HOTĂRÂRE nr. 1.021 din 30 decembrie 2015privind utilizarea fondurilor alocate din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru decontarea cheltuielilor publice eligibile aferente operaţiunilor de urgenţă întreprinse în scopul înlăturării pagubelor provocate de inundaţiile din primăvara şi vara anului 2014 şi pentru modificarea art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 478/2010 pentru aprobarea structurii organizatorice a Autorităţii coordonatoare şi de management în România, precum şi a structurii autorităţilor de implementare pentru gestionarea asistenţei financiare comunitare acordate prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 4 ianuarie 2016



    Având în vedere prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene, modificat de Regulamentul (UE) nr. 661/2014,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Scopul Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (1) Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, denumit în continuare FSUE, este un instrument financiar nerambursabil, creat în anul 2002 la nivelul Uniunii Europene, pentru situaţii de urgenţă. (2) Scopul acestui fond este de a acoperi o parte din cheltuiala publică efectuată de statul beneficiar pentru înlăturarea efectelor dezastrelor naturale. (3) Suma totală acordată României de Comisia Europeană este de 8.495.950 euro, pentru decontarea cheltuielilor publice eligibile cu operaţiunile de urgenţă întreprinse în scopul înlăturării pagubelor provocate de inundaţiile din primăvara şi vara anului 2014, respectiv 4.198.175 euro pentru inundaţiile din 14-31 mai 2014 pe întreg teritoriul României şi 4.297.775 euro pentru inundaţiile din 28 iulie - jumătatea lunii august 2014 în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, în conformitate cu Decizia EC C (2015) 5624 din 5 august 2015 şi Decizia C (2015) 5656 din 6 august 2015 de acordare a unor contribuţii financiare din FSUE pentru finanţarea operaţiunilor de urgenţă şi de recuperare în urma catastrofelor cauzate de inundaţiile respective.  +  Articolul 2Acţiuni şi operaţiuni eligibileSuma primită de România din FSUE ca urmare a inundaţiilor din primăvara şi vara anului 2014 se utilizează pentru decontarea cheltuielilor publice aferente următoarelor tipuri de operaţiuni de urgenţă şi de recuperare esenţiale, prevăzute de Regulamentul nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene, modificat de Regulamentul (UE) nr. 661/2014 şi stabilite prin deciziile Comisiei Europene de mobilizare a FSUE: a) repunerea în funcţiune a infrastructurilor şi a instalaţiilor în domeniile energiei, apelor şi apelor uzate, telecomunicaţiilor, transporturilor, sănătăţii şi învăţământului, în cadrul căreia sunt programate spre finanţare următoarele categorii de operaţiuni de urgenţă:(i) repunerea în funcţiune a reţelelor de alimentare cu apă potabilă: reţele de aprovizionare cu apă, uzine de tratare, epurare a apei, fântâni, puţuri de adâncime şi rezervoare, bazine de înmagazinare apă etc.;(ii) refacerea sistemelor de colectare a apelor pluviale şi a reţelelor de colectare a apelor uzate: reţele de canalizare, canale şi cămine, staţii de epurare, bazine de decantare etc.;(iii) refacerea infrastructurii în domeniile sănătăţii şi educaţiei: reabilitare unităţi sanitare publice, grădiniţe, şcoli, etc. degradate de calamitate;(iv) refacerea infrastructurii de transport rutier: autostrăzi/drumuri naţionale, drumuri judeţene, străzi şi drumuri comunale, poduri, podeţe, pasarele şi traversări pietonale, diguri şi apărări de mal în administrarea autorităţilor/instituţiilor locale, consolidarea şi reconstruirea zidurilor de sprijin;(v) refacerea infrastructurii feroviare: terasamente de cale ferată, linii de înaltă tensiune pentru alimentarea cu energie electrică a căilor ferate şi înlocuirea căii ferate deformate pe porţiunile unde terasamentele sau deplasat datorită alunecărilor de teren/inundaţiilor; b) furnizarea de cazare temporară şi finanţarea serviciilor de salvare pentru satisfacerea nevoilor populaţiei afectate, în cadrul căreia este programată spre finanţare următoarea categorie de operaţiune de urgenţă: servicii de salvare, intervenţii de urgenţă inclusiv pentru combaterea efectelor inundaţiilor, administrarea de vaccinuri şi acoperirea nevoilor imediate ale populaţiei afectate de calamitate; c) securizarea infrastructurilor de prevenţie şi măsurile de protejare a patrimoniului cultural, în cadrul căreia este programată spre finanţare următoarea