ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 73 din 29 iunie 2005 (*actualizată*)pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"(actualizată până la data de 12 septembrie 2005*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------Menţinându-se necesitatea alinierii statutului juridic al Administraţiei Naţionale "Apele Române" la cerinţele Directivei-cadru a apei 2000/60/CE, ca urmare a nominalizării acesteia ca instituţie de implementare a directivelor europene, a aplicării integrate, în mod unitar, a politicii şi strategiei în domeniul gospodăririi durabile a apelor,având în vedere necesitatea modificării cât mai urgente a organizării structurilor din domeniul gospodăririi apelor în scopul întăririi cadrului instituţional şi administrativ pentru implementarea angajamentelor specifice şi necesitatea raportării acestora către Comisia Europeană,pentru perfecţionarea acţiunilor şi măsurilor operative de combatere şi prevenire a acţiunii distructive a apelor, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 20 septembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatele (1)-(4) vor avea următorul cuprins:"Art. 1. - (1) Administraţia Naţională «Apele Române» este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, având ca scop cunoaşterea, protecţia, punerea în valoare şi utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic, precum şi administrarea infrastructurii Sistemului naţional de gospodărire a apelor. (2) Administraţia Naţională «Apele Române» este persoană juridică română şi funcţionează pe bază de gestiune şi autonomie economică, în coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor. (3) Administraţia Naţională «Apele Române» îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu statutul de organizare şi funcţionare, aprobat prin hotărâre a Guvernului. (4) Administraţia Naţională «Apele Române» are în subordine unităţile prevăzute în anexa nr. 1."2. La articolul 1, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:"(4^1) Direcţiile de ape au în subordine sisteme de gospodărire a apelor şi sisteme hidrotehnice, cu statut de sediu secundar, unităţi fără personalitate juridică."3. La articolul 2, alineatele (1)-(3) vor avea următorul cuprins:"Art. 2. - (1) Patrimoniul Administraţiei Naţionale «Apele Române», înfiinţată ca instituţie publică, se preia de la Administraţia Naţională «Apele Române» care a funcţionat ca regie autonomă. (2) Administraţia Naţională «Apele Române» administrează bunurile din domeniul public al statului, de natura celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituţia României, republicată, bunurile proprietate publică prevăzute de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, conform anexei nr. 2, precum şi patrimoniul propriu stabilit pe baza situaţiilor financiare încheiate la 31 decembrie 2004. (3) Predarea-preluarea patrimoniului între Administraţia Naţională «Apele Române», înfiinţată ca instituţie publică, şi Administraţia Naţională «Apele Române», care a funcţionat ca regie autonomă, se va face prin protocol, pe baza situaţiilor financiare încheiate la 31 decembrie 2004."4. Articolul 3 va avea următorul cuprins:"Art. 3. - (1) Administraţia Naţională «Apele Române» are următoarele atribuţii principale: a) gospodărirea durabilă a resurselor de apă, aplicarea strategiei şi a politicii naţionale şi urmărirea respectării reglementărilor în domeniu, precum şi a programului naţional de implementare a prevederilor legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii Europene; b) administrarea şi exploatarea infrastructurii Sistemului naţional de gospodărire a apelor; c) gestionarea şi valorificarea resurselor de apă de suprafaţă şi subterane, cu potenţialele lor naturale, şi a fondului naţional de date din domeniu; d) gospodărirea unitară şi durabilă a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane şi protecţia acestora împotriva epuizării şi degradării, precum şi repartiţia raţională şi echilibrată a acestor resurse; e) administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea şi modernizarea infrastructurii naţionale de gospodărire a apelor, aflată în administrarea sa; f) administrarea, exploatarea şi întreţinerea albiilor minore ale apelor, a cuvetelor lacurilor şi bălţilor, în starea lor naturală sau amenajată, a falezei şi plajei mării, a zonelor umede şi a celor protejate, aflate în patrimoniu; g) administrarea, exploatarea şi întreţinerea infrastructurii Sistemului naţional de veghe hidrologică şi hidrogeologică; h) administrarea, exploatarea şi întreţinerea Sistemului naţional de supraveghere a calităţii resurselor de apă; i) realizarea sistemului informatic şi de telecomunicaţii în unităţile sistemului de gospodărire a apelor; elaborarea de produse software în domeniul gospodăririi apelor, hidrologiei şi hidrogeologiei; j) alocarea dreptului de utilizare a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane, în toate formele sale de utilizare, cu potenţialele lor naturale, cu excepţia resurselor acvatice vii, pe bază de abonamente, conform prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi a serviciilor comune pe bază de contracte economice încheiate cu utilizatorii de apă şi cu alţi beneficiari; k) apărarea împotriva inundaţiilor prin lucrările de gospodărire a apelor aflate în administrarea sa şi constituirea stocului de materiale şi mijloace specifice de apărare împotriva inundaţiilor, aferente acestora; l) întreţinerea şi exploatarea lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public al statului, cu rol de apărare împotriva inundaţiilor aflate în administrare; m) avizarea lucrărilor şi activităţilor ce se execută pe ape sau au legătură cu apele, precum şi eliberarea autorizaţiilor de gospodărire a apelor; n) instruirea şi perfecţionarea personalului din domeniul gospodăririi apelor în centrele proprii de formare profesională şi/sau în colaborare cu alte instituţii specializate; o) realizarea de anuare, sinteze, studii şi cercetări de hidrologie, hidrogeologie, de gospodărire a apelor şi de mediu, instrucţiuni şi monografii, studii de impact, bilanţuri de mediu; p) realizarea de tipărituri în domeniul apelor; r) elaborarea schemelor directoare de amenajare şi management ale bazinelor hidrografice; s) efectuarea şi/sau participarea la audituri şi consultanţă pentru terţi în vederea funcţionării în siguranţă a lucrărilor şi construcţiilor hidrotehnice. (2) Administraţia Naţională «Apele Române» răspunde de următoarele activităţi de interes naţional şi social: a) repararea lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public al statului, care se află în administrarea Administraţiei Naţionale «Apele Române», cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, şi activităţile operative de apărare împotriva inundaţiilor; b) refacerea şi repunerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public al statului, care se află în administrarea Administraţiei Naţionale «Apele Române», afectate de calamităţi naturale sau de alte evenimente deosebite; c) cunoaşterea resurselor de apă, precum şi activităţile de hidrologie operativă şi prognoză hidrologică; d) realizarea sarcinilor rezultate din aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale din domeniul apelor şi implementarea directivelor Uniunii Europene din domeniul apelor, în scopul îndeplinirii angajamentelor luate de statul român prin acordurile şi convenţiile internaţionale. (3) Administraţia Naţională «Apele Române» este operator unic pentru resursele de apă de suprafaţă naturale sau amenajate, indiferent de deţinătorul cu orice titlu al amenajării, şi pentru resursele de apă subterană, indiferent de natura lor şi a instalaţiilor aferente, scop în care alocă dreptul de utilizare a resurselor de apă cu potenţialele lor naturale, în condiţiile legii, cu excepţia celor prevăzute expres în reglementările specifice în vigoare. (4) Administraţia Naţională «Apele Române» propune autorităţii publice centrale din domeniul apelor, în condiţiile legii, reglementări specifice domeniului gospodăririi apelor."5. