REGULAMENT nr. 13 din 24 octombrie 2005 (*actualizat*)privind autorizarea şi funcţionarea depozitarului central, caselor de compensare şi contrapărţilor centrale*)(actualizat la data de 30 martie 2015*)
EMITENT
  • COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE




  • --------------------*) Aprobat de Ordinul nr. 60 din 24 octombrie 2005, care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 983 din 4 noiembrie 2005.  +  Titlul I DISPOZIŢII GENERALELegea nr. 297/2004"Art. 1. - (1) Prezenta lege reglementează înfiinţarea şi funcţionarea pieţelor de instrumente financiare, cu instituţiile şi operaţiunile specifice acestora, precum şi a organismelor de plasament colectiv, în scopul mobilizării disponibilităţilor financiare prin intermediul investiţiilor în instrumente financiare. (2) Prezenta lege se aplică activităţilor şi operaţiunilor prevăzute la alin. (1), desfăşurate pe teritoriul României. (3) Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, denumită în continuare C.N.V.M., este autoritatea competentă care aplică prevederile prezentei legi prin exercitarea prerogativelor stabilite în statutul său. (4) Prevederile prezentei legi nu se aplică instrumentelor pieţei monetare, care sunt reglementate de Banca Naţională a României, şi titlurilor de stat care sunt emise de Ministerul Finanţelor Publice, dacă emitentul alege pentru tranzacţionarea acestora o altă piaţă decât cea reglementată, definită conform art. 125. (5) Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul administrării datoriei publice în care sunt implicate Banca Naţională a României, băncile centrale ale statelor membre şi alte entităţi naţionale din statele membre cu funcţii similare acestora, Ministerul Finanţelor Publice, precum şi alte entităţi publice.Art. 2 - (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1. acţionar semnificativ - persoana fizică, persoana juridică sau grupul de persoane care acţionează în mod concertat şi care deţine direct sau indirect o participaţie de cel puţin 10% din capitalul social al unei societăţi comerciale sau din drepturile de vot, ori o participaţie care permite exercitarea unei influenţe semnificative asupra luării deciziilor în adunarea generală sau în consiliul de administraţie, după caz;1^1. agent delegat - persoana fizică sau juridică care, sub responsabilitatea deplină şi necondiţionată a unei singure societăţi de servicii şi activităţi de investiţii în numele căreia acţionează, în baza unui contract, promovează clienţilor sau clienţilor potenţiali servicii de investiţii şi/sau servicii conexe, preia şi transmite instrucţiunile sau ordinele de la clienţi referitoare la instrumente financiare ori servicii de investiţii, plasează instrumente financiare şi/sau furnizează clienţilor sau clienţilor potenţiali servicii de consultanţă privind aceste instrumente ori servicii;----------Pct. 1^1 al alin. (1) al art. 2 a fost introdus de pct. 1 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012 şi modificat prin înlocuirea unei sintagme de art. 205 din acelaşi act normativ.1^2. client profesional - clientul care posedă experienţa, cunoştinţele şi capacitatea de a lua decizia investiţională şi de a evalua riscurile pe care aceasta le implică; pentru a fi considerat profesional, clientul trebuie să se încadreze în categoriile menţionate în reglementările emise de C.N.V.M. şi să îndeplinească criteriile prevăzute în aceleaşi reglementări, conform normelor europene----------Pct. 1^2 al alin. (1) al art. 2 a fost introdus de pct. 1 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.2. compensarea - înlocuirea creanţelor şi obligaţiilor rezultând din ordine de transfer pe care unul sau mai mulţi participanţi le emit în favoarea altui participant sau altor participanţi, sau pe care le primesc de la aceştia, cu o creanţă sau o obligaţie netă unică, astfel încât această unică creanţă netă să fie pretinsă, respectiv această unică obligaţie netă să fie datorată;3. cont comun de investiţii - investiţie realizată în contul a două sau mai multor persoane sau asupra căreia două sau mai multe persoane au drepturi care pot fi exercitate prin semnătura uneia sau mai multor persoane dintre cele menţionate;4. emitent - entitatea cu sau fără personalitate juridică ce a emis, emite sau intenţionează să emită instrumente financiare;5. entităţi reglementate - persoanele fizice şi juridice, precum şi entităţile fără personalitate juridică a căror activitate este reglementată şi/sau supravegheată de către C.N.V.M.;6. filială - societate comercială în cadrul căreia există un asociat sau un acţionar aflat într-una dintre situaţiile prevăzute la pct. 27;7. fond de investiţii - organism de plasament colectiv fără personalitate juridică;8. fond deschis de investiţii - organism de plasament colectiv în valori mobiliare, fără personalitate juridică, ale cărui unităţi de fond fac obiectul unei emisiuni şi răscumpărări continue;9. grup - reprezintă un ansamblu de societăţi comerciale compus dintr-o societate-mamă, filialele sale şi entităţi în care societatea-mamă sau filialele sale deţin o participare, precum şi societăţile comerciale legate una de alta printr-o relaţie care face necesară consolidarea conturilor şi consolidarea raportului anual;9^1. informaţii esenţiale - informaţii fundamentale şi structurate în mod corespunzător care trebuie furnizate investitorilor pentru a le permite să înţeleagă natura şi riscurile aferente emitentului, garantului şi valorilor mobiliare care le sunt oferite sau care sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi, fără a aduce atingere art. 184 alin. (4) lit. b), să decidă care sunt ofertele de valori mobiliare pe care să le ia în considerare. Cu privire la ofertă şi la valorile mobiliare în cauză, informaţiile esenţiale includ următoarele elemente:(i) o scurtă descriere a riscurilor asociate emitentului şi eventualilor garanţi şi a principalelor caracteristici ale acestora, inclusiv activele, pasivele şi situaţia financiară;(ii) o descriere succintă a riscurilor asociate şi a caracteristicilor esenţiale ale investiţiei în valorile mobiliare în cauză, inclusiv orice drepturi aferente acestor valori mobiliare;(iii) condiţiile generale ale ofertei, inclusiv cheltuielile estimate percepute investitorului de emitent sau de ofertant;(iv) detalii privind admiterea la tranzacţionare;(v) motive ale ofertei şi destinaţia prevăzută a veniturilor rezultate în urma ofertei;----------Pct. 9^1 al alin. (1) al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.10. instituţie de credit - entitate definită conform art. 1 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare;11. instrumente financiare înseamnă: a) valori mobiliare; b) instrumente ale pieţei monetare; c) titluri de participare la organismele de plasament colectiv; d) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii şi pe curs de schimb valutar şi orice alte contracte derivate în legătură cu valori mobiliare, valute, rate ale dobânzii sau rentabilităţii ori alte instrumente derivate, indici financiari sau indicatori financiari, care pot fi decontate fizic ori în fonduri băneşti; e) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii (o rată) şi orice alte contracte derivate în legătură cu mărfuri care trebuie decontate în fonduri băneşti sau pot fi decontate în fonduri băneşti la cererea uneia dintre părţi (altfel decât în caz de neplată sau de alt incident care conduce la reziliere); f) opţiuni, contracte futures, swap-uri şi alte contracte derivate în legătură cu mărfuri şi care pot fi decontate fizic, cu condiţia să fie tranzacţionate pe o piaţă reglementată şi/sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare; g) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward şi orice alte contracte derivate în legătură cu mărfuri, care pot fi decontate fizic, neincluse în categoria celor prevăzute la lit. f) şi neavând scopuri comerciale, care au caracteristicile altor instrumente financiare derivate, ţinându-se seama, printre altele, dacă sunt compensate şi decontate prin intermediul unor case de compensare recunoscute sau sunt subiect al apelurilor în marjă în mod regulat; h) instrumente derivate pentru transferul riscului de credit; i) contracte financiare pentru diferenţe; j) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii şi pe curs de schimb valutar şi orice alte contracte derivate în legătură cu variabile climatice, navlu, aprobări pentru emisii de substanţe sau rate ale inflaţiei ori alţi indicatori economici oficiali, care trebuie decontate în fonduri băneşti sau pot fi astfel decontate la cererea uneia dintre părţi (altfel decât în caz de neplată sau de alt incident care conduce la reziliere), precum şi orice alte contracte derivate în legătură cu active, drepturi, obligaţii, indici sau indicatori, neincluse în prezenta definiţie, care prezintă caracteristicile altor instrumente financiare derivate, ţinându-se seama, printre altele, dacă sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau în cadrul sistemelor alternative de tranzacţionare şi sunt compensate şi decontate prin intermediul unor case de compensare recunoscute sau fac obiectul unor apeluri în marjă în mod regulat; k) alte instrumente financiare calificate ca atare conform legislaţiei europene;-----------Pct. 11 al alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.12. instrumente financiare derivate - instrumentele definite la pct. 11 lit. d)-j);-----------Pct. 12 al alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.13. instrumente ale pieţei monetare - instrumente financiare care se tranzacţionează de regulă în cadrul pieţei monetare;14. intermediari - societăţi de servicii şi activităţi de investiţii autorizate de C.N.V.M., instituţii de credit autorizate de Banca Naţională a României, în conformitate cu legislaţia bancară aplicabilă, precum şi entităţi de natura acestora autorizate în state membre sau nemembre să presteze servicii şi activităţi de investiţii de natura celor prevăzute la art. 5;-----------Pct. 14 al alin. (1) al art. 2 a fost modificat de art. 205 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.15. investitori calificaţi - persoanele sau entităţile care, potrivit reglementărilor C.N.V.M.: a) se încadrează în categoria de clienţi profesionali; b) sunt tratate, la cerere, drept clienţi profesionali sau sunt recunoscute drept contrapărţi eligibile, cu excepţia cazului în care au solicitat să nu fie tratate drept clienţi profesionali.-----------Pct. 15 al alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.16. legături strânse - situaţia în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legale prin; a) participare, care înseamnă deţinerea în mod direct sau indirect a 20% sau mai mult din drepturile de vot sau din capitalul social al unei societăţi comerciale; b) control, care înseamnă relaţia dintre societatea-mamă şi o filială sau o relaţie similară între orice persoană fizică sau juridică şi o societate comercială; orice filială a unei filiale va fi considerată o filială a societăţii-mamă, care este în fapt entitatea care controlează aceste filiale; se consideră legătură strânsă şi situaţia în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate permanent de una şi aceeaşi persoană printr-o relaţie de control;17. ofertant sau persoana care iniţiază o ofertă - persoana juridică sau fizică ce oferă valori mobiliare publicului sau se oferă să cumpere valori mobilare;18. ofertă publică de valori mobiliare - înseamnă comunicarea adresată unor persoane, făcută sub orice formă şi prin orice mijloace, care prezintă informaţii suficiente despre termenii ofertei şi despre valorile mobilare oferite, astfel încât să permită investitorului să adopte o decizie cu privire la vânzarea, cumpărarea sau subscrierea respectivelor valori mobiliare. Această definiţie se va aplica, de asemenea, şi în situaţia plasamentului de valori mobiliare prin intermediari financiari;19. ofertă publică de preluare - oferta publică de cumpărare care are ca rezultat, pentru cel care o promovează, dobândirea a mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi comerciale;19^1. operator independent - un intermediar care în mod organizat, frecvent şi sistematic încheie tranzacţii pe cont propriu prin executarea ordinelor clienţilor în afara pieţelor reglementate sau a sistemelor alternative de tranzacţionare;----------Pct. 19^1 al alin. (1) al art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.20. organisme de plasament colectiv - entităţi organizate, cu sau fără personalitate juridică, denumite în continuare O.P.C., care atrag în mod public sau privat resurse financiare ale persoanelor fizice şi/sau juridice, în scopul învestirii acestora, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi şi reglementările C.N.V.M.;20^1. participaţie calificată - deţinerea, directă sau indirectă, într-o S.S.I.F a cel puţin 10% din capitalul social ori din drepturile de vot sau care permite exercitarea unei influenţe semnificative asupra administrării S.S.I.F. în care este deţinută participaţia respectivă.----------Pct. 20^1 al alin. (1) al art. 2 a fost introdus de pct. 5 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.21. persoană - orice persoană fizică sau juridică;22. persoane implicate; a) persoane care controlează sau sunt controlate de către un emitent sau care se găsesc sub un control comun; b) persoane care participă direct sau indirect la încheierea unor acorduri în vederea obţinerii sau exercitării în comun a drepturilor de vot, dacă acţiunile, obiect al acordului, pot conferi o poziţie de control; c) persoane fizice din cadrul societăţii emitente care au atribuţii de conducere sau control; d) soţii, rudele şi afinii până la gradul al doilea ale persoanelor fizice menţionate la lit. a) - c); e) persoane care pot numi majoritatea membrilor consiliului de administraţie în cadrul unui emitent;23. persoane care acţionează în mod concertat - două sau mai multe persoane, legate printr-un acord expres sau tacit, pentru a înfăptui o politică comună în legătură cu un emitent. Până la proba contrară, următoarele persoane sunt prezumate că acţionează în mod concertat: a) persoanele implicate; b) societatea-mamă împreună cu filialele sale, precum şi oricare dintre filialele aceleiaşi societăţi-mamă între ele; c) o societate comercială cu membrii consiliului său de administraţie şi cu persoanele implicate, precum şi aceste persoane între ele; d) o societate comercială cu fondurile ei de pensii şi cu societatea de administrare a acestor fonduri;24. abrogat.----------Pct. 24 al alin. (1) al art. 2 a fost abrogat de pct. 6 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.25. programul de ofertă - un plan care ar permite emiterea, în mod continuu sau repetat în decursul unei perioade de timp determinate, a valorilor mobiliare, altele decât cele de tipul titlurilor de capital;26. sistem alternativ de tranzacţionare - un sistem care pune în prezenţă mai multe părţi care cumpără şi vând instrumente financiare, într-un mod care conduce la încheierea de contracte, denumit şi sistem multilateral de tranzacţionare;27. societate-mamă - persoană juridică, acţionar sau asociat al unei societăţi comerciale care se află în una din următoarele situaţii: a) deţine direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot la aceasta; b) poate să numească sau să revoce majoritatea membrilor organelor de administrare sau de control ori alte persoane cu putere de decizie în societatea respectivă; c) poate exercita o influenţă semnificativă asupra entităţii la care este acţionar sau asociat, în virtutea unor clauze cuprinse în contracte încheiate cu entitatea respectivă sau a unor prevederi cuprinse în actul constitutiv al acestei entităţi; d) este acţionar sau asociat al unei entităţi şi:1. a numit singur, ca rezultat al exercitării drepturilor sale de vot, majoritatea membrilor organelor de administrare sau de control ori majoritatea conducătorilor filialei în ultimele două exerciţii financiare, sau2. controlează singur, în baza unui acord încheiat cu ceilalţi acţionari sau asociaţi, majoritatea drepturilor de vot;28. state membre - statele membre ale Uniunii Europene şi celelalte state aparţinând Spaţiului Economic European;29. stat membru de origine; a) statul membru în care este situat sediul social al societăţii care prestează servicii şi activităţi de investiţii sau de administrare de investiţii; dacă, în conformitate cu legea naţională, societatea nu are un sediu social, statul membru, de origine este acela în care este situat sediul central;---------Lit. a) a pct. 29 al alin. (1) al art. 2 a fost modificată de art. 205 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012 prin înlocuirea unei sintagme. b) statul membru în care este situat sediul social al societăţii care administrează un sistem de tranzacţionare; dacă, în conformitate cu legea naţională, societatea nu are un sediu social, statul membru de origine este acela în care este situat sediul central; c) statul membru în care societatea de administrare a unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare constituit ca fond deschis de investiţii îşi are sediul social precum şi statul membru în care se află sediul social al societăţii de investiţii, în cazul unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare constituit ca societate de investiţii;30. stat membru gazdă: a) statul membru în care o societate de servicii şi activităţi de investiţii sau o societate de administrare a investiţiilor are o sucursală sau îşi desfăşoară activitatea;--------Lit. a) a pct. 30 al alin. (1) al art. 2 a fost modificată de art. 205 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012 prin înlocuirea unei sintagme. b) statut membru, altul decât statul membru de origine al respectivului organism de plasament colectiv în valori mobiliare, în care sunt comercializate titluri de participare emise de acesta;31. sucursală - structură organizată, fără personalitate juridică separată a unei societăţi comerciale, care prestează unul sau toate serviciile pentru care societatea a fost autorizată, în conformitate cu mandatul dat de aceasta. Toate sediile înfiinţate în România de către o societate cu sediul social sau central situat într-un stat membru vor fi tratate ca fiind o singură sucursală;32. titluri de participare - unităţi de fond sau acţiuni emise de organisme de plasament colectiv, în funcţie de modul de constituire al acestora;33. valori mobiliare: a) acţiuni emise de societăţi comerciale şi alte valori mobiliare echivalente ale acestora, negociate pe piaţa de capital; b) obligaţiuni şi alte titluri de creanţă, inclusiv titlurile de stat cu scadenţă mai mare de 12 luni, negociabile pe piaţa de capital; c) orice alte titluri negociate în mod obişnuit, care dau dreptul de a achiziţiona respectivele valori mobiliare prin subscriere sau schimb, dând loc la o decontare în bani cu excepţia instrumentelor de plată;34. titluri de capital - acţiuni şi alte valori mobiliare asimilabile acţiunilor, precum şi orice alt tip de valori mobiliare, conferind dreptul de a le dobândi ca urmare a unei conversii sau a exercitării acestui drept, în măsura în care valorile din a doua categorie sunt emise de acelaşi emitent sau de către o entitate care aparţine grupului din care face parte respectivul emitent;35. titluri, altele decât cele de tipul titlurilor de capital - toate valorile mobiliare care nu sunt titluri de capital;36. valori mobiliare emise în mod continuu sau repetat - valori mobiliare de acelaşi tip şi/sau clasă emise continuu ori în cel puţin două tranşe distincte pe o perioadă de 12 luni. (2) C.N.V.M. poate emite, din oficiu sau la cererea unei părţi interesate, acte administrative care să cuprindă aprecieri motivate în legătură cu calificarea unei persoane, instituţii, situaţii, informaţii operaţiuni, acte juridice ori instrumente negociabile cu privire la includerea în, sau excluderea din sfera termenilor şi expresiilor cu semnificaţia stabilită la alin. (1). (3) Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti.(3^1) Actele C.N.V.M. sunt executorii.----------Alin. (3^1) al art. 2 a fost introdus de pct. 7 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. (4) Se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege şi faptul de a nu răspunde petiţionarului în termenele prevăzute de legislaţia în vigoare, de la data înregistrării cererii. (5) În scopul exercitării activităţii de supraveghere, C.N.V.M. poate: a) să verifice modul de îndeplinire a atribuţiilor şi obligaţiilor legale şi statutare ale administratorilor, directorilor, directorilor executivi, precum şi ale altor persoane în legătură cu activitatea entităţilor reglementate sau supravegheate; b) să solicite consiliului de administraţie al entităţilor reglementate, prevăzute la lit. a), întrunirea membrilor acestuia sau, după caz, convocarea adunării generale a acţionarilor, stabilind problemele ce trebuie înscrise pe ordinea de zi; c) să solicite tribunalului competent să dispună convocarea de adunări generale ale acţionarilor, în cazul în care nu sunt respectate prevederile lit. b). Instanţa va soluţiona aceste cereri de urgenţă şi cu precădere.----------Lit. c) a alin. (5) al art. 2 a fost modificată de pct. 8 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. d) să solicite informaţii şi documente emitenţilor ale căror valori mobiliare fac obiectul unor oferte publice sau au fost admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau tranzacţionate într-un sistem alternativ de tranzacţionare; e) să efectueze controale la sediul entităţilor reglementate şi supravegheate de C.N.V.M.; f) să audieze orice persoană în legătură cu activităţile entităţilor reglementate şi supravegheate de C.N.V.M. (6) Registrul C.N.V.M., ţinut în conformitate cu prevederile prezentei legi, are caracter public. (7) Prestarea neautorizată a oricăror activităţi care cad sub incidenţa prezentei legi, utilizarea neautorizată a sintagmelor servicii şi activităţi de investiţii, societate de servicii şi activităţi de investiţii, agent pentru servicii şi activităţi de investiţii, societate de administrare a investiţiilor, societate de investiţii, fond deschis de investiţii, piaţă reglementată şi bursă de valori, asociate cu oricare din instrumentele financiare definite la alin. (2) pct. 11, cu mărfuri, sau a oricărei combinaţii între acestea, fără respectarea condiţiilor legale, atrage răspunderea potrivit legii.---------Alin. (7) al art. 2 a fost modificat de art. 205 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012 prin înlocuirea unei sintagme.  +  Articolul 1 (1) Prezentul regulament stabileşte norme cu privire la autorizarea, funcţionarea şi modificările în modul de organizare şi funcţionare ale depozitarului central, casei de compensare şi contrapărţii centrale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările ulterioare. (2) Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, denumită în continuare C.N.V.M., este autoritatea competentă care aplică prevederile prezentului regulament, prin exercitarea prerogativelor stabilite în statutul său. (3) Depozitarul central şi casele de compensare/contrapărţile centrale autorizate să funcţioneze în România vor fi înscrise în Registrul C.N.V.M., menţionat la art. 2 alin. (6) din Legea nr. 297/2004.  +  Articolul 2 (1) Termenii, abrevierile şi expresiile utilizate în prezentul regulament au semnificaţia prevăzută la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. (2) În înţelesul prezentului regulament, termenii, abrevierile şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) apel în marjă - cererea cu titlu de obligativitate, formulată de casa de compensare/ contrapartea centrală către un participant compensator sau de un participant compensator către un client ori un participant noncompensator pentru încadrarea în limitele impuse contului în marjă;----------Lit. a) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". b) B.N.R. - Banca Naţională a României; c) C.S.A. - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; d) cont în marjă - contul în care se evidenţiază fondurile băneşti şi/sau instrumentele financiare constituite în vederea garantării poziţiilor deschise, precum şi drepturile dobândite şi obligaţiile asumate; e) contract de compensare-decontare - contractul încheiat între casa de compensare/ contrapartea centrală şi un participant compensator sau între un participant compensator şi un participant noncompensator, prin care participantul compensator se obligă să efectueze, la o casă de compensare/contraparte centrală, înregistrarea, compensarea şi decontarea tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate;----------Lit. e) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".e^1) garanţie financiară - garanţie asupra valorilor mobiliare, definită conform Ordonanţei Guvernului nr. 9/2004privind unele contracte de garanţie financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările şi completările ulterioare;------------Lit. e^1) a alin. (2) al art. 2 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din anexa la REGULAMENTUL nr. 18 din 14 decembrie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 112 din 14 decembrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2012.e^2) ipotecă mobiliară - ipotecă asupra valorilor mobiliare, definită conform Legii nr. 287/2009privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;------------Lit. e^2) a alin. (2) al art. 2 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din anexa la REGULAMENTUL nr. 18 din 14 decembrie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 112 din 14 decembrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2012. f) expunere totală - nivelul maxim al riscului asumat de un participant compensator/ noncompensator care efectuează operaţiuni cu instrumente financiare derivate pe pieţele reglementate/sistemele alternative de tranzacţionare, în cont propriu şi în contul clienţilor, fiind calculată după metodele stabilite de casa de compensare/contrapartea centrală prin reglementări;----------Lit. f) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". g) extras de cont - documentul eliberat la solicitarea proprietarilor de valori mobiliare, în scopul atestării dreptului lor de proprietate asupra respectivelor valori mobiliare la o anumită dată;g^1) garanţii asupra valorilor mobiliare - garanţii financiare definite la lit. e^1) şi/sau ipoteci mobiliare definite la lit. e^2);------------Lit. g^1) a alin. (2) al art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din anexa la REGULAMENTUL nr. 18 din 14 decembrie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 112 din 14 decembrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2012. h) închiderea unei poziţii deschise - stingerea de către client, participantul compensator/ noncompensator sau casa de compensare/contrapartea centrală a obligaţiilor contractuale dintr-o poziţie deschisă, fie prin asumarea unei poziţii de sens contrar, fie prin livrarea activului suport, fie prin exercitarea dreptului conferit de opţiune;----------Lit. h) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".h^1) legătură electronică directă - conexiune între doi operatori de sisteme de compensare-decontare prin care un operator devine participant la sistemul de compensare-decontare a instrumentelor financiare al unui alt operator, pe baza aceloraşi termeni şi condiţii care se aplică oricărui altui participant la sistemul de compensare-decontare a instrumentelor financiare gestionat de către acesta din urmă;----------Lit. h^1) a alin. (2) al art. 2 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015.h^2) legătură electronică indirectă - acord între un operator de sistem de compensare-decontare şi o terţă parte, alta decât un operator, care este participant la sistemul de compensare-decontare a instrumentelor financiare al unui alt operator. O astfel de conexiune este stabilită de un operator de sistem de compensare-decontare pentru a facilita transferul de instrumente financiare către participanţii săi de la participanţii unui alt operator;----------Lit. h^2) a alin. (2) al art. 2 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015. i) marcarea la piaţă - actualizarea, pe baza preţului de cotare, în timpul şi la închiderea şedinţei de tranzacţionare, a conturilor în marjă, cu diferenţele favorabile/nefavorabile rezultate din reevaluarea la nivelul preţului curent al pieţei a poziţiilor deschise; j) marjă - nivelul minim al sumei constituite în contul în marjă deschis la depozitarul central, casa de compensare/contrapartea centrală sau la participantul compensator, pe care atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul, precum şi vânzătorul de opţiuni trebuie să îl menţină pentru garantarea poziţiilor deschise înregistrate în numele său; Marja poate fi constituită din următoarele categorii de active:----------Partea introductivă a lit. j) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".1. fonduri băneşti, inclusiv valute străine cu luarea în considerare a riscului valutar;2. titluri de stat cu scadenţa mai mică de 12 luni;3. obligaţiuni garantate integral de stat;4. acţiuni şi obligaţiuni corporative tranzacţionate pe o piaţă reglementată care îndeplinesc criteriile de lichiditate impuse de casa de compensare/contrapartea centrală. k) abrogată;----------Lit. k) a alin. (2) al art. 2 a fost abrogată de pct. 2 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015. l) participant compensator - intermediar definit conform art. 2 alin. 1, pct. 14 din Legea nr. 297/2004care îndeplineşte cerinţele de admitere stabilite de reglementările casei de compensare/contrapărţii centrale şi care a încheiat contract de compensare - decontare cu casa de compensare/contrapartea centrală;----------Lit. l) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". m) participantul noncompensator - intermediarul definit conform art. 2 alin. 1, pct. 14 din Legea nr. 297/2004sau traderul autorizat conform art. 30 din Legea nr. 297/2004, admis în sistemul de compensare-decontare prin intermediul unui participant compensator;----------Lit. m) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". n) participant - entitate enumerată la art. 168 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004;----------Lit. n) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015. o) poziţii deschise - totalitatea instrumentelor financiare derivate tranzacţionate, înregistrate la casa de compensare/contrapartea centrală, care nu au ajuns la scadenţă sau ale căror drepturi nu au fost exercitate ori ale căror obligaţii nu au fost stinse; p) preţul de cotare - preţul la care se realizează marcarea la nivelul curent al pieţei în conformitate cu regulile stabilite de către casa de compensare/contrapartea centrală.  +  Articolul 3 (1) Deciziile cu privire la acordarea autorizaţiilor vor fi eliberate de către C.N.V.M. în baza prevederilor prezentului regulament, în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului, cu excepţia cazului în care prevederile prezentului regulament stabilesc un alt termen, în cazul respingerii unei cereri, C.N.V.M. va emite o decizie motivată, care poate fi contestată în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei. (2) Orice solicitare a C.N.V.M., de informaţii suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate iniţial întrerupe termenul prevăzut la alin. (1) care reîncepe să curgă de la data depunerii respectivelor informaţii sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 60 de zile de la data solicitării C.N.V.M. sub sancţiunea respingerii cererii. (3) În situaţia în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare ori lipsa unor documente, precum şi în situaţia în care nu se respectă prevederile Legii nr. 297/2004 şi ale reglementărilor C.N.V.M., acestea vor fi returnate solicitantului, cu arătarea motivelor restituirii.  +  Articolul 4Toate documentele prevăzute în prezentul regulament necesare autorizării, precum şi cele referitoare la evidenţe şi raportări vor fi transmise C.N.V.M. în limba română. Documentele referitoare la persoanele fizice şi juridice străine vor fi prezentate în copie şi în traducere legalizată.  +  Articolul 5Depozitarul central şi casa de compensare/contrapartea centrală pot stabili un sistem de arbitraj pentru soluţionarea conflictelor apărute între participanţii/participanţii compensatori care efectuează operaţiuni în sistemele administrate de aceştia.----------Art. 5 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Titlul II DEPOZITARUL CENTRALLegea nr. 297/2004"Art. 146.- (1) Depozitaml central este acea persoană juridică, constituită sub forma societăţii pe acţiuni, emitentă de acţiuni nominative, în conformitate cu Legea nr. 31/1990, autorizată şi supravegheată de C.N.V.M., care efectuează operaţiunile de depozitare a valorilor mobiliare, precum şi orice operaţiuni în legătură cu acestea. (2) Depozitarul central va efectua operaţiuni de compensare-decontare a tranzacţiilor cu valori mobiliare, în conformitate cu prevederile art. 143. (3) Prevederile prezentului titlu nu se aplică depozitarului titlurilor de stat. (4) Emitenţii pentru care se efectuează operaţiuni de depozitare, încheie contracte cu depozitarul central, care efectuează şi operaţiuni de registru pentru aceştia, furnizând informaţii în conformitate cu prevederile prezentului articol sau la solicitarea acestora.Art. 148. - (1) Condiţiile, documentaţia ce trebuie să însoţească cererea de autorizare, precum şi procedura de autorizare a depozitarului central vor fi stabilite prin reglementări emise de către C.N.V.M. şi se vor referi cel puţin la: a) capitalul social minim al societăţii pe acţiuni; b) obiectul principal de activitate şi activităţile conexe ce pot fi prestate; c) structura acţionariatului; d) condiţiile de integritate, calificare şi experienţă profesională ce trebuie îndeplinite de administratori şi de personalul cu funcţii de conducere din cadrul societăţii; e) dotarea tehnică şi resursele; f) calitatea acţionarilor; g) auditorii financiari al societăţii. (3) Până la data aderării României la Uniunea Europeană, depozitarul central nu va distribui dividende, profitul obţinut fiind utilizat în principal, pentru dezvoltarea propriilor sisteme de operare.Art. 149. - (2) Nivelul comisioanelor şi al tarifelor percepute de depozitarul central va fi aprobat de adunarea generală a acţionarilor acestuia şi notificat C.N.V.M. (3) Membrii consiliului de administraţie al depozitarului central sunt validaţi individual de C.N.V.M., înainte de începerea exercitării mandatului de către fiecare dintre aceştia.Art. 152. - C.N.V.M. va emite reglementări privind operaţiunile desfăşurate de depozitarul central şi entităţile pentru care efectuează aceste operaţiuni."  +  Capitolul 1 Proceduri de autorizare a depozitarului central  +  Articolul 6În vederea obţinerii autorizaţiei, depozitarul central trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la Titlul IV, Capitolul IV din Legea nr. 297/2004, precum şi prevederile prezentului regulament.Secţiunea 1 - Autorizaţia de înfiinţare a depozitarului central  +  Articolul 7Autorizaţia de înfiinţare a depozitarului central se eliberează de către C.N.V.M., în baza unei cereri, însoţită de următoarele documente: a) proiect de act constitutiv al depozitarului central; b) dovada deţinerii capitalului social minim subscris şi vărsat conform prevederilor art. 10 din prezentul regulament şi, după caz, raportul de evaluare al echipamentelor tehnice şi al programului informatic necesare funcţionării depozitarului central, întocmit de un evaluator/expert independent; c) dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului necesar funcţionării depozitarului centra], materializat prin una din următoarele forme:1. actul de proprietate ce trebuie încheiat în formă autentică, transcris în registrul de transcripţii imobiliare sau înscris în cartea funciară de pe lângă judecătoria în a cărei rază teritorială se află imobilul;2. contractul de închiriere ce trebuie să conţină o clauză de reînnoire şi să fie înregistrat, după caz, la autoritatea fiscală, în copie legalizată; Contractul de închiriere trebuie să fie valabil cel puţin 12 luni de la data depunerii cererii de autorizare. Actul de spaţiu va fi reînnoit şi depus la C.N.V.M. în maximum 15 zile de la data expirării. Nu se acceptă contracte de subînchiriere sau de asociere în participaţiune ca dovadă a deţinerii spaţiului destinat sediului social. d) pentru fiecare dintre membrii consiliului de administraţie şi pentru conducătorii depozitarului central:1. curriculum vitae actualizat, datat şi semnat, cu prezentarea detaliată a experienţei profesionale, astfel încât să reiasă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 22 lit. b) din prezentul regulament;2. copia actului de identitate;3. copia legalizată a diplomei/diplomelor de studii;4. certificatul de cazier judiciar şi certificatul de cazier fiscal, în original sau copie legalizată, eliberate în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Pentru persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în România de mai puţin de 5 ani sau care încă nu şi-au stabilit reşedinţa în România, certificatele de cazier judiciar şi certificatele de cazier fiscal eliberate de autorităţile române vor fi completate cu documente echivalente eliberate de autorităţile competente din statul de origine şi din statul în care şi-au stabilit anterior reşedinţa, dacă acesta, este alt stat decât cel de origine;5. declaraţie pe proprie răspundere, sub semnătură olografă, din care să reiasă că nu încalcă prevederile Legii nr. 31/1990 republicată, ale Legii nr. 297/2004, precum şi cu privire la respectarea cerinţelor menţionate la art. 22;6. documente din partea B.N.R. şi C.S.A. din care să reiasă că nu au fost sancţionaţi cu interdicţia, de a desfăşura activităţi în sistemul financiar-bancar;7. declaraţie pe proprie răspundere, sub semnătură olografă, întocmită conform Anexei nr. 1 care trebuie să cuprindă: toate deţinerile directe sau indirecte individuale şi/sau în legătură cu alte persoane implicate sau persoane cu care se află în legături strânse, în orice societate comercială, reprezentând cel puţin 10% din capitalul social sau al drepturilor de vot; e) pentru acţionarii persoane juridice, cu deţineri directe sau indirecte reprezentând 5% din drepturile de vot ale depozitarului central:1. extras sau certificat care să ateste data înregistrării, administratorii, obiectul de activitate şi capitalul social, eliberat de Oficiul Registrului Comerţului, pentru persoanele juridice române, sau de către autoritatea similară din statul în care este înregistrată şi funcţionează persoana juridică străină, eliberat cu cel mult 30 de zile anterior depunerii cererii. Pentru persoana juridică nerezidentă care este un intermediar, o societate de asigurări sau un organism de plasament colectiv în valori mobiliare cu personalitate juridică se va prezenta un certificat emis de autoritatea competentă din statul de origine din care să reiasă că îşi desfăşoară activitatea în concordanţă cu reglementările privind o administrare prudentă şi sănătoasă;2. menţionarea numelui grupului din care fac parte, dacă este cazul;3. structura acţionariatului sau asociaţilor până la nivelul persoanelor fizice. Prin structura acţionariatului până la nivel de persoană fizică se înţelege prezentarea acţionarilor sau asociaţilor care deţin indirect controlul asupra acţionarilor cu deţineri de 5 % din drepturile de vot ale depozitarului central; Nu se impune în cazul societăţilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau a celor la care statul sau o autoritate a administraţiei publice este acţionar sau asociat, precizându-se această situaţie;4. situaţia financiară anuală şi semestrială, certificată de un auditor financiar, înregistrate la administraţia financiară, pentru persoanele juridice române sau la autoritatea fiscală naţională din statul de origine, pentru persoanele juridice străine;5. declaraţie pe propria răspundere, sub semnătură olografa, a reprezentanţilor legali ai acţionarilor depozitarului central, întocmită conform anexei nr. 2, care să cuprindă toate deţinerile directe sau indirecte individuale şi/sau deţinerile împreună cu alte persoane implicate sau cu care se afla în legături strânse în orice societate comercială, reprezentând cel puţin 10% din capitalul social sau drepturile de vot. f) studiul de fezabilitate cuprinzând cel puţin informaţii privind necesitatea punerii în funcţiune a sistemului, estimarea volumului operaţiunilor pentru cel puţin un an de activitate şi caracteristicile sistemului proiectat/existent. g) regulamentul intern de organizare şi funcţionare, procedurile de lucru, de supraveghere şi de control intern; h) reglementările şi procedurile emise de către depozitarul central privind organizarea şi funcţionarea acestuia, în conformitate cu art. 149 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi cu art. 98 alin. (1) din Titlul II, Capitolul 3, Secţiunea 11 din prezentul regulament; i) planul de asigurare a continuităţii operaţionale şi reluarea activităţii depozitarului central în caz de dezastru prevăzut la art. 30 alin. (2).  +  Articolul 8 (1) C.N.V.M. va decide cu privire la autorizarea înfiinţării depozitarului central în termen de maximum 60 de zile de la data depunerii cererii şi a tuturor documentele prevăzute la art. 7. (2) În cazul în care C.N.V.M. aprobă înfiinţarea depozitarului central, decizia de autorizare va fi însoţită şi de deciziile de validare/aprobare a membrilor consiliului de administraţie şi, respectiv, a conducătorilor acestuia. (3) Autorizaţia de înfiinţare are o valabilitate de 120 de zile de la data emiterii, perioadă în care solicitantul are următoarele obligaţii: a) să încheie contracte cu operatorii de piaţă şi/sau operatorii de sistem, pentru care efectuează operaţiuni de compensare-decontare; b) să obţină autorizaţia prealabilă a B.N.R. pentru sistemul de compensare, decontare a tranzacţiilor cu instrumente financiare altele decât cele derivate, ce va fi administrat de către depozitarul central; c) să asigure infrastructura necesară funcţionării sistemului. (4) Ulterior eliberării autorizaţiei de înfiinţare, depozitarul central îşi va limita activitatea la operaţiunile necesare obţinerii autorizaţiei de funcţionare. (5) Obţinerea autorizaţiei de înfiinţare nu garantează obţinerea autorizaţiei de funcţionare.Secţiunea 2 - Autorizaţia de funcţionare a depozitarului central  +  Articolul 9 (1) În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, reprezentantul legal al societăţii va depune la C.N.V.M. o cerere la care vor fi anexate următoarele documente: a) încheierea judecătorului delegat pe lângă Oficiul Registrului Comerţului privind înmatricularea societăţii comerciale, în copie certificată de Oficiul Registrului Comerţului; b) certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului, care cuprinde şi codul unic de înregistrare, în copie certificată de Oficiul Registrului Comerţului; c) actul constitutiv în original sau în copie certificată de Oficiul Registrului Comerţului; d) copia contractului încheiat cu operatorii de piaţă şi operatorii de sistem, după caz, pentru tranzacţiile din sistemul cărora efectuează operaţiuni de compensare-decontare; e) autorizaţia prealabilă a B.N.R. pentru sistemul de compensare decontare a tranzacţiilor cu instrumente financiare altele decât cele derivate, administrat de către depozitarul central; f) copia contractului încheiat cu un auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România şi care îndeplineşte criteriile comune stabilite de C.N.V.M. şi Camera Auditorilor Financiari din România; g) categoriile, nivelurile şi plafoanele comisioanelor şi tarifelor ce vor fi practicate, dacă au fost aprobate de AGA; h) raportul de evaluare al echipamentelor tehnice şi al programului informatic necesare funcţionării depozitarului central, întocmit de un evaluator/expert independent, după caz; i) raportul de audit realizat de un auditor certificat de securitate a datelor (CISA - Certified Information Security Auditor), independent faţă de depozitarul central, care să certifice gradul de siguranţă al sistemului utilizat de depozitarul central, inclusiv nivelul de protecţie a sistemului împotriva accesului neautorizat; j) dovada, în copie, a deţinerii cu titlu legal al dreptului de proprietate sau, după caz, de utilizare a programului pentru calculator specializat, care va fi folosit numai pentru activitatea supusă autorizării, sau declaraţie pe proprie răspundere, în original, a reprezentantului legal al depozitarului central din care să rezulte că programul pentru calculator este produs de către departamentul de informatică al acestuia, precum şi manualul de operare; k) declaraţia pe propria răspundere, sub semnătură olografă, din partea reprezentantului legal al depozitarului central, din care să rezulte faptul că societatea respectivă respectă condiţiile prevăzute de Legea nr. 297/2004 şi de prezentul regulament; l) lista cuprinzând specimenele de semnături pentru reprezentantul/reprezentanţii depozitarului central în relaţia cu C.N.V.M.; m) lista salariaţilor participanţilor şi emitenţilor care au acces la bazele de date ale depozitarului central şi lista salariaţilor depozitarului central responsabili cu administrarea şi operarea bazelor de date ale depozitarului central, la care se face referire la art. 58 şi 60;----------Lit. m) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". n) dovada achitării în contul C.N.V.M. a tarifului pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare a depozitarului central şi înscrierea depozitarului central în Registrul C.N.V.M.; o) orice alte documente pe care C.N.V.M. le poate solicita pentru evaluarea respectării condiţiilor de autorizare. (2) Autorizaţia de funcţionare a depozitarului central va fi acordată în termen de 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete şi numai dacă C.N.V.M. consideră că atât depozitarul central, cât şi sistemul de compensare decontare pe care îl administrează îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul regulament. (3) Depozitarul central va efectua operaţiuni de compensare-decontare a tranzacţiilor cu valori mobiliare începând cu data obţinerii autorizaţiei de funcţionare a sistemului de compensare-decontare de la BNR, în conformitate cu Regulamentul BNR nr. 1/2005 privind sistemele de plăţi care asigură compensarea fondurilor. (4) Cererea de autorizare pentru funcţionarea depozitarului central poate fi respinsă, după caz, dacă: a) documentaţia prezentată nu este întocmită în conformitate cu reglementările în vigoare sau datele furnizate sunt incomplete ori incorecte; b) documentaţia prezentată este insuficientă pentru a se stabili daca depozitarul central îşi va desfăşura activitatea în conformitate cu reglementările în vigoare; c) regulamentele şi procedurile depozitarului central nu cuprind cel puţin prevederile menţionate la art. 98 alin. (1); d) nu sunt respectate prevederile Legii nr. 297/2004 sau ale reglementărilor C.N.V.M.  +  Capitolul 2 Condiţii privind autorizarea depozitarului centralSecţiunea 1 - Capitalul social şi obiectul de activitate  +  Articolul 10 (1) Capitalul social minim al depozitarului central, subscris integral de către acţionari, trebuie să reprezinte echivalentul în lei a cel puţin 3 milioane euro, calculat la cursul de referinţă comunicat de Banca Naţională a României, la data depunerii cererii de obţinere a autorizaţiei de înfiinţare, din care echivalentul în lei a cel puţin 1 milion de euro trebuie să reprezinte aport în numerar, cu respectarea prevederilor incidente din Legea nr. 31/1990 republicată, referitoare la vărsăminte. (2) În termen de maximum 2 ani de la înfiinţare, depozitarul central are obligaţia de a-şi majora capitalul social astfel încât acesta să reprezinte echivalentul în lei a cel puţin 5 milioane de euro, din care echivalentul în lei a cel puţin 3 milioane de euro trebuie să reprezinte aport în numerar, cu respectarea prevederilor incidente din Legea nr. 31/1990 republicată referitoare la majorare şi vărsăminte. (3) La momentul depunerii cererii de obţinere a autorizaţiei de înfiinţare a depozitarului central, operatorul de piaţă poate participa cu aport în natură, destinat exclusiv realizării obiectului de activitate, ce va fi evaluat conform legislaţiei în vigoare şi aprobat de către Adunarea Generală a Acţionarilor. (4) La înfiinţare, aportul în natură şi în numerar al operatorului de piaţă trebuie să asigure 51% din drepturile de vot la depozitarul central.  +  Articolul 11Obiectul de activitate al depozitarului central constă în efectuarea următoarelor activităţi principale: a) operaţiuni de depozitare pentru emitenţii de valori mobiliare, conform dispoziţiilor art. 146 alin. (4) din Legea nr. 297/2004, precum şi prevederilor Titlului II, Capitolul 3, Secţiunea 2 din prezentul regulament; b) operaţiuni de registru pentru emitenţii de valori mobiliare, în conformitate cu prevederile art. 146 alin. (4) din Legea nr. 297/2004, precum şi prevederilor Titlului II, Capitolul 3, Secţiunea 3 din prezentul regulament; c) operaţiuni de compensare decontare a tranzacţiilor cu valori mobiliare, în conformitate cu prevederile art. 143, 144 şi 145, art. 146 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, precum şi dispoziţiilor Titlului II, Capitolul 3, Secţiunea 5, 6 şi 7 din prezentul regulament.  +  Articolul 12Depozitarul central poate efectua următoarele activităţi conexe în legătură cu obiectul principal de activitate: a) alocarea şi gestionarea codurilor ISIN (Internaţional Securities Identification Number. Număr Internaţional de Identificare a Valorilor Mobiliare) şi a altor coduri de acest fel; b) dezvoltarea, promovarea şi comercializarea de produse şi servicii informatice şi de comunicaţii (ITC); c) procesarea şi distribuirea datelor referitoare la valorile mobiliare operate în sistem; d) crearea infrastructurii pentru facilitarea împrumuturilor de valori mobiliare între participanţii la sistem în vederea acoperirii riscului de decontare; e) administrarea garanţiilor referitoare la valorile mobiliare păstrate în sistem; f) facilitarea comunicării dintre emitenţi, participanţi şi investitori;----------Lit. f) a art. 12 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". g) prestarea, împreună cu sau în numele emitentului, a serviciilor pentru îndeplinirea obligaţiilor emitentului faţă de deţinătorii de valori mobiliare; h) servicii în legătură cu exercitarea dreptului de preferinţă; i) pregătirea şi atestarea tehnico-operaţională a personalului participanţilor în sistem în legătură cu activitatea depozitarului central; j) operaţiuni de gestionare a registrului pentru emitenţii neadmişi la tranzacţionare pe pieţele reglementate şi/sau în sistemele alternative de tranzacţionare, în conformitate cu art. 180 din Legea nr. 31/1990, republicată; k) alte activităţi autorizate de C.N.V.M.  +  Articolul 13 (1) Depozitarul central poate să suspende sau să înceteze prestarea serviciilor prevăzute la art. 12 lit. g) dacă: a) emitentul nu furnizează suficiente informaţii necesare prestării acestor servicii; b) emitentul nu-şi îndeplineşte obligaţiile către depozitarul central, conform dispoziţiilor legale şi clauzelor contractuale. (2) În termen de o zi lucrătoare, depozitarul central va notifica suspendarea sau încetarea furnizării serviciilor menţionate la alin. (1) participanţilor şi pieţelor reglementate sau sistemelor alternative de tranzacţionare.----------Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".Secţiunea 2 - Acţionarii depozitarului centralLegea nr. 297/2004"Art. 150. - (1) Acţionarii depozitarului central nu pot deţine mai mult de 5% din drepturile de vot, excepţie făcând operatorii de piaţă, care pot deţine până la 75% din drepturile de vot, cu aprobarea C.N.V.M. (2) Orice achiziţie de acţiuni ale depozitarului central care va duce la o deţinere de 5% din totalul drepturilor de vot, va fi supusă în prealabil aprobării C.N.V.M. (3) Orice înstrăinare de acţiuni va fi notificată C.N.V.M., în termenul prevăzut de reglementările emise de către aceasta. (4) În cazul în care nu se respectă cerinţele cu privire la integritatea acţionarilor sau se omite obţinerea aprobării C.N.V.M., drepturile de vot aferente acţiunilor deţinute cu nerespectarea cerinţelor menţionate sunt suspendate de drept, aplicându-se procedura stabilită la art. 283.Art. 283. - (1) În cazul dobândirii sau majorării unei participaţii la capitalul social al unei entităţi reglementate, efectuată cu încălcarea prevederilor legale şi a reglementărilor emise în aplicarea prezentei legi, drepturile de vot aferente respectivei deţineri sunt suspendate de drept. Acţiunile respective se iau în considerare la stabilirea cvorumului necesar adunării generale a acţionarilor. (2) C.N.V.M. va dispune acţionarilor respectivi să-şi vândă, în termen de 3 luni, acţiunile aferente participaţiei în legătură cu care C.N.V.M. nu şi-a exprimat acordul. După expirarea acestui termen, dacă acţiunile nu au fost vândute, C.N.V.M. dispune entităţii reglementate anularea acţiunilor respective, emiterea unor noi acţiuni purtând acelaşi număr şi vânzarea acestora, urmând ca preţul încasat din vânzare să fie consemnat la dispoziţia dobânditorului iniţial, după reţinerea cheltuielilor ocazionate de vânzare. (3) Consiliul de administraţie al entităţii reglementate este răspunzător de îndeplinirea măsurilor necesare pentru anularea acţiunilor, potrivit alin. (2), şi vânzarea acţiunilor nou-emise. (4) Dacă din lipsă de cumpărători vânzarea nu a avut loc sau s-a realizat numai o vânzare parţială a acţiunilor nou-emise, entitatea reglementată va proceda, de îndată, la reducerea capitalului social, cu diferenţa dintre capitalul social înregistrat şi cel deţinut de acţionarii cu drept de vot."  +  Articolul 14 (1) Pot deţine calitatea de acţionari ai depozitarului central operatorii de piaţă şi acţionarii societăţilor de registru şi ai Societăţii Naţionale de Compensare, Decontare şi Depozitare pentru Valorile Mobiliare, care îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 17. (2) La momentul depunerii cererii de eliberare a autorizaţiei de înfiinţare, acţionarii depozitarului central, reprezentând cel puţin 75% din drepturile de vot, trebuie să îndeplinească cerinţele menţionate la art. 17. (3) Drepturile de vot aferente deţinerilor acţionarilor care nu îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 17 se suspendă începând cu data eliberării autorizaţiei de înfiinţare a depozitarului central. Acţiunile respective se iau în considerare la stabilirea cvorumului necesar adunării generale a acţionarilor depozitarului central. (4) Acţiunile aferente participaţiei în legătură cu care nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 17 vor fi vândute în termen de 3 luni de la data suspendării drepturilor de vot. După expirarea acestui termen, dacă acţiunile nu au fost vândute, se va proceda la anularea acţiunilor respective, la emiterea unor noi acţiuni purtând acelaşi număr şi la vânzarea acestora la cel mai bun preţ care poate fi obţinut, urmând ca preţul încasat din vânzare să fie consemnat la dispoziţia acţionarului iniţial, după reţinerea cheltuielilor ocazionate de vânzare. (5) În situaţia în care, în urma vânzărilor la alin. (4), acţionarul cumpărător nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 17, se aplică în mod corespunzător prevederile alin. (3) şi (4). (6) Consiliul de administraţie al depozitarului central este răspunzător de îndeplinirea măsurilor necesare pentru anularea acţiunilor, potrivit alin. (4), şi vânzarea acţiunilor nou-emise. (7) Dacă din lipsă de cumpărători vânzarea nu a avut loc sau s-a realizat numai o vânzare parţială a acţiunilor nou-emise, depozitarul central va proceda de îndată la reducerea capitalului social cu diferenţa dintre capitalul social înregistrat şi cel deţinut de acţionarii cu drept de vot, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 10, urmând ca suma corespunzătoare să fie consemnată la dispoziţia acţionarului iniţial, după reţinerea cheltuielilor aferente. (8) Dacă ulterior dobândirii calităţii de acţionar al depozitarului central persoana juridică nu mai îndeplineşte cerinţele menţionate la art. 17, se va aplica procedura prevăzută la alin. (3)-(7).-----------Art. 14 a fost modificat de pct. 1 al art. I din anexa la REGULAMENTUL nr. 8 din 6 aprilie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 34 din 6 aprilie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 13 aprilie 2006.  +  Articolul 14^1Ulterior obţinerii autorizaţiei de funcţionare a depozitarului central, poate dobândi calitatea de acţionar al acestuia orice persoană juridică şi entitate fără personalitate juridică autorizate de C.N.V.M., B.N.R. şi C.S.A. sau de autorităţi similare din state membre, care îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 17 din prezentul regulament, precum şi prevederile titlului IV cap. IV din Legea nr. 297/2004.-----------Art. 14^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din anexa la REGULAMENTUL nr. 8 din 6 aprilie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 34 din 6 aprilie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 13 aprilie 2006.  +  Articolul 15 (1) Actul constitutiv al depozitarului central trebuie să conţină prevederi de limitare a drepturilor de vot a acţionarilor în conformitate cu art. 150 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, precum şi dispoziţii referitoare la aplicarea procedurii stabilite la art. 283 din Legea nr. 297/2004. (2) Pentru calcularea procentului prevăzut la art. 150 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 se vor lua în considerare următoarele elemente: a) orice deţinere directă sau indirectă a acţiunilor cu drept de vot ale depozitarului; b) existenţa unor persoane implicate sau care se află în legături strânse.  +  Articolul 16 (1) Orice intenţie de achiziţie de acţiuni ale depozitarului central care conduce la deţinerea, în mod direct sau indirect, a 5% din drepturile de vot, în condiţiile art. 150 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, va fi notificată acestuia în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei. (2) Intenţia de achiziţie menţionată la alin. (1) trebuie să fie supusă aprobării C.N.V.M., în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la aprobarea ei de către organul statutar al depozitarului central. (3) Cererea de aprobare, prevăzută la alin. (2) va fi însoţită de: a) documentaţia prevăzută la art. 7 lit. e) din prezentul regulament; b) numărul şi datele de identificare ale acţionarilor care sunt persoane implicate sau se află în legături strânse, precum şi numărul de acţiuni şi procentul din capitalul social cu drept de vot ce va fi deţinut de fiecare persoană participantă; c) procentul total din capitalul social ce va fi deţinut cu drept de vot de către persoanele menţionate la lit. b). (4) Orice modificare a informaţiilor prevăzute la alin. (3) trebuie notificată depozitarului central şi C.N.V.M. în termen de maximum 5 zile de la data producerii modificării.  +  Articolul 17 (1) Aprobarea intenţiei de dobândire a procentului de 5% din drepturile de vot va fi analizată de C.N.V.M. cu luarea în considerare a următoarelor cerinţe aplicabile persoanelor solicitante: a) persoana juridică furnizează informaţii şi documente prin care se justifică în mod corespunzător provenienţa fondurilor destinate obţinerii participaţiei în cadrul depozitarului central; b) persoana juridică a furnizat suficiente informaţii care să asigure transparenţa necesară pentru identificarea structurii grupului din care face parte şi natura activităţii desfăşurate de acestea pentru realizarea unei supravegheri eficiente; c) persoana juridică furnizează documente şi declaraţii cu privire la identitatea persoanelor cu care se află în relaţia de "persoană implicată" sau de "legături strânse"; d) persoanele juridice solicitante funcţionează de minimum 3 ani, cu excepţia celor rezultate dintr-o fuziune sau divizare, caz în care termenul de 3 ani include şi funcţionarea persoanei ori a persoanelor juridice din care acestea provin; e) persoanele juridice sau persoanele ale căror continuatori de drept sunt acestea nu au fost sancţionate de către autoritatea competentă cu retragerea autorizaţiei, nu au înregistrat pierderi în ultimele două exerciţii financiare şi nu înregistrează datorii la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale;-----------Lit. e) a alin. (1) al art. 17 a fost modificată de pct. 3 al art. I din anexa la REGULAMENTUL nr. 8 din 6 aprilie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 34 din 6 aprilie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 13 aprilie 2006. f) persoanele juridice străine sunt supravegheate de către o autoritate competentă din statul membru de origine; g) persoanele juridice care deţin controlul direct sau indirect asupra acestora nu au făcut în ultimii 5 ani obiectul unor anchete sau proceduri administrative ori judiciare care s-au încheiat cu sancţiuni sau interdicţii ori fac în prezent obiectul unor asemenea anchete sau proceduri; h) persoanele juridice să nu deţină sau să nu fi deţinut direct sau indirect controlul asupra unei societăţi care, în ultimii 3 ani, a intrat în incapacitate de plată sau care a fost sancţionată cu retragerea autorizaţiei din motive imputabile acestora. (2) Termenul menţionat la alin. (1) lit. d) poate fi redus la jumătate dacă persoanele juridice solicitante au deţinut calitatea de acţionar semnificativ la una dintre societăţile prevăzute la art. 14 alin. (1). (3) Eliminat.-----------Alin. (3) al art. 17 a fost eliminat ca urmare a abrogării REGULAMENTULUI nr. 17 din 20 decembrie 2005 aprobat prin ORDINUL nr. 76 din 20 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2006 de către art. II din anexa la REGULAMENTUL nr. 8 din 6 aprilie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 34 din 6 aprilie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 13 aprilie 2006. (4) Eliminat.-----------Alin. (4) al art. 17 a fost eliminat ca urmare a abrogării REGULAMENTULUI nr. 17 din 20 decembrie 2005 aprobat prin ORDINUL nr. 76 din 20 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 5 ianuarie 2006 de către art. II din anexa la REGULAMENTUL nr. 8 din 6 aprilie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 34 din 6 aprilie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 13 aprilie 2006.  +  Articolul 18 (1) La verificarea condiţiei menţionată la art. 17 lit. b) se va avea în vedere ca documentele furnizate să provină de la entităţile din statele de origine sau din statele în care sunt situate persoanele juridice din cadrul grupului, competente, conform legislaţiei naţionale, în ţinerea evidenţei structurii acţionariatului unei societăţi comerciale. În situaţia în care legislaţia din statele menţionate anterior împiedică transparenţa structurii acţionariatului, C.N.V.M. poate lua în considerare informaţiile provenind din alte surse disponibile. (2) În cazul în care cerinţele prevăzute la art. 17 nu sunt îndeplinite sau se omite obţinerea aprobării C.N.V.M. se aplică prevederile art. 283 din Legea nr. 297/2004.  +  Articolul 19 (1) C.N.V.M. poate refuza aprobarea dobândirii de către o persoană juridică a unei deţineri de 5% din drepturile de vot, dacă apreciază că persoana, care ar ocupa o astfel de poziţie, poate prejudicia funcţionarea în bune condiţii a depozitarului central sau o bună supraveghere a acestuia. (2) În cazul aprobării participaţiei, decizia C.N.V.M. va stabili şi termenul maxim în care trebuie să se realizeze dobândirea poziţiei respective.  +  Articolul 20În conformitate cu prevederile art. 150 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, orice înstrăinare de acţiuni ale depozitarului central va fi notificată C.N.V.M. în termen de 2 zile lucrătoare.Secţiunea 3 - Administrarea şi conducerea depozitarului central  +  Articolul 21 (1) Administrarea depozitarului central va fi încredinţată unui consiliu de administraţie, format din cel puţin 5 membri persoane fizice. Modul de constituire, atribuţiile şi responsabilităţile consiliului de administraţie vor fi stabilite în actul constitutiv al societăţii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu respectarea prevederilor Legii nr. 297/2004, precum şi ale prezentului regulament. (2) În cazul în care depozitarul central este desemnat ca Registratar unic al titlurilor de stat, Ministerul Finanţelor Publice poate numi un reprezentant care să participe de drept la toate şedinţele consiliului de administraţie ce au înscrise pe ordinea de zi subiecte privind piaţa titlurilor de stat sau orice aspecte ce au impact asupra acestei pieţe, având drept de veto exclusiv pentru adoptarea deciziilor în legătură cu acestea. (3) Conducerea efectivă a depozitarului central trebuie să fie asigurată de una sau mai multe persoane, denumite în continuare conducători. Conducătorii trebuie să fie angajaţi ai depozitarului central cu contract individual de muncă şi pot fi membri ai consiliului de administraţie. Conducătorii sunt persoanele care, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârii organelor statutare ale depozitarului central, sunt împuternicite să conducă şi să coordoneze activitatea zilnică a acestuia şi sunt investite cu competenţa de a angaja răspunderea depozitarului central în această categorie nu se includ persoanele care asigură conducerea nemijlocită a compartimentelor din cadrul depozitarului central sau a altor sedii secundare a acestuia. (4) În cazul în care consiliul de administraţie numeşte mai mulţi conducători, vor fi stabilite atribuţii corespunzătoare fiecăruia.  +  Articolul 22Membrii consiliului de administraţie şi conducătorii depozitarului central trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: a) să aibă o bună reputaţie, calificare şi experienţă profesională pentru realizarea obiectivelor propuse şi pentru crearea premiselor necesare desfăşurării activităţii depozitarului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004, precum şi pentru a asigura administrarea sigură, prudentă şi transparentă a activităţii acestuia, în scopul protejării intereselor investitorilor; b) să aibă studii superioare, absolvite cu examen de licenţă, şi o experienţă profesională în domeniile financiar-bancar sau al pieţei de capital de minimum 5 ani; c) să nu se afle sub incidenţa sancţiunilor de suspendarea/retragerea autorizaţiei sau interzicerea temporară a desfăşurării unor activităţi sau servicii, aplicate de C.N.V.M. sau al unor sancţiuni similare, aplicate de B.N.R., C.S.A. sau de alte autorităţi de supraveghere şi reglementare în domeniul economic şi financiar din statele membre sau nemembre; d) să nu fi fost condamnaţi printr-o sentinţă rămasă definitivă pentru infracţiuni în legătură cu activitatea desfăşurată sau pentru fapte de corupţie, spălarea de bani, infracţiuni contra patrimoniului, abuz, dare sau luare de mită, fals şi uz de fals, deturnare de fonduri, evaziune fiscală ori alte fapte de natură să conducă la concluzia că nu sunt create premisele necesare pentru asigurarea unei gestiuni sănătoase şi prudente a depozitarului central; e) să nu fi fi fost administratori ai unei societăţi care s-a aflat în curs de reorganizare judiciară sau a fost declarată în stare de faliment sau care a fost suspendată ori căreia i s-a retras autorizaţia de către autoritatea competentă pe perioada exercitării funcţiilor cu care au fost investiţi; f) să nu facă parte din conducere, să nu fie administratori, angajaţi sau auditori financiari şi să nu deţină nici o participare la o altă entitate care îndeplineşte funcţiile unui depozitar central; g) să nu deţină nici o funcţie publică.  +  Articolul 23 (1) în vederea validării individuale a membrilor consiliului de administraţie, în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, şi a aprobării numirii conducătorilor depozitarului central, C.N.V.M. va evalua toate circumstanţele şi informaţiile legate de activitatea, reputaţia şi experienţa profesională a fiecărei persoane propuse, luând în considerare documentele prevăzute la art. 7 lit. d). (2) C.N.V.M. va refuza să valideze membrii consiliului de administraţie sau să aprobe numirea conducătorilor depozitarului central dacă există motive întemeiate pentru a considera că aceştia nu pot asigura administrarea şi efectuarea operaţiunilor depozitarului central în condiţii sigure şi prudente.  +  Articolul 24 (1) În termen de maximum 30 de zile de la apariţia unei situaţii de incompatibilitate, impediment legal, imposibilitate definitivă de exercitare a mandatului sau de vacanţă a postului de membru al consiliului de administraţie, depozitarul central va supune validării C.N.V.M. o altă persoană desemnată, în conformitate cu actele constitutive ale societăţii, pentru exercitarea mandatului respectiv până la expirarea acestuia, care să respecte condiţiile prevăzute la art. 22 şi art. 7 lit. d) din prezentul regulament. (2) Se consideră imposibilitate definitivă de exercitare a mandatului orice împrejurare care creează o indisponibilitate cu o durată de 90 de zile consecutive.  +  Articolul 25Atribuţiile consiliului de administraţie al depozitarului central vor fi stabilite prin actul constitutiv, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, şi vor cuprinde în plus faţă de acestea cel puţin următoarele: a) aprobă regulamentul intern de organizare şi funcţionare al depozitarului central, regulile generale referitoare la angajarea şi concedierea personalului depozitarului, regimul drepturilor şi obligaţiilor, al atribuţiilor şi competenţelor salariaţilor, cu respectarea condiţiilor de pregătire, studii şi aptitudini; b) numeşte, eliberează din funcţie şi stabileşte remuneraţia conducătorilor depozitarului, aprobând atribuţiile acestora; c) verifică îndeplinirea cerinţelor de integritate şi experienţă profesională de către persoanele cu funcţii de conducere sau de control din cadrul depozitarului; d) aprobă reglementările şi procedurile emise de către depozitarul central, în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi ale prezentului regulament, sau le supune aprobării adunării generale a acţionarilor în cazul în care nu i-a fost delegată acesta competenţă, conform actului constitutiv; e) aprobă procedura de administrare a riscurilor operaţionale, precum şi orice modificare ulterioară a acesteia, fiind totodată responsabil de aplicarea acesteia; f) aprobă încheierea de contracte de închiriere de spaţii şi echipamente, precum şi a contractelor de prestări de servicii în legătură cu obiectul de activitate al depozitarului central, în condiţiile stabilite de către adunarea generală a acţionarilor; g) aprobă încheierea contractului de administrare a sistemelor tehnice şi electronice utilizate de către depozitar; h) stabileşte strategia de dezvoltare a depozitarului central şi o supune aprobării adunării generale; i) prezintă spre aprobare adunării generale a acţionarilor, în termen de cel mult 3 luni de la încheierea exerciţiului financiar, darea de seamă privind activitatea depozitarului pe bază de bilanţ, contul de profit şi pierdere pe anul precedent, precum şi proiectul de buget pe anul în curs; j) soluţionează contestaţiile împotriva deciziilor conducătorului/conducătorilor; k) înfiinţează comisii speciale ale depozitarului central şi desemnează membri titulari şi supleanţi ai acestora; l) numeşte persoanele care vor fi înscrise pe lista de arbitri ai sistemului de arbitraj al depozitarului central; m) dispune asupra oricărei alte probleme stabilite de adunarea generală a acţionarilor.  +  Articolul 26 (1) Ori de câte ori este necesar şi cel puţin o dată pe an, până la 31 martie, fiecare membru al consiliului de administraţie are obligaţia să notifice consiliului de administraţie al depozitarului central şi C.N.V.M., natura şi întinderea interesului sau a relaţiilor sale materiale, dacă: a) este parte a unui contract încheiat cu depozitarul central; b) este administrator al unei persoane juridice care este parte a unui contract încheiat cu depozitarul central; c) se află în legături strânse sau are o relaţie materială cu o persoană care este parte într-un contract încheiat cu depozitarului central; d) se află în situaţia care ar putea influenţa adoptarea deciziei în cadrul şedinţelor consiliului de administraţie. (2) Obligaţia prevăzută la alin. (1) revine membrului consiliului de administraţie atunci când a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că a fost încheiat sau este în curs de a fi încheiat un contract faţă de care acesta are un interes material sau în situaţia în care pe ordinea de zi se dezbat şi se supun aprobării probleme faţă de care respectivul membru se află în conflict de interese. (3) Un membru al consiliului de administraţie are un interes material sau se află în conflict de interese în orice situaţie care se referă la patrimoniul sau interesele personale sau ale familiei acestuia (soţul/soţiei, rudelor şi afinilor până la gradul al doilea, inclusiv) şi care se află în legătură directă sau incidenţă cu activitatea depozitarului central. (4) Membrul consiliului de administraţie care are un interes material, o relaţie materială ori care se află într-un conflict de interese nu va participa la dezbaterile care au legătură cu acestea şi se va abţine de la vot asupra oricărei probleme legate de acestea, fiind considerat prezent la stabilirea cvorumului necesar luării unei decizii. (5) Atunci când un membru al consiliului de administraţie al depozitarului central nu declară una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) - (4): a) depozitarul central, un acţionar al acestuia sau C.N.V.M. pot cere instanţei judecătoreşti anularea oricărui contract în care membrul respectiv are un interes material nedeclarat, potrivit celor prevăzute la alin. (1) - (4); b) C.N.V.M. poate solicita depozitarului central anularea hotărârii consiliului de administraţie şi înlocuirea respectivului membra al consiliului de administraţie.  +  Articolul 27Conducătorii depozitarului central au următoarele atribuţii principale: a) urmăresc respectarea regulilor şi procedurilor depozitarului central de către participanţi; b) dispun măsurile necesare pentru respectarea de către participanţi a regulilor şi procedurilor depozitarului central; c) informează imediat C.N.V.M. cu privire la orice neregulă sau disfuncţionalitate în cadrul sistemului; d) reprezintă legal societatea ca persoană juridică, în faţa autorităţilor publice şi în relaţiile cu persoanele fizice şi/sau juridice, române şi/sau străine; prin semnătura lor, conducătorii angajează patrimonial societatea ca persoană juridică; e) angajează şi concediază personalul societăţii, stabileşte atribuţiile, responsabilităţile, obligaţiile şi drepturile specifice fiecărui post din cadrul depozitarului central şi semnează în numele acestuia contractele individuale de muncă; f) negociază, încheie, modifică şi desface contracte de achiziţie de bunuri, servicii şi lucrări destinate îndeplinirii obiectului de activitate al depozitarului central, în condiţiile stabilite de actul constitutiv sau prin hotărârea consiliului de administraţie; g) semnează toate documentele cuprinzând date şi informaţii referitoare la depozitarul central, declaraţiile, comunicatele, cererile, întâmpinările, notificările, renunţările la drepturi şi alte asemenea acte încheiate în numele depozitarului central; h) îndeplineşte, după caz, cu aprobarea consiliului de administraţie, toate operaţiile şi actele de conservare, administrare şi dispoziţie necesare aducerii la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii; i) transmit C.N.V.M. şi face publice informaţiile privind structura acţionariatului depozitarului central; j) supun autorizării/aprobării C.N.V.M. modificările în modul de organizare şi funcţionare a depozitarului central, în conformitate cu prevederile secţiunii 5 din prezentul capitol.----------Art. 27 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".Secţiunea 4 - Dotarea tehnică şi resursele financiare  +  Articolul 28Depozitarul central trebuie să dispună la momentul autorizării şi pe parcursul desfăşurării activităţii sale de personal calificat corespunzător obiectului de activitate, de resurse financiare suficiente pentru a facilita funcţionarea sa ordonată şi de un echipament tehnic şi informatic performant, având în vedere natura şi dimensiunea activităţilor desfăşurate de acesta, precum şi tipurile şi gradul riscurilor la care este expus.  +  Articolul 29Depozitarul central poate să deţină participaţii la următoarele persoane juridice: a) S.C. Fondul de compensare a investitorilor S.A., în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Legea nr. 297/2004; b) persoane juridice al căror obiect principal sau exclusiv de activitate constă în operaţiuni de compensare şi decontare pentru tranzacţiile cu instrumente financiare derivate, în conformitate cu prevederile art. 157 din Legea nr. 297/2004, precum şi persoane juridice care administrează sisteme de plăţi autorizate şi supravegheate de B.N.R.; c) depozitari centrali, case de compensare, contrapărţi centrale din statele membre sau nemembre.  +  Articolul 30 (1) Sistemele tehnico-informatice folosite de către depozitarul central trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele funcţii; a) protejarea sistemului împotriva accesului neautorizat prin mecanisme informatice moderne, fiabile şi performante; b) garantarea integrităţii emisiunilor de valori mobiliare şi protecţia intereselor investitorilor prin asigurarea unui sistem unitar de evidenţă a emitenţilor, a valorilor mobiliare şi a deţinătorilor acestora; c) executarea operaţiunilor de transfer de proprietate asupra valorilor mobiliare; d) posibilitatea transmiterii electronice a raportărilor de către participanţi în vederea consolidării structurii acţionariatului unui emitent; e) administrarea riscurilor operaţionale, în sensul minimizării acestora, în cadrul sistemului de compensare decontare a valorilor mobiliare; f) stabilirea legăturilor electronice cu sistemele de tranzacţionare a instrumentelor financiare pentru care asigură depozitarea, compensarea şi decontarea, precum şi cu sistemele de plăţi desemnate de BNR ca sisteme de importanţă sistemică sau de importanţă deosebită care vor asigura decontarea fondurilor băneşti; g) stabilirea legăturilor electronice în vederea efectuării operaţiunilor transfrontaliere de depozitare, compensare şi decontare; h) constituirea unor fişiere de rezervă - back-up - în mod regulat; i) asigurarea unor planuri de reconstituire a evidenţelor pentru cazurile în care se produc deteriorări grave ale echipamentului, ale sediului sau ale dosarelor pentru a asigura restabilirea cu promptitudine a activităţii, fără pierderi sau deteriorări ale integrităţii informaţiilor din sistem; j) menţinerea conturilor de valori mobiliare şi a istoricului operaţiunilor efectuate în aceste conturi, precum şi păstrarea documentelor care au stat la baza operaţiunilor; k) menţinerea registrului de valori mobiliare gajate sau afectate de orice alte condiţii sau sarcini. (2) Depozitarul central trebuie să dezvolte un plan de asigurare a continuităţii operaţionale şi reluarea activităţii acestuia în caz de dezastru, prin care să se identifice, în cazuri de urgenţă, resursele şi procesele necesare reconfigurării sistemului propriu, pe baza unui scenariu bine definit.  +  Articolul 31 (1) Depozitarul central trebuie să dispună de un spaţiu destinat sediului social, care să fie corespunzător desfăşurării activităţilor sale, astfel încât să poată asigura o dotare tehnică minimală cuprinzând programe pentru calculator şi echipamente informatice de calcul şi comunicaţie adecvate, precum şi mecanisme de securitate şi control ale sistemelor informatice pentru asigurarea păstrării în siguranţă a datelor şi informaţiilor stocate. (2) Depozitarul central trebuie să dispună de un spaţiu destinat exclusiv server-ului de back up pentru asigurarea păstrării în siguranţă a datelor şi informaţiilor stocate. (3) Spaţiul destinat sediului social al depozitarului central trebuie să asigure buna desfăşurare a activităţii şi să aibă cel puţin următoarele caracteristici: a) să fie destinat exclusiv activităţii specifice; b) să aibă o suprafaţă care să asigure respectarea normelor tehnice pentru instalarea şi exploatarea echipamentelor din dotare, desfăşurarea în bune condiţii a activităţii personalului propriu; c) să fie dotat cu sisteme de alarmă antiefracţie; d) să fie dotat cu seif metalic rezistent la foc pentru depozitarea copiilor de pe bazele de date; e) să fie dotat cu sistem de alarmă în caz de incendiu; f) să dispună de sursă principală de energie electrică şi de rezervă; g) să asigure securitatea spaţiului conform reglementărilor în vigoare. (4) În cazul în care depozitarul central deţine atât un sediu social, cât şi un sediu central, condiţiile menţionate la alin. (1) şi (2) trebuie să fie respectate de sediul central, acesta reprezentând sediul de la care depozitarul central desfăşoară activităţile autorizate de către C.N.V.M.Secţiunea 5 - Modificări în modul de organizare şi funcţionare a depozitarului centralLegea nr. 297/2004"Art. 148. - (2) Condiţiile care stau la baza acordării autorizaţiei trebuie respectate pe toată durata de funcţionare a societăţii. Orice modificare a acestora trebuie supusă, în prealabil, autorizării C.N.V.M."  +  Articolul 32 (1) Următoarele modificări în modul de organizare şi funcţionare a depozitarului central vor fi supuse autorizării/aprobării C.N.V.M., anterior intrării în vigoare sau, după caz, înregistrării acestora la Oficiul Registrului Comerţului: a) emiterea, modificarea şi completarea reglementărilor şi procedurilor emise de către depozitarul central privind organizarea şi funcţionarea acestuia, în conformitate cu art. 149 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi cu art. 98 alin. (1) din Titlul II, Capitolul 3, Secţiunea 11 din prezentul regulament; b) majorarea/reducerea capitalului social; c) modificarea obiectului de activitate; d) modificarea structurii acţionarilor deţinând cel puţin 5% din drepturile de vot; e) schimbarea conducătorilor depozitarului central; f) schimbarea sediului social; g) înfiinţarea/desfiinţarea sediilor secundare (sucursale); h) schimbarea denumirii/emblemei. (2) Depozitarul central va supune validării C.N.V.M., înaintea începerii exercitării mandatului, modificarea componenţei consiliului de administraţie, prezentând pentru fiecare participant documentaţia prevăzută la art. 7 lit. d).----------Alin. (2) al art. 32 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (3) În termen de maximum 5 zile de la data eliberării certificatului de înregistrare menţiuni de la Oficiul Registrului Comerţului, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data emiterii deciziei de autorizare/aprobare a modificării condiţiilor care au stat la baza acordării autorizaţiei sau a deciziei de validare a membrilor consiliului de administraţie, depozitarul central are obligaţia să transmită la C.N.V.M. copia certificatului de înscriere de menţiuni, respectiv noul certificat de înregistrare, în situaţia în care modificarea produsă impune înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului şi, după caz, eliberarea unui nou certificat. (4) C.N.V.M. este în drept să solicite adoptarea de modificări ale documentelor menţionate la alin. (1) şi alin. (2), dacă acestea contravin prevederilor prezentului regulament şi/sau altor dispoziţii legale în vigoare.  +  Articolul 33Decizia de autorizare/aprobare a modificării condiţiilor care au stat la baza acordării autorizaţiei de funcţionare a depozitarului central, respectiv decizia de validare a membrilor consiliului de administraţie se eliberează pe baza unei cereri, însoţită de următoarele documente, după caz: a) hotărârea organului statutar al depozitarului central conform prevederilor actului constitutiv. În cazul majorării capitalului social, hotărârea va preciza suma cu care urmează să se majoreze capitalul social şi sursa/sursele ce se vor utiliza pentru majorarea solicitată. În cazul reducerii capitalului social, hotărârea trebuie să respecte nivelul minim al capitalului social prevăzut la art. 10 alin. (1), să arate motivele pentru care se face reducerea şi modalitatea de efectuare; b) fundamentarea elaborării, modificării şi/sau completării regulamentelor şi procedurilor depozitarului central, precum şi proiectele reglementărilor supuse aprobării cu evidenţierea, după caz, a modificărilor/completărilor efectuate, în cazul prevăzut la art. 32 alin. (1) lit. a); aprobarea prealabilă a B.N.R. pentru orice modificare adusă sistemului de compensare-decontare şi reglementărilor aferente acestuia; c) actul adiţional la actul constitutiv al depozitarului central pentru modificările prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. b), c), f), g) şi h); d) dovada vărsării capitalului social în cazul majorării capitalului social, respectiv fundamentarea necesităţii reducerii acestuia, raportul de evaluare efectuat conform legii, în cazul aportului în natură, actele care atestă proprietatea şi raportul auditorului financiar cu privire la legalitatea majorării/reducerii capitalului social, pentru modificarea prevăzută la art. 32 alin. (1) lit. b); e) contractele de cesiune, extrasele din registrul acţionarilor, noua structură a acţionariatului cu respectarea cerinţelor de la art. 17 şi art. 7 lit. e), în cazul modificărilor prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. d); f) documentele prevăzute la art. 7 lit. d), pentru modificările prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. e) şi alin. (2); g) dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului necesar funcţionării, în copie legalizată, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 7 lit. c), respectiv art. 34, pentru modificările prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. f) şi g). Autorizarea de către C.N.V.M. a schimbării sediului social sau a înfiinţării unui sediu secundar va avea loc după efectuarea unei inspecţii la noul sediu; h) regulamentul intern de organizare şi funcţionare a sucursalei, precum şi documentele care atestă îndeplinirea cerinţelor de la art. 34 alin. (2), pentru modificările prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. g); i) dovada achitării în contul C.N.V.M., după caz, a tarifului pentru autorizarea modificărilor în modul de organizare şi funcţionare, validarea/aprobarea membrilor consiliului de administraţie/conducătorilor, aprobarea reglementărilor; j) orice alte informaţii pe care C.N.V.M. le poate solicita în vederea analizării documentaţiei.  +  Articolul 33^1 (1) În cazul producerii unor modificări în modul de organizare şi funcţionare a depozitarului central, altele decât cele prevăzute la art. 32 alin. (1) şi (2), depozitarul central va notifica C.N.V.M. aceste modificări, în termen de maximum 15 zile de la producerea acestora, anexând copii ale documentelor justificative. (2) C.N.V.M. este în drept să solicite modificarea documentelor, menţionate la alin. (1), dacă acestea contravin prevederilor prezentului regulament şi/sau ale dispoziţiilor legale în vigoare.-------------Art. 33^1 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din anexa la REGULAMENTUL nr. 2 din 4 aprilie 2007 aprobat prin ORDINUL nr. 45 din 4 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 13 aprilie 2007.  +  Articolul 34 (1) Depozitarul central poate să-şi desfăşoare activitatea, şi în altă localitate decât cea în care se află sediul social, prin înfiinţarea de sucursale. (2) Sucursala trebuie să aibă o structură organizatorică care să permită desfăşurarea în condiţii sigure, prudente şi transparente a activităţii depozitarului central şi să respecte cel puţin următoarelor cerinţe cumulative: a) să deţină un spaţiu corespunzător desfăşurării activităţii, care trebuie să fie în folosinţa exclusivă a depozitarului central, îndeplinind condiţiile prevăzute la art. 31 alin. (2); b) să asigure la sediul respectiv dotarea tehnică necesară desfăşurării activităţii sucursalei; c) persoana din conducerea sucursalei să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 22; d) să aibă un regulament propriu de organizare şi funcţionare, avizat de către consiliul de administraţie al depozitarului central care va cuprinde prevederi speciale privind evidenţa şi controlul în cadrul sucursalei precum şi atribuţiile şi răspunderea personalului acesteia; e) să folosească în mod legal un sistem tehnico-informatic care să îndeplinească funcţiile prevăzute la art. 30 alin. (1). (3) Situaţia centralizatoare a operaţiunilor desfăşurate în cadrul sucursalelor va fi remisă zilnic sediului social/central al depozitarului central. (4) Lunar, toate documentele aferente activităţilor desfăşurate de către sucursale vor fi transmise, în original, în vederea arhivării, către sediul social/central al depozitarului central, pe baza unui proces verbal de predare-primire.  +  Articolul 35Depozitarul central are obligaţia să menţină condiţiile impuse la autorizarea sucursalelor pe toată durata de funcţionarea a acestora, notificând C.N.V.M. orice modificare.  +  Capitolul 3 Funcţionarea depozitarului centralLegea nr. 297/2004"Art. 143. - (1) Condiţiile generale privind operaţiunile de compensare şi decontare, precum şi cele de decontare brută pentru tranzacţiile cu instrumente financiare, altele decât cele derivate, care pot avea loc în cadrul sistemului de compensare-decontare, sunt stabilite de către C.N.V.M. împreună cu Banca Naţională a României şi cu alte autorităţi competente, după caz. (2) Prevederile din prezentul capitol nu se aplică sistemelor de compensare şi decontare a operaţiunilor cu instrumente ale pieţei monetare şi nici celor cu titluri de stat efectuate în afara pieţei reglementate definite de prezenta lege, precum şi celor derulate în sistemele de tranzacţionare autorizate de Banca Naţională a României şi organizate de instituţiile de credit.""Art. 146 - (5) Depozitarul central va furniza emitenţilor informaţiile necesare pentru exercitarea drepturilor aferente valorilor mobiliare depozitate, putând presta servicii pentru îndeplinirea obligaţiilor emitentului faţă de deţinătorii de valori mobiliare. (6) În vederea determinării structurii acţionariatului unui emitent, la o anumită dată de referinţă, intermediarii vor raporta depozitarului central titularii subconturilor individualizate deţinute de aceştia. (7) Raportarea prevăzută la alin. (6) se va efectua astfel: a) pentru o anumită valoare mobiliară, în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării depozitarului central; b) pentru toate valorile mobiliare, în termen de 3 zile lucrătoare de la datele de 30 iunie şi 31 decembrie.""Art. 147 - Toate clasele de valori mobiliare tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare vor fi depozitate, în mod obligatoriu, la depozitarul central autorizat, în vederea efectuării în mod centralizat a operaţiunilor cu valori mobiliare şi asigurării unei evidenţe unitare a acestor operaţiuni.""Art. 151 - (1) Conturile de valori mobiliare deschise la depozitarul central în numele intermediarilor, vor fi evidenţiate astfel încât să se asigure separarea valorilor mobiliare deţinute în nume propriu, de cele deţinute în contul investitorilor. (2) Intermediarii au obligaţia de a ţine subconturi individualizate de valori mobiliare deţinute în contul investitorilor şi de a înregistra zilnic în registrul propriu deţinerile, pe fiecare investitor, pentru fiecare clasă de valori mobiliare. (3) Depozitarul central va fi direct răspunzător pentru asigurarea zilnică a concordanţei dintre cantitatea de valori mobiliare înregistrată în conturile de valori mobiliare şi cantitatea de valori mobiliare emise."Secţiunea 1 - Admiterea valorilor mobiliare şi a participanţilor în sistemul depozitarului central----------Denumirea Secţiunii 1 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 36 (1) Toate valorile mobiliare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare vor fi înregistrate în sistemul depozitarului central. (2) La cererea emitenţilor, în sistemul depozitarului central pot fi admise şi valorile mobiliare liber transferabile care nu se tranzacţionează pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare. (3) Depozitarul central va asigura un tratament nediscriminatoriu pentru operatorii de piaţă şi operatorii de sistem în vederea efectuării de operaţiuni de compensaredecontare.-------------Alin. (3) al art. 36 a fost introdus de lit. a) a art. 31, Cap. VI din anexa la REGULAMENTUL nr. 5 din 2010 aprobat prin ORDINUL nr. 10 din 4 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 169 din 16 martie 2010.  +  Articolul 37 (1) Valorile mobiliare admise în sistemul depozitarului central sunt dematerializate şi evidenţiate în conturi electronice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (2) Valorile mobiliare emise în formă materializată vor fi imobilizate şi dematerializate înainte de înregistrarea lor în sistemul depozitarului central.  +  Articolul 38 (1) Înainte de a fi tranzacţionate în cadrul unei pieţe reglementate sau a unui sistem alternativ de tranzacţionare, valorile mobiliare vor fi în mod obligatoriu înregistrate în sistemul depozitarului central în baza contractului încheiat cu emitentul respectivelor valori mobiliare. (2) În vederea înregistrării valorilor mobiliare în sistemul depozitarului central, emitentul trebuie să furnizeze cel puţin următoarele informaţii şi documente: a) datele de identificare ale emitentului care să cuprindă cel puţin următoarele: denumirea, codul unic de înregistrare (CUI) pentru emitenţii persoane juridice române sau un cod unic similar pentru emitenţii străini, număr de ordine în Registrul Comerţului, sediul social, numărul de telefon, fax, adresa de e-mail, dacă este cazul, localitate, unitate administrativ-teritorială, statul de origine. În cazul emitenţilor, persoane juridice române, informaţiile din câmpurile "judeţ" şi "localitate" se vor completa obligatoriu în conformitate cu nomenclatorul SIRUTA, publicat de Guvernul României; b) capitalul social, numărul acţiunilor şi valoarea lor nominală; c) clasa de valori mobiliare; d) drepturile şi obligaţiile aferente valorilor mobiliare emise, precum şi specificarea oricărei limitări a exerciţiului dreptului de vot şi termenele de îndeplinire a obligaţiilor rezultate din deţinerea respectivelor valori mobiliare; e) numele, prenumele, funcţia persoanei sau persoanelor autorizate să reprezinte emitentul, numele persoanei de contact, precum şi specimenele de semnătură; f) copia certificatului de înregistrare a valorilor mobiliare la C.N.V.M., dacă respectivele valori mobiliare au făcut obiectul unei oferte publice; g) cererea de admitere pe o piaţă reglementată sau într-un sistem alternativ de tranzacţionare, dacă este cazul; h) hotărârea organului statutar al emitentului privind înregistrarea valorilor mobiliare în sistemul depozitarului central. (3) În cazul valorilor mobiliare emise în formă materializată, prevederile alin. (2) se completează cu hotărârea organului statutar al emitentului privind imobilizarea şi dematerializarea valorilor mobiliare. (4) Emitentul va transmite depozitarului central, în format electronic, lista deţinătorilor legali ai valorilor mobiliare respective şi date referitoare la identitatea acestora, cuprinzând: a) în cazul persoanelor fizice: nume, prenume, cod numeric personal (CNP pentru deţinători români sau cod unic similar pentru deţinători străini), seria şi numărul actului de identitate, adresă, localitate, unitate administrativ-teritorială (judeţ pentru deţinători români), ţară, cetăţenie, telefonul, faxul, adresa de e-mail; Pentru persoanele fizice rezidente, informaţiile din câmpurile judeţ şi localitate se vor completa obligatoriu în conformitate cu nomenclatorul SIRUTA, publicat de Guvernul României; dacă investitorul înregistrat nu are capacitate deplină de exerciţiu, se va indica numele reprezentantului legal, datele de identificare din actul de identitate al acestuia, domiciliul, reşedinţa sau adresa unde primeşte corespondenţa, documentul legal în baza căruia este împuternicit ca reprezentant al investitorului; b) în cazul persoanelor juridice: denumirea, codul unic de înregistrare (CUI) pentru persoanele juridice române sau cod unic similar pentru persoane juridice străine, număr de ordine în Registrul Comerţului, sediul social, localitate, unitate administrativ-teritorială, statul de origine, telefonul, faxul, adresa de e-mail şi numele reprezentantului legal. Pentru persoanele juridice rezidente, informaţiile din câmpurile judeţ şi localitate se vor completa obligatoriu în conformitate cu nomenclatorul SIRUTA, publicat de Guvernul României; c) în cazul entităţilor fără personalitate juridică: denumirea entităţii, datele de identificare ale reprezentantului legal al acesteia; d) pentru valorile mobiliare care sunt deţinute în indiviziune de doi sau mai mulţi investitori, se va indica numele acestora, precum şi numele aceluia dintre ei care este împuternicit să îi reprezinte; e) garanţiile sau sarcinile asupra valorilor mobiliare, indicându-se data când acestea au fost înfiinţate şi obligaţiile care decurg din acestea; (5) Emitentul va fi responsabil pentru toate informaţiile şi documentele, prevăzute la alin. (2), (3) şi (4), furnizate depozitarului central  +  Articolul 39Contractele pe care depozitarul central le va încheia cu emitenţii şi cu participanţii săi trebuie:----------Partea introductivă a art. 39 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". a) să facă referire expresă la prevederile Legii nr. 297/2004 şi la prezentul regulament; b) să conţină o clauză referitoare la faptul că reglementările şi procedurile depozitarului central completează clauzele contractului; c) să stipuleze perioada de validitate a contractului şi modalităţile de reînnoire a acestuia; d) să stabilească procedurile şi termenele pentru renunţarea la respectivul contract.  +  Articolul 40Contractele de prestări servicii încheiate de depozitarul central cu emitenţii, în vederea îndeplinirii obligaţiilor emitentului faţă de deţinătorii valorilor mobiliare, vor face referire, fără a se limita la: a) plata dividendelor, în conformitate cu prevederile art. 146 alin. (5^1) din Legea nr. 297/2004;----------Lit. a) a art. 40 a fost modificată de pct. 4 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015. b) plata dobânzii sau a principalului, în conformitate cu prevederile art. 146 alin. (5^1) din Legea nr. 297/2004;----------Lit. b) a art. 40 a fost modificată de pct. 4 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015. c) emiterea documentelor care atestă dreptul de vot în cadrul adunării generale a acţionarilor; d) splitarea sau consolidarea acţiunilor; e) efectuarea operaţiunilor aferente exercitării dreptului de preferinţă în vederea cumpărării de noi acţiuni.  +  Articolul 41Depozitarul central va notifica tuturor participanţilor săi, C.N.V.M., precum şi pieţei reglementate sau sistemului alternativ de tranzacţionare, după caz, admiterea valorilor mobiliare în ziua lucrătoare următoare încheierii procedurii de admitere a valorilor mobiliare ale emitentului.----------Art. 41 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 42 (1) Sunt consideraţi participanţi la sistemul depozitarului central şi sunt admişi în sistem, conform procedurilor acestuia, participanţii menţionaţi la art. 2 alin. (2) lit. n). (2) Depozitarul central va notifica Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., în termen de o zi lucrătoare, admiterea în sistem a participanţilor menţionaţi la alin. (1), inclusiv în cazul participanţilor pentru care A.S.F. şi-a exprimat acordul de principiu în conformitate cu prevederile art. 104. (3) Participanţii trebuie să deschidă conturi la depozitarul central, astfel încât să asigure separarea instrumentelor financiare deţinute în nume propriu de cele deţinute în numele clienţilor.----------Art. 42 a fost modificat de pct. 5 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015.  +  Articolul 43Regulile de admitere a participanţilor în sistemul depozitarului central trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:----------Partea introductivă a art. 43 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". a) criterii de acces obiective, clare şi nediscriminatorii care să includă necesarul de resurse financiare (cerinţe de capital minim), operaţionale şi de personal, dotarea tehnică şi măsurile de administrare a riscurilor operaţionale şi de compensare-decontare, inclusiv pentru intermediarii autorizaţi în statele membre, în conformitate cu art. 42 din Legea nr. 297/2004; b) criterii de excludere/suspendare din sistem a participanţilor care nu mai îndeplinesc condiţiile de admitere;----------Lit. b) a art. 43 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". c) comisioanele percepute de către depozitar în schimbul serviciilor furnizate.  +  Articolul 44Depozitarul central nu poate refuza accesul unul participant autorizat într-un stat membru în sistemul administrat de acesta, cu excepţia cazului în care consideră că va fi afectată desfăşurarea ordonată şi eficientă a activităţii sale.----------Art. 44 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 45 (1) Refuzul de a permite accesul unui participant în sistem va fi motivat în scris, indicându-se condiţiile de admitere pe care participantul nu le îndeplineşte. (2) Un participant nu va fi admis în sistem dacă nu îndeplineşte condiţiile tehnice, operaţionale, de personal şi financiare minime prevăzute în regulile depozitarului central aprobate de C.N.V.M.----------Art. 45 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 46 (1) Depozitarul central va suspenda sau, după caz, va exclude din sistem participanţii radiaţi din Registrul C.N.V.M., precum şi pe aceia care nu mai îndeplinesc criteriile de admitere şi menţinere în sistem, conform regulilor şi procedurilor proprii. (2) În termen de 2 zile lucrătoare, depozitarul central va notifica C.N.V.M. orice excludere sau suspendare din sistem a participanţilor care nu mai îndeplinesc criteriile de admitere şi menţinere în sistem.Secţiunea 2 - Depozitarea valorilor mobiliare  +  Articolul 47Depozitarul central va depozita valorile mobiliare tranzacţionate pe o piaţa reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare în conformitate cu prevederile art. 147 din Legea nr. 297/2004, ale prezentului regulament şi ale contractelor încheiate cu emitenţii de valori mobiliare.  +  Articolul 48Pentru a garanta integritatea emisiunilor de valori mobiliare şi interesele investitorilor, depozitarul central trebuie să se asigure că sistemul unitar de evidenţă funcţionează în mod adecvat şi corespunzător, prin înregistrarea oricărei operaţiuni în conturile corespunzătoare de valori mobiliare şi prin păstrarea istoricului acestor operaţiuni.  +  Articolul 49 (1) Potrivit prevederilor art. 146 alin. (4) din Legea nr. 297/2004, emitenţii sunt obligaţi să încheie contracte de prestări servicii cu depozitarul central. (2) În baza contractelor menţionate la alin. (1), emitenţii sunt obligaţi să predea spre depozitare valorile mobiliare ce fac obiectul contractelor.  +  Articolul 50Păstrarea în siguranţă a valorilor mobiliare depozitate, precum şi realizarea oricărei operaţiuni în legătură cu acestea se va realiza prin înregistrarea valorilor mobiliare în conturi electronice deschise la depozitarul central.  +  Articolul 51 (1) Depozitarul central poate să menţină următoarele sisteme de conturi: a) conturi individuale de instrumente financiare deschise în numele proprietarilor de instrumente financiare, altele decât cele derivate; b) conturi globale de instrumente financiare deschise de către participanţi în care sunt înregistrate instrumente financiare, altele decât cele derivate. (2) În cazul utilizării conturilor de instrumente financiare prevăzute la alin. (1), responsabilitatea privind existenţa instrumentelor financiare la decontare revine: a) intermediarului care a introdus respectivul ordin de vânzare; sau, după caz, b) entităţii autorizate care prestează activităţi de custodie pentru vânzător, sub condiţia confirmării instrucţiunii de decontare de către entitatea respectivă.----------Art. 51 a fost modificat de pct. 6 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015.  +  Articolul 52În cazul conturilor de instrumente financiare prevăzute la art. 51 alin. (1) lit. a), depozitarul central va evidenţia distinct: a) instrumentele financiare deţinute în numele şi pe contul participanţilor; b) instrumentele financiare deţinute în numele şi pe contul clienţilor participanţilor; c) instrumentele financiare ce fac obiectul unui contract de garanţie, încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare; d) instrumentele financiare obiect al sechestrului/popririi; e) instrumentele financiare ale proprietarilor ce nu au conturi deschise la un participant.----------Art. 52 a fost modificat de pct. 6 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015.  +  Articolul 53 (1) În cazul conturilor de instrumente financiare prevăzute la art. 51 alin. (1) lit. b), participanţii la sistemul depozitarului central au obligaţia de a deschide şi a menţine subconturi pentru clienţii proprii şi de a înregistra zilnic în evidenţele proprii deţinerile pe fiecare client, în conformitate cu prevederile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 297/2004. (2) Subconturile prevăzute la alin. (1) vor fi evidenţiate astfel încât să se asigure separarea instrumentelor financiare deţinute în nume propriu de cele deţinute în numele clienţilor. (3) Subconturile prevăzute la alin. (1) pot fi: a) conturi individuale de instrumente financiare în numele proprietarilor de instrumente financiare; b) conturi globale de instrumente financiare în numele altor entităţi care sunt autorizate să deschidă conturi de instrumente financiare pentru clienţii acestora. (4) Participanţii şi/sau, după caz, depozitarul central au următoarele obligaţii: a) de a asigura păstrarea în siguranţă a instrumentelor financiare înregistrate în conturile menţinute de aceştia; b) de a facilita primirea sau exercitarea de către clienţii proprii a drepturilor aferente instrumentelor financiare; c) de a executa instrucţiunile clienţilor proprii, conform contractelor cu aceştia; d) de a nu utiliza instrumentele financiare ale clienţilor proprii, fără acordul explicit al acestora. (5) Acordul explicit al clienţilor prevăzut la alin. (4) lit. d) nu se aplică în situaţia efectuării de tranzacţii de vânzare specială/impusă, în conformitate cu reglementările operatorului sistemului de compensare-decontare. (6) În cazul unui participant străin la sistemul depozitarului central sau, după caz, al unui client străin al unui participant la sistemul depozitarului central, depozitarul central sau, după caz, participantul la sistemul depozitarului central trebuie să ia măsurile necesare astfel încât să asigure exercitarea drepturilor aferente instrumentelor financiare pe care participantul străin la sistemul depozitarului central sau, după caz, clientul străin le-ar putea menţine în numele unor terţe persoane.----------Art. 53 a fost modificat de pct. 6 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015.  +  Articolul 54Abrogat.----------Art. 54 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015.  +  Articolul 55La cererea A.S.F., a oricăror altor instituţii împuternicite prin lege sau a depozitarului central, participanţii depozitarului central care deschid conturi globale de instrumente financiare vor raporta deţinerile fiecărui investitor în cel mai scurt timp posibil. În acest sens, participanţii au obligaţia de a solicita şi de a transmite informaţiile necesare în vederea identificării proprietarului instrumentelor financiare şi, după caz, a beneficiarului real.----------Art. 55 a fost modificat de pct. 8 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015.  +  Articolul 56Monitorizarea continuă a valorilor mobiliare emise se face prin verificarea zilnică a concordanţei dintre volumul de valori mobiliare din fiecare clasă, înregistrate în conturile de valori mobiliare deschise la depozitarul central, şi cantitatea de valori mobiliare emise, în conformitate cu art. 151 alin. (3) din Legea nr. 297/2004.  +  Articolul 57 (1) În situaţia în care depozitarul central intră în posesia unor documente referitoare la un emitent, din care rezultă neconcordanţe faţă de datele din sistemul unitar de evidenţă, are obligaţia notificării C.N.V.M., în termen de o zi lucrătoare de la data la care au fost cunoscute respectivele neconcordanţe. (2) Depozitarul central este îndreptăţit să refuze executarea instrucţiunilor emitentului sau ale oricărei alte persoane împuternicite de acesta dacă prin respectivele solicitări s-ar încălca prevederile prezentului regulament sau legislaţia aplicabilă.  +  Articolul 58În vederea asigurării controlului accesului şi a securităţii bazelor de date, depozitarul central va stabili proceduri de autorizare, identificare şi monitorizare a salariaţilor participanţilor şi emitenţilor care au acces la baza sa de date.----------Art. 58 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 59 (1) Participanţii menţionaţi la art. 42 alin. (1) lit. a) vor avea acces la sistemul depozitarului central numai prin intermediul salariaţilor care au urmat cursurile de instruire şi au primit parola de acces în sistemul depozitarului central. (2) Participanţii depozitarului central sunt răspunzători pentru conduita şi operaţiunile efectuate de salariaţii acestora în sistemul depozitarului central. (3) Reprezentantul compartimentului de control intern al intermediarilor sau, după caz, consiliul de administraţie al celorlalţi participanţi va răspunde direct de modalitatea în care salariaţii folosesc accesul la baza de date a depozitarului şi are obligaţia de a notifica de îndată depozitarului orice modificare cu privire la lista salariaţilor care au acces la baza de date a acestuia. (4) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi emitenţilor de valori mobiliare care au stabilit legături on-line cu depozitarul central.----------Art. 59 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 60În vederea protecţiei bazelor de date, depozitarul central va insera, în contractele pe care le va încheia cu salariaţii săi, o clauză de confidenţialitate a datelor pe care aceştia le operează şi le administrează.Secţiunea 3 - Operaţiuni de registru şi evidenţele depozitarului central  +  Articolul 61 (1) Depozitarul central trebuie să ţină registrele de instrumente financiare în formă electronică şi trebuie să deţină un sistem informatic capabil să îndeplinească următoarele funcţii de procesare a datelor: a) executarea operaţiunilor de transfer de instrumente financiare pe baza principiului dublei înregistrări, cu verificarea prealabilă a următoarelor condiţii:1. numărul instrumentelor financiare creditate este egal cu numărul instrumentelor financiare debitate şi numărul instrumentelor financiare transferate dintr-un cont este egal cu numărul instrumentelor financiare adăugate în contul sau în conturile în care se transferă;2. contul care urmează a fi debitat conţine un număr suficient de instrumente financiare;3. instrumentele financiare ce urmează a fi transferate nu sunt indisponibilizate; b) modificarea valorii nominale a acţiunilor şi conversia instrumentelor financiare în acţiuni. (2) Participanţii la sistemul depozitarului central trebuie să ţină registrele de instrumente financiare în formă electronică şi trebuie să deţină un sistem informatic care să îndeplinească următoarele funcţii de procesare a datelor: a) executarea operaţiunilor de transfer de instrumente financiare între subconturile din cadrul unui cont global, pe baza principiului dublei înregistrări, cu verificarea prealabilă a următoarelor condiţii:1. numărul instrumentelor financiare creditate este egal cu numărul instrumentelor financiare debitate şi numărul instrumentelor financiare transferate dintr-un cont este egal cu numărul instrumentelor financiare adăugate în contul sau în conturile în care se transferă;2. contul care urmează a fi debitat conţine un număr suficient de instrumente financiare;3. instrumentele financiare ce urmează a fi transferate nu sunt indisponibilizate; b) modificarea valorii nominale a acţiunilor şi conversia instrumentelor financiare în acţiuni. (3) Depozitarul central poartă răspunderea identificării proprietarului tuturor instrumentelor financiare depozitate în sistemul administrat de acesta, în cazul în care respectivele instrumente financiare sunt înregistrate în conturi individuale deschise de către depozitarul central în numele proprietarilor de instrumente financiare; în cazul în care instrumentele financiare respective sunt înregistrate în conturi individuale şi/sau globale deschise de respectivii participanţi în sistemul depozitarului central, participanţii depozitarului central poartă răspunderea identificării proprietarului unor instrumente financiare dintre cele depozitate în sistemul administrat de depozitarul central.