categorie de operaţiune de urgenţă: asigurarea imediată a infrastructurii de apărare împotriva inundaţiilor, respectiv diguri, baraje, apărări de maluri, regularizări ale cursurilor de apă; d) curăţarea zonelor sinistrate, inclusiv a zonelor naturale, în concordanţă, după caz, cu abordările centrate pe ecosisteme, precum şi refacerea imediată a zonelor naturale afectate, în scopul evitării efectelor imediate provocate de eroziunea solului, în cadrul căreia este programată spre finanţare următoarea categorie de operaţiune de urgenţă: lucrări de curăţare a infrastructurii prioritare cu rol de prevenire şi a infrastructurii existente de gospodărire a apelor, respectiv curăţare golire fund, înlăturarea aluviunilor de pe drumuri, străzi, decolmatarea cursurilor de apă.  +  Articolul 3Autorităţi responsabile (1) Cancelaria Primului-Ministru, prin Direcţia Coordonare Politici şi Programe, în calitate de Autoritate coordonatoare şi de management în România a întregii activităţi referitoare la accesarea şi implementarea FSUE, este instituţia care aprobă efectuarea plăţilor corespunzătoare, pe baza documentelor justificative stabilite potrivit procedurii de justificare a cheltuielilor din FSUE. (2) Se desemnează ca autorităţi de implementare a FSUE Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, instituţii care deţin responsabilitatea implementării tehnice şi financiare a FSUE, în conformitate cu prevederile acordurilor de implementare subsidiare. Autorităţile de implementare sunt instituţiile abilitate să stabilească criteriile de selecţie şi prioritizare a contractelor ce vor face obiectul decontării din FSUE. (3) Între Autoritatea coordonatoare şi de management şi autorităţile de implementare se încheie câte un acord de implementare subsidiar, în care sunt stabilite responsabilităţile şi atribuţiile părţilor, valoarea ajutorului financiar nerambursabil acordat fiecărei autorităţi de implementare, precum şi documentele justificative care trebuie înaintate de autorităţile de implementare pentru fiecare proiect solicitat spre plată Autorităţii coordonatoare şi de management. (4) Beneficiari finali pot fi oricare dintre entităţile publice care utilizează/administrează fonduri publice şi/sau patrimoniu public şi care funcţionează în subordinea/coordonarea sau, după caz, în cadrul/sub autoritatea autorităţilor de implementare prevăzute la alin. (2), respectiv unităţi administrativ-teritoriale care au efectuat oricare dintre tipurile de operaţiuni eligibile prevăzute la art. 2, în vederea înlăturării pagubelor provocate de inundaţiile din primăvara şi vara anului 2014, respectiv 14-31 mai pe întreg teritoriul României şi 28 iulie - jumătatea lunii august în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia.  +  Articolul 4Repartizarea sumei alocate (1) Suma totală de 8.495.950 euro alocată României din FSUE se repartizează astfel: a) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - echivalentul în lei a 5.429.953 euro, din care echivalentul în lei a 3.136.506 euro pentru inundaţiile din 14-31 mai 2014 pe întreg teritoriul României şi echivalentul în lei a 2.293.447 euro pentru inundaţiile din 28 iulie - jumătatea lunii august în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, în vederea acoperirii tipurilor de operaţiuni de urgenţă şi de recuperare prevăzute la art. 2 lit. a) pct. (i)-(iv) şi art. 2 lit. b)-d); b) Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - echivalentul în lei a 2.039.520 euro, din care echivalentul în lei a 892.957 euro pentru inundaţiile din 14-31 mai 2014 pe întreg teritoriul României şi echivalentul în lei a 1.146.563 euro pentru inundaţiile din 28 iulie - jumătatea lunii august în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, în vederea acoperirii tipurilor de operaţiuni de urgenţă şi de recuperare prevăzute la art. 2 lit. c) şi d); c) Ministerul Afacerilor Interne - echivalentul în lei a 579.353 euro, din care echivalentul în lei a 148.487 euro pentru inundaţiile din 14-31 mai 2014 pe întreg teritoriul României şi echivalentul în lei a 430.866 euro pentru inundaţiile din 28 iulie - jumătatea lunii august în regiunea de dezvoltare sud-vest Oltenia, în vederea acoperirii tipurilor de operaţiuni de urgenţă şi de recuperare prevăzute la art. 2 lit. b); d) Ministerul Sănătăţii - echivalentul în lei a 64.559 euro, din care echivalentul în lei a 20.225 euro pentru inundaţiile din 14-31 mai 2014 pe întreg teritoriul României, în vederea acoperirii tipurilor de operaţiuni de