ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 41 din 30 septembrie 2015 (*actualizată*)pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare(actualizată până la data de 2 iunie 2016*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------Având în vedere necesitatea elaborării legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016,ţinând cont că abordarea bugetară pe bază de credite de angajament şi pe buget pe programe reprezintă un proces extrem de complex, care necesită timp şi asistenţă tehnică din partea instituţiilor financiare internaţionale;având în vedere că la data de 20 octombrie 2015 expiră termenul prevăzut la art. III din Legea nr. 270/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, pentru obţinerea certificatului de atestare a cunoştinţelor dobândite în domeniul Sistemului european de conturi de către conducătorii compartimentului financiar-contabil din instituţiile publice aflaţi în funcţie;ţinând cont că neadoptarea în regim de urgenţă poate avea consecinţe serioase şi ar genera disfuncţionalităţi majore, cu efecte negative asupra activităţii administraţiei publice centrale,în acest sens, se consideră oportună prelungirea termenelor stabilite la art. III şi V din Legea nr. 270/2013.Având în vedere faptul că dizolvarea autorităţilor deliberative şi suspendarea primarilor unor unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale conduce la imposibilitatea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli, implicit efectuarea unor plăţi curente necesare pentru stricta funcţionare a unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale,deoarece există riscul ca unele instituţii ale administraţiei publice locale să nu poată onora, din venituri proprii sau de la bugetul de stat, obligaţiile de plată, inclusiv cheltuieli de natură salarială,totodată, întrucât vacanţa sau imposibilitatea exercitării funcţiei de primar pune în imposibilitate unităţile administrativ-teritoriale să emită certificatele de urbanism sau autorizaţiile de construire, fapt care conduce la imposibilitatea de edificare în condiţiile legii a construcţiilor de către solicitanţi şi implicit la privarea şi îngrădirea dreptului de a edifica o construcţie,luând în considerare faptul că, în conformitate cu prevederile art. 495 lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, consiliile locale trebuie să stabilească, până la data de 7 noiembrie 2015, prin hotărâre, nivelurile impozitelor şi taxelor locale valabile în anul 2016, în cazul consiliilor locale dizolvate unităţile administrativ-teritoriale se află în imposibilitatea aprobării nivelurilor impozitelor şi taxelor locale valabile în anul 2016.Până la data adoptării prezentei ordonanţe de urgenţă a Guvernului au fost aprobate mai multe acte normative privind creşteri salariale în sectorul bugetar, iar acestea au impact asupra bugetului unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, fără a fi majorat şi nivelul maxim al cheltuielilor de personal aprobat.Întrucât unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale dispun de venituri proprii pentru acordarea creşterilor salariilor, dar acestea sunt blocate de nivelul maxim al cheltuielilor de personal aprobat, se reglementează renunţarea la repartizarea acestuia pe judeţe şi municipiul Bucureşti.Deoarece, prin proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile sunt prevăzuţi indicatori de rezultat sau indicatori de sustenabilitate postimplementare care presupun înfiinţarea unor posturi,ţinând cont de faptul că, în situaţia în care nu se prevede o posibilitate de suplimentare cu posturile respective, beneficiarii riscă să nu realizeze indicatorii de rezultat ai proiectelor sau pe cei de sustenabilitate a proiectelor implementate, fapt care poate conduce la aplicarea unor corecţii financiare aplicate proiectelor,având în vedere faptul că, în practică, s-a observat că gestionarea litigiilor arbitrale de competenţa Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii de către instituţia publică în a cărei sferă de competenţă se regăseşte problematica ce face obiectul diferendelor nu este întotdeauna posibilă, deoarece nu toate instituţiile publice au posibilitatea de a asigura în bugetul propriu sumele necesare pentru plata taxelor arbitrale, a celor de reprezentare juridică sau de executare a hotărârii arbitrale;luând în considerare că aceste dificultăţi de asigurare a reprezentării juridice se pot întâlni şi ulterior pronunţării hotărârii arbitrale, respectiv atunci când se încearcă recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale în diverse jurisdicţii naţionale;în lipsa preluării dosarelor arbitrale în care sunt invocate clauze care se referă la protecţia reciprocă a investiţiilor, din tratatele internaţionale la care