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins:"Art. 3^1. - (1) În vederea îndeplinirii atribuţiilor de elaborare a schemelor directoare de amenajare şi management ale apelor pe bazine sau grupe de bazine hidrografice şi de aplicare a prevederilor legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii Europene din domeniul gospodăririi apelor, Administraţia Naţională «Apele Române» colaborează cu autorităţile publice centrale, consiliile judeţene, consiliile locale, utilizatorii de apă şi cu organizaţii neguvernamentale. (2) Persoanele juridice şi fizice prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a pune la dispoziţie Administraţiei Naţionale «Apele Române» toate informaţiile necesare pentru elaborarea schemelor directoare şi a programelor de măsuri, inclusiv cele pentru stabilirea cerinţelor de apă, de valorificare a potenţialului apelor şi de apărare împotriva inundaţiilor pe ansamblul teritoriului naţional, pe etape de dezvoltare, la termenele solicitate şi răspund în totalitate de corectitudinea tuturor datelor furnizate şi de respectarea termenelor de realizare a programelor de măsuri."6. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 4. - (1) Cheltuielile pentru funcţionarea Administraţiei Naţionale «Apele Române» se vor asigura din venituri proprii, rezultate din aplicarea mecanismului economic specific în domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a apelor. (2) Mecanismul economic specific domeniului gospodăririi durabile a resurselor de apă, prevăzut în anexa nr. 3, include sistemul de contribuţii, plăţi, bonificaţii, tarife şi penalităţi. (3) Administraţia Naţională «Apele Române» aplică sistemul de contribuţii, plăţi, bonificaţii, tarife şi penalităţi specifice de gospodărire a resurselor de apă, prevăzute în anexele nr. 4-7, tuturor utilizatorilor de apă, indiferent de deţinătorii cu orice titlu ai amenajărilor şi instalaţiilor. (4) Penalităţile se aplică acelor utilizatori de apă la care se constată abateri de la prevederile reglementate, atât pentru depăşirea cantităţilor de apă utilizate, cât şi pentru concentraţiile de substanţe impurificatoare evacuate în resursele de apă. (5) Cuantumul contribuţiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă, a tarifelor şi penalităţilor este prevăzut în anexele nr. 5, 6 şi 7 şi se reactualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale din domeniul apelor. (6) De la bugetul de stat, bugetele locale şi din surse proprii ale persoanelor fizice şi juridice se vor asigura cheltuielile pentru: a) acţiunile operative de interes public de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor hidrometeorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice, precum şi cele pentru constituirea stocului de materiale şi mijloace de apărare; b) întreţinerea şi repararea lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, refacerea şi repunerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire a apelor afectate de calamităţi naturale sau alte evenimente deosebite. (7) Finanţarea acţiunilor de interes naţional şi social prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)-c) se asigură de la bugetul de stat, iar a celor prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. d), din surse proprii ale Administraţiei Naţionale «Apele Române» şi în completare din bugetul de stat, pe baza programelor aprobate în bugetul autorităţii publice centrale din domeniul apelor. Finanţarea activităţilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d)-s) se susţin din sursele proprii ale Administraţiei Naţionale «Apele Române». (8) Bugetul de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Naţionale «Apele Române» se aprobă de organul de conducere al instituţiei, cu acordul conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor, în condiţiile legii. (9) Administraţia Naţională «Apele Române» gestionează veniturile proprii din aplicarea mecanismului economic specific domeniului gospodăririi apelor şi organizează conducerea contabilităţii acestora, conform prevederilor legale în vigoare. (10) Administraţia Naţională «Apele Române» poate beneficia de credite cu dobândă preferenţială şi facilităţi în domeniul impozitelor şi taxelor în condiţiile legii. (11) Administraţia Naţională «Apele Române» ca instituţie publică preia toate drepturile şi este ţinută să răspundă de toate obligaţiile Administraţiei Naţionale «Apele Române», cu statut de regie autonomă, cu excepţia celor prevăzute în mod expres de Legea nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare."7. Articolul 5 va avea următorul cuprins:"Art. 5. - (1) Conducerea Administraţiei Naţionale «Apele Române» este asigurată de un consiliu de administraţie, compus din 11 membri. (2) Preşedintele consiliului de administraţie este directorul general al Administraţiei Naţionale «Apele Române», numit prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor, acesta îndeplinind şi calitatea de ordonator secundar de credite pentru fondurile de la bugetul de stat. Conducătorii unităţilor cu personalitate juridică subordonate sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (3) Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor. (4) Atribuţiile şi competenţele consiliului de administraţie sunt prevăzute în statutul privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Naţionale «Apele Române». (5) Salarizarea personalului preluat de Administraţia Naţională «Apele Române» se face în conformitate cu reglementările legale aplicabile instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii. (6) Salariul şi celelalte drepturi salariale ale directorului general se propun, în condiţiile legii, de consiliul de administraţie şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale în domeniul apelor."8. Articolul 7 va avea următorul cuprins:"Art. 7. - (1) Activităţile nespecifice gospodăririi apelor, ca urmare a reorganizării Administraţiei Naţionale «Apele Române», pot fi lichidate sau externalizate, în baza hotărârii consiliului de administraţie, în condiţiile legii. (2) Externalizarea activităţilor prevăzute la alin. (1) se poate realiza prin următoarele metode: a) concesionare de activităţi şi active din patrimoniul propriu; b) vânzare de active din patrimoniul propriu; c) înfiinţarea de societăţi comerciale cu acţionariat unic; d) transfer de activităţi şi active către alte persoane juridice; e) asociere cu alte persoane juridice sau fizice, sub diferite forme legale; f) alte metode prevăzute de lege."9. Articolul 8 va avea următorul cuprins:"Art. 8. - Personalul Administraţiei Naţionale «Apele Române», cu statut de regie autonomă, este preluat de noua structură conform prevederilor legale în vigoare."10. Articolul 9 va avea următorul cuprins:"Art. 9. - În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii specifici utilizaţi sunt cei definiţi prin Legea nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare."11. Articolul 10 va avea următorul cuprins:"Art. 10. - Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă."12. Articolele 11, 12 şi 13 se abrogă.13. Anexele nr. 2-8 se înlocuiesc cu anexele nr. 1-7 la prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul II (1) Statutul privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Predarea-preluarea patrimoniului între Administraţia Naţională "Apele Române", înfiinţată ca instituţie publică, şi Administraţia Naţională "Apele Române", care a funcţionat ca regie autonomă, se face prin protocol, pe baza situaţiilor financiare încheiate la 31 decembrie 2004, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (3) Exerciţiul financiar al Administraţiei Naţionale "Apele Române", ca instituţie publică, începe cu data de 1 a lunii următoare datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (4) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se va încheia un nou contract colectiv de muncă. (5) Personalul Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi al unităţilor subordonate nu se încadrează în categoria funcţionarilor publici.  +  Articolul IIIOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 20 septembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