----------Art. 61 a fost modificat de pct. 9 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015.  +  Articolul 62 (1) Depozitarul central trebuie să întocmească şi să păstreze evidenţe privind datele de identificare ale fiecărui emitent de valori mobiliare pentru care efectuează operaţiuni de depozitare şi registru, care vor cuprinde cel puţin următoarele: a) denumirea emitentului; b) codul unic de înregistrare (CUI) pentru emitenţii persoane juridice române sau un cod unic similar pentru emitenţii străini; c) număr de ordine în Registrul Comerţului; d) sediul social al emitentului, numărul de telefon, fax, adresa de e-mail, dacă este cazul; e) informaţii privind fondatorii emitentului, dacă este cazul; f) capitalul social, numărul valorilor mobiliare, valoarea nominală şi clasa de valori mobiliare; g) numele, prenumele, funcţia persoanei sau persoanelor autorizate să reprezinte emitentul, numele persoanei de contact, precum şi specimenele de semnătură; h) codul ISIN. (2) Emitenţii au obligaţia de a aduce la cunoştinţă depozitarului central orice modificare a datelor de mai sus, conform regulilor şi procedurilor depozitarului central. (3) Orice modificări aduse capitalului social al unui emitent ale cărui acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau într-un sistem alternativ de tranzacţionare, vor fi operate de către depozitarul central numai după eliberarea şi în conformitate cu certificatul emis în acest sens de C.N.V.M. (4) Certificatul menţionat la alin. (3) va fi transmis de către emitent depozitarului central în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la transmiterea sa de către C.N.V.M.  +  Articolul 63 (1) Documentele privind evidenţa fiecărei clase de valori mobiliare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele date: a) hotărârea organului statutar al emitentului cu privire la emiterea valorilor mobiliare; b) descrierea clasei valorii mobiliare şi valoarea nominală; c) numărul de valori mobiliare emise; d) codul ISIN; e) informaţii cu privire la plata dividendelor, a dobânzilor sau a altor sume distribuite, precizându-se data declarată, valoarea dividendului sau a sumei distribuite, suma reţinută la sursă cu titlu de impozit, dacă este cazul, precum şi data plăţii.----------Lit. e) a alin. (1) al art. 63 a fost modificată de pct. 10 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015. (2) Prevederile alin. (1) lit. a nu se aplică în situaţia la care face referire art. 217 alin. (1).  +  Articolul 64 (1) Înregistrările referitoare la investitori, volumul instrumentelor financiare deţinute de fiecare investitor şi situaţia acestor instrumente financiare sunt realizate de: a) depozitarul central, pentru conturile individuale de instrumente financiare administrate de acesta în numele investitorilor; b) participanţi, pentru conturile globale, atât pentru cele în nume propriu, cât şi pentru cele ale clienţilor, potrivit prevederilor art. 151 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004.----------Alin. (1) al art. 64 a fost modificat de pct. 11 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015. (2) Fiecărui cont i se va acorda un număr de identificare unic, conform procedurilor ce vor fi emise de către depozitarul central.  +  Articolul 65 (1) Înregistrările electronice pentru fiecare cont deschis la depozitarul central trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii: a) pentru persoane fizice:1. numele complet al proprietarului de valori mobiliare, telefonul, faxul, adresa de e-mail;2. codul unic de înregistrare, codul numeric personal (CNP) pentru deţinători români sau un cod unic similar pentru deţinători străini);3. seria şi numărul actului de identitate;4. domiciliul, reşedinţa sau adresa unde primeşte corespondenţa, în cazul în care este diferită de cea a domiciliului;5. dacă investitorul înregistrat nu are capacitate deplină de exerciţiu, se va indica numele reprezentantului legal, datele de identificare din actul de identitate al acestuia, domiciliul, reşedinţa, adresa unde primeşte corespondenţa, documentul legal în baza căruia este împuternicit ca reprezentant al investitorului. b) pentru persoane juridice:1. denumirea, codul unic de înregistrare (CUI pentru persoane juridice române sau cod unic similar pentru persoane juridice străine), sediul social ori noţiunea echivalentă din legislaţia aplicabilă, pentru persoane juridice străine, ţara, telefonul, faxul, adresa de e-mail;2. număr de ordine în Registrul Comerţului, numărul contractului de custodie, dacă este cazul;3. numele reprezentantului legal, în măsura în care este furnizat de persoana juridică, sau numele persoanei autorizate;--------------Lit. b) a alin. (1) al art. 65 a fost modificată de art. I din REGULAMENTUL nr. 13 din 21 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 27 august 2014. c) pentru deţinătorii fără personalitate juridică: denumirea entităţii, datele de identificare şi de contact ale reprezentantului legal, în măsura în care sunt furnizate de entitate, sau ale reprezentantului autorizat al acesteia; reprezentantul autorizat poate fi şi intermediarul autorizat care deţine conturile de instrumente financiare deschise în numele clienţilor persoanei juridice;--------------Lit. c) a alin. (1) al art. 65 a fost modificată de art. I din REGULAMENTUL nr. 13 din 21 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 27 august 2014. d) pentru valorile mobiliare care sunt deţinute în indiviziune de doi sau mai mulţi investitori, se va indica numele acestora, precum şi numele aceluia dintre ei care este împuternicit să îi reprezinte; e) garanţiile sau sarcinile asupra valorilor mobiliare, indicându-se data când acestea au fost înfiinţate şi obligaţiile care decurg din acestea; f) restricţionarea conturilor de valori mobiliare ale investitorilor. (2) Pentru fiecare cont de valori mobiliare, depozitarul central şi/sau participanţii vor înregistra următoarele informaţii: a) numărul unic de identificare al contului, în conformitate cu art. 64 alin. (2); b) numărul valorilor mobiliare deţinute; c) garanţiile sau sarcinile asupra valorilor mobiliare; d) restricţionările asupra contului de valori mobiliare; e) informaţii privind orice creştere sau descreştere a numărului de valori mobiliare înregistrate în cont (istoric operaţiuni).  +  Articolul 66În afara datelor şi informaţiilor privind emitenţii, valorile mobiliare şi conturile investitorilor, depozitarul central va păstra şi va actualiza următoarele evidenţe: a) evidenţa lunară, cuprinzând numărul de instrucţiuni de transfer şi a cererilor primite şi soluţionate, precum şi a celor nesoluţionate; b) evidenţa privind transferurile de proprietate efectuate în sistemul depozitarului central, altele decât cele rezultate în urma tranzacţiilor efectuate pe pieţele reglementate şi/sau în cadrul sistemelor alternative de tranzacţionare;----------Lit. b) a art. 66 a fost modificată de pct. 12 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015. c) evidenţe privind numărul total al acţiunilor fiecărui emitent, suma reprezentând principalul în cazul emisiunii de obligaţiuni sau numărul total al altor valori mobiliare emise şi puse în circulaţie.  +  Articolul 67 (1) Participanţii depozitarului central au obligaţia de a transmite cu promptitudine toate informaţiile solicitate de către depozitarul central, necesare pentru organizarea evidenţelor prevăzute la art. 62, 63, 64 şi 65 din prezentul regulament, precum şi de a efectua raportările prevăzute la art. 146 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 297/2004. (2) Depozitarul central are obligaţia să asigure participanţilor posibilitatea tehnică de a transmite în format electronic informaţiile menţionate la alin. (1).----------Art. 67 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 68Evidenţele menţionate în prezentul regulament se vor păstra pe o perioadă de cel puţin 5 ani, în primul an într-un loc uşor accesibil, şi într-un mod care să permită accesul în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la cererea C.N.V.M.  +  Articolul 69Depozitarul central va pune la dispoziţia C.N.V.M., la cerere, toate evidenţele şi înregistrările prevăzute de prezentul regulament.Secţiunea 4 - Informaţii furnizate emitenţilor şi investitorilor  +  Articolul 70 (1) Depozitarul central trebuie să asigure accesul reprezentanţilor autorizaţi ai emitentului şi ai investitorilor într-un spaţiu special amenajat pentru relaţii cu publicul. (2) Depozitarul central este obligat să pună la dispoziţia reprezentanţilor emitentului, la cererea acestora, informaţii privind registrul emitentului respectiv, astfel: a) pentru persoane fizice: numele şi prenumele, seria şi numărul actului de identitate, adresă, numărul valorilor mobiliare aflate în proprietate la o anumită dată; b) pentru persoane juridice: denumirea, codul unic de înregistrare (CUI), sediul social şi numărul valorilor mobiliare aflate în proprietate la o anumită dată; c) pentru entităţi fără personalitate juridică: denumirea entităţii, datele de identificare ale reprezentantului legal al acesteia şi numărul valorilor mobiliare aflate în proprietate la o anumită dată.  +  Articolul 71 (1) Modificările efectuate în conturile deţinătorilor cu privire la datele de identificare ale unui investitor vor fi înregistrate de către depozitarul central sau de către participanţii acestuia numai în baza unei cereri în scris din partea investitorului sau a reprezentantului, pe baza unor documente care să ateste modificările solicitate a fi înregistrate.----------Alin. (1) al art. 71 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (2) Depozitarul central sau participantul acestuia are dreptul să respingă orice cerere de înregistrare a unei modificări privind informaţiile cuprinse în conturile investitorilor, în cazul în care operarea modificării ar constitui o încălcare a prevederilor legale.----------Alin. (2) al art. 71 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 72La cererea deţinătorilor valorilor mobiliare sau a persoanelor mandatate de aceştia prin procură specială autentificată, depozitarul central va emite fie direct, fie indirect prin intermediari, conform procedurilor proprii, extrasul de cont care atestă proprietatea acestora, modificările aduse înregistrărilor în conturi şi procentul deţinut din totalul valorilor mobiliare de aceeaşi clasă emise de emitent.  +  Articolul 73Extrasul de cont trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: a) numărul contului investitorului; b) date de identificare a investitorului: nume/denumire, codul numeric personal (CNP) pentru deţinători români sau cod unic similar pentru deţinători străini, în cazul unei persoane fizice, codul unic de înregistrare (CUI) pentru persoane juridice române sau un cod unic similar pentru persoane juridice străine ori datele de identificare ale reprezentantului legal, în cazul unei entităţi fără personalitate juridică; c) data emiterii extrasului de cont; d) date de identificare a emitentului valorilor mobiliare aflate în proprietatea investitorului: denumirea, sediul social, simbolul de tranzacţionare şi codul ISIN; e) numărul şi clasa de valori mobiliare înregistrate pe numele investitorului; f) informaţii cu privire la orice restricţii sau sarcini impuse valorilor mobiliare sau transferului acestora; g) menţiunea expresă în cuprinsul extrasului din care să rezulte că extrasul de cont nu este o valoare mobiliară sau instrument negociabil, ci dovada faptului că, la data indicată, persoana al cărei nume se află pe extrasul de cont este deţinătorul valorilor mobiliare la care se face referire în extras; h) datele de identificare ale emitentului extrasului de cont, ştampila numele complet şi semnătura persoanei care eliberează extrasul de cont.Secţiunea 5 - Ciclul de decontare  +  Articolul 74Ciclul de decontare a tranzacţiilor cu instrumente financiare, altele decât cele derivate, efectuate pe pieţele reglementate şi în cadrul sistemelor alternative de tranzacţionare este de maximum 3 zile lucrătoare (momentul T+3) de la data efectuării tranzacţiei (momentul T).  +  Articolul 75Depozitarul central are obligaţia de a monitoriza frecvenţa şi durata decontărilor eşuate, de a evalua riscurile asociate acestor decontări şi de a dispune măsurile adecvate în scopul reducerii acestora.Secţiunea 6 - Finalitatea decontării şi transferul dreptului de proprietateLegea nr. 297/2004ART. 145 - (1) Transferul dreptului de proprietate privind instrumentele financiare, altele decât cele derivate, are loc, la data decontării, în cadrul sistemului de compensare-decontare, pe baza principiului livrare contra plată. (2) Valorile mobiliare cumpărate pot fi înstrăinate începând cu momentul cumpărării lor, conform regulilor pieţei pe care se tranzacţionează respectivele valori mobiliare şi regulilor depozitarului central.----------Art. 145 a fost modificat de pct. 26 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.ART. 168 - (1) În înţelesul prezentului capitol: a) instituţie este o entitate care participă la sistemul de compensare-decontare şi care este obligată să execute obligaţiile financiare rezultate din ordinele de transfer emise în cadrul respectivului sistem de compensare-decontare, definită la art. 2 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 253/2004, cu modificările şi completările ulterioare; b) participant este o instituţie, o contraparte centrală, un agent de decontare, o casă de compensare sau un operator de sistem de compensare-decontare. Potrivit regulilor sistemului, participantul poate acţiona în acelaşi timp în toate sau doar în unele dintre aceste calităţi; c) participant indirect este o instituţie, o contraparte centrală, un agent de decontare, o casă de compensare sau un operator de sistem de compensare-decontare, care are o relaţie contractuală cu un participant la sistem care execută ordine de transfer şi în temeiul căreia participantul indirect poate transmite ordine de transfer în respectivul sistem, cu condiţia ca participantul indirect să fie cunoscut operatorului de sistem de compensare-decontare. Pentru prevenirea riscului sistemic, un participant indirect poate fi considerat participant, fără ca aceasta să limiteze responsabilitatea participantului prin intermediul căruia participantul indirect transmite ordine de transfer în respectivul sistem de compensare-decontare; d) operatorul sistemului de compensare-decontare este entitatea ori entităţile responsabile din punct de vedere legal de operarea unui sistem de compensare-decontare. Un operator de sistem de compensare-decontare poate să acţioneze inclusiv în calitate de agent de decontare, contraparte centrală sau casă de compensare; e) sisteme de compensare-decontare interoperabile sunt două sau mai multe sisteme de compensare-decontare ai căror operatori de sistem au încheiat acorduri în temeiul cărora este posibilă executarea ordinelor de transfer dintr-un sistem în altul; f) agent de decontare este o entitate care pune la dispoziţia altor participanţi la sistemul de compensare-decontare conturi de decontare prin care ordinele de transfer din sistem sunt decontate şi care poate acorda credite respectivilor intermediari şi/sau contrapărţii centrale, în scopul decontării; g) procedura de insolvenţă este procedura prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 10 din Legea nr. 253/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică sistemului de compensare-decontare, definit la alin. (3), tuturor participanţilor la sistemele de compensare-decontare şi tuturor garanţiilor financiare constituite în cadrul participării la un sistem de compensare-decontare. (3) Sistemul de compensare-decontare este un sistem definit la art. 2 alin. (2) pct. 1 din Legea nr. 253/2004, cu modificările şi completările ulterioare, autorizat de C.N.V.M. sau altă autoritate competentă a statelor membre din Spaţiul Economic European, după caz. O convenţie încheiată între operatorii unor sisteme de compensare-decontare interoperabile nu constituie un sistem.----------Art. 168 a fost modificat de pct. 28 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.Art. 169 - (1) Ordinele de transfer sunt irevocabile, producând efecte juridice între participanţi şi sunt opozabile terţilor din momentul introducerii lor în sistemul de compensare-decontare, moment stabilit de regulile sistemului. (2) Ordinele de transfer şi compensarea sunt valabile, îşi produc efectele juridice şi sunt opozabile terţilor chiar şi în cazul deschiderii procedurii de insolvenţă asupra unui participant, cu condiţia ca respectivele ordine de transfer să fi fost introduse în sistem înaintea momentului deschiderii procedurii de insolvenţă. Aceasta se aplică inclusiv în cazul deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva unui participant la sistemul de compensare-decontare în cauză sau la un sistem interoperabil ori împotriva operatorului unui sistem interoperabil care nu este participant, cu condiţia ca respectivele ordine de transfer să fi fost introduse în sistem înaintea momentului deschiderii procedurii de insolvenţă.----------Alin. (2) al art. 169 a fost modificat de pct. 29 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. (3) Prin excepţie, dacă ordinele de transfer sunt introduse în sistem după momentul deschiderii procedurii de insolvenţă şi sunt executate în ziua deschiderii procedurii de insolvenţă, aceste ordine de transfer şi compensarea îşi produc efectele juridice şi sunt opozabile terţilor, cu condiţia ca operatorul sistemului de compensare-decontare să poată dovedi, după momentul decontării, că nu a cunoscut şi nu era ţinut să cunoască faptul că s-a deschis procedura de insolvenţă.----------Alin. (3) al art. 169 a fost modificat de pct. 29 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. (4) Nicio normă juridică, regulă, dispoziţie sau practică vizând anularea unor contracte şi tranzacţii încheiate înaintea momentului deschiderii procedurii de insolvenţă nu poate conduce la anularea ordinelor de transfer, a compensărilor, a plăţilor şi transferurilor ulterioare, menţionate la alin. (1) şi (2).----------Alin. (4) al art. 169 a fost modificat de pct. 29 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. (5) În cazul sistemelor de compensare-decontare interoperabile, fiecare sistem va stabili, în propriile reguli de sistem, momentul introducerii în sistem a unui ordin de transfer, astfel încât să asigure, pe cât posibil, coordonarea în această privinţă a regulilor tuturor sistemelor interoperabile în cauză. Regulile unui sistem de compensare-decontare privind momentul introducerii în sistem a ordinelor de transfer nu vor fi afectate de regulile celorlalte sisteme de compensare-decontare cu care acesta este interoperabil, cu excepţia cazului în care regulile tuturor sistemelor de compensare-decontare interoperabile includ prevederi exprese în acest sens.----------Alin. (5) al art. 169 a fost introdus de pct. 30 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.ART. 170 - (1) În înţelesul prezentei legi, momentul deschiderii procedurilor de insolvenţă este momentul în care autoritatea competentă pronunţă hotărârea de deschidere a procedurii respective. (2) Autoritatea competentă care a pronunţat hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă va comunica imediat decizia sa către C.N.V.M., prin fax sau poştă electronică, cu confirmare de primire.----------Art. 170 a fost modificat de art. 205 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012, prin înlocuirea unei sintagme.ART. 171 - (1) Procedurile de insolvenţă nu au efect retroactiv cu privire la drepturile şi obligaţiile participanţilor, drepturile şi obligaţiile care reies din/sau sunt în legătură cu participarea lor la sistemul de compensare-decontare, stabilite înainte de momentul deschiderii procedurilor respective. Această prevedere se aplică inclusiv cu privire la drepturile şi obligaţiile unui participant la un sistem de compensare-decontare interoperabil sau ale operatorului unui sistem de compensare-decontare interoperabil care nu este participant. (2) După deschiderea procedurilor de insolvenţă împotriva unui participant sau a unui operator al unui sistem de compensare-decontare interoperabil, agentul de decontare, în numele şi pe contul participantului, în scopul îndeplinirii obligaţiilor contractate în legătură cu participarea la sistem, încheiate înainte de începerea procedurilor de insolvenţă, poate folosi: a) fonduri şi instrumente financiare disponibile în contul de decontare al participantului; b) garanţii financiare destinate să îndeplinească obligaţiile participantului în legătură cu participarea la sistem. (3) Garanţiile financiare şi depozitele constituite în sistemul de compensare-decontare sau într-un sistem de compensare-decontare interoperabil de către un participant sau de operatorul sistemului de compensare-decontare împotriva căruia s-au declanşat procedurile de insolvenţă nu vor fi afectate de deschiderea acestora. Drepturile patrimoniale ale participantului sau ale operatorului sistemului de compensare-decontare rămase după executarea obligaţiilor contractate în legătură cu participarea la sistemul de compensare-decontare sau la un sistem de compensare-decontare interoperabil, înainte de începerea procedurilor de insolvenţă, vor putea fi folosite în cadrul procedurii. (4) În cazul deschiderii procedurilor de insolvenţă împotriva unui participant sau a operatorului sistemului de compensare-decontare, instrumentele financiare şi/sau fondurile băneşti deţinute în numele şi pe contul investitorilor participantului ori ai operatorului nu vor putea face obiectul cererii sau plăţii creditorilor respectivului participant ori ai operatorului sistemului de compensare-decontare.