România este parte, de către Ministerul Finanţelor Publice, asigurarea unei apărări eficiente ar putea fi întârziată sau să lipsească în totalitate, iar România ar putea fi obligată la plata unor despăgubiri sau, mai grav, la afectarea imaginii sale în plan internaţional, cu consecinţe financiare imposibil de estimat la acest moment.Având în vedere liniile directoare agreate cu creditorii externi, în vederea eficientizării activităţii de colectare şi administrare a marilor contribuabili, este necesară reorganizarea structurii Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, prin transformarea acesteia într-o entitate publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea A.N.A.F.,pentru evitarea acestor riscuri, se reglementează preluarea în regim de urgenţă a competenţei de reprezentare a României sau altor instituţii publice de către o singură instituţie publică, respectiv de către Ministerul Finanţelor Publice, precum şi stabilirea obligaţiilor procedurale ale instituţiilor care au gestionat problematica diferendului şi ale personalului din cadrul acestora.Având în vedere situaţia excepţională determinată de încetarea de drept, în luna septembrie 2015, a contractelor de muncă pentru un număr semnificativ de cadre didactice cu grad de asistent/lector ce nu şi-au obţinut titlul de doctor până la această dată, desfăşurarea procesului educaţional din învăţământul superior, în anul universitar 2015-2016, fiind grav afectată, instituţiile de învăţământ superior neputând asigura în condiţii optime procesul de învăţământ,ţinând seama de necesitatea imperioasă de asigurare a calităţii şi a condiţiilor optime pentru desfăşurarea procesului de învăţământ în anul universitar 2015-2016,în vederea asigurării bunei funcţionări a sistemului naţional de învăţământ,având în vedere disfuncţionalităţile înregistrate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale determinate de dizolvarea autorităţilor deliberative constituite la nivelul administraţiei publice locale, dublată de suspendarea, încetarea mandatului sau de imposibilitatea exercitării mandatului de către autorităţile executive din cauze care, în prezent, nu sunt reglementate ca fiind situaţii de suspendare sau încetare a mandatului (de exemplu: măsura preventivă a controlului judiciar - necorelare între dispoziţiile legislaţiei în materie penală şi legislaţia cadru aplicabilă administraţiei publice),ţinând cont de faptul că în aceste situaţii excepţionale se creează vid de autoritate publică la nivelul unor unităţi administrativ-teritoriale şi implicit imposibilitatea adoptării unor hotărâri absolut necesare funcţionării, pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile finanţate în perioada de programare 2007-2013, al cărei ultim an de implementare este anul 2015, sau pentru contractarea şi/sau garantarea unor împrumuturi necesare asigurării cofinanţării proiectelor, respectiv o serie de atribuţii instituite în competenţa exclusivă a autorităţilor deliberative, ce excedează gestiunii curente a treburilor publice şi care rămân la momentul actual nerealizate, cum ar fi, dar fără a se limita la: darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică; vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată; avizarea sau aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, emiterea de autorizaţii de construcţii,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul ILa articolul 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare, literele b^2) şi b^3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:b^2) în momentul înscrierii candidaţilor la concursul pentru ocuparea postului de conducător al compartimentului financiar-contabil, aceştia sunt obligaţi să facă dovada deţinerii certificatului de atestare a cunoştinţelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi. Atestarea se face gratuit, prin intermediul Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Modurile de dobândire şi retragere a certificatului se stabilesc prin norme metodologice;----------Lit. b^2) a art. 19 din LEGEA nr. 500 din 11 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 597 din 13 august 2002, modificată de art. I din prezentul act normativ a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 112 din 27 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 30 mai 2016.b^3) dobândirea şi menţinerea certificatului de atestare reprezintă condiţie specifică obligatorie pentru ocuparea postului de conducător al compartimentului financiar-contabil, ordonatorii de credite având obligaţia modificării corespunzătoare a fişelor de post respective. La ocuparea postului de conducător al compartimentului financiar-contabil ordonatorii de credite au obligaţia de a verifica întrunirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege;  +  Articolul II (1) Termenul prevăzut la art. III din Legea nr. 270/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 18 octombrie 2013, cu modificările ulterioare, se prorogă cu 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Termenul prevăzut la art. V din Legea nr. 270/2013, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2017.  +  Articolul IIILegea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:1. După articolul 55 se introduce un nou articol, articolul 55^1, cu următorul cuprins:"Art. 55^1. - (1) În cazul dizolvării consiliului local în condiţiile art. 55 alin. (1) lit. a) şi b), acesta se reconstituie din membrii supleanţi, convocarea consilierilor supleanţi fiind făcută de către prefect. (2) Şedinţa de reconstituire este legal întrunită dacă la aceasta participă un număr de membri supleanţi mai mare decât jumătate plus unu din numărul total al consilierilor din consiliul local respectiv. (3) Prevederile art. 30 alin. (2)-(5) şi ale art. 31-35 se aplică corespunzător."2. După articolul 99 se introduce un nou articol, articolul 99^1, cu următorul cuprins:"Art. 99^1. - În cazul dizolvării consiliului judeţean, în condiţiile art. 55 alin. (1) lit. a) şi b), acesta se reconstituie din membrii supleanţi, prevederile art. 55^1 aplicându-se corespunzător."  +  Articolul IVDupă alineatul (1) al articolului 82 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), cu sumele aprobate prin hotărâre a Guvernului, din fondurile de rezervă bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului, precum şi cu alte sume alocate de la bugetul de stat sau retrase prin acte normative, se majorează, respectiv se diminuează bugetele locale prin decizie emisă de persoana care îndeplineşte calitatea de ordonator principal de credite în condiţiile art. 117 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi modificările ulterioare, cu avizul administraţiei judeţene a finanţelor publice." (3) Prin excepţie de la prevederile art. 61 alin. (1), în cazul unităţilor administrativ-teritoriale care au consiliile locale dizolvate şi nu s-a putut reconstitui consiliul local, în condiţiile legii, primarul poate aproba, prin dispoziţie, contractarea unui împrumut pentru asigurarea cofinanţării proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de postaderare de la Uniunea Europeană pentru perioada de programare 2007-2013, respectiv pentru asigurarea finanţării cheltuielilor neeligibile asociate acestora.----------Alin. (3) al art. 82 din LEGEA nr. 273 din 29 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 18 iulie 2006, modificat de art. IV din prezentul act normativ, a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 112 din 27 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 30 mai 2016.  +  Articolul Vprivind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 178, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) În cazul veniturilor prevăzute la alin. (1) realizate în anul 2016, ale căror baze lunare de calcul se situează sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe ţară, nu se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Pentru veniturile ale căror baze lunare de calcul sunt mai mari sau egale cu valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, contribuţia datorată lunar se calculează asupra acestor baze de calcul."2. La articolul 179, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:"(6^1) Prin derogare de la prevederile alin. (3), în cazul persoanelor fizice care realizează, în cursul anului fiscal, exclusiv venituri din investiţii şi/sau din alte surse, pentru care baza anuală de calcul se situează sub nivelul valorii a douăsprezece salarii de bază minime brute pe ţară, pentru aceste venituri nu se stabileşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate."3. La titlul V capitolul III, denumirea secţiunii a 10-a, precum şi articolele 180-183 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"SECŢIUNEA a 10-aDeclararea, stabilirea şi plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 155 sau care realizează venituri lunare exclusiv din investiţii şi/sau din alte surse sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe ţară şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate prevăzute la art. 154 sau în categoriile de persoane prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. g)-o), pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surseArticolul 180Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 155 sau care realizează venituri lunare exclusiv din investiţii şi/sau din alte surse sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe ţară şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate prevăzute la art. 154 sau în categoriile de persoane prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. g)-o), pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse (1) Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 155 sau care realizează venituri lunare exclusiv din investiţii şi/sau din alte surse ale căror baze lunare de calcul se situează sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe ţară şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate astfel: a) lunar, prin aplicarea cotei individuale de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului minim brut pe ţară, şi au obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate pe o perioadă de cel puţin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declaraţia prevăzută la art. 181; sau b) la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate potrivit legii, prin depunerea declaraţiei prevăzute la art. 181, aplicând cota individuală de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul minim brut pe ţară. (2) Salariul de bază minim brut pe ţară, prevăzut la alin. (1), este salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, la data depunerii declaraţiei prevăzute la art. 181.Articolul 181Depunerea declaraţiei (1) Persoanele fizice prevăzute la art. 180 alin. (1) depun o declaraţie la organul fiscal competent, în vederea stabilirii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. (2) Procedura de declarare şi stabilire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a persoanelor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.Articolul 182Plata contribuţiei (1) În cazul prevăzut la art. 180 alin. (1) lit. a), plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se efectuează lunar până la data de 25 inclusiv a fiecărei luni, începând cu luna următoare depunerii declaraţiei prevăzute la art. 181, pe toată perioada declarată conform art. 181. (2) În cazul prevăzut la art. 180 alin. (1) lit. b), plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se efectuează la data depunerii declaraţiei prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. b).Articolul 183Prevederi privind încetarea plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătatePersoanele prevăzute la art. 180 alin. (1), care încep să realizeze venituri de natura celor menţionate la art. 155 sau se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei ori cu plata contribuţiei suportată din alte surse, depun la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit evenimentul, o cerere în vederea stopării obligaţiilor de plată reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate potrivit declaraţiei prevăzute la art. 181. Modelul cererii se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F."4. La articolul 456 alineatul (1), litera s) se modifică şi va avea următorul cuprins:"s) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;".5. La articolul 464 alineatul (1), litera s) se modifică şi va avea următorul cuprins:"s) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;".6. La articolul 469 alin. (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;".7. La articolul 476 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) certificatele, avizele şi autorizaţiile ai căror beneficiari sunt persoanele prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;".8. La articolul 477, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(7) Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate prevăzută la alin. (1) se declară şi se plăteşte de către prestatorul serviciului de reclamă şi publicitate la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă şi publicitate."9. La articolul 485 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) persoanele prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;".10. La articolul 495, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:"g) prin excepţie de la prevederile lit. f), nivelurile impozitelor şi taxelor locale se aprobă prin dispoziţie a primarului, până la expirarea termenului prevăzut la lit. f), în cazul în care consiliul local este dizolvat, sau prin decizie emisă de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale ori de către persoana desemnată în condiţiile art. 55 alin. (8^1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul administraţiei judeţene a finanţelor publice până la expirarea termenului prevăzut la lit. f), în cazul în care consiliul local este dizolvat şi primarul nu îşi poate exercita atribuţiile ca urmare a încetării sau suspendării mandatului în condiţiile legii, ori în situaţia în care faţă de acesta au fost dispuse potrivit legii penale măsuri preventive, altele decât cele care determină suspendarea mandatului şi care fac imposibilă exercitarea de către acesta a atribuţiilor prevăzute de lege. Dispoziţia primarului, respectiv decizia secretarului sau persoanei desemnate se aduc la cunoştinţă publică."