ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 16 martie 2011 (*actualizată*)pentru modificarea unor acte normative privind reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli şi gestionarea fondurilor comunitare(actualizată până la data de 10 iulie 2011*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------În contextul menţinerii crizei economico-financiare actuale din România, care a afectat şi afectează în continuare sectorul agricol,având în vedere nevoia stringentă de redresare economică în condiţiile actualei crize economice mondiale, resimţită în mod drastic şi la nivelul economiei naţionale,ţinând cont că lipsa de lichidităţi ale operatorilor economici generează efecte negative majore, precum blocaje financiare, insolvenţa, cu afectarea supravieţuirii operatorilor economici din sectorul agroalimentar, precum şi pierderea a numeroase locuri de muncă,având în vedere necesitatea stabilirii unor prevederi suplimentare în vederea optimizării fluxurilor financiare în cadrul derulării schemelor de ajutor de stat în domeniul agricol,ţinând cont de necesitatea stabilirii unor măsuri pentru facilitarea accesului la finanţare în domeniul agricol şi alimentar pentru evitarea blocajului implementării măsurilor din cadrul schemelor de ajutor de stat,având în vedere greutăţile pe care le întâmpină potenţialii beneficiari ai Programului operaţional pentru pescuit 2007-2013 (POP) în contextul actual, în ceea ce priveşte obţinerea de credite bancare pentru componenta de cofinanţare aferentă proiectelor selectate,având în vedere includerea în cadrul categoriei de comisioane nedatorate de beneficiari şi a primei de garantare, face ca aceasta să devină ajutor de stat, iar aplicarea schemei de inginerie financiară ar fi suspendată şi amânată în timp, până la înfiinţarea schemei de ajutor de stat, avizarea acesteia de către Comunitatea Europeană şi organizarea administrativă a structurilor implicate. Din punctul de vedere al beneficiarilor menţinerea prevederilor art. 22^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările şi completările ulterioare, nu reprezintă o facilitate la acordarea garanţiilor, deoarece şi în situaţia existenţei schemei de ajutor de stat, intensitatea actuală a ajutorului public nu poate fi depăşită,Ţinând cont de necesitatea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene şi implicit a derulării unor proiecte viabile, precum şi de necesitatea reducerii încetinirii declinului sectorului pescăresc,luând în considerare faptul că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul IArticolul III din Legea nr. 74/2010 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 26 aprilie 2010, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. III. - (1) Formele de ajutor de stat prevăzute la art. 4 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010*) se achită beneficiarilor prevăzuţi la art. 3 şi 9 din aceeaşi ordonanţă în conturi distincte, deschise pe numele acestora la Trezoreria Statului.------------*) Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010şi a fost completată ulterior prin Legea nr. 281/2010. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) beneficiarii care solicită instituţiilor de credit/instituţiilor financiare nebancare credite bancare pentru asigurarea capitalului de lucru necesar realizării producţiei, inclusiv pentru plata obligaţiilor către bugetul de stat şi celelalte bugete. (3) Sumele încasate în conturile prevăzute la alin. (1) vor fi utilizate de către beneficiari în următoarea ordine, astfel: a) pentru achitarea drepturilor de natură salarială, prin transferul sumelor aferente în conturile deschise la instituţii de credit, cu excepţia impozitelor şi contribuţiilor aferente acestora; b) pentru achitarea obligaţiilor către bugetul de stat şi celelalte bugete, iar sumele rămase disponibile pot fi virate în conturile deschise la instituţiile de credit ori pot fi utilizate pentru efectuarea de plăţi către furnizori sau creditori cu conturi deschise la Trezoreria Statului ori la instituţii de credit, cu condiţia ca asupra conturilor respective să nu fi fost înfiinţată poprire prin titluri executorii. (4) Beneficiarii ajutoarelor de stat prevăzuţi la art. 3 şi 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, care au credite contractate de la instituţii de credit/instituţii financiare nebancare pentru destinaţiile prevăzute la art. 4 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, pot cesiona acestora drepturile de încasat de la instituţiile publice care plătesc formele de ajutor de stat prevăzute la art. 4 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010. Cesiunea către instituţia de credit/instituţia financiară nebancară se efectuează în baza unei confirmări emise de instituţiile publice care plătesc formele de ajutor de stat, din care să rezulte suma de plată către beneficiar. Cesiunea este valabilă numai după notificarea de către beneficiar a instituţiei publice care plăteşte formele de ajutor de stat. (5) Instituţiile publice care plătesc formele de ajutor de stat vor vira la scadenţă suma aferentă ajutorului de stat, în contul indicat de instituţia de credit/instituţia financiară nebancară. (6) Suma care face obiectul cesionării către instituţia de credit/instituţia financiară nebancară care a acordat creditul se achită de către instituţiile publice care plătesc formele de ajutor de stat, în contul beneficiarului ajutorului de stat indicat de instituţia de credit/instituţia financiară nebancară, cu respectarea prevederilor legale."----------Art. III din LEGEA nr. 74 din 26 aprilie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 26 aprilie 2010 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 147 din 5 iulie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 7 iulie 2011, care modifică art. I din prezentul act normativ.  +  Articolul IIAlineatul (5) al articolului 22^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 25 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Gestionarul schemei de inginerie financiară va percepe beneficiarilor de garanţii prevăzuţi la alin. (1) numai prima de garantare, în conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei nr. 155/02/2008 cu privire la aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanţii. Nivelul primei de garantare se stabileşte de către gestionarul schemei de inginerie financiară, conform normelor interne de administrare a riscului."

    PRIM-MINISTRU

    EMIL BOC

    Contrasemnează:

    ---------------

    Ministrul agriculturii

    şi dezvoltării rurale,

    Valeriu Tabără

    Ministrul finanţelor publice,

    Gheorghe Ialomiţianu
    Bucureşti, 16 martie 2011.Nr. 25.----------