----------Art. 171 a fost modificat de pct. 31 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.  +  Articolul 76 (1) Depozitarul central va emite proceduri în care se va specifica expres momentul introducerii ordinului de transfer în sistemul de compensare-decontare, conform art. 169 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, momentele la care livrarea valorilor mobiliare şi a fondurilor băneşti devin irevocabile şi necondiţionate, precum şi momentul la care decontarea devine finală. (2) Momentele menţionate la alin. (1) sunt aplicabile tuturor participanţilor în cadrul sistemului de compensare decontare. (3) Depozitarul central garantează finalitatea decontării din momentul introducerii ordinului de transfer în sistem. (4) Sistemul de compensare decontare administrat de depozitarul central va fi astfel constituit încât să interzică revocarea unilaterală a unui ordin de transfer din momentul introducerii acestuia în sistem, chiar şi în cazul deschiderii procedurii de insolvabilitate asupra unui participant. (5) C.N.V.M. va comunica depozitarului central şi operatorului de piaţa şi de sistem, hotărârile de deschidere a procedurii de insolvenţă, primite în conformitate cu prevederile art. 170 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 şi art. 6 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare al operaţiunilor cu instrumente financiare, cel mai târziu la deschiderea următoarei şedinţe de tranzacţionare, moment începând cu care este interzisă introducerea în sistem a oricărui ordin în contul entităţii vizate.  +  Articolul 77În cazul operaţiunilor transfrontaliere, orarul decontărilor trebuie adaptat la programul de funcţionare al sistemului TARGET (Trans-European Automated Real-time Gross Settement Express Transfer), sistem administrat de Banca Centrală Europeană care permite decontarea transferurilor transfrontaliere în euro, în timp real.  +  Articolul 78În cadrul procedurii de compensare decontare pe care o va emite, depozitarul central trebuie să se asigure ca perioada de timp dintre blocarea valorilor mobiliare şi/sau a fondurilor băneşti şi momentul la care decontarea devine finală este redusă la maxim posibil.  +  Articolul 79 (1) În conformitate cu prevederile art. 145 din Legea nr. 297/2004, transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare are loc la data decontării tranzacţiei, în sistemul de compensare decontare administrat de către depozitarul central. (2) Decontarea tranzacţiilor în cadrul sistemului depozitarului central se efectuează pe baza principiului şi "livrare-contra-plată", în conformitate cu care livrarea valorilor mobiliare se realizează dacă şi numai dacă are loc şi plata fondurilor băneşti corespunzătoare (DVP). (3) Înregistrarea transferului de proprietate se realizează prin debitarea/creditarea conturilor de valori mobiliare. (4) Pentru conturile globale, intermediarii trebuie să debiteze/crediteze în evidenţele proprii conturile de valori mobiliare ale investitorilor care au ordonat tranzacţiile, de îndată ce decontarea respectivelor tranzacţii s-a finalizat.  +  Articolul 80Valorile mobiliare cumpărate pot fi înstrăinate începând cu momentul cumpărării lor, conform regulilor pieţei pe care se tranzacţionează respectivele valori mobiliare şi regulilor depozitarului central.  +  Articolul 81 (1) Prin excepţie de la prevederile art. 79 alin. (1), depozitarul central poate opera transferuri directe de proprietate asupra valorilor mobiliare, ca efect al: a) succesiunii; b) ieşirii din indiviziune; c) cesionării de către emitent a acţiunilor proprii către personal; d) dobândirii de către emitent a propriilor acţiuni, în urma retragerii din societate a acţionarilor care nu sunt de acord cu hotărârile luate în adunarea generală, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; e) fuziunii, divizării sau lichidării;e^1) constituirii/majorării capitalului social al societăţilor comerciale, altele decât cele ale căror valori mobiliare sunt tranzacţionate pe piaţa de capital şi decât societăţile de servicii de investiţii financiare şi societăţile de administrare a investiţiilor, prin aport în natură reprezentând acţiuni emise de societăţi admise la tranzacţionare, a căror evaluare se face conform prevederilor Legii nr. 31/1990privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;-------------Lit. e^1) a alin. (1) al art. 81 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din anexa la REGULAMENTUL nr. 2 din 4 aprilie 2007 aprobat prin ORDINUL nr. 45 din 4 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 13 aprilie 2007. f) punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, investită cu formulă executorie; g) privatizării;g^1) achiziţionării de acţiuni de la Ministerul Finanţelor Publice sau de la alte entităţi abilitate legal, în cadrul procedurii executării creanţelor bugetare;-------------Lit. g^1) a alin. (1) al art. 81 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din anexa la REGULAMENTUL nr. 2 din 4 aprilie 2007 aprobat prin ORDINUL nr. 45 din 4 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 13 aprilie 2007.g^2) transferului către S.C. Fondul Proprietatea - S.A. al acţiunilor emise de societăţile menţionate în anexa titlului VII al Legii nr. 247/2005privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, admise la tranzacţionare pe piaţa de capital;-------------Lit. g^2) a alin. (1) al art. 81 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din anexa la REGULAMENTUL nr. 2 din 4 aprilie 2007 aprobat prin ORDINUL nr. 45 din 4 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 13 aprilie 2007.g^3) transferului acţiunilor emise de S.C. Fondul Proprietatea - S.A., din contul Ministerului Finanţelor Publice în contul persoanelor îndreptăţite conform prevederilor legale;-------------Lit. g^3) a alin. (1) al art. 81 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din anexa la REGULAMENTUL nr. 2 din 4 aprilie 2007 aprobat prin ORDINUL nr. 45 din 4 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 13 aprilie 2007.g^4) transferurilor de acţiuni realizate între o societate-mamă şi filialele sale sau între filialele aceleiaşi societăţi-mamă, cu avizul C.N.V.M.;-------------Lit. g^4) a alin. (1) al art. 81 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din anexa la REGULAMENTUL nr. 2 din 4 aprilie 2007 aprobat prin ORDINUL nr. 45 din 4 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 13 aprilie 2007.g^5) cumpărării/vânzării de către ofertant a acţiunilor în condiţiile art. 206 şi 207 din Legea nr. 297/2004;-------------Lit. g^5) a alin. (1) al art. 81 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din anexa la REGULAMENTUL nr. 2 din 4 aprilie 2007 aprobat prin ORDINUL nr. 45 din 4 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 13 aprilie 2007. h) cererii de transfer din numele unuia dintre soţi în numele amândurora, ca deţinători în comun ai valorilor mobiliare; i) actelor cu titlu oneros sau gratuit încheiate între rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv, şi/sau persoane juridice controlate de astfel de persoane, cu condiţia ca activitatea respectivelor persoane juridice să nu facă obiectul supravegherii şi autorizării C.N.V.M., cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:1. nici una dintre părţile implicate într-o tranzacţie de acest gen nu este sau, ca rezultat al unei astfel de tranzacţii, nu devine acţionar semnificativ;2. volumul cumulat al acestor tranzacţii să nu depăşească într-o perioadă de 12 luni 1% din numărul totalul al valorilor mobiliare de acelaşi tip şi de aceeaşi clasă, puse în circulaţie de emitentul respectiv;3. actul încheiat între părţile menţionate să fie autentificat de un notar public.i^1) executării ipotecilor mobiliare sau a garanţiilor financiare prin însuşirea de către creditor/beneficiar a valorilor mobiliare obiect al ipotecii mobiliare sau, după caz, al garanţiei financiare;------------Lit. i^1) a alin. (1) al art. 81 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din anexa la REGULAMENTUL nr. 18 din 14 decembrie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 112 din 14 decembrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2012.i^2) altor transmisiuni de drepturi, calificate drept transferuri directe prin reglementările CNVM.------------Lit. i^2) a alin. (1) al art. 81 a fost introdusă de art. III din REGULAMENTUL nr. 10/2012 aprobat prin ORDINUL nr. 136 din 22 noiembrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 822 din 6 decembrie 2012. j) altor transmisiuni de drepturi, potrivit legilor speciale sau reglementărilor în vigoare, cu aprobarea expresă a C.N.V.M. (2) Transferurile de proprietate asupra valorilor mobiliare prevăzute la alin. (1) vor fi operate de către depozitarul central în termen de 3 zile de la formularea cererii şi depunerea documentaţiei complete cerute pentru fiecare caz în parte. (3) În cazul efectuării transferurilor directe de proprietate asupra valorilor mobiliare, reprezentând cel puţin 10 % din capitalul social al emitentului, depozitarul central are obligaţia informării imediate a C.N.V.M. şi a pieţei reglementate sau a sistemului alternativ de tranzacţionare, după caz. (4) Depozitarul central va fi răspunzător în cazul în care va efectua transferurile directe de proprietate asupra valorilor mobiliare fără primirea unor instrucţiuni adecvate. (5) Depozitarul central va raporta la C.N.V.M., în termen de 3 zile lucrătoare de la înregistrare, cererile de transfer direct de proprietate asupra valorilor mobiliare pe care le consideră cu un caracter contradictoriu sau interpretabil, precum şi contestaţiile pe care le primesc cu privire la transferurile deja efectuate. (6) Abrogat.------------Alin. (6) al art. 81 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din anexa la REGULAMENTUL nr. 18 din 14 decembrie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 112 din 14 decembrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2012.  +  Articolul 81^1 (1) Prin excepţie de la prevederile art. 79 alin. (1), depozitarul central poate opera transferuri ale valorilor mobiliare ca efect al operaţiunilor de împrumut de valori mobiliare şi al operaţiunilor de constituire de garanţii financiare cu transfer de proprietate. (2) Transferurile valorilor mobiliare prevăzute la alin. (1) vor fi operate de către depozitarul central la data indicată de părţile implicate. Transferurile realizate de către depozitarul central între conturile proprii ale participanţilor vor fi condiţionate de depunerea documentaţiei complete. (3) Prin excepţie de la prevederile art. 79 alin. (1), participanţii la sistemul depozitarului central pot opera transferuri ale valorilor mobiliare în sistemele de back-office proprii, ca efect al operaţiunilor de împrumut de valori mobiliare şi al operaţiunilor de constituire de garanţii financiare cu transfer de proprietate între clienţii proprii ale căror deţineri de valori mobiliare sunt evidenţiate în cadrul aceluiaşi cont global.-------------Art. 81^1 a fost introdus de lit. i) a art. 31, Cap. VI din anexa la REGULAMENTUL nr. 5 din 2010 aprobat prin ORDINUL nr. 10 din 4 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 169 din 16 martie 2010.Secţiunea 7 - Administrarea riscurilor operaţionale şi de compensare-decontare  +  Articolul 82 (1) Depozitarul central are obligaţia de a identifica, monitoriza, evalua şi minimiza sursele de risc operaţional asociate sistemului de depozitare, compensare şi decontare. (2) Depozitarul central va emite proceduri de administrare a riscurilor operaţionale care vor stabili cel puţin următoarele: a) modalităţi de revizuire, reînnoire şi testare periodică a procedurilor de administrare a riscurilor operaţionale; b) precizări cu privire la asumarea responsabilităţii privind administrarea riscurilor operaţionale; c) asigurarea pregătirii profesionale a personalului angajat care are sarcina de a pune în aplicare procedurile depozitarului central; d) obligativitatea auditării periodice a sistemului informatic; e) obligativitatea elaborării unui plan de asigurare a continuităţii desfăşurării activităţii de compensare decontare, precum şi reluarea acesteia în cel mai scurt timp posibil, în cazul întreruperii. (3) Rezultatele auditului menţionat la alin. (2) lit. d) va fi pus la dispoziţia C.N.V.M., la solicitarea acesteia. (4) Planul menţionat la alin. (2) lit. e) va fi publicat pe site-ul depozitarului central şi va fi testat în mod regulat, împreună cu participanţii la sistem, în cazul unor modificări importante ale acestuia.  +  Articolul 83 (1) În vederea administrării riscurilor asociate operaţiunilor de compensare-decontare, depozitarul central va deschide şi va menţine un cont de marjă pentru fiecare participant în sistemul de compensare-decontare, conform procedurilor proprii. (2) Marjele prevăzute la alin. (1) nu pot fi folosite în alt scop decât cel menţionat.  +  Articolul 84 (1) Marjele constituite în numele participanţilor nu aparţin activelor depozitarului central şi nu vor putea face obiectul cererii sau plăţii creditorilor depozitarului central (2) Prevederile alin. (1) se aplică inclusiv în cazul falimentului sau lichidării administrative a depozitarului central.  +  Articolul 85Depozitarul central trebuie să calculeze zilnic expunerile participanţilor şi să solicite acestora constituirea sumelor necesare garantării decontării tranzacţiilor efectuate.  +  Articolul 86 (1) Sistemul de conturi în marjă va funcţiona cu respectarea următoarelor cerinţe: a) depunerea unei marje iniţiale; b) urmărirea menţinerii unui nivel minim obligatoriu în contul în marjă; c) luarea măsurilor necesare în situaţia în care marja nu mai corespunde nivelului minim solicitat. (2) Marja iniţială poate fi constituită prin depunerea activelor menţionate la art. 2 alin. 2 lit. j) din prezentul regulament, după cum urmează: a) până la 100% din marjă pentru activele prevăzute la art. 2 alin. 2 lit. j), pct. 1; b) până la 50% din marjă pentru activele prevăzute la art. 2 alin. 2 lit. j), pct. 2, 3 şi 4.  +  Articolul 87Activele prevăzute la art. 2 alin. 2 lit. j pct. 4 din prezentul regulament depuse în conturile de marjă vor fi evaluate conform procedurilor emise de către depozitarul central, la cel puţin 70% din valoarea de piaţă a acestora.  +  Articolul 88Depozitarul central are dreptul să solicite zilnic o depunere de marjă suplimentară atunci când activitatea unui participant prezintă un grad de risc ridicat.  +  Articolul 89Depozitarul central trebuie să revizuiască şi să evalueze, cel puţin anual, metodologiile privind cerinţele de marjă aplicate în scopul diminuării surselor de risc operaţional asociate operaţiunilor de compensare-decontare, prin adoptarea unei proceduri de simulare (backtesting) care va ţine cont de perioadele de turbulenţă ale pieţei reglementate şi/sau sistem alternativ de tranzacţionare.  +  Articolul 90În vederea administrării riscurilor de compensare şi decontare, în plus faţă de obligaţia constituirii şi menţinerii sistemului de marjă, depozitarul central poate stabili şi alte mecanisme de control al riscurilor, inclusiv asigurarea infrastructurii necesare facilitării împrumuturilor de valori mobiliare pentru participanţii din cadrul sistemului de compensare decontare.Secţiunea 8 - Politica de investiţii a depozitarului central  +  Articolul 91Depozitarul central poartă răspunderea păstrării în siguranţă a activelor depuse de participanţi în conturile de marjă necesare garantării operaţiunilor de compensare-decontare a tranzacţiilor cu valori mobiliare.  +  Articolul 92 (1) În cazul marjei constituită din fonduri băneşti, depozitarul central trebuie să adopte o politică de investiţii adecvată astfel încât să se asigure că investiţiile efectuate nu-i vor compromite capacitatea de a folosi fondurile băneşti pentru scopurile pentru care s-au constituit. (2) Fondurile băneşti trebuie să fie plasate în instrumente financiare pentru care riscurile de credit, de piaţă şi de lichiditate sunt minime, astfel încât depozitarul central să poată valorifica într-un timp optim resursele financiare aflate la dispoziţia sa.  +  Articolul 93 (1) Investiţiile în instrumente financiare ale depozitarului central se pot efectua exclusiv în: a) valori mobiliare de natura celor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. j) pct. 3 din prezentul regulament, indiferent de moneda în care sunt emise; b) instrumente financiare, aşa cum sunt acestea definite la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. c), din Legea nr. 297/2004. (2) Depozitarul central poate investi resursele financiare aflate la dispoziţia sa şi resursele proprii în instrumentele financiare prevăzute la alin. (1) în limitele de mai jos: a) maximum 40% în valori mobiliare, menţionate la alin. (1) lit. a), cu condiţia ca acestea să aibă un grad mare de lichiditate; b) maximum 80% în instrumentele financiare, menţionate la alin. (1) lit. b). (3) Deţinerile de instrumente financiare prevăzute la alin. (1) lit. b) nu se vor reduce sub 60% din valoarea resurselor financiare aflate la dispoziţia depozitarului central şi resursele proprii ale acestuia. (4) Depozitarul central nu poate investi în instrumente financiare derivate. (5) În cazul depăşirii limitelor prevăzute la alin. (2), depozitarul central are obligaţia reducerii plasamentului până la nivelul minim obligatoriu, în termen de maximum 10 zile. Operaţiunea trebuie urmărită, confirmată şi notificată C.N.V.M. de către consiliul de administraţie şi de auditorii financiari ai societăţii.  +  Articolul 94O parte din resursele proprii ale depozitarului central pot fi investite în echipamente de calcul şi sisteme de compensare-decontare.Secţiunea 9 - Condiţii de transparenţă  +  Articolul 95 (1) Depozitarul central va pune la dispoziţia participanţilor cel puţin următoarele informaţii:----------Partea introductivă a alin. (1) al art. 95 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". a) statutul legal al depozitarului central; b) cadrul legal care guvernează sistemul de compensare-decontare; c) condiţiile de acces pentru participanţii în sistemul de compensare-decontare; d) clasa şi tipul valorilor mobiliare înregistrate la depozitarul central; e) legea care guvernează relaţia contractuală stabilită între depozitarul central şi participanţii în sistem; f) sediul social şi/sau sediile secundare, după caz, unde se desfăşoară activităţile specifice depozitarului central; g) legea care guvernează drepturile de proprietate asupra valorilor mobiliare păstrate în sistem; h) natura dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare păstrate în sistem; i) regulile cu privire la momentul introducerii ordinului de transfer în sistemul de compensare decontare, momentul la care transferul devine irevocabil, finalitatea decontării, principiul livrare contra plată (DVP), precum şi momentul la care are loc transferul de proprietate; j) regulile cu privire la împrumutul de valori mobiliare şi de utilizare a garanţiilor aferente acestuia;------------Lit. j) a alin. (1) al art. 95 a fost modificată de pct. 5 al art. I din anexa la REGULAMENTUL nr. 18 din 14 decembrie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 112 din 14 decembrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2012. k) reguli cu privire la decontările eşuate; l) schemele de compensare ce protejează investitorii în cazul incapacităţii intermediarului de a-şi îndeplini obligaţiile (e.g. Fondul de compensare a investitorilor); m) reguli cu privire la executarea garanţiilor financiare şi a ipotecilor mobiliare.------------Lit. m) a alin. (1) al art. 95 a fost modificată de pct. 5 al art. I din anexa la REGULAMENTUL nr. 18 din 14 decembrie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 112 din 14 decembrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2012. (2) Informaţiile prevăzute la alin. (1), precum şi principalii indicatori şi situaţiile financiare cu privire la activitatea depozitarului central vor fi publicate pe site-ul depozitarului central, inclusiv într-o limbă de largă circulaţie internaţională şi vor fi actualizate în mod regulat. (3) Depozitarul central trebuie să facă publice politicile de administrare a riscurilor practicate în cadrul sistemului de compensare decontare. (4) Depozitarul central este responsabil de acurateţea informaţiilor cu privire la sistemul de compensare decontare publicate pe site şi are obligaţia de a le revizui cel puţin o dată pe an.Secţiunea 10 - Servicii de administrare a garanţiilor asupra valorilor mobiliare păstrate în sistemLegea nr. 297/2004"Art. 151. - (4) Garanţiile financiare şi ipotecile mobiliare asupra valorilor mobiliare se constituie şi se execută potrivit reglementărilor legale în vigoare.----------Alin. (4) al art. 151 a fost modificat de pct. 27 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 201,2 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. (5) Executarea silită a garanţiilor financiare asupra valorilor mobiliare, a ipotecilor mobiliare asupra valorilor mobiliare sau, după caz, executarea silită iniţiată ca urmare a instituirii procedurii popririi/sechestrului asupra valorilor mobiliare se realizează potrivit reglementărilor emise de C.N.V.M., cu respectarea prevederilor legale în vigoare.----------Alin. (5) al art. 151 a fost modificat de pct. 27 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012. (6) Însuşirea valorilor mobiliare ce fac obiectul unei ipoteci mobiliare sau al popririi/sechestrului se poate realiza numai în situaţia în care nu a fost posibilă stingerea creanţei prin vânzarea valorilor mobiliare respective printr-un intermediar, pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare.----------Alin. (6) al art. 151 a fost modificat de pct. 27 al art. 203 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 30 iunie 2012.Art. 172. - Executarea contractelor de garanţie financiară încheiate de entităţi reglementate de C.N.V.M., în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară, aprobată prin Legea nr. 222/2004, se va face cu respectarea reglementărilor emise de C.N.V.M."  +  Articolul 96 (1) Ipotecile mobiliare asupra valorilor mobiliare care fac obiectul contractelor de ipotecă mobiliară se constituie şi sunt perfecte prin înscrierea şi evidenţierea distinctă a acestora în conturi speciale deschise în numele constituitorului ipotecii mobiliare în sistemul depozitarului central, potrivit regulilor depozitarului central. (2) Ipotecile menţionate la alin. (1) îndeplinesc condiţia de publicitate pentru opozabilitate şi stabilirea rangului de prioritate a ipotecilor din momentul înregistrării acestora la depozitarul central. Înregistrările vor indica cantitatea de valori mobiliare ipotecate, obligaţia garantată şi identitatea constituitorului ipotecii, a debitorului obligaţiei garantate (în cazul în care acesta este diferit de constituitorul ipotecii) şi a creditorului ipotecar. (3) Radierea ipotecilor mobiliare se realizează de către depozitarul central potrivit regulilor proprii emise în acest sens, în condiţiile legii. (4) Rangul ipotecilor mobiliare se stabileşte în funcţie de ordinea înscrierii ipotecilor mobiliare în conformitate cu prevederile alin. (1). În înţelesul prezentului alineat, ordinea înscrierii este dată de momentul înscrierii în conturile menţionate la alin. (1), moment consemnat prin indicarea datei şi orei exacte (exprimate în ore, minute şi secunde) în documentul emis de depozitarul central care confirmă înscrierea ipotecii mobiliare. (5) În cazul în care părţile sunt de acord cu privire la executarea ipotecii mobiliare, creditorul va vinde valorile mobiliare ipotecate în favoarea sa, printr-un intermediar, pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, prin metoda «vânzare specială la ordin», cu respectarea reglementărilor aplicabile. (6) În cazul executării silite a ipotecii mobiliare, creditorul, cu exerciţiul executorului judecătoresc, va vinde valorile mobiliare ipotecate în favoarea sa, printr-un intermediar, pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, prin metoda «vânzare specială la ordin», cu respectarea reglementărilor aplicabile. (7) În cazul executării silite în baza Codului de procedură civilă, executorul va proceda la valorificarea valorilor mobiliare ce fac obiectul popririi/sechestrului, printr-un intermediar, pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, prin metoda «vânzare specială la ordin», cu respectarea reglementărilor aplicabile. (8) În situaţia în care creanţa nu va putea fi stinsă prin vânzarea valorilor mobiliare ce fac obiectul popririi/sechestrului sau al unei ipoteci mobiliare, creditorul poate lua în proprietate, în contul creanţei, valorile mobiliare oferite spre vânzare, depozitarul central urmând a opera transferul în contul creditorului, potrivit art. 81 alin. (1) lit. i^1). (9) Contractul de ipotecă mobiliară trebuie să prevadă o modalitate de evaluare a valorilor mobiliare obiect al ipotecii mobiliare în cazul executării ipotecii mobiliare prin însuşirea de către creditor a valorilor mobiliare respective în contul creanţei. (10) Atât în cazul utilizării sistemului de conturi individuale, cât şi în cazul utilizării sistemului de conturi globale, conform Regulamentului C.N.V.M. nr. 5/2010privind utilizarea sistemului de conturi globale, aplicarea mecanismelor cu şi fără prevalidarea instrumentelor financiare, efectuarea operaţiunilor de împrumut de valori mobiliare, a celor de constituire a garanţiilor asociate acestora şi a tranzacţiilor de vânzare în lipsă, aprobat prin Ordinul C.N.V.M. nr. 10/2010, denumit în continuare Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2010, operaţiunile de constituire şi perfectare a ipotecilor mobiliare se realizează prin înscrierea şi evidenţierea distinctă a acestora în conturi speciale deschise în numele constituitorului ipotecii mobiliare în sistemul depozitarului central, asimilate conturilor prevăzute la art. 51 alin. (1) lit. a). (11) Depozitarul central va efectua zilnic actualizarea valorii de piaţă a valorilor mobiliare ipotecate şi va notifica valoarea ipotecii atât constituitorului ipotecii, cât şi creditorului obligaţiei garantate, în conformitate cu reglementările proprii emise în acest sens. (12) Constituitorul ipotecii poate înstrăina valorile mobiliare ipotecate numai sub condiţia notificării în prealabil a depozitarului central asupra intenţiei de înstrăinare a valorilor mobiliare respective. Notificarea se va realiza de către constituitor prin intermediul participantului prin care va avea loc înstrăinarea valorilor mobiliare şi va conţine cantitatea şi caracteristicile valorilor mobiliare ipotecate care urmează a fi înstrăinate. În cazul înstrăinării valorilor mobiliare ipotecate, ipoteca se strămută asupra fondurilor băneşti sau asupra altor valori mobiliare rezultate din înstrăinarea valorilor mobiliare ipotecate. (13) În cazul în care constituitorul ipotecii înstrăinează valorile mobiliare ipotecate, acesta are obligaţia de a notifica creditorul obligaţiei garantate, ulterior înstrăinării, cu privire la substituirea ipotecii iniţiale cu valori mobiliare şi/sau fonduri băneşti care să acopere valoarea garantată stabilită prin contractul de ipotecă. Creditorul obligaţiei garantate poate solicita suplimentarea şi/sau modificarea valorilor mobiliare şi/sau a fondurilor băneşti respective, în conformitate cu prevederile contractului de ipotecă şi cu prevederile legale aplicabile. (14) Depozitarul central va actualiza în sistemul propriu informaţiile privind ipoteca mobiliară, în conformitate cu regulile proprii aferente înregistrării ipotecilor mobiliare şi în baza înscrisurilor încheiate de către părţile contractului de ipotecă în acest sens, şi va asigura publicitatea corespunzătoare a acestora în conformitate cu reglementările proprii.------------Art. 96 a fost modificat de pct. 6 al art. I din anexa la REGULAMENTUL nr. 18 din 14 decembrie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 112 din 14 decembrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2012.  +  Articolul 97 (1) Garanţiile financiare asupra valorilor mobiliare care fac obiectul contractelor de garanţie financiară se constituie prin înscrierea şi evidenţierea distinctă a acestora în conturile prevăzute la art. 51 alin. (1). (2) Înscrisul probator trebuie să permită identificarea garanţiei financiare, fiind suficient să se dovedească că valorile mobiliare transmisibile prin înscriere în cont, ce fac obiectul contractului de garanţie fără transfer de proprietate, sunt înregistrate în creditul contului menţionat la alin. (1) sau constituie un credit asupra acestui cont. (3) Valorile mobiliare transmisibile prin înscriere în cont, care fac obiectul contractului de garanţie financiară cu transfer de proprietate, vor fi puse la dispoziţia beneficiarului garanţiei, care va obţine proprietatea asupra acestora. (4) Dacă părţile contractului de garanţie financiară stabilesc astfel, beneficiarul poate avea dreptul de a utiliza garanţia financiară în condiţiile prevăzute de contractul respectiv şi cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 9/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (5) În cazul contractului de garanţie financiară cu transfer de proprietate, transferul valorilor mobiliare care fac obiectul contractului se realizează: a) prin sistemul depozitarului central potrivit art. 81^1 alin. (1) şi (2); sau, după caz, b) în sistemele de back-office ale participanţilor la sistemul depozitarului central, potrivit art. 81^1 alin. (3). (6) În cazul utilizării sistemului de conturi individuale prevăzut de Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2010, operaţiunile de constituire a garanţiilor financiare cu transfer de proprietate se vor reflecta de către depozitarul central printr-un transfer al valorilor mobiliare între conturile implicate, conform instrucţiunilor adecvate, primite din partea participanţilor implicaţi, în formatul prevăzut în reglementările depozitarului central. În cazul utilizării sistemului de conturi individuale, înregistrarea garanţiilor financiare fără transfer de proprietate se va reflecta de către depozitarul central în conturile individuale prin blocarea valorilor mobiliare ce fac obiectul garanţiilor fără transfer de proprietate, conform reglementărilor depozitarului central aplicabile. (7) În cazul utilizării sistemului de conturi globale prevăzut de Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2010, participanţii la sistemul depozitarului central au obligaţia de a înregistra în evidenţele proprii blocarea valorilor mobiliare ce fac obiectul garanţiilor fără transfer de proprietate sau al altor sarcini şi de a instructa, de îndată, depozitarul central cu privire la reflectarea în conturile globale a blocărilor, prin transmiterea unor instrucţiuni adecvate, în formatul prevăzut în reglementările depozitarului central. Participanţii la sistemul depozitarului central au obligaţia de a înregistra în evidenţele proprii deblocarea valorilor mobiliare ce au făcut obiectul garanţiilor fără transfer de proprietate sau al altor sarcini şi de a instructa, de îndată, depozitarul central cu privire la reflectarea în conturile globale a deblocărilor, prin transmiterea unor instrucţiuni adecvate, în formatul prevăzut în reglementările depozitarului central. (8) a) Depozitarul central va efectua zilnic actualizarea valorii de piaţă a valorilor mobiliare afectate de garanţia financiară şi va notifica valoarea garanţiei financiare atât furnizorului garanţiei financiare, cât şi beneficiarului garanţiei financiare, în conformitate cu reglementările proprii emise în acest sens. b) Participantul va efectua zilnic actualizarea valorii de piaţă a valorilor mobiliare afectate de garanţia financiară şi va notifica valoarea garanţiei financiare atât furnizorului garanţiei financiare, cât şi beneficiarului garanţiei financiare, în conformitate cu procedurile proprii emise în acest sens. (9) La apariţia unei cauze care determină executarea garanţiei, beneficiarul acesteia poate să execute garanţia financiară pusă la dispoziţie, prin vânzarea sau însuşirea valorilor mobiliare ce fac obiectul contractului de garanţie, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 9/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (10) În cazul în care contractul de garanţie financiară prevede modalitatea de executare prin vânzarea valorilor mobiliare respective, beneficiarul va vinde valorile mobiliare afectate de garanţia financiară, printr-un intermediar, pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, prin metoda «vânzare specială la ordin». (11) Însuşirea valorilor mobiliare ce fac obiectul contractului de garanţie financiară fără transfer de proprietate este posibilă numai dacă părţile au stabilit în contractul de garanţie financiară fără transfer de proprietate această posibilitate de executare a garanţiei financiare fără transfer de proprietate şi totodată au prevăzut o modalitate de evaluare a valorilor mobiliare. (12) În cazul în care contractul de garanţie financiară fără transfer de proprietate prevede modalitatea de executare prin însuşirea valorilor mobiliare respective, beneficiarul garanţiei financiare poate lua în proprietate, în contul creanţei, valorile mobiliare în cauză, depozitarul central urmând a opera transferul în contul beneficiarului, potrivit art. 81^1 alin. (1) şi (2).------------Art. 97 a fost modificat de pct. 7 al art. I din anexa la REGULAMENTUL nr. 18 din 14 decembrie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 112 din 14 decembrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2012.  +  Articolul 97^1 (1) Executarea silită a ipotecilor mobiliare, a garanţiilor financiare sau, după caz, executarea silită iniţiată ca urmare a instituirii procedurii popririi/sechestrului asupra valorilor mobiliare se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 9/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale reglementărilor C.N.V.M. aplicabile, inclusiv ale prezentului regulament. (2) Publicitatea operaţiunilor de vânzare a valorilor mobiliare în caz de executare silită se realizează de către operatorul de piaţă sau, după caz, de către operatorul de sistem care administrează piaţa reglementată, respectiv sistemul alternativ de tranzacţionare unde valorile mobiliare în cauză sunt admise la tranzacţionare, prin sistemele de comunicare ale acestuia. Comisioanele percepute de către operatorul de piaţă sau de către operatorul de sistem relevant în legătură cu aceste servicii de publicitate vor fi stabilite de către acesta conform reglementărilor proprii şi vor fi notificate C.N.V.M. (3) La data comunicării de către executorul judecătoresc a iniţierii procedurilor de executare silită asupra valorilor mobiliare, depozitarul central sau, după caz, participantul relevant la sistemul depozitarului central va proceda la indisponibilizarea valorilor mobiliare în cauză în conturile în care sunt înregistrate. În cazul în care indisponibilizarea este efectuată de către participantul relevant la sistemul depozitarului central, acesta are obligaţia de a instructa, de îndată, depozitarul central cu privire la reflectarea în conturile globale a blocărilor, prin transmiterea unor instrucţiuni adecvate, în formatul prevăzut în reglementările depozitarului central. (4) În cazul popririi/sechestrului, depozitarul central sau, după caz, participantul relevant la sistemul depozitarului central va proceda la indisponibilizarea unei cantităţi de valori mobiliare stabilite de către executorul judecătoresc prin adresa de înfiinţare a popririi/sechestrului, în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit prin poprire/sechestru. Prevederile alin. (3) teza a II-a se vor aplica în mod corespunzător.------------Art. 97^1 a fost introdus de pct. 8 al art. I din anexa la REGULAMENTUL nr. 18 din 14 decembrie 2011 aprobat prin ORDINUL nr. 112 din 14 decembrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2012.Secţiunea 11 - Reglementările depozitarului centralLegea nr. 297/2004"Art. 149. - (1) Reglementările privind organizarea şi funcţionarea depozitarului central vor fi supuse aprobării C.N.V.M., înaintea intrării în vigoare a acestora."  +  Articolul 98 (1) Depozitarul central de valori mobiliare va emite regulamente şi proceduri care să cuprindă cel puţin următoarele aspecte; a) criterii de admitere şi de menţinere a valorilor mobiliare în sistemul depozitarului central; b) condiţii şi criterii de admitere şi de menţinere a participanţilor în sistemul depozitarului central;----------Lit. b) a alin. (1) al art. 98 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". c) drepturile şi obligaţiile participanţilor admişi în sistem;----------Lit. c) a alin. (1) al art. 98 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". d) modalitatea de înregistrare şi depozitare a valorilor mobiliare în depozitarul central, precum şi modalităţile de gestionare a conturilor de valori mobiliare sau a altor conturi în legătură cu acestea, inclusiv măsuri cu privire la blocarea în cont a respectivelor valori mobiliare; e) eliberarea extrasului de cont; f) alocarea numerelor de identificare pentru conturile de valori mobiliare deschise în sistemul depozitarului central; g) modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor depozitarului faţă de deţinătorii valorilor mobiliare, în baza contractului de prestări de servicii încheiat cu emitentul; h) asigurarea concordanţei între volumul emisiunii înregistrată la depozitarul central şi numărul valorilor mobiliare; i) proceduri de identificare şi de monitorizare de către depozitarul central a salariaţilor participanţilor şi emitenţilor care au acces on-line cu baza de date a acestuia;----------Lit. i) a alin. (1) al art. 98 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". j) organizarea şi funcţionarea sistemului de compensare decontare; k) momentul la care decontarea devine finală, precum şi momentele la care transferul valorilor mobiliare şi a fondurilor băneşti devin irevocabile şi necondiţionate; l) reducerea la minimum posibil a perioadei de timp între blocarea valorilor mobiliare şi/sau a fondurilor băneşti şi momentul la care decontarea devine finală; m) constituirea sistemului de conturi în marjă; n) proceduri aplicabile transferurilor directe; o) administrarea garanţiilor referitoare la valorile mobiliare păstrate în sistem; p) proceduri de administrare a riscurilor operaţionale şi alte măsuri de administrare a riscurilor inerente sistemului de compensare decontare şi de reducere a decontărilor eşuate, inclusiv facilitarea împrumuturilor de valori mobiliare; q) condiţiile de desfăşurare a operaţiunilor transfrontaliere; r) supravegherea participanţilor cu privire la activităţile de compensare decontare; s) măsuri de sancţionare a participanţilor ce nu-şi îndeplinesc obligaţiile, precum şi modalităţile de aplicare a acestora;----------Lit. s) a alin. (1) al art. 98 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". t) proceduri de control intern. (2) Regulamentele şi procedurile prevăzute la alin. (1) vor fi aduse la cunoştinţa participanţilor şi vor fi publicate pe site-ul depozitarului central, cu cel puţin două săptămâni înainte de data intrării lor în vigoare.----------Alin. (2) al art. 98 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".Secţiunea 12 - Operaţiuni transfrontaliere  +  Articolul 99Pentru buna desfăşurare a operaţiunilor transfrontaliere, depozitarul central va implementa procedurile internaţionale de comunicare, standardele internaţionale referitoare la transmiterea mesajelor, precum şi procedurile de identificare a valorilor mobiliare şi a contrapărţii.  +  Articolul 100 (1) Depozitarul central va stabili condiţii şi va emite proceduri privind operaţiunile transfrontaliere şi legăturile electronice directe şi indirecte, în ambele sensuri, stabilite cu alţi operatori de sistem de compensare-decontare, care vor conţine menţiuni speciale cu privire la legea naţională ce se va aplica fiecărei operaţiuni derulate prin intermediul legăturilor electronice respective. (2) În cazul stabilirii unei legături electronice directe sau indirecte prin intermediul căreia un alt operator de sistem de compensare-decontare devine participant sau client al unui participant la sistemul depozitarului central, se aplică cel puţin următoarele: a) operatorul de sistem de compensare-decontare respectiv va trebui să respecte reglementările incidente din România; b) depozitarul central este obligat să măsoare, să monitorizeze şi să gestioneze riscurile suplimentare care decurg din utilizarea legăturii electronice directe şi indirecte respective sau a serviciilor intermediarului respectiv şi să ia măsuri adecvate pentru reducerea acestor riscuri. (3) Stabilirea unei legături electronice directe, prin intermediul căreia un alt operator de sistem de compensare-decontare devine participant la sistemul depozitarului central, se poate realiza cu operarea de către respectivul operator de sistem/un alt participant la sistemul depozitarului central a contului/conturilor deschis/deschise în sistemul depozitarului central pentru transferul între sisteme al instrumentelor financiare, în conformitate cu reglementările emise de depozitarul central în acest sens. (4) Pentru stabilirea cerinţelor specifice menţionate la alin. (1), depozitarul central trebuie să urmărească contracararea deplină a oricărui risc potenţial rezultat din legăturile electronice directe şi indirecte. În acest sens trebuie avut în vedere riscul legal, financiar şi operaţional sau orice alt tip de riscuri relevante identificate de depozitarul central. (5) Până la stabilirea condiţiilor şi emiterea procedurilor de către depozitarul central prevăzute la alin. (1), stabilirea unei legături electronice se realizează numai în conformitate cu prevederile prezentului regulament.----------Art. 100 a fost modificat de pct. 13 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015.  +  Articolul 101 (1) Depozitarul central poate să încheie contracte cu alţi operatori de sisteme de compensare-decontare, în scopul emiterii unor proceduri comune de administrare centralizată a instrumentelor financiare emise de societăţi emitente cu sediul în statele membre sau nemembre, înregistrate în sistemele de compensare-decontare respective. (2) Depozitarul central poate să stabilească legături electronice directe sau indirecte, în ambele sensuri, cu alţi operatori de sisteme de compensare-decontare, cu condiţia ca aceste legături să nu afecteze lungimea ciclului de decontare, iar decontarea să se realizeze, în continuare, pe baza principiului DvP, în toate cazurile în care această modalitate de decontare este aplicabilă. (3) Depozitarul central are obligaţia de a evalua integritatea financiară şi încrederea operaţională a oricărui sistem de compensare-decontare cu care intenţionează să stabilească o legătură electronică directă sau indirectă. (4) Stabilirea de către depozitarul central de legături electronice directe şi indirecte, în ambele sensuri, pentru transferul între sisteme al instrumentelor financiare se va realiza astfel încât riscurile aferente operaţiunilor implicate să fie reduse. În acest sens, înainte de a stabili o legătură electronică directă sau indirectă şi, în mod permanent, după stabilirea acesteia, depozitarul central identifică, evaluează, monitorizează şi gestionează toate sursele potenţiale de riscuri pentru sistemul de compensare-decontare propriu şi pentru participanţi, care decurg din legătura respectivă, şi ia măsuri adecvate pentru reducerea acestor riscuri. (5) În cazul în care depozitarul central consideră că, prin stabilirea unei legături electronice directe solicitate de un alt operator de sistem de compensare-decontare, va fi afectată desfăşurarea ordonată şi eficientă a activităţii sale, acesta poate refuza accesul în sistemul de compensare-decontare administrat de acesta, în baza unei decizii motivate, cu notificarea A.S.F. (6) În cazul neacordării accesului unui alt depozitar la sistemul de compensare-decontare, depozitarul central solicitant are dreptul ca, într-un termen stabilit de depozitarul central prin reglementări proprii, de la data primirii refuzului, să îndeplinească toate cerinţele indicate în motivele de refuz. (7) În caz de neacordare a accesului la sistemul depozitarului central, solicitantul are dreptul de a contesta refuzul la A.S.F.----------Art. 101 a fost modificat de pct. 14 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015.  +  Articolul 102Pentru administrarea centralizată a valorilor mobiliare emise de către societăţi emitente cu sediul în statele membre sau nemembre, depozitarul central, acolo unde va fi necesar, va încheia contracte cu societatea respectivă pentru a reglementa emisiunea şi retragerea acestor valori mobiliare, precum şi procedurile recunoaşterii drepturilor decurgând din deţinerea acestora.  +  Articolul 103 (1) Depozitarul central nu poate refuza accesul unui participant autorizat într-un stat membru în sistemul de compensare decontare administrat de acