poştal)nr. telefon ........, nr. fax ........, şi contul ........................................                                                    (specificaţia/numărul de cont/ROL)deschis la banca ................................................,                             (denumirea băncii comerciale)sucursala .................................................................................,                (denumirea/localizarea sucursalei unde este deschis contul companiei                             naţionale/societăţii/regiei autonome)solicit ............................................. pentru ..................,        (acordarea unei licenţe/modificarea licenţei)         (serviciul)respectiv pentru activitatea/activităţile de ....... în următoarea/următoarele unităţiadministrativ-teritoriale ........................ din judeţul ......................... .                           (municipiu/oraş/comună)    Vă aduc la cunoştinţă că, în scopul comunicării cu Autoritatea Naţională de Reglementareîn Domeniul Energiei, pot fi contactat prin telefon/fax la nr. ......................... .*)                                                                   (nr. telefon/fax)    Cererea este însoţită de documentele specifice, a căror listă este anexată prezentei.    Cunoscând prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii, certific pe propriarăspundere veridicitatea şi autenticitatea tuturor documentelor transmise.          Data                        Semnătura reprezentantului legal        ........                    .................................... Notă
    *) Se va trece atât telefonul solicitantului persoană juridică, cât şi cel al reprezentantului legal.
     +  Anexa nr. 2 la regulament
    Lista cuprinzând dotările tehnico–materiale ale solicitantului
    ┌────┬─────────────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────┐│Nr. │                         │        │În proprietate/Închiriate de la ...., ││crt.│     Dotare              │Nr. buc.│în baza Contractului nr. ... din ..../││    │                         │        │deţinute conform ....                 │├────┴─────────────────────────┴────────┴──────────────────────────────────────┤│Buldoexcavator                                                                │├────┬─────────────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────┤│  1 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│  2 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│ ...│                         │        │                                      │├────┴─────────────────────────┴────────┴──────────────────────────────────────┤│Automacara                                                                    │├────┬─────────────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────┤│  1 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│  2 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│ ...│                         │        │                                      │├────┴─────────────────────────┴────────┴──────────────────────────────────────┤│Mijloace de transport (autobasculantă, tractor cu remorcă etc.)               │├────┬─────────────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────┤│  1 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│  2 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│ ...│                         │        │                                      │├────┴─────────────────────────┴────────┴──────────────────────────────────────┤│Motopompă                                                                     │├────┬─────────────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────┤│  1 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│  2 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│ ...│                         │        │                                      │├────┴─────────────────────────┴────────┴──────────────────────────────────────┤│Aparat de sudură manual cu arc electric                                       │├────┬─────────────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────┤│  1 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│  2 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│ ...│                         │        │                                      │├────┴─────────────────────────┴────────┴──────────────────────────────────────┤│Aparat de sudură cu flacără oxiacetilenică                                    │├────┬─────────────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────┤│  1 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│  2 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│ ...│                         │        │                                      │├────┴─────────────────────────┴────────┴──────────────────────────────────────┤│Freza pentru tăiat îmbrăcăminţi asfaltice                                     │├────┬─────────────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────┤│  1 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│  2 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│ ...│                         │        │                                      │├────┴─────────────────────────┴────────┴──────────────────────────────────────┤│Aparate de măsurare, încercare şi verificare                                  │├────┬─────────────────────────┬────────┬──────────────────────────────────────┤│  1 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│  2 │                         │        │                                      │├────┼─────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────────────┤│ ...│                         │        │                                      │└────┴─────────────────────────┴────────┴──────────────────────────────────────┘Prin prezenta listă certific, pe propria răspundere, faptul că:a) toate dotările tehnico-materiale precizate în tabelul de mai jos sunt deţinute de operatorul economic pe care îl reprezint şi pot fi verificate de ANRE;b) aparatele de măsurare, încercare şi verificare care fac parte din dotarea tehnico-materială a operatorului economic pe care îl reprezint respectă prevederile legale în domeniul metrologic.Data ......................................Numele şi prenumele .......................................
     +  Anexa nr. 3 la regulament
    CONDIŢIILE GENERALE
    asociate licenţei pentru desfăşurarea de activităţi specifice serviciului public de alimentare cu energie termică
    I. Cadrul general  +  Articolul 1Prezentul document stabileşte condiţiile generale în care este valabilă licenţa pentru prestarea serviciului public de alimentare cu energie termică, denumit în continuare serviciu, şi, după caz, pentru desfăşurarea de activităţi specifice serviciului, denumită în continuare licenţa.  +  Articolul 2Obiectul licenţei îl reprezintă acordarea permisiunii de a presta serviciul şi/sau de a desfăşura activităţi specifice serviciului, prin exploatarea comercială a capacităţilor energetice ce alcătuiesc sistemele de alimentare centralizată cu energie termică - SACET, organizate în unităţile administrativ-teritoriale, precizate în condiţiile specifice asociate licenţei.  +  Articolul 3Titularul licenţei este responsabil pentru respectarea condiţiilor specifice şi condiţiilor generale asociate licenţei, denumite în continuare condiţiile licenţei sau condiţii.  +  Articolul 4Următorii termeni utilizaţi în textul condiţiilor licenţei sunt definiţi după cum urmează:1. Lege - Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, cu modificările ulterioare;2. Regulament - Regulamentul pentru acordarea licenţelor în domeniul serviciului de alimentare centralizată cu energie termică, aprobat prin ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 28/2017;3. Autoritatea competentă - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), cu sediul în Bucureşti, str. Constantin Nacu nr. 3, sectorul 2, http://www.anre.ro, e-mail: anre@anre.ro4. licenţă - licenţa acordată de ANRE în condiţiile Legii şi ale Regulamentului, pentru prestarea serviciului public de alimentare cu energie termică, denumit în continuare serviciu, şi, după caz, pentru desfăşurarea de activităţi specifice serviciului;5. titularul licenţei - persoana căreia i-a fost acordată licenţa, nominalizată pe formularul licenţei, precum şi în condiţiile specifice asociate licenţei;6. raport anual - document întocmit de titularul licenţei, referitor la activităţile ce fac obiectul licenţei, având formatul şi conţinutul prevăzute în metodologia emisă de autoritatea competentă;7. regulamentul serviciului - Regulament al serviciului public de alimentare cu energie termică elaborat de către autoritatea administraţiei publice locale în conformitate cu Regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, în vigoare;8. caietul de sarcini al serviciului - Caietul de sarcini pentru prestarea serviciului public de alimentare cu energie termică şi pentru exploatarea SACET, elaborat de către autoritatea administraţiei publice locale în conformitate cu caietul de sarcini-cadru pentru realizarea serviciului public de alimentare cu energie termică prin SACET, în vigoare;9. sistem de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) - ansamblul instalaţiilor tehnologice, echipamentelor şi construcţiilor, denumite şi capacităţi energetice, situate într-o zonă precis delimitată, legate printr-un proces tehnologic şi funcţional comun, destinate producerii, transportului şi distribuţiei energiei termice prin reţele termice pentru cel puţin 2 utilizatori;10. serviciu public de alimentare cu energie termică - serviciu public de interes general care cuprinde totalitatea activităţilor desfăşurate în scopul alimentării centralizate cu energie termică a cel puţin 2 utilizatori racordaţi la SACET.II. Drepturi ale titularului licenţei  +  Articolul 5(1) Titularul licenţei are dreptul de a presta serviciul public de alimentare cu energie termică în unităţile administrativ-teritoriale care sunt precizate în condiţiile specifice asociate licenţei; în acest scop, titularul licenţei exploatează sistemele de alimentare centralizată cu energie termică sau componente ale acestora, conform precizărilor din condiţiile specifice asociate licenţei.(2) Pe durata de valabilitate a licenţei, titularul licenţei de la alin. (1) are dreptul:a) să vândă energia termică utilizatorilor şi/sau consumatorilor finali racordaţi la SACET, conform reglementărilor în vigoare;b) să presteze serviciile şi să încaseze tarifele de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice, stabilite şi aprobate conform prevederilor legale în vigoare;c) să beneficieze de acces la reţelele termice de interes public prin care se asigură serviciile de transport/distribuţie a energiei termice, în condiţii reglementate;d) alte drepturi prevăzute de Lege.