    PRIM-MINISTRU

    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

    Contrasemnează:

    ---------------

    p. Ministrul mediului

    şi gospodăririi apelor,

    Lucia Ana Varga,

    secretar de stat

    Ministrul economiei şi comerţului,

    Codruţ Ioan Şereş

    Ministrul administraţiei şi internelor,

    Vasile Blaga

    Ministrul agriculturii,

    pădurilor şi dezvoltării rurale,

    Gheorghe Flutur

    Ministrul muncii,

    solidarităţii sociale şi familiei,

    Gheorghe Barbu

    Ministrul finanţelor publice,

    Ionel Popescu
    Bucureşti, 29 iunie 2005.Nr. 73.  +  Anexa 1-------(Anexa nr. 2 la Ordonanţa-------------------------de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002)-------------------------------------DENUMIREA ŞI SEDIILEunităţilor aflate în subordinea Administraţiei Naţionale"Apele Române"A. Unităţi cu personalitate juridică:1. Direcţia Apelor Someş-Tisa, organizată la nivelul districtului de bazin Someş-Tisa, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, Str. Vânătorului nr. 17, judeţul Cluj;2. Direcţia Apelor Crişuri, organizată la nivelul districtului de bazin Crişuri, cu sediul în municipiul Oradea, str. Ion Bogdan nr. 35, judeţul Bihor;----------Anexa 1 a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 73 din 29 iunie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 822 din 12 septembrie 2005, prin modificarea pct. 2 al anexei 2 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 107 din 5 septembrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 20 septembrie 2002.3. Direcţia Apelor Mureş, organizată la nivelul districtului de bazin Mureş, cu sediul în municipiul Târgu Mureş, str. Koteles Samuel nr. 33, judeţul Mureş;4. Direcţia Apelor Banat, organizată la nivelul districtului de bazin Banat, cu sediul în municipiul Timişoara, bd. Mihai Viteazul nr. 32, judeţul Timiş;5. Direcţia Apelor Jiu, organizată la nivelul districtului de bazin Jiu, cu sediul în municipiul Craiova, Str. Dunării nr. 48, judeţul Dolj;6. Direcţia Apelor Olt, organizată la nivelul districtului de bazin Olt, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Remus Belu nr. 6, judeţul Vâlcea;7. Direcţia Apelor Argeş-Vedea, organizată la nivelul districtului de bazin Argeş-Vedea, cu sediul în municipiul Piteşti, str. Câmpulung nr. 6-8, judeţul Argeş;8. Direcţia Apelor Buzău-Ialomiţa, organizată la nivelul districtului de bazin Buzău-Ialomiţa, cu sediul în municipiul Buzău, str. Bucegi nr. 20 bis, judeţul Buzău;9. Direcţia Apelor Siret, organizată la nivelul districtului de bazin Siret, cu sediul în municipiul Bacău, str. Cuza Vodă nr. 1, judeţul Bacău;10. Direcţia Apelor Prut, organizată la nivelul districtului de bazin Prut-Bârlad, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Theodor Văscăuţeanu nr. 10, judeţul Iaşi;11. Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral, organizată la nivelul districtului de bazin Dobrogea-Litoral, cu sediul în municipiul Constanţa, bd. Mircea cel Bătrân nr. 127, judeţul Constanţa;12. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, cu sediul în municipiul Bucureşti, şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 97.B. Unităţi fără personalitate juridică:1. Exploatarea Complexă Stânca-Costeşti, organizată la nivelul acumulării Stânca-Costeşti, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Toma Cosma nr. 13, judeţul Iaşi;2. Centrul de Formare şi Pregătire a Personalului în Gospodărirea Apelor, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, sectorul 6;3. Revista Hidrotehnica, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Edgar Quinet nr. 6, sectorul 1.C. Unităţi fără personalitate juridică, în subordinea Direcţiilor de Ape:1. Direcţia Apelor Someş-Tisa:- Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş, cu sediul în municipiul Baia Mare, Str. Hortensiei nr. 2;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. Mircea cel Bătrân nr. 81 A;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, cu sediul în municipiul Bistriţa, str. Avram Iancu nr. 9;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Sălaj, cu sediul în municipiul Zalău, str. Corneliu Coposu nr. 91;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Cluj, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Donath nr. 157/a.2. Direcţia Apelor Crişuri;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Bihor, cu sediul în municipiul Oradea, Str. Atelierelor nr. 6;- Sistemul Hidrotehnic Independent Criş Alb cu sediul în oraşul Chişineu Criş, str. Înfrăţirii, nr. 38.3. Direcţia Apelor Mureş:- Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad, cu sediul în municipiul Arad, str. Dragalina nr. 16;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Hunedoara, cu sediul în municipiul Deva, str. C.A Rosetti nr. 9;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba, cu sediul în municipiul Alba Iulia, str. Lalelelor nr. 7;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureş, cu sediul în municipiul Târgu Mureş, aleea Carpaţi nr. 61.4. Direcţia Apelor Banat:- Sistemul de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin, cu sediul în municipiul Reşiţa, str. Căminelor nr. 9;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Timiş, cu sediul în municipiul Timişoara, str. Gheorghe Adam nr. 15;5. Direcţia Apelor Jiu:- Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, cu sediul în municipiul Craiova, Prelungirea Severinului nr. 169A;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj, cu sediul în municipiul Târgu Jiu, B-dul Ecaterina Teodoroiu, nr. 99;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Mehedinţi, cu sediul în municipiul Drobeta-Turnu Severin, B-dul Carol 1A;- Sistemul Hidrotehnic Independent Petroşani cu sediul în oraş Aninoasa, str. Danutoni, nr. 2.6. Direcţia Apelor Olt:- Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Lunca Oltului nr. 7;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Harghita, cu sediul în municipiul Miercurea-Ciuc, Str. Progresului nr. 16;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Braşov, cu sediul în municipiul Braşov str. Maior Cranta nr. 32;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Sibiu, cu sediul în municipiul Sibiu, Str. Someşului nr. 49;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Vâlcea, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Remus Belu nr. 6;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Olt, cu sediul în municipiul Slatina, str. Strehăreţi nr. 156;- Sistemul Hidrotehnic Independent Priza Olt cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea str. Buridava, nr. 60.7. Direcţia Apelor Argeş-Vedea:- Sistemul de Gospodărire a Apelor Argeş, cu sediul în satul Valea Mare, comuna Ştefăneşti;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov - Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, sectorul 6;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu, cu sediul în oraşul Mihăileşti jud. Giurgiu;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Teleorman, cu sediul în municipiul Alexandria, str. 1 Mai nr. 124;- Sistemul Hidrotehnic Independent Văcăreşti cu sediul în comuna Văcăreşti, jud. Dâmboviţa;- Sistemul Hidrotehnic Independent Olt cu sediul în satul Jitaru, oraşul Scorniceşti.8. Direcţia Apelor Buzău-Ialomiţa:- Sistemul de Gospodărire a Apelor Brăila, cu sediul în municipiul Brăila, str. Grădinii Publice nr. 6, etaj. 4;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Călăraşi, cu sediul în municipiul Călăraşi, str. Chiciu nr. 2;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Ialomiţa, cu sediul în municipiul Slobozia, str. Mihai Viteazul nr. 1;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Dâmboviţa, cu sediul în municipiul Târgovişte, Str. Canalului nr. 1;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova, cu sediul în municipiul Ploieşti, str. Gheorghe Cantacuzino nr. 304-308;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Buzău, cu sediul în municipiul Buzău, str. Bucegi nr. 20 bis;- Exploatarea Sistem Zonal Prahova, cu sediul în municipiul Ploieşti, str. Gheorghe Cantacuzino nr. 304.9. Direcţia Apelor Siret:- Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, Str. Universităţii nr. 48;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamţ, cu sediul în municipiul Piatra-Neamţ, str. Mihail Sadoveanu nr. 21;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Bacău, cu sediul în municipiul Bacău, str. Cuza Vodă nr. 1;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea, cu sediul în municipiul Focşani, Str. Brăilei nr. 121-123;- Sistemul Hidrotehnic Independent Siret cu sediul în oraş Siret, str. Alexandru cel Bun, nr. 61;- Sistemul Hidrotehnic Independent Paşcani cu sediul în oraş Paşcani, str. Abator, nr. 35;- Exploatare Sistem Zonal Cărăboaia cu sediul în localitatea Dărmăneşti, Calea Trotuşului nr. 1A.10. Direcţia Apelor Prut:- Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoşani, cu sediul în municipiul Botoşani, str. Nicolae Iorga nr. 37;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Theodor Văscăuţeanu nr. 6;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Vaslui, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Alexandru Vlahuţă nr. 4;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Galaţi, cu sediul în municipiul Galaţi, str. Traian nr. 431.11. Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral:- Sistemul de Gospodărire a Apelor Tulcea, cu sediul în municipiul Tulcea, str. Alexandru Ciucurencu nr. 3;- Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanţa, cu sediul în municipiul Constanţa, str. Mircea cel Bătrân nr. 127.  +  Anexa 2-------(Anexa nr. 3 la Ordonanţa-------------------------de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002)-------------------------------------LISTAcuprinzând bunurile de natura celor prevăzute la art.136 alin. (3) din Constituţie, republicatăşi în Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, aflate înadministrarea exclusivă a Administraţiei Naţionale "Apele Române"1. Apele cu potenţialul lor valorificabil, cu excepţia resurselor acvatice vii şi cele ce pot fi folosite în interes public, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, cu bogăţiile lor naturale, plajele şi marea teritorială, precum şi alte bunuri aparţinând patrimoniului public de interes naţional nominalizate în Hotărârea Guvernului nr. 2060/2004 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, anexa 13 paginile 138÷396.2. Fondul naţional de date de gospodărirea apelor.  +  Anexa 3-------(Anexa nr. 4 la Ordonanţa-------------------------de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002)-------------------------------------MECANISMUL ECONOMIC SPECIFICdomeniului gospodăririi durabile a resurselor de apă  +  Articolul 1 (1) Mecanismul economic specific domeniului gospodăririi cantitative şi calitative a resurselor de apă include sistemul de contribuţii, plăţi, bonificaţii, tarife şi penalităţi ca parte a modului de finanţare a dezvoltării domeniului şi de asigurare a funcţionării Administraţiei Naţionale "Apele Române". (2) Apa constituie o resursă naturală cu valoare economică în toate formele sale de utilizare/exploatare. Conservarea, refolosirea şi economisirea apei sunt încurajate prin aplicarea de stimuli economici, inclusiv pentru cei ce manifestă o preocupare constantă în protejarea cantităţii şi calităţii apei, precum şi prin aplicarea de penalităţi celor care risipesc sau poluează resursele de apă. Utilizatorii resurselor de apă plătesc utilizarea acesteia Administraţiei Naţionale "Apele Române", în calitate de operator unic al resurselor de apă. (3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) utilizatorii care folosesc apa brută în condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 2 (1) Administraţia Naţională "Apele Române" aplică sistemul de contribuţii, plăţi, bonificaţii, tarife şi penalităţi pentru activităţile specifice şi serviciile comune de gospodărire a resurselor de apă. (2) Sistemul de contribuţii, plăţi, bonificaţii, tarife şi penalităţi, conform prevederilor Legii nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare, se bazează pe principiile recuperării costurilor pentru cunoaşterea şi gestionarea resurselor de apă, "utilizatorul plăteşte" şi "poluatorul plăteşte". (3) Administraţia Naţională "Apele Române" este singura în drept să aplice sistemul de contribuţii, plăţi, bonificaţii, tarife şi penalităţi specifice gospodăririi apelor, tuturor utilizatorilor de apă, indiferent de deţinătorul cu orice titlu al amenajării, precum şi din sursele subterane, cu excepţia celor pentru care sunt reglementări specifice în vigoare. (4) Contribuţiile specifice de gospodărire a apelor prevăzute în Anexa nr. 4 sunt diferenţiate, în vederea stimulării economice a utilizării durabile a resurselor de apă, pe categorii de surse şi grupe de utilizatori şi pe substanţele poluante din apele uzate evacuate în resursele de apă. (5) Contribuţiile prevăzute la alin. (4) se percep lunar tuturor utilizatorilor de apă.  +  Articolul 3 (1) Dreptul de a utiliza resursele gestionate de Administraţia Naţională "Apele Române" se obţine în baza abonamentului de utilizare/exploatare încheiat cu operatorul unic şi în baza plăţii contribuţiilor prevăzute în Anexa nr. 4. (2) Abonamentul cadru de utilizare/exploatare se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul gospodăririi apelor şi se publică în Monitorul Oficial al României. (3) Administraţia Naţională "Apele Române" va negocia şi încheia abonament de utilizare/exploatare cu utilizatorii de apă, conform solicitării acestora, în limitele prevederilor din actele de reglementare a folosinţei din punct de vedere al gospodăririi apelor. (4) Calitatea apei brute asigurată în sursă este clasificată pe categorii, conform normelor în vigoare.  +  Articolul 4 (1) Pentru serviciile comune de gospodărire a apelor prestate de către Administraţia Naţională "Apele Române", prevăzute în Anexa nr. 4 punctul II, tarifele se stabilesc prin negociere directă între unităţile din subordinea Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi utilizatori. (2) Prestarea serviciilor comune de gospodărire a apelor se face pe bază de contracte încheiate cu beneficiarii.  +  Articolul 5Divergenţele apărute la încheierea contractelor sau a abonamentelor de utilizare/exploatare între Direcţiile de Ape sau alte unităţi din subordinea Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi utilizatori se negociază ca etapă finală a concilierii, la nivelul central al Administraţiei Naţionale "Apele Române", în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor competente.  +  Articolul 6 (1) Administraţia Naţională "Apele Române", în relaţiile cu utilizatorii, acordă bonificaţii şi aplică penalităţi, după caz. (2) Utilizatorilor de apă care demonstrează constant o grijă deosebită pentru folosirea raţională şi protecţia calităţii apelor, evacuând o dată cu apele uzate epurate substanţe impurificatoare în concentraţii mai mici decât cele înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelor, li se acordă, potrivit legii, bonificaţii. Bonificaţiile se acordă în procent de până la 10% din valoarea anuală a contribuţiilor decontate, pe baza metodologiei stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă. (3) Administraţia Naţională "Apele Române" este singura în drept să constate şi să propună cazurile în care se acordă bonificaţii. Bonificaţiile se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor. (4) Penalităţile se aplică acelor utilizatori de apă la care se constată abateri de la prevederile reglementate atât pentru depăşirea cantităţilor de apă utilizate, cât şi a concentraţiilor de substanţe impurificatoare evacuate în resursele de apă. Cuantumul acestora este prevăzut în anexa nr. 6 la prezenta Ordonanţă de urgenţă. (5) Penalităţile se modifică periodic prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale în domeniul apelor. (6) Constatarea abaterilor prevăzute la alin. (4) se face de către personalul cu drept de control împuternicit în acest scop, prevăzut de lege şi se consemnează în procesele verbale încheiate între părţi.  +  Articolul 7 (1) Unităţile de gospodărie comunală care au în administrare reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare a localităţilor pot aplica penalităţile prevăzute în "Sistemul de contribuţii, plăţi, bonificaţii, tarife şi penalităţi" care face parte din mecanismul economic specific domeniului apelor. (2) Penalităţile încasate de unităţile de gospodărie comunală se fac venit al acestora şi se folosesc pentru modernizarea instalaţiilor şi retehnologizarea staţiilor de epurare a apelor uzate, conform legislaţiei în vigoare.  +  Articolul 8 (1) Pentru obligaţiile debitorului declarat insolvabil, dobânzile se calculează până la data încheierii procesului verbal de constatare a insolvabilităţii. (2) Pentru obligaţiile neplătite la termen atât înainte, cât şi după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment, dacă aceasta a fost declanşată înainte de începerea procedurii de executare silită.  +  Articolul 9Nivelul dobânzii se stabileşte prin Abonamentul de utilizare/exploatare şi/sau Contract, dar nu poate fi mai mic decât cel perceput pentru creanţele bugetare şi se modifică concomitent cu acesta.  +  Articolul 10 (1) Utilizatorii de apă au obligaţia încheierii, lunar sau trimestrial, cu operatorul unic, a unui proces-verbal de reglare şi confirmare certă a debitelor restante, care constituie şi înştiinţare de plată, de la data înmânării sau comunicării acestuia. (2) Acest proces-verbal încheiat între semnatarii abonamentului de utilizare/exploatare şi/sau contractului constituie titlu executoriu în condiţiile legii. (3) Dispoziţiile privind conţinutul şi nulitatea actului administrativ fiscal din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător. (4) Executarea silită în temeiul titlului executoriu prevăzut la alin. (2) se efectuează de către Administraţia Naţională "Apele Române" conform reglementărilor legale în vigoare în materie de colectare a creanţelor fiscale.  +  Articolul 11Suspendarea dreptului de utilizare/exploatare a resurselor de apă se aplică în cazul neplăţii contribuţiei timp de 6 luni.  +  Articolul 12Creanţele restante nerecuperate prin efort propriu se pot stinge şi prin aplicarea procedurii instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 685/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor, persoane juridice, în vederea diminuării blocajului financiar şi a pierderilor din economie, şi a Regulamentului de compensare a datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor, persoane juridice cu modificările ulterioare.  +  Anexa 4-------(Anexa nr. 5 la Ordonanţa-------------------------de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002)-------------------------------------SISTEMUL DE CONTRIBUŢII SPECIFICEDE GOSPODĂRIRE A APELOR ŞI SERVICIILE COMUNE DEGOSPODĂRIRE A APELORI. SISTEMUL DE CONTRIBUŢII SPECIFICE DE GOSPODĂRIRE A APELORA. CONTRIBUŢIA PENTRU UTILIZAREA RESURSELOR DE APĂ, PE CATEGORII DE SURSE ŞI UTILIZATORIA.1. DIN RÂURI INTERIOARE, LACURI NATURALE ŞI LACURI DE ACUMULARE AMENAJATE INDIFERENT DE DEŢINĂTOR, în scopul utilizării de către:1.1. Operatori economici (inclusiv servicii de gospodărie comunală), instituţii publice, unităţi de cult, agrozootehnici de tip industrial şi alţii.1.2. Operatori economici producători de energie electrică şi termică prin termocentrale în regim de recirculare maxim tehnic realizabil.1.3. Operatori economici producători de energie electrică şi termică prin termocentrale în regim de circuit deschis, în plus faţă de regimul de recirculare maxim tehnic realizabil, sau în regim de avarie.1.4. Operatori economici producători de energie electrică prin hidrocentrale, indiferent de puterea instalată, în regim de uzinare.1.5. Irigaţii.1.6. Acvacultură.A.2. DIN DUNĂRE, în scopul utilizării de către:2.1. Operatori economici (inclusiv servicii de gospodărie comunală), instituţii publice, unităţi de cult, agrozootehnici de tip industrial şi alţii.2.2. Operatori economici producători de energie electrică şi termică prin termocentrale, în regim de circuit deschis.2.3. Operatori economici producători de energie electrică şi termică în centrale nucleare în regim de circuit deschis.2.4. Operatori economici producători de energie electrică prin hidrocentrale, indiferent de puterea instalată, în regim de uzinare.2.5. Irigaţii2.6. AcvaculturăA.3. DIN SUBTERAN în scopul utilizării de către:3.1. Operatori economici industriali.3.2. Operatori economici de gospodărie comunală, instituţii publice, unităţi de cult şi alţii care folosesc apa în scop potabil.3.3. Irigaţii.3.4. Acvacultură.3.5. Operatori economici agrozootehnici.B. CONTRIBUŢIA PENTRU PRIMIREA APELOR UZATE ÎN RESURSELE DE APĂ*1)B.1. CONTRIBUŢIA PENTRU PRIMIREA APELOR UZATE ÎN RESURSELE DE APĂ DE SUPRAFAŢĂ a) la materii în suspensie b) la substanţe în soluţie c) la germeni patogeni d) la poluarea termică e) la substanţe consumatoare de oxigenB.2. CONTRIBUŢIA PENTRU PRIMIREA APELOR UZATE ÎN SOLURI PERMEABILE SAU ÎN DEPRESIUNI CU SCURGERE ASIGURATĂ NATURAL a) la materii în suspensie b) la substanţe în soluţie c) la germeni patogeni d) la substanţe consumatoare de oxigenB.3. CONTRIBUŢIA PENTRU PRIMIREA APELOR UZATE INDUSTRIALE, DE MINĂ SAU DE ZĂCĂMÂNT, INJECTATE ÎN STRATURI DE FOARTE MARE ADÂNCIME a) la materii în suspensie b) la substanţe în soluţie c) la germeni patogeniNOTĂ:*1) Indicatorii folosiţi pentru contribuţiile specifice menţionate, sunt:a. INDICATORI CHIMICI GENERALI- Materii totale în suspensie (MTS)- Cloruri (Cl^-), Sulfaţi (SO(4)^2-)- Sodiu (Na^+), potasiu (K^+), Calciu (Ca^2+), Magneziu (Mg^2+)- Azotaţi (NO(3)^-)- Clor rezidual liber (Cl(2))- Amoniu (NH(4)^+), Azot (N(total)), azotiţi (NO(2)^-))- Amoniac (NH(3))- Consum biochimic de oxigen (CBO(5))- Consum chimic de oxigen (CCOMn) (metoda cu permanganat de potasiu)- Consum chimic de oxigen (CCOCr) (metoda cu bicromat de potasiu)- Fosfaţi (PO(4)^3-)- Fosfor total (P)- Mangan total* (Mn^2+)- Aluminiu total* (Al^3+), fier ionic total* (Fe^2+, Fe^3+)- Substanţe extractibile cu eter de petrol, produse petroliere- Detergenţi sintetici anionactivi, biodegradabili- Reziduu filtrabil uscat la 105°Cb. INDICATORI CHIMICI SPECIFICI- sulfiţi (SO(3)^2-) fluoruri(F), fenoli (index fenolic)(C(6)H(5)OH)- Crom trivalent total* (Cr^3+)- Bariu total* (Ba^2+), Zinc (Zn^2+), cobalt total* (Co^2+)- Sulfuri (S^2-), hidrogen sulfurat (H(2)S)c. INDICATORI CHIMICI TOXICI ŞI FOARTE TOXICI- Arsen (As)- Cianuri (Cn^-)- Detergenţi anionactivi- Argint (Ag^+), zinc total* (Zn^2+), molibden (Mo^2+)- Cupru total* (Cu^2+), Crom (Cr^2+), Molibden (Mo^2+)- Plumb şi compuşi- Mercur (Hg^2+) şi compuşi- Nichel (Ni^2+) şi compuşid. INDICATORI BACTERIOLOGICI- Bacterii coliforme totale- Bacterii coliforme fecale- Streptococi fecalie. INDICATORI FIZICI- TemperaturaC. CONTRIBUŢIA PENTRU POTENŢIALUL ASIGURAT ÎN SCOP HIDROENERGETIC PRIN BARAJELE LACURILOR DE ACUMULARE DIN ADMINISTRAREA "APELOR ROMÂNE"C.1. Cădere medie asigurată la hidrocentrale cu putere instalată mai mică de 4 MW.C.2. Cădere medie asigurată la hidrocentrale cu puterea instalată cuprinsă între 4 MW şi 8 MW.C.3. Cădere medie asigurată la hidrocentrale cu puterea instalată mai mare de 8 MW.D. CONTRIBUŢIA PENTRU EXPLOATAREA NISIPURILOR ŞI PIETRIŞURILOR DIN ALBIILE, MALURILE CURSURILOR DE APĂ ŞI CUVETELE LACURILOR DE ACUMULAREII. SERVICII COMUNE DE GOSPODĂRIRE A APELOR (ÎN SCOPUL PRELUCRĂRII ŞI UTILIZĂRII ACESTORA)Denumirea serviciului:1. Captarea, tratarea şi pomparea apei2. Aducţiunea apei pentru distribuţie în reţeaua publică3. Distribuţia apei pe platforme industriale4. Aducţiunea apei pentru distribuţie în reţeaua de irigaţii5. Distribuţia apei prin reţeaua altor unităţi6. Transportul apei prin conducte şi canale7. Asigurarea folosirii potenţialului de turism şi agrement al râurilor, lacurilor naturale, lacurilor de acumulare amenajate, al Dunării şi mării teritoriale8. Practicarea pescuitului recreativ sportiv în cursuri de apă, lacuri şi bălţi naturale9. Analize de calitatea apei, pentru terţi10. Apărarea împotriva inundaţiilor prin lucrări de gospodărire a apelor11. Suplimentarea debitelor12. Asigurarea căderii în scop hidroenergetic, de către alţi operatori economici prin barajele şi prizele proprii.13. Pomparea apelor în vederea protecţiei lacurilor terapeutice, precum şi din incinte îndiguite14. Activităţi conexe legate de valorificarea potenţialelor apelor şi a patrimoniului15. Alte servicii privind prelucrarea şi utilizarea apei, cu potenţialele ei16. Servicii de întreţinere - reparaţii construcţii în domeniul gospodăririi apelor.  +  Anexa 5-------(Anexa nr. 6 la Ordonanţa-------------------------de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002)-------------------------------------1. CUANTUMUL CONTRIBUŢIILOR SPECIFICE DE GOSPODĂRIRE A RESURSELOR DE APĂ ┌──────────────────────────────────────────────────────┬─────────┬───────────┐ │ │ │ Nivelul │ │ Denumirea contribuţiei │ UM │ contri- │ │ │ │ buţiei │ │ │ │ Lei/UM │ │ │ │ (RON/UM) │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │ 0 │ 1 │ 3 │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │A. Contribuţii pentru utilizarea resurselor de apă pe │ │ │ │categorii de resurse şi utilizatori │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │A.1. Râuri, lacuri naturale şi lacuri de acumulare │ │ │ │amenajate indiferent de deţinător │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │1.1. Operatori economici (inclusiv servicii de gospo- │ mii mc │ 350.000│ │dărie comunală) instituţii publice, unităţi de cult, │ │ (35,00)│ │agrozootehnice de tip industrial şi alţii │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │1.2. Operatori economici producători de energie │ mii mc │ 350.000│ │electrică şi termică prin termocentrale, în regim de │ │ (35,00)│ │recirculare maxim tehnic realizabil │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │1.3. Operatori economici producători de energie elec- │ mii mc │ 1.550│ │trică şi termică prin termocentrale, în regim de cir- │ │ (0,16)│ │cuit deschis, suplimentar faţă de regimul de recircu- │ │ │ │lare maxim tehnic realizabil sau în situaţii de avarie│ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │1.4. Operatori economici producători de energie elec- │ mii mc │ 1.550│ │trică prin hidrocentrale indiferent de puterea │ │ (0,16)│ │instalată, în regim de uzinare. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │1.5. Irigaţii │ mii mc │ 30.000│ │ │ │ (3,00)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │1.6. Acvacultură │ mii mc │ 24.000│ │ │ │ (2,40)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │A.2. Dunăre │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │2.1. Operatori economici (inclusiv servicii de gospo- │ mii mc │ 40.000│ │dărie comunală), instituţii publice, unităţi de cult, │ │ (4,00)│ │agrozootehnice de tip industrial şi alţii │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │2.2. Operatori economici producători de energie elec- │ mii mc │ 1.550│ │trică şi termică prin termocentrale în regim de │ │ (0,16)│ │circuit deschis │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │2.3. Operatori economici producători de energie elec- │ mii mc │ 35.000│ │trică şi termică în centrale nucleare în regim de │ │ (3,50)│ │circuit deschis │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │2.4. Operatori economici producători de energie │ mii mc │ 1.550│ │electrică prin hidrocentrale indiferent de puterea │ │ (0,16)│ │instalată, în regim de uzinare. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │2.5. Irigaţii │ mii mc │ 30.000│ │ │ │ (3,00)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │2.6. Acvacultură │ mii mc │ 24.000│ │ │ │ (2,40)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │A.3. Subteran │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │3.1. Operatori economici industriali │ mii mc │ 450.000│ │ │ │ (45,00)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │3.2. Operatori economici de gospodărie comunală, │ mii mc │ 450.000│ │instituţii publice, unităţi de cult şi alţii care │ │ (45,00)│ │folosesc apa în scop potabil │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │3.3. Irigaţii şi acvacultură │ mii mc │ 450.000│ │ │ │ (45,00)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │3.4. Operatori economici agrozootehnici │ mii mc │ 450.000│ │ │ │ (45,00)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │B. Contribuţii pentru primirea apelor uzate în │ │ │ │resursele de apă*) │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │a) Indicatori chimici generali │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- materii totale în suspensie (MTS) │ mii kg │ 89.000│ │ │ │ (8,90)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- cloruri (Cl^-), sulfaţi (SO(4)^-2) │ mii kg │ 365.000│ │ │ │ (36,50)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Sodiu, potasiu, calciu, magneziu │ mii kg │ 365.000│ │ │ │ (36,50)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Azotaţi │ mii kg │ 365.000│ │ │ │ (36,50)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Clor rezidual liber Cl(2) │ mii kg │ 365.000│ │ │ │ (36,50)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Amoniu, azot, azotiţi │ mii kg │ 1.456.000│ │ │ │ (145,60)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Consum biochimic de oxigen (CBO(5)) │ mii kg │ 364.000│ │ │ │ (36,40)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Consum chimic de oxigen (CCOMn) (metoda cu │ mii kg │ 364.000│ │pergament de potasiu) │ │ (36,40)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Consum chimic de oxigen (CCOCr) (metoda cu │ mii kg │ 364.000│ │bicromat de potasiu) │ │ (36,40)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Fosfaţi (PO(4)^3-) │ mii kg │ 72.000│ │ │ │ (7,20)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Fosfor (P) │ mii kg │ 1.456.000│ │ │ │ (145,60)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Mangan (Mn^2+) │ mii kg │ 3.641.000│ │ │ │ (364,10)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Aluminiu, fier total ionic │ mii kg │ 4.369.000│ │ │ │ (436,90)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Subst. extractibile cu eter de petrol, produse │ mii kg │ 2.730.000│ │petroliere │ │ (273,00)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Detergenţi sintetici anionactivi, biodegradabili │ mii kg │ 1.456.000│ │ │ │ (145,60)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Reziduu filtrabil uscat la 105°C │ mii kg │ 332.000│ │ │ │ (33,20)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │b) Indicatori chimici specifici │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Sulfiţi, fluoruri, fenoli antrenabili cu vapori de │ mii kg │ 1.456.000│ │apă │ │ (145,60)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Nichel, crom │ mii kg │ 91.047.000│ │ │ │ (9104,70)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Amoniac │ mii kg │ 91.047.000│ │ │ │ (9104,70)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Bariu, zinc, cobalt │ mii kg │ 4.369.000│ │ │ │ (436,90)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Sulfuri, hidrogen sulfurat │ mii kg │ 4.552.000│ │ │ │ (455,20)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │c) Indicatori chimici toxici şi foarte toxici │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Arsen │ mii kg │283.186.000│ │ │ │(28.318,60)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Cianuri │ mii kg │283.186.000│ │ │ │(28.318,60)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Mercur, cadmiu │ mii kg │364.189.000│ │ │ │(36.418,90)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- Plumb, argint, crom, cupru, molibden │ mii kg │ 91.047.000│ │ │ │ (9104,70)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │d) indicatori bacteriologici │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- bacterii coliforme totale │ 10^9 │ 30.000│ │ │bacterii/│ (3,00)│ │ │ 100 │ │ │ │ cmc │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- bacterii coliforme fecale │ 10^7 │ 527.000│ │ │bacterii/│ (52,70)│ │ │ 100 │ │ │ │ cmc │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- streptococi fecali │ 5x10^6 │ 1.356.000│ │ │ strep- │ (135,60)│ │ │ tococi/ │ │ │ │ 100 cmc │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │e) Indicatori fizici │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │- **)temperatura │ mii mc │ 4.000│ │ │ x °C │ (0,40)│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │Pentru evacuările în soluri permeabile şi în depre- │ │ │ │siuni cu scurgere asigurată natural, contribuţiile │ │ │ │menţionate se triplează │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │C. Contribuţii pentru potenţialul asigurat în scop │ │ │ │hidroenergetic prin barajele lacurilor de acumulare │ │ │ │din administrarea Administraţiei Naţionale "Apele │ │ │ │Române" │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │C.1. Cădere medie asigurată la hidrocentrale cu │ (Metri │ 1.800.000│ │puterea instalată mai mică de 4 MW │ cădere/ │ (180,00)│ │ │ lună) x │ │ │ │ ore │ │ │ │ func- │ │ │ │ ţionare │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │C.2. Cădere medie asigurată prin hidrocentrale cu │ (Metri │ 2.300.000│ │putere instalată cuprinsă între 4 MW - 8 MW │ cădere/ │ (230,00)│ │ │ lună) x │ │ │ │ ore │ │ │ │ func- │ │ │ │ ţionare │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │C.3. Cădere medie asigurată prin hidrocentrale cu │ (Metri │ 2.900.00│ │putere instalată mai mare de 8 MW │ cădere/ │ (290,00)│ │ │ lună) x │ │ │ │ ore │ │ │ │ func- │ │ │ │ ţionare │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤ │D. Contribuţii pentru exploatarea nisipurilor şi │ mc │ 35.000│ │pietrişurilor din albiile, malurile cursurilor de apă │ │ (3,50)│ │şi cuvetele lacurilor de acumulare │ │ │ └──────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴───────────┘Contribuţiile nu conţin TVA.----------*) Contribuţia pentru substanţele evacuate în resursele de apă se aplică doar pentru aportul propriu al utilizatorului, în limitele autorizate.**) Contribuţia pentru temperatură se aplică prin diferenţă între temperatura de la evacuarea apei uzate evacuate şi temperatura apei prelevate din sursă. În perioada de iarnă, între 15 noiembrie şi 15 martie, temperatura apei receptorului natural - sursei, se consideră egală cu 4 grade Celsius.  +  Anexa 6-------(Anexa nr. 7 la Ordonanţa-------------------------de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002)-------------------------------------PENALITĂŢIA. Pentru depăşirea concentraţiilor maxime admise ale poluanţilor din apele uzate evacuate ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────                                                                      Nivelul Nr. Indicatorii monitorizaţi U.M. penali- Crt. tăţilor                                                                      lei/U.M.                                                                     (RON/U.M.) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   A. Indicatori fizici      - temperatura mii mc x °C 20.000                                                                         (2,00)      - pH (concentraţia ionilor de hidrogen) mii mc x 10.000                                                       unităţi pH (1,00)   B. Indicatori chimici generali      - Materii totale în suspensie (MTS) mii kg 200.000                                                                        (20,00)      - Cloruri (Cl^-), sulfaţi (SO(4)^2-) mii kg 700.000                                                                        (70,00)      - Sodiu (Na^+), potasiu (K^+), calciu (Ca^2+),        Magneziu (Mg^2+) mii kg 700.000                                                                        (70,00)      - Azotaţi (NO(3)^-) mii kg 800.000                                                                        (80,00)      - Clor rezidual liber (Cl(2)) kg 10.000                                                                         (1,00)      - Amoniu (NH(4)^+), azot (N(total)), kg 60.000        azotiţi (NO(2)^-) (6,00)      - Amoniac (NH(3)) kg 300.000                                                                        (30,00)      - Consum biochimic de oxigen (CBO(5)) mii kg 1.600.000                                                                       (160,00)      - Consum chimic de oxigen (CCOMn)        (metoda cu permanganat de potasiu) mii kg 3.600.000                                                                       (360,00)      - Consum chimic de oxigen (CCOCr)        (metoda cu bicromat de potasiu) kg 10.000                                                                         (1,00)      - Fosfaţi (PO(4)^3-) kg 16.000                                                                         (1,60)      - Fosfor total (P) kg 60.000                                                                         (6,00)      - Mangan total*) (Mn^2+) kg 18.000                                                                         (1,80)      - Aluminiu total*) (Al^3+), fier ionic total*) kg 18.000        (Fe^2+, Fe^3+) (1,80)      - Substanţe extractibile, produse petroliere kg 20.000                                                                         (2,00)      - Reziduu filtrabil uscat la 105°C mii kg 700.000                                                                        (70,00)   C. Indicatori chimici specifici      - sulfiţi (SO(3)^2-), fluoruri(F^-), fenoli        (index fenolic) (C(6)H(5)OH) kg 60.000                                                                         (6,00)      - Crom trivalent total*) (Cr^3+) kg 300.000                                                                        (30,00)      - Bariu total*) (Ba^2+), cobalt total*) (Co^2+) kg 18.000                                                                         (1,80)      - Sulfuri (S^2-), hidrogen sulfurat (H(2)S) kg 160.000                                                                        (16,00)   D. Indicatori chimici toxici şi foarte toxici   1. Nesintetici      - Arsen (As) kg 2.000.000                                                                       (200,00)      - Cianuri (Cn^-) mg**) 