----------Art. V a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 112 din 27 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 30 mai 2016, care modifică LEGEA nr. 227 din 8 septembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015.  +  Articolul VIOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 2 iulie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Alineatul (4) al articolului III se abrogă.2. Alineatele (5) şi (8)-(11) ale articolului III se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(5) Pentru reducerea cheltuielilor de personal şi încadrarea în numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) şi (2), ordonatorii de credite ai bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, pot reduce numărul de posturi finanţate şi, respectiv, pot disponibiliza, în condiţiile legii, personalul aferent.................................................................. (8) În termen de 20 de zile de la publicarea ordinului ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, prevăzut la alin. (11), în Monitorul Oficial al României, Partea I, prefectul comunică numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) şi (2), pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială. Comunicările se transmit, în format electronic, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. (9) În situaţia nerespectării încadrării în numărul maxim de posturi, determinat potrivit alin. (1) şi (2), direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice suspendă alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, repartizate potrivit art. 33 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, până la data la care autorităţile administraţiei publice locale fac dovada încadrării în prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă. (10) Instituţiile prefectului şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice monitorizează încadrarea în numărul de posturi şi raportează trimestrial Ministerului Finanţelor Publice situaţii referitoare la modul de respectare a prevederilor legii de către instituţiile publice locale. În termen de 3 zile de la primirea situaţiilor, Ministerul Finanţelor Publice le comunică, în format electronic, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. (11) Anual, prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, se revizuieşte media numărului de locuitori prevăzută în tabelul 2 din anexă."3. În anexă, după punctul 5 se introduce un nou punct, punctul 6, cu următorul cuprins:"6. În cazul în care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială a implementat proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, care prevăd ca indicator de rezultat sau indicator de sustenabilitate postimplementare înfiinţarea unor posturi, atunci numărul maxim al posturilor rezultat în urma aplicării prevederilor pct. 1-5, după caz, se suplimentează cu numărul de posturi prevăzut în proiecte."  +  Articolul VIILa articolul 4 alineatul (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:"a^1) de preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul prealabil al secretarului unităţii administrativ-teritoriale sau al persoanei numite de către prefect în condiţiile art. 55 alin. (8^1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţiile excepţionale în care lucrările se execută la imobile situate pe raza unităţilor administrativ-teritoriale unde consiliul local este dizolvat şi primarul nu îşi poate exercita atribuţiile:1. ca urmare a încetării sau suspendării mandatului în condiţiile legii;2. în situaţia în care faţă de primar au fost dispuse potrivit legii penale măsuri preventive, altele decât cele care determină suspendarea mandatului şi care fac imposibilă exercitarea de către acesta a atribuţiilor prevăzute de lege;"  +  Articolul VIIIArticolele 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 126/2005 privind reprezentarea României sau a instituţiilor publice în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 19 septembrie 2005, aprobată prin Legea nr. 168/2006, cu modificările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 1. - (1) Reprezentarea României sau a instituţiilor publice în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii sau în faţa altui tribunal arbitral internaţional, atunci când prin cererile de arbitrare sunt invocate clauze care se referă la protecţia reciprocă a investiţiilor din tratatele internaţionale la care România este parte, se realizează de către Ministerul Finanţelor Publice. (2) După pronunţarea hotărârilor arbitrale în litigiile prevăzute la alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice asigură, dacă este cazul, reprezentarea României sau a instituţiilor publice în eventualele acţiuni judiciare dintr-un stat pe teritoriul căruia se iniţiază o procedură de recunoaştere şi/sau executare a acestora. În cazuri temeinic fundamentate, Guvernul poate stabili ca reprezentarea României sau a instituţiilor publice în eventualele acţiuni judiciare dintr-un stat pe teritoriul căruia se iniţiază o procedură de recunoaştere şi/sau executare a hotărârilor arbitrale pronunţate în litigiile prevăzute la alin. (1) să se asigure de o altă instituţie publică din subordinea/ coordonarea sa. (3) Instituţiile sau autorităţile publice care au gestionat problematica ce face obiectul diferendului privind protecţia reciprocă a investiţiilor au obligaţia de a comunica informaţiile şi documentele solicitate de Ministerul Finanţelor Publice, atunci când acestea se află în posesia lor, precum şi de a dispune toate măsurile legale pentru ca persoanele competente din cadrul acestora să acorde sprijinul necesar, conform atribuţiilor specifice, în vederea pregătirii apărărilor României de către avocaţii selectaţi, inclusiv prin participarea lor la audierile orale programate.Art. 2. - (1) Pentru reprezentarea României sau a instituţiilor publice în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii sau în faţa altui tribunal arbitral internaţional, Ministerul Finanţelor Publice selectează avocaţi, indiferent de forma de organizare a profesiei, din România sau din străinătate, specializaţi în litigii arbitrale investiţionale internaţionale, cu respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice, şi nominalizează arbitrii propuşi de partea română în procedurile arbitrale în curs. (2) Plata cheltuielilor necesare reprezentării României în astfel de litigii, inclusiv plata arbitrilor desemnaţi de partea română în procedurile arbitrale şi a celorlalte taxe arbitrale datorate, conform procedurilor arbitrale, se asigură din bugetul Ministerului Finanţelor Publice. (3) Eventualele sume de bani dispuse a fi plătite de România prin hotărâri judecătoreşti sau arbitrale pronunţate în legătură cu diferendele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) se suportă din bugetul Ministerului Finanţelor Publice, cu respectarea dreptului Uniunii Europene în materia ajutorului de stat, dacă este cazul. (4) Pentru asigurarea creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau arbitrale, se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să efectueze virări de credite bugetare pe parcursul întregului an bugetar, de la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole bugetare, prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (4) şi (8)-(11) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare." (5) În situaţia în care problematica ce a făcut obiectul diferendului privind protecţia reciprocă a investiţiilor a fost gestionată de una sau mai multe instituţii sau autorităţi publice locale, sumele plătite în condiţiile alin. (3) se recuperează ulterior de la acestea, în mod solidar, dacă s-a reţinut culpa mai multor instituţii sau autorităţi publice locale, iar tribunalul arbitral nu a individualizat cuantumul sumelor datorate în funcţie de vinovăţia fiecăreia. Procedura de recuperare a acestor sume, inclusiv prin posibilitatea eşalonării recuperării acestora, se stabileşte, pentru fiecare caz în parte, prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.----------Alin. (5) al art. 2 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 126 din 8 septembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 19 septembrie 2005, modificat de art. VIII din prezentul act normativ, a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 112 din 27 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 30 mai 2016.  +  Articolul IXMinisterul Finanţelor Publice se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile aferente litigiilor aflate pe rolul Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii sau pe rolul altui tribunal arbitral internaţional, atunci când prin cererile de arbitrare sunt invocate clauze care se referă la protecţia reciprocă a investiţiilor din tratatele internaţionale la care România este parte, cu excepţia litigiilor în care au fost desemnate alte instituţii publice pentru a asigura reprezentarea juridică până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.  +  Articolul X (1) Activitatea de administrare fiscală a marilor contribuabili este realizată de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, structură cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Organizarea şi funcţionarea se vor reglementa prin hotărârea Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. (2) Personalul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili se preia în cadrul noii structuri a Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, în limita numărului de posturi aprobat, în condiţiile legii. (3) Încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu procedura prevăzută de lege pentru fiecare categorie de personal. (4) Salarizarea personalului Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili se stabileşte la nivelul de salarizare aferent funcţiilor din cadrul aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau, după caz, din instituţiile subordonate acestuia, în cazul în care nu există funcţie similară.  +  Articolul XILegea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:1. După alineatul (1) al articolului 286 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în anul universitar 2015-2016, în statele de funcţii ale personalului didactic şi de cercetare se pot efectua modificări cu privire la normele universitare ale persoanelor pentru care s-au dat aprobări conform art. 362 alin. (8)."2. După alineatul (7) al articolului 362 se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:"(8) Prin excepţie de la termenul prevăzut la alin. (7), senatele universitare ale instituţiilor de învăţământ pot aproba, la propunerea consiliului de administraţie, în anul universitar 2015-2016, continuarea raporturilor juridice de muncă, pentru persoanele aflate sub incidenţa prevederilor alin. (1)-(6), în funcţie de gradul de îndeplinire de către acestea a obligaţiilor aferente programelor de studii doctorale."  +  Articolul XIIPrin derogare de la prevederile art. 6 alin. (2) şi alin. (6)-(8), art. 10 alin. (1)-(3), art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1)-(3) şi (5), art. 13, art. 13^1 alin. (2)-(4), art. 14 alin. (1) şi (3), art. 14^1 alin. (2^1), (3), (5) şi (6), art. 15 alin. (2) şi (3), art. 16^1 alin. (4)-(6), art. 17 alin. (1) şi (2), art. 18 alin. (2) lit. a), art. 20 alin. (2) şi (3), art. 20^1 alin. (1) şi (3), art. 26^2 alin. (2), art. 28 alin. (2), (4) şi (5), art. 28^1 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (4) lit. b) şi alin. (8) şi art. 30 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia prevăzută la art. 55 alin. (8) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, operaţiunile administrative sunt îndeplinite de către secretarul unităţii administrativ- teritoriale, iar în situaţia prevăzută la art. 55 alin. (8^1) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, operaţiunile administrative sunt îndeplinite de către persoana numită de prefect, în condiţiile legii, acestea putând emite decizii, după caz.  +  Articolul XIIIPrin derogare de la prevederile art. 15 alin. (1) şi (3), art. 16, art. 20, art. 21, art. 23 alin. (1), (3) şi (4), art. 24 alin. (2) şi (4), art. 25 alin. (1), (3) şi (6), art. 27 alin. (6), art. 28 alin. (3), art. 29 alin. (4)-(7), art. 33, art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (2) din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia prevăzută la art. 55 alin. (8) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, operaţiunile administrative sunt îndeplinite de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale, iar în situaţia prevăzută la art. 55 alin. (8^1) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, operaţiunile administrative sunt îndeplinite de către persoana numită de prefect, în condiţiile legii, acestea putând emite decizii, după caz.  +  Articolul XIVPrin derogare de la prevederile art. 14 alin. (4) şi (5), art. 17 alin. (1) şi (3)-(7), art. 19 alin. (2), (3), (5) şi (6), art. 21 alin. (5), art. 23 alin. (5), art. 25 alin. (1), (2) şi (5), art. 27 alin. (3), art. 27^1 alin. (1), art. 30 alin. (2) şi (5), art. 31 alin. (2)-(4), art. 33 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) lit. b) şi art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia prevăzută la art. 55 alin. (8) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, operaţiunile administrative sunt îndeplinite de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale, iar în situaţia prevăzută la art. 55 alin. (8^1) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, operaţiunile administrative sunt îndeplinite de către persoana numită de prefect, în condiţiile legii, acestea putând emite decizii, după caz.

    PRIM-MINISTRU

    VICTOR-VIOREL PONTA

    Contrasemnează:

    ---------------

    p. Viceprim-ministru,

    ministrul afacerilor interne,

    Ilie Botoş,

    secretar de stat

    Ministrul finanţelor publice,

    Eugen Orlando Teodorovici

    Ministrul dezvoltării regionale

    şi administraţiei publice,

    Sevil Shhaideh

    Ministrul educaţiei

    şi cercetării ştiinţifice,

    Sorin Mihai Cîmpeanu

    Ministrul muncii, familiei,

    protecţiei sociale

    şi persoanelor vârstnice,

    Rovana Plumb
    Bucureşti, 30 septembrie 2015.Nr. 41.-----