(3) Titularul licenţei care desfăşoară exclusiv activitatea de producere a energiei termice are dreptul:a) să beneficieze de acces la reţelele termice de interes public prin care se asigură serviciile de transport/distribuţie a energiei termice, în condiţii reglementate;b) să comercializeze energia termică produsă în capacităţile energetice precizate în condiţiile specifice asociate licenţei, conform reglementărilor în vigoare;c) alte drepturi prevăzute de Lege.  +  Articolul 6(1) Asupra terenurilor şi bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice şi asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităţilor energetice/componentelor SACET ce fac obiectul licenţei, titularul licenţei beneficiază de drepturile prevăzute de Lege, pe care le poate exercita numai în condiţiile Legii.(2) Pentru protecţia şi funcţionarea normală a capacităţilor energetice şi a anexelor acestora, precum şi pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului se instituie zone de protecţie şi de siguranţă, care se determină de către titularul licenţei, pentru fiecare capacitate ce face obiectul licenţei, respectiv pentru componentele acestora, în conformitate cu normele tehnice în vigoare.  +  Articolul 7(1) Pe durata de valabilitate a licenţei titularul licenţei are dreptul:a) de a întrerupe livrarea energiei termice către furnizorii, respectiv utilizatorii şi/sau consumatorii de energie termică cu care se află în relaţii contractuale, conform clauzelor din contractele încheiate;b) de a înceta desfăşurarea activităţilor care fac obiectul licenţei, cu obligaţia de a notifica anticipat clienţii, în modul stabilit prin contractele comerciale încheiate.(2) Anterior exercitării dreptului prevăzut la alin. (1) faţă de furnizorii, respectiv utilizatorii şi/sau consumatorii de energie termică debitori, conform relaţiei contractuale cu aceştia, titularul licenţei va parcurge succesiv următoarele etape:a) negocierea (re)eşalonării datoriilor;b) acordarea unui preaviz de sistare a livrării energiei termice de 5 zile lucrătoare;c) reducerea puterii termice asigurate furnizorilor/utilizatorilor şi/sau consumatorilor de energie termică, în conformitate cu anexele contractelor semnate, prin reduceri de debit de agent termic, după grafice stabilite cu aceştia, acolo unde condiţiile tehnice permit acest lucru;d) reducerea puterii termice asigurate furnizorilor/utilizatorilor şi/sau consumatorilor de energie termică, în conformitate cu anexele contractelor semnate, prin reduceri ale temperaturii de tur, acolo unde condiţiile tehnice permit acest lucru.(3) Titularul licenţei realizează manevrele de întrerupere a livrării de energie termică sau de reducere a puterii prevăzute la alin. (1), corelat cu nivelul de putere termică şi cantităţile de energie termică stabilite prin contractele încheiate. Dacă după finalizarea procedurii legale de urmărire a debitorilor se dovedeşte că plata nu a fost efectuată, debitorul fiind de rea-credinţă, titularul licenţei poate înceta livrarea energiei termice până la recuperarea creanţelor.(4) Titularul licenţei se va asigura că nu contravine prevederilor legale în vigoare, înainte de a întrerupe alimentarea cu energie termică pentru următoarele categorii de consumatori: spitale, policlinici, staţii de salvare, cămine de bătrâni, leagăne de copii, grădiniţe, creşe, cămine studenţeşti, cămine de persoane cu handicap, centre de resocializare minori, şcoli şi unităţi militare.  +  Articolul 8Titularul licenţei se poate adresa autorităţii competente pentru soluţionarea disputelor sau neînţelegerilor cu alte persoane fizice sau juridice în situaţia în care astfel de proceduri sunt prevăzute în Lege sau în reglementările în vigoare.  +  Articolul 9Deciziile autorităţii competente cu privire la modificarea, suspendarea sau retragerea licenţei, precum şi cele cu privire la aplicarea sancţiunilor, generate de încălcarea prevederilor condiţiilor licenţei sau ale Legii, pot fi atacate de titularul autorizaţiei la instanţa judecătorească competentă.  +  Articolul 10Activităţile ce fac obiectul licenţei sunt de interes public, în sensul dispoziţiilor Legii, cu excepţia celor care sunt destinate exclusiv satisfacerii consumului propriu al titularului licenţei.III. Obligaţii ale titularului licenţei  +  Secţiunea 1 Respectarea legilor şi reglementărilor  +  Articolul 11(1) Pe toată durata de valabilitate a licenţei, titularul licenţei va respecta prevederile:– legii, inclusiv a modificărilor aduse ulterior acesteia;– contractului de delegare a gestiunii serviciului;– licenţei, împreună cu condiţiile licenţei;– reglementărilor emise de autoritatea competentă;– normativelor, prescripţiilor şi altor acte normative în vigoare în domeniul serviciilor publice de alimentare cu energie termică sau impuse de cadrul normativ în vigoare.(2) Titularul licenţei are obligaţia de a participa, la solicitarea autorităţii competente, la elaborarea sau revizuirea reglementărilor, normativelor, prescripţiilor ori a altor acte normative din domeniul serviciilor publice de alimentare cu energie termică.  +  Secţiunea a 2-a Obligaţii privind comercializarea energiei termice  +  Articolul 12Titularul licenţei nu va încheia contracte care să conţină prevederi neconforme cu obligaţiile din licenţă şi din contractele-cadru aprobate de autoritatea competentă.  +  Secţiunea a 3-a Obligaţii privind măsurarea energiei termice  +  Articolul 13(1) Titularul licenţei este obligat să realizeze activitatea de măsurare a energiei termice conform reglementărilor aplicabile.(2) Titularul licenţei verifică şi întreţine periodic grupurile de măsurare a energiei termice care îi aparţin, la termenele stabilite prin reglementările metrologice în vigoare sau ori de câte ori este necesar.  +  Articolul 14Titularul licenţei este obligat să asigure accesul părţilor cu care se află în relaţii contractuale, pentru verificarea grupurilor de măsurare a energiei termice. Titularul licenţei este obligat să permită ca utilizatorii reţelelor termice să instaleze suplimentar grupuri de măsurare a energiei termice, la cererea acestora şi pe cheltuiala lor.  +  Secţiunea a 4-a Facturarea energiei termice  +  Articolul 15(1) Factura emisă de către titularul licenţei în vederea încasării contravalorii energiei termice vândute va conţine suficiente date pentru identificarea sumelor calculate conform obligaţiilor din contractele încheiate, respectând oricare dintre cerinţele aplicabile, specificate de instrucţiuni/acte normative în vigoare.(2) Titularul licenţei va factura energia termică livrată furnizorilor de energie termică sau, după caz, utilizatorilor/ consumatorilor de energie termică racordaţi direct, pe baza indicaţiilor contoarelor de energie termică pentru decontare stabilite prin contractele încheiate.  +  Secţiunea a 5-a Conducerea operativă a SACET  +  Articolul 16Titularul licenţei pentru prestarea serviciului public de alimentare cu energie termică asigură realizarea condiţiilor tehnice şi a indicatorilor de performanţă ai serviciului, astfel cum au fost stabiliţi de autoritatea administraţiei publice locale în regulamentul serviciului şi în caietul de sarcini al serviciului.  +  Articolul 17Titularul licenţei pentru prestarea serviciului public de alimentare cu energie termică asigură funcţia de dispecer coordonator în cadrul SACET. Acesta asigură disponibilităţile de natură tehnico-economică şi financiară, inclusiv rezervele de capacitate care să permită, în funcţie de cerinţele utilizatorilor/consumatorilor finali de energie termică, creşterea sau restrângerea cantitativă a serviciului, la acelaşi nivel de calitate.  +  Articolul 18Titularul licenţei pentru producerea de energie termică este obligat să respecte instrucţiunile şi comenzile transmise operativ de către dispecerul SACET.  +  Articolul 19Titularul licenţei pentru producerea de energie termică organizează şi desfăşoară conducerea prin dispecer a instalaţiilor de producere a energiei termice pe care le exploatează. Relaţiile necesare dintre compartimentul de dispecer organizat de titularul licenţei şi dispecerul coordonator al SACET se stabilesc în cadrul convenţiilor de exploatare încheiate între cele două dispecerate, precizându-se totodată atribuţiile fiecăruia, cu respectarea reglementărilor în vigoare.  +  Secţiunea a 6-a Obligaţii privind capacităţile energetice ce fac obiectul licenţei  +  Articolul 20(1) Titularul licenţei are obligaţia de a menţine în funcţiune capacităţile de la data preluării în exploatare, cu excepţia cazurilor în care realizarea serviciului în condiţii de eficienţă tehnico-economică şi adaptabilitate la cerinţele utilizatorilor necesită extinderea sau restrângerea acestora.