2.000.000                                                                       (200,00)      - Detergenţi anionactivi kg 30.000                                                                         (3,00)      - Argint (Ag^+), zinc total*) (Zn^2+), kg 300.000        molibden (Mo^2+) crom hexavalent total*) (30,00)        (Cr^6+), cupru total*) (Cu^2+)      - Plumb şi compuşi mg 12.000                                                                         (1,20)      - Mercur (Hg^2+) şi compuşi mg 8.000                                                                         (0,80)      - Nichel (Ni^2+) şi compuşi mg 8.000                                                                         (0,80)   2. Sintetici (indicatori prioritari/prioritar      periculoşi)**)      - Alaclor mg 8.000                                                                         (0,80)      - Antracen mg 12.000                                                                         (1,20)      - Atrazin mg 12.000                                                                         (1,20)      - Benzen (C(6)H(6)) mg 8.000                                                                         (0,80)      - Difenileteribromuraţi mg 12.000                                                                         (1,20)      - Cadmiu (Cd^2+) şi compuşi mg 8.000                                                                         (0,80)      - Cloralcani C(10)-C(13) mg 8.000                                                                         (0,80)      - Clorfenvinfos mg 8.000                                                                         (0,80)      - Clorpirifos mg 12.000                                                                         (1,20)      - 1,2-dicloretan mg 8.000                                                                         (0,80)      - Diclormetan mg 8.000                                                                         (0,80)      - 2-etilhexil-diftalat mg 12.000                                                                         (1,20)      - Diuron mg 8.000                                                                         (0,80)      - Endosulfan(alfa) mg 12.000                                                                         (1,20)      - Heclorbenzen mg 8.000                                                                         (0,80)      - Hexaclorbutadiena mg 8.000                                                                         (0,80)      - Heclorcicloxehan(gama) mg 8.000                                                                         (0,80)      - Isoproturon mg 8.000                                                                         (0,80)      - Naftalină mg 12.000                                                                         (1,20)      - Nonil-fenoli mg 8.000                                                                         (0,80)      - Octil-fenoli mg 8.000                                                                         (0,80)      - Pentaclorbenzen mg 8.000                                                                         (0,80)      - Pentaclorfenol mg 12.000                                                                         (1,20)      - Hidrocarburi aromatice policiclice (PAH) mg 12.000                                                                         (1,20)      - Benz-a-piren mg 12.000                                                                         (1,20)      - Benz-b-fluarantren mg 12.000                                                                         (1,20)      - Benz-g,h,l-perilen mg 12.000                                                                         (1,20)      - Fluorantren mg 12.000                                                                         (1,20)      - Indeno-1,2,3-cd-piren mg 12.000                                                                         (1,20)      - Simazin mg 8.000                                                                         (0,80)      - Compuşi tributilstanici mg 8.000                                                                         (0,80)      - Triclorbenzen mg 12.000                                                                         (1,20)      - Triclormetan mg 8.000                                                                         (0,80)      - Trifluralin mg 12.000                                                                         (1,20)      - PentaclorbenzenPCB(28,52,101,118,138,153,180) mg 8.000                                                                         (0,80)      - Drinuri (aldrin, dieldrin, endrin, isodrin) mg 8.000                                                                         (0,80)      - DDT (p, p') mg 8.000                                                                         (0,80)   E. Indicatori bacteriologici      - Bacterii coliforme totale 10^9 40.000                                                       bacterii/ (4,00)                                                       100 cmc      - Bacterii coliforme fecale 10^7                                                       bacterii/ 725.000                                                       100 cmc (72,50)      - Streptococi fecali 5x10^6 1.650.000                                                       streptococi/ (165,00)                                                       100 cmc------------*) total - se referă la concentraţia totală; nu vizează numai fracţiunea dizolvată.**) unitatea de măsură se calculează în (mg), ţinând cont că în actele de reglementare concentraţia este normată în (мg).NOTĂ:Penalităţile se aplică pentru depăşirea valorilor concentraţiilor peste limitele autorizate.Pentru concentraţiile de substanţe impurificatoare evacuate în resursele de apă ce depăşesc limitele admise, penalităţile se vor aplica diferenţiat, în perioada de tranziţie stabilită pentru conformare, în funcţie de valorile aprobate de autoritatea publică centrală din domeniul apelor.B. Penalităţi pentru abateri de la normele de utilizare/exploatare a resursei ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Natura abaterii Mărimea U/M Nivelul penalităţilor Crt. abaterii (lei/UM) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   1. Depăşirea debitelor sau peste 10% de două ori contribuţia      volumelor prelevate prevă- până la 20%      zute în actele de reglemen-      tare în vigoare sau în peste 20% de trei ori contribuţia      abonament până la 50%                                    - peste 50% de patru ori contribuţia   2. Depăşirea în perioada de peste 10% de două ori contribuţia      restricţii a debitelor sau până la 20%      volumelor prelevate prevă-      zute în planurile de peste 20% de trei ori contribuţia      restricţii aprobate potrivit până la 50%      legii                                    peste 50% de patru ori contribuţia                                    până la 75%                                    - peste 75% de şase ori contribuţia   3. Utilizare/exploatarea resur- Volum de zece ori contribuţia      sei fără abonament de      utilizare/exploatare   4. Folosirea apei în alt scop Volum de trei ori contribuţia      de cât cel prevăzut în      actele de reglementare în      vigoare ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  +  Anexa 7-------(Anexa nr. 8 la Ordonanţa-------------------------de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002)-------------------------------------A. TARIFEpentru serviciile de emitere de către Administraţia Naţională"Apele Române" a notificărilor, avizelor de amplasament,permiselor de traversare, avizelor şi autorizaţiilor de gospodărirea apelor, avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionareîn siguranţă a barajelor ┌─────┬─────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┐ │Nr. │ Serviciu de │ Nivelul tarifului în funcţie de│ │crt. │ avizare/autorizare │ complexitatea folosinţei │ │ │ │ (lei) │ │ │ │ (RON) │ │ │ ├──────────┬──────────┬──────────┤ │ │ │ mică │ Medie │ mare │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ ├─────┼─────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┴──────────┤ │1. │Notificare pentru începerea execuţiei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │1.1. │- cu deplasare pe teren 4.700.000 │ │ │ (470,00) │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │1.2. │- fără deplasare pe teren 2.200.000 │ │ │ (220,00) │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │2. │Notificare pentru punerea în funcţiune │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │2.1. │- cu deplasare pe teren 4.700.000 │ │ │ (470,00) │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │3. │Emiterea avizului de amplasament/ │ │ │permisului de traversare la lucrări 4.900.000 │ │ │aflate în competenţa S.G.A. (490,00) │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4. │Emiterea avizului de amplasament/ │ │ │permisului de traversare la lucrări 9.500.000 │ │ │aflate în competenţa Direcţiilor Apelor (950,00) │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │5. │Emiterea avizului de amplasament/ │ │ │permisului de traversare la lucrări │ │ │aflate în competenţa A.N. "Apele Române" │ │ │ - zona I 14.200.000 │ │ │ (1420,00) │ │ │ - zona II 15.200.000 │ │ │ (1520,00) │ │ │ - zona III 15.800.000 │ │ │ (1580,00) │ │ │ - zona IV 16.000.000 │ │ │ (1600,00) │ ├─────┼─────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┬──────────┤ │6. │Emiterea avizului de gospodărirea │ │ │ │ │ │apelor când competenţa revine │ │ │ │ │ │Sistemului de Gospodărire a Apelor │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │6.1. │- pentru cazul în care se face │ 8.000.000│ 8.800.000│ - │ │ │ deplasare pe teren │ (800,00)│ (880,00)│ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │6.2. │- pentru cazul în care deplasarea │ 5.620.000│ 6.420.000│ - │ │ │ s-a efectuat anterior │ (562,00)│ (642,00)│ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │7. │Emiterea avizului de gospodărirea │ │ │ │ │ │apelor când competenţa revine │ │ │ │ │ │Direcţiei Apelor │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │7.1. │- pentru cazul în care se face │12.700.000│13.500.000│ - │ │ │ deplasarea pe teren │ (1270,00)│ (1350,00)│ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │7.2. │- pentru cazul în care deplasarea │ 6.540.000│ 7.360.000│ - │ │ │ s-a efectuat anterior │ (654,00)│ (736,00)│ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │8. │Emiterea avizului de gospodărirea │ │ │ │ │ │apelor când competenţa revine │ │ │ │ │ │Administraţiei Naţionale "Apele │ │ │ │ │ │Române" │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │8.1. │- pentru cazul în care se face │ │ │ │ │ │ deplasarea pe teren: │ │ │ │ │ │ - zona I │ - │ - │21.700.000│ │ │ │ │ │ (2170,00)│ │ │ - zona II │ - │ - │22.800.000│ │ │ │ │ │ (2280,00)│ │ │ - zona III │ - │ - │23.400.000│ │ │ │ │ │ (2340,00)│ │ │ - zona IV │ - │ - │23.700.000│ │ │ │ │ │ (2370,00)│ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │8.2. │- pentru cazul în care nu se │ - │ - │11.400.000│ │ │ face deplasarea pe teren sau │ │ │ (1140,00)│ │ │ s-a efectuat anterior │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │9. │Reactualizarea avizului de gospodă- │ 5.700.000│ 5.700.000│ 5.700.000│ │ │rire a apelor dat anterior a cărei │ (570,00)│ (570,00)│ (570,00)│ │ │valabilitate expiră datorită │ │ │ │ │ │neînceperii lucrărilor în perioada │ │ │ │ │ │de 2 ani │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │10. │Emiterea autorizaţiei de gospodărire │ │ │ │ │ │a apelor, folosinţelor de apă ampla- │ │ │ │ │ │sate pe teritoriul unui bazin hidro- │ │ │ │ │ │grafic, când competenţa revine S.G.A.│ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │10.1.│- obiective noi şi existente, │ 5.200.000│ 5.600.000│ - │ │ │ reînnoirea autorizaţiei la │ (520,00)│ (560,00)│ │ │ │ obiective existente │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │10.2.│- obiective existente la care este │ 7.700.000│ 8.100.000│ │ │ │ necesară întocmirea şi aprobarea │ (770,00)│ (810,00) │ │ │ │ Programului de etapizare │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │10.3.│- emitere autorizaţie │ 5.200.000│ 5.600.000│ - │ │ │ modificatoare │ (520,00)│ (560,00)│ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │11. │Emiterea autorizaţiei de gospodărire │ │ │ │ │ │a apelor, folosinţelor de apă ampla- │ │ │ │ │ │sate pe teritoriul unui bazin hidro- │ │ │ │ │ │grafic, când competenţa revine │ │ │ │ │ │Direcţiei Apelor │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │11.1.│- obiective noi şi existente, │ 9.000.000│ 9.400.000│ │ │ │ reînnoirea autorizaţiei la │ (900,00)│ (940,00)│ │ │ │ obiective existente │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │11.2.│- obiective existente la care este │11.500.000│11.900.000│ - │ │ │ necesară întocmirea şi aprobarea │ (1150,00)│ (1190,00)│ │ │ │ program. de etapizare │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │11.3.│- emitere autorizaţie │ 9.000.000│ 9.400.000│ │ │ │ modificatoare │ (900,00)│ (940,00)│ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │12. │Emiterea autorizaţiei de gospodărire │ │ │ │ │ │a apelor, folosinţelor de apă ampla- │ │ │ │ │ │sate pe teritoriul unui bazin hidro- │ │ │ │ │ │grafic, când competenţa revine Admi- │ │ │ │ │ │nistraţiei Naţionale "Apele Române" │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │12.1.│- obiective noi şi existente, │ │ │ │ │ │ reînnoirea autorizaţiei la │ │ │ │ │ │ obiective existente: │ │ │ │ │ │ - zona I │ - │ - │12.700.000│ │ │ │ │ │ (1270,00)│ │ │ - zona II │ - │ - │16.300.000│ │ │ │ │ │ (1630,00)│ │ │ - zona III │ - │ - │17.000.000│ │ │ │ │ │ (1700,00)│ │ │ - zona IV │ - │ - │17.200.000│ │ │ │ │ │ (1720,00)│ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │12.2.│- obiective existente la care este │ │ │ │ │ │ necesară întocmirea şi aprobarea │ │ │ │ │ │ Programului de etapizare: │ │ │ │ │ │ - zona I │ - │ - │17.700.000│ │ │ │ │ │ (1770,00)│ │ │ - zona II │ - │ - │18.700.000│ │ │ │ │ │ (1870,00)│ │ │ - zona III │ - │ - │19.500.000│ │ │ │ │ │ (1950,00)│ │ │ - zona IV │ - │ - │19.700.000│ │ │ │ │ │ (1970,00)│ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │12.3.│- emitere autorizaţie modificatoare: │ │ │ │ │ │ - zona I │ - │ - │12.700.000│ │ │ │ │ │ (1270,00)│ │ │ - zona II │ - │ - │16.300.000│ │ │ │ │ │ (1630,00)│ │ │ - zona III │ │ │17.000.000│ │ │ │ │ │ (1700,00)│ │ │ - zona IV │ │ │17.200.000│ │ │ │ │ │ (1720,00)│ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │13. │Emiterea autorizaţiei de gospodărire │ │ │ │ │ │a apelor, folosinţelor de apă ampla- │ │ │ │ │ │sate pe teritoriul a două sau mai │ │ │ │ │ │multe bazine hidrografice, când com- │ │ │ │ │ │petenţa revine Administraţiei │ │ │ │ │ │Naţionale "Apele Române" │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │13.1.│- obiective noi şi existente, │ │ │ │ │ │ reînnoirea autoriz. la obiective │ │ │ │ │ │ existente: │ │ │ │ │ │ - zona I │ - │ - │16.400.000│ │ │ │ │ │ (1640,00)│ │ │ - zona II │ - │ - │17.400.000│ │ │ │ │ │ (1740,00)│ │ │ - zona III │ - │ - │18.200.000│ │ │ │ │ │ (1820,00)│ │ │ - zona IV │ - │ - │18.400.000│ │ │ │ │ │ (1840,00)│ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │13.2.│- obiective existente la care este │ │ │ │ │ │ necesară întocmirea şi aprobarea │ │ │ │ │ │ Programului de etapizare: │ │ │ │ │ │ - zona I │ - │ - │18.500.000│ │ │ │ │ │ (1850,00)│ │ │ - zona II │ - │ - │19.500.000│ │ │ │ │ │ (1950,00)│ │ │ - zona III │ - │ - │20.300.000│ │ │ │ │ │ (2030,00)│ │ │ - zona IV │ - │ - │20.500.000│ │ │ │ │ │ (2050,00)│ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │13.3.│- emitere autorizaţie modificatoare: │ │ │ │ │ │ - zona I │ - │ - │16.400.000│ │ │ │ │ │ (1640,00)│ │ │ - zona II │ - │ - │17.400.000│ │ │ │ │ │ (1740,00)│ │ │ - zona III │ - │ - │18.200.000│ │ │ │ │ │ (1820,00)│ │ │ - zona IV │ - │ - │18.400.000│ │ │ │ │ │ (1840,00)│ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │14. │Emiterea autorizaţiei de gospodărire │ │ │ │ │ │a apelor, folosinţelor de apă ampla- │ │ │ │ │ │sate pe teritoriul Rezervaţiei Bios- │ │ │ │ │ │ferei Delta Dunării, când competenţa │ │ │ │ │ │revine Administraţiei Naţionale │ │ │ │ │ │"Apele Române" │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │14.1.│- obiective noi şi existente, │ - │ - │ 9.000.000│ │ │ reînnoirea autorizaţiei la │ │ │ (900,00)│ │ │ obiective existente │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │14.2.│- obiective existente la care este │ - │ - │11.100.000│ │ │ necesară întocmirea şi aprobarea │ │ │ (1110,00)│ │ │ Program. de etapizare │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │14.3.│- emitere autorizaţie │ - │ - │ 9.000.000│ │ │ modificatoare │ │ │ (900,00)│ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │15. │Consultanţă tehnică acordată de │ │ │ │ │ │specialişti din cadrul Direcţiei │ │ │ │ │ │Apelor │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │15.1.│- cu deplasare pe teren │ - │ 7.100.000│ - │ │ │ │ │ (710,00)│ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │15.2.│- fără deplasare pe teren │ - │ 2.100.000│ - │ │ │ │ │ (210,00)│ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │16. │Consultanţă tehnică acordată de │ │ │ │ │ │specialişti din cadrul Administraţiei│ │ │ │ │ │Naţionale "Apele Române" │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │16.1.│- cu deplasare pe teren: │ │ │ │ │ │ - zona I │ - │ - │ 7.200.000│ │ │ │ │ │ (720,00)│ │ │ - zona II │ - │ - │ 8.200.000│ │ │ │ │ │ (820,00)│ │ │ - zona III │ - │ - │ 9.000.000│ │ │ │ │ │ (900,00)│ │ │ - zona IV │ - │ - │ 9.200.000│ │ │ │ │ │ (920,00)│ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │16.2.│- fără deplasare pe teren │ - │ - │ 2.100.000│ │ │ │ │ │ (210,00)│ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │17. │Transferul avizului sau a autoriza- │ 5.700.000│ 5.700.000│ 5.700.000│ │ │ţiei de gospodărire a apelor la un │ (570,00)│ (570,00)│ (570,00)│ │ │alt beneficiar │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │18. │Emiterea avizului de funcţionare în │ │11.500.000│ │ │ │siguranţă a barajelor care se înca- │ │ (1150,00)│ │ │ │drează în categoriile de importanţă │ │ │ │ │ │C şi D │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │19. │Emiterea acordului/autorizaţiei de │ │ 8.000.000│ │ │ │funcţionare în siguranţă a barajelor │ │ (800,00)│ │ │ │care se încadrează în categoria de │ │ │ │ │ │importanţă C │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │20. │Emiterea acordului/autorizaţiei de │ │ 4.000.000│ │ │ │funcţionare în siguranţă a barajelor │ │ (400,00)│ │ │ │care se încadrează în categoria de │ │ │ │ │ │importanţă D │ │ │ │ └─────┴─────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┴──────────┘    Notă:    1) zona I priveşte Direcţiile Apelor Argeş - Vedea şi Buzău - Ialomiţa       zona II priveşte Direcţiile Apelor Jiu, Olt şi Dobrogea - Litoral       zona III priveşte Direcţiile Apelor Prut, Siret şi Mureş       zona IV priveşte Direcţiile Apelor Banat, Someş - Tisa şi Crişuri    2) Tarifele nu cuprind T.V.A.------