urgenţă şi de recuperare prevăzute la art. 2 lit. b) şi echivalentul în lei a 44.334 euro pentru inundaţiile din 28 iulie - jumătatea lunii august în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, în vederea acoperirii tipurilor de operaţiuni de urgenţă şi de recuperare prevăzute la art. 2 lit. a) pct. (iii) şi art. 2 lit. b); e) Ministerul Apărării Naţionale - echivalentul în lei a 17.141 euro, pentru inundaţiile din 28 iulie - jumătatea lunii august în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, în vederea acoperirii tipurilor de operaţiuni de urgenţă şi de recuperare prevăzute la art. 2 lit. b); f) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - echivalentul în lei a 91.765 euro, pentru inundaţiile din 28 iulie - jumătatea lunii august în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, în vederea acoperirii tipurilor de operaţiuni de urgenţă şi de recuperare prevăzute la art. 2 lit. d); g) Ministerul Transporturilor - echivalentul în lei a 216.706 euro, pentru inundaţiile din 28 iulie - jumătatea lunii august în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, în vederea acoperirii tipurilor de operaţiuni de urgenţă şi de recuperare prevăzute la art. 2 lit. a) pct. (iv) şi (v); h) Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri - echivalentul în lei a 56.953 euro, pentru inundaţiile din 28 iulie - jumătatea lunii august în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, în vederea acoperirii tipurilor de operaţiuni de urgenţă şi de recuperare prevăzute la art. 2 lit. c). (2) În urma solicitării formulate de către o autoritate de implementare, sumele necheltuite de către aceasta pot fi realocate între celelalte autorităţi de implementare, prin încheierea unor acte adiţionale la acordurile de implementare subsidiare cu respectarea tipurilor de operaţiuni prevăzute în Deciziile C (2015) 5624 şi C (2015) 5656 de acordare a unor contribuţii financiare din FSUE pentru finanţarea operaţiunilor de urgenţă şi de recuperare în urma catastrofelor cauzate de inundaţiile din România din primăvara şi vara anului 2014. (3) Sumele primite de către instituţiile/entităţile publice în calitate de beneficiari finali se cuprind în bugetele acestora, respectiv în bugetul de venituri şi cheltuieli al fondurilor externe nerambursabile. În situaţia în care beneficiarii finali sunt instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, aflate în subordinea unui ordonator principal de credite care are calitatea de autoritate de implementare, ordonatorul principal de credite va cuprinde sumele respective în bugetul fondurilor externe nerambursabile.  +  Articolul 5Utilizarea sumelor repartizate (1) Sumele repartizate autorităţilor de implementare se folosesc pentru decontarea/finanţarea tipurilor de operaţiuni eligibile prevăzute la art. 2, efectuate în vederea înlăturării pagubelor provocate de inundaţiile din 14-31 mai 2014 pe întreg teritoriul României şi, respectiv, din 28 iulie - jumătatea lunii august în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, cu respectarea prevederilor legislaţiei naţionale şi europene, a Regulamentului (CE) nr. 2012/2002, modificat de Regulamentul (UE) nr. 661/2014 şi a Deciziilor C (2015) 5624 şi C (2015) 5656 de acordare a unor contribuţii financiare din FSUE pentru finanţarea operaţiunilor de urgenţă şi de recuperare în urma catastrofelor cauzate de inundaţiile din România din primăvara şi vara anului 2014, cu condiţia ca toate lucrările de aducere la stadiul iniţial de funcţionare a obiectivelor de infrastructură afectate să fie finalizate până la data de 15 ianuarie 2017. (2) La momentul solicitării sumelor, beneficiarul final va specifica autorităţii de implementare cuantumul aferent cheltuielilor deja efectuate, respectiv sumele necesare pentru plăţi rămase de efectuat. (3) În cazul în care cheltuielile au fost deja efectuate, autoritatea de implementare virează sumele datorate beneficiarilor ca venit, într-o poziţie distinctă, la bugetul din care este finanţat beneficiarul. (4) Sumele ce se alocă unităţilor administrativ-teritoriale, în calitatea de beneficiari finali, se înregistrează distinct ca venit al bugetului de venituri şi cheltuieli al fondurilor externe nerambursabile, aferent unităţii administrativ-teritoriale respective. (5) Sumele primite de către beneficiarii finali ca urmare a decontării din FSUE vor fi utilizate de către aceştia în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar acolo unde este cazul, pentru refacerea, consolidarea, inclusiv dezvoltarea infrastructurii, conform procedurilor proprii.  +  Articolul 6Durata de implementare (1) Subvenţia din FSUE se implementează în termen de optsprezece luni de la data la care suma alocată a intrat efectiv în conturile speciale deschise de România prin Secretariatul General al Guvernului, în calitate de stat beneficiar, respectiv până la data de 23 februarie 2017. (2) Autoritatea coordonatoare şi de management transmite Comisiei Europene un raport de implementare în cel mult 6 luni de la expirarea termenului de implementare a FSUE.  +  Articolul 7Plata sumelor alocate (1) Gestionarea contravalorii în lei a sumelor primite de la FSUE se efectuează de Autoritatea coordonatoare şi de management din România, autorităţile de implementare şi beneficiarii finali prin conturi distincte deschise la Trezoreria Statului. (2) Dobânzile bancare încasate de Autoritatea coordonatoare şi de management generate pentru disponibilităţile conturilor speciale şi veniturile generate din schimbul valutar al sumelor mobilizate din FSUE vor fi utilizate în acelaşi scop şi în aceleaşi condiţii cu sumele primite din FSUE. Disponibilităţile în lei ale contului deschis la Trezoreria Statului pe numele Autorităţii coordonatoare şi de management sunt purtătoare de dobândă. (3) Comisioanele şi spezele bancare rezultate din administrarea conturilor, transferul sumelor provenite din FSUE din conturile Autorităţii coordonatoare şi de management în conturile autorităţilor de implementare, precum şi pierderile rezultate din schimbul valutar al sumelor mobilizate din FSUE vor fi suportate din bugetul Secretariatului General al Guvernului. (4) Plăţile vor fi efectuate de către Comisia Europeană în conturile bancare special deschise de Autoritatea coordonatoare şi de management în euro, iar Autoritatea coordonatoare şi de management va face plata către autorităţile de implementare în moneda naţională. (5) Pentru emiterea avizului prevăzut de art. 5 al Deciziilor Comisiei Europene C (2015) 5624 şi C (2015) 5656, unitatea de control independentă nominalizată este Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României.  +  Articolul 8Alineatul (2) al articolului 4 din Hotărârea Guvernului nr. 478/2010 pentru aprobarea structurii organizatorice a Autorităţii coordonatoare şi de management în România, precum şi a structurii autorităţilor de implementare pentru gestionarea asistenţei financiare comunitare acordate prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 27 mai 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Autoritatea coordonatoare şi de management în România are următoarea structură organizatorică: a) un consilier - directorul adjunct al Direcţiei coordonare politici şi programe din cadrul Cancelariei Primului-Ministru; b) un consilier - coordonator FSUE - Direcţia coordonare politici şi programe din cadrul Cancelariei Primului-Ministru; c) 7 consilieri - evaluatori - Direcţia coordonare politici şi programe din cadrul Cancelariei Primului-Ministru; d) 3 consilieri juridici - Direcţia juridică din cadrul Secretariatului General al Guvernului; e) 2 consilieri - Direcţia economică şi asigurare logistică din cadrul Secretariatului General al Guvernului; f) 2 consilieri juridici - Direcţia contencios şi resurse umane din cadrul Secretariatului General al Guvernului."

    PRIM-MINISTRU

    DACIAN JULIEN CIOLOŞ

    Contrasemnează:

    ---------------

    Şeful Cancelariei Primului-Ministru,

    Ioan-Dragoş Tudorache

    Secretarul general al Guvernului,

    Sorin Sergiu Chelmu

    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării

    regionale şi administraţiei publice,

    Vasile Dîncu

    Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului

    şi relaţiilor cu mediul de afaceri,

    Costin Grigore Borc

    Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

    Cristiana Paşca Palmer

    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

    Achim Irimescu

    Ministrul apărării naţionale,

    Mihnea Ioan Motoc

    Ministrul transporturilor,

    Dan Marian Costescu

    Ministrul afacerilor interne,

    Petre Tobă

    Ministrul finanţelor publice,

    Anca Dana Dragu

    Ministrul sănătăţii,

    Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu

    Ministrul fondurilor europene,

    Carmen Aura Răducu

    Ministrul muncii, familiei, protecţiei

    sociale şi persoanelor vârstnice,

    Claudia-Ana Costea
    Bucureşti, 30 decembrie 2015.Nr. 1.021.------