(2) Titularul licenţei are obligaţia ca pe durata licenţei să deţină, în termen de valabilitate, toate avizele, acordurile şi/sau autorizaţiile şi certificatele, care dovedesc conformitatea cu reglementările şi actele normative în vigoare, referitoare la montarea, instalarea, exploatarea, repararea şi verificarea aparatelor consumatoare de combustibili, a recipientelor mecanice sub presiune, a cazanelor de abur şi de apă fierbinte, a conductelor de abur şi de apă fierbinte sub presiune şi a sistemelor de automatizare aferente centralelor termice. (3) Titularul licenţei se va asigura că dispune de personal calificat şi autorizat, iar organizarea internă de personal permite îndeplinirea în condiţii de siguranţă a activităţilor specifice serviciului.(4) Titularul licenţei are obligaţia de a întreprinde acţiunile necesare pentru a desfăşura şi/sau a contracta cu terţi lucrările necesare pentru a asigura siguranţa în funcţionare şi disponibilitatea capacităţilor energetice a căror exploatare comercială face obiectul licenţei, în conformitate cu obligaţiile asumate prin contractele încheiate pentru livrarea de energie termică.(5) Pentru a menţine capacitatea de producţie şi eficienţa exploatării, titularul licenţei va asigura urmărirea sistematică a comportării construcţiilor şi a echipamentelor energetice şi va efectua lucrările corespunzătoare de mentenanţă în baza unui program de asigurare a mentenanţei.(6) În scopul creşterii eficienţei şi disponibilităţii în exploatare a capacităţilor energetice ce fac obiectul licenţei, titularul licenţei va realiza treptat, pe criterii economice, reabilitarea şi retehnologizarea acestora sau, după caz, conservarea ori dezafectarea lor.  +  Secţiunea a 7-a Utilizarea eficientă a resurselor energetice  +  Articolul 21Titularul licenţei are obligaţia de a întocmi bilanţul energetic pentru fiecare dintre activităţile specifice serviciului şi de a furniza rezultatele obţinute autorităţii administraţiei publice locale în vederea exercitării atribuţiilor sale, în conformitate cu prevederile legii.  +  Secţiunea a 8-a Protecţia mediului, bunurilor şi persoanelor  +  Articolul 22(1) Titularul licenţei se va asigura că în desfăşurarea activităţilor nu încalcă dispoziţiile legale în vigoare referitoare la protecţia mediului şi gospodărirea apelor. Titularul licenţei este obligat să deţină, pe toată durata de valabilitate a licenţei, toate acordurile, avizele şi autorizaţiile prevăzute de legislaţia în domeniul protecţiei mediului şi gospodărirea apelor.(2) Titularul licenţei trebuie să asigure instituirea şi menţinerea, în condiţiile Legii, a zonelor de protecţie şi de siguranţă, asociate funcţionării normale a capacităţilor energetice, determinate în conformitate cu normele tehnice aplicabile.(3) În condiţiile reglementărilor în vigoare, titularul licenţei este obligat să plătească despăgubiri utilizatorului în cazul deteriorării unor instalaţii de utilizare a energiei termice, afectării sau punerii în pericol a sănătăţii, în situaţia în care parametrii agentului termic au înregistrat abateri mai mari decât cei admişi în reglementările tehnice în vigoare.(4) Plata despăgubirilor se face cu respectarea condiţiilor prevăzute în contractul de furnizare, pe baza documentaţiei economice întocmite de operatori economici de specialitate, a unor expertize sau a documentelor justificative prezentate de utilizator.  +  Secţiunea a 9-a Asigurarea în condiţii nediscriminatorii a accesului la serviciul public  +  Articolul 23(1) Titularul licenţei are obligaţia de a asigura egalitatea de tratament a utilizatorilor, în condiţii contractuale.(2) Titularul licenţei are obligaţia de a presta/furniza serviciul numai pe bază de contracte conforme contractelor-cadru prevăzute de legislaţia în vigoare.(3) Pentru realizarea obligaţiilor din licenţă, titularului licenţei nu îi este permis să perceapă utilizatorilor alte sume băneşti, în afara celor facturate pe baza preţurilor/tarifelor aprobate conform Legii.(4) Titularul licenţei se va prezenta la audieri, atunci când autoritatea administraţiei publice locale îl convoacă pentru a media şi soluţiona conflictele dintre acesta şi utilizatorii serviciului, potrivit competenţelor sale legale.  +  Secţiunea a 10-a Separarea situaţiilor contabile  +  Articolul 24(1) În conformitate cu cerinţele legale, pentru activităţile ce fac obiectul licenţei, titularul licenţei întocmeşte situaţii contabile distincte (defalcate/detaliate separat), aşa cum ar trebui să se procedeze în cazul în care activităţile respective ar fi efectuate de către operatori economici separaţi. Totodată, situaţiile contabile pentru activităţile ce fac obiectul licenţei trebuie să fie prezentate separat de acelea asociate altor activităţi comerciale incluse în obiectul său de activitate, aprobat prin actul constitutiv.(2) Situaţiile contabile se întocmesc astfel încât veniturile şi cheltuielile asociate activităţilor autorizate prin licenţă să fie identificabile în registrele titularului licenţei, separat de cele asociate altor activităţi pe care le desfăşoară.(3) Titularul licenţei indică în scris care sunt regulile adoptate la alocarea veniturilor şi cheltuielilor avute în vedere la separarea situaţiilor contabile.(4) Titularul licenţei se asigură că ţinerea situaţiilor contabile în conformitate cu cerinţele acestei condiţii din licenţă este efectivă pe durata de valabilitate a licenţei.(5) În cazul în care există cheltuieli comune între activităţile ce fac obiectul licenţei şi alte activităţi ale titularului licenţei, acesta va prezenta, la cererea autorităţii competente, documentele ce stabilesc baza lor de repartizare şi rezultatele obţinute după această repartizare.  +  Secţiunea a 11-a Eliminarea subvenţionărilor încrucişate  +  Articolul 25În conformitate cu dispoziţiile legii, titularului licenţei îi este interzisă subvenţia încrucişată între activităţile ce fac obiectul licenţei şi alte activităţi pe care acesta le desfăşoară.  +  Secţiunea a 12-a Menţinerea activelor  +  Articolul 26(1) Titularul licenţei notifică autorităţii competente, cu 60 de zile lucrătoare înainte, intenţia de a se efectua operaţiuni (inclusiv fuziuni sau divizări) în urma cărora activele corporale destinate activităţilor autorizate prin licenţă se vor transmite sau vor aparţine altei/altor persoane.(2) Efectuarea operaţiunilor menţionate la alin. (1) va conduce, după caz, la modificarea sau retragerea licenţei. Autoritatea competentă va comunica titularului licenţei modalitatea prin care va fi soluţionată situaţia creată ca urmare a punerii în aplicare a intenţiei notificate de titularul licenţei.  +  Secţiunea a 13-a Furnizarea de informaţii autorităţii competente şi asigurarea liberului acces la informaţiile de interes public privind serviciul  +  Articolul 27În conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, titularul licenţei va furniza autorităţii competente datele şi informaţiile care îi sunt necesare în exercitarea atribuţiilor sale.  +  Articolul 28Titularul licenţei întocmeşte şi transmite autorităţii competente un raport anual referitor la activităţile ce fac obiectul licenţei, având formatul şi conţinutul prevăzute în metodologia emisă de autoritatea competentă.  +  Articolul 29(1) Titularul licenţei este obligat să informeze autoritatea competentă despre:a) orice fapt care constituie o încălcare a condiţiilor licenţei de către titularul licenţei, indiferent de cauză, în termen de 8 zile de la depistarea acesteia de către titularul licenţei;b) schimbarea reprezentantului legal al titularului licenţei, în termen de 10 zile lucrătoare de la producerea acesteia;c) modificări ale statutului titularului de licenţă determinate de fuziunea, divizarea, transformarea, schimbarea denumirii, a sediului social, a structurii acţionariatului, a capitalului social sau a patrimoniului, în termen de 30 de zile de la producerea acestora; în cazul divizării sau fuziunii, se va respecta şi condiţia de informare prealabilă prevăzută în condiţiile licenţei la secţiunea „Menţinerea activelor“;d) modificarea adresei de corespondenţă care, potrivit condiţiilor licenţei, a fost notificată ca fiind o cale de comunicare cu autoritatea competentă, în termen de 10 zile înainte ca modificarea să devină efectivă;e) modificarea datelor de contact (telefon, fax etc.), în termen de 10 zile de la producerea modificării;f) în cazul decăderii, incapacităţii sau al falimentului titularului licenţei, în termen de 8 zile de la apariţia situaţiei respective;g) încetarea concesiunii sau a locaţiunii serviciului/capacităţii energetice exploatate comercial în baza licenţei ori la vânzarea acesteia, în termen de 8 zile de la apariţia situaţiei respective;h) anularea de către emitent sau încetarea valabilităţii unuia dintre actele (autorizaţie, acord, aviz, permis sau aprobare) care au stat la baza acordării licenţei, care conduce la imposibilitatea desfăşurării activităţilor permise de licenţă sau la respectarea condiţiilor licenţei, în termen de 8 zile de la apariţia situaţiei respective;i) încetarea valabilităţii titlului legal privind deţinerea de bunuri imobile în sau pe care se amplasează capacităţile energetice exploatate comercial potrivit licenţei, în termen de 8 zile de la apariţia situaţiei respective;j) modificarea caracteristicilor tehnice ale capacităţilor energetice exploatate comercial în baza licenţei, astfel cum acestea sunt precizate în condiţiile specifice ale licenţei.(2) Odată cu notificarea privind modificări ale statutului determinate de schimbarea formei juridice, schimbarea denumirii sau schimbarea sediului, titularul licenţei va transmite autorităţii competente şi cererea de modificare a licenţei conform prevederilor regulamentului.  +  Articolul 30Pentru a se asigura de îndeplinirea condiţiilor licenţei şi a tuturor legilor aplicabile, autoritatea competentă poate cere, examina şi copia, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor legale, orice informaţii, înregistrări şi documente ale titularului licenţei, pe care le consideră legate în vreun fel de afacerile şi activităţile acestuia în sectorul energiei termice.  +  Articolul 31Titularul licenţei are obligaţia de a pune la dispoziţia celor interesaţi toate informaţiile de interes public, privind serviciul prestart.  +  Articolul 32(1) Titularul licenţei va menţine în funcţiune un sistem organizat sub formă de centre de relaţii cu clienţii, prin care poate primi şi/sau oferi date, informaţii privind orice situaţie sau împrejurare care afectează siguranţa, disponibilitatea şi/sau continuitatea prestării/furnizării serviciului şi asigură transmiterea spre competentă soluţionare a problemelor de orice natură în relaţiile titularului licenţei cu clienţii. Prin sistemul instituit se vor oferi informaţii cu titlu gratuit.(2) Titularul licenţei va face publică orice schimbare de adresă, număr de telefon/fax, adresă electronică, prin care se asigură comunicarea cu clienţii.IV. Interdicţia de transfer al licenţei  +  Articolul 33Licenţa este valabilă pentru prestarea serviciului public de alimentare cu energie termică şi, după caz, pentru desfăşurarea de activităţi specifice serviciului public de alimentare cu energie termică, conform precizărilor din condiţiile specifice asociate licenţei.  +  Articolul 34(1) Titularul licenţei are obligaţia de a desfăşura activităţile specifice licenţei în cadrul organizării proprii, fără a putea transfera unor terţi drepturile şi obligaţiile care îi revin conform licenţei.(2) Titularul licenţei nu poate transfera licenţa, orice transfer fiind nul de drept.V. Control şi sancţiuni  +  Articolul 35Autoritatea competentă controlează îndeplinirea de către titularul licenţei a condiţiilor licenţei, scop în care poate:a) analiza documentele transmise de titularul licenţei conform condiţiilor licenţei;b) controla, atunci când consideră oportun, documentele contabile ale titularului licenţei şi/sau comanda efectuarea unui audit contabil al activităţii acestuia;c) verifica, la solicitarea argumentată a unei terţe persoane sau din proprie iniţiativă, comportamentul titularului licenţei pe piaţa de energie electrică;d) exercita alte atribuţiile de control, conform Legii.  +  Articolul 36Dacă autoritatea competentă constată că titularul licenţei nu a respectat legea sau una sau mai multe dintre condiţiile licenţei, autoritatea competentă poate aplica sancţiuni, în temeiul şi conform dispoziţiilor Legii şi ale reglementărilor aplicabile, inclusiv poate suspenda/retrage licenţa.VI. Suspendarea/Retragerea licenţei  +  Articolul 37(1) Autoritatea competentă poate suspenda/retrage licenţa în cazurile prevăzute în regulament, procedând conform prevederilor acestuia.(2) Autoritatea competentă comunică titularului licenţei suspendarea/retragerea licenţei, motivele de suspendare/ retragere, precum şi condiţiile pe care titularul licenţei trebuie să le îndeplinească pentru încetarea suspendării.(3) Autoritatea competentă poate dispune încetarea suspendării licenţei în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care titularul licenţei face dovada cu privire la îndeplinirea condiţiilor de încetare a suspendării.  +  Articolul 38(1) Autoritatea competentă comunică în scris titularului licenţei, cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte, data la care urmează să suspende/să retragă licenţa, precum şi motivul care determină această măsură.(2) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea unei comunicări privind suspendarea/retragerea licenţei, titularul licenţei poate transmite autorităţii competente o explicaţie referitoare la condiţiile invocate de aceasta privind suspendarea/retragerea licenţei, precum şi orice dovezi pe care le consideră adecvate pentru a opri emiterea deciziei de suspendare/retragere a licenţei.(3) Notificarea prealabilă din partea autorităţii competente nu este necesară dacă suspendarea/retragerea licenţei se face ca urmare a solicitării titularului licenţei sau în cazul falimentului acestuia.VII. Modificarea licenţei  +  Articolul 39(1) Ca urmare a unei cereri scrise a titularului licenţei sau din proprie iniţiativă, autoritatea competentă poate modifica licenţa procedând conform prevederilor regulamentului.(2) În cazul unor modificări ale statutului titularului licenţei, determinate de fuziunea, divizarea, transformarea sau schimbarea denumirii, autoritatea competentă examinează cererea de modificare şi documentaţia anexată acesteia şi dispune, dacă solicitarea este întemeiată, după caz:a) retragerea licenţei şi acordarea unei licenţe noi;b) modificarea licenţei.(3) Constituie motive de modificare a licenţei şi:a) extinderea activităţii în unele arii administrativ-teritoriale, altele decât cele menţionate în condiţiile specifice asociate licenţei, sau încetarea activităţii în unele dintre ariile administrativ-teritoriale menţionate în condiţiile specifice asociate licenţei;b) prelungirea duratei de valabilitate, respectiv încetarea valabilităţii contractului/contractelor de delegare a gestiunii serviciului, valabil(e) la data acordării licenţei.  +  Articolul 40Modificările licenţei iniţiate de autoritatea competentă ca urmare a modificării condiţiilor existente la data acordării acesteia (legislaţia primară şi secundară şi decizii juridice) sau ca urmare a unor evenimente care afectează substanţial prestarea serviciului vor fi notificate titularului licenţei conform prevederilor Regulamentului.  +  Articolul 41Titularul licenţei poate cere autorităţii competente prelungirea perioadei de valabilitate a licenţei. În acest caz autoritatea competentă va proceda conform prevederilor Regulamentului.VIII. Căi de comunicare  +  Articolul 42(1) Orice comunicare, accept, confirmare, aprobare sau altă informaţie cerută ori a cărei transmitere este permisă în condiţiile licenţei se va face în scris, în limba română, şi se va putea depune la registratura ANRE prin reprezentant împuternicit, prin serviciile poştale sau de curierat ori se poate transmite prin telefax, cu condiţia ca, în cazurile prevăzute de reglementările în vigoare, originalul să se depună prin curier sau prin serviciile poştale.(2) Titularul licenţei poate solicita autorităţii competente utilizarea pentru comunicare a unei adrese de corespondenţă diferite de cea a sediului social, cu condiţia ca respectiva adresă să fie înregistrată ca punct de lucru al societăţii.IX. Tarife şi contribuţii  +  Articolul 43Pe toată durata de valabilitate a licenţei, titularul licenţei va plăti autorităţii competente contribuţiile şi tarifele stabilite prin ordin al preşedintelui ANRE, în condiţiile legii. Neplata acestora până la termenele stabilite prin reglementările în vigoare poate atrage sancţiuni conform reglementărilor în vigoare.
     +  Anexa nr. 4 la regulament*Font 9*                   Conţinutul-cadru al formularului licenţei           Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei                                               Nr. ....... din .........                                    LICENŢA                      pentru ........ [obiectul licenţei]    acordată ......................., cu sediul social în ................................,             (denumirea titularului)                    (adresa completă a sediului social)înregistrată în registrul comerţului cu nr. ................, pe baza cererii înregistratela Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei cu nr. ......................                                                                  (numărul de înregistrare)din ..................... şi a documentaţiei prezentate.    (data înregistrării)    Prezenta licenţă este valabilă conform condiţiilor specifice şi generale anexateacesteia, care fac parte integrantă din licenţă.                                                           Preşedinte,                                                          .............      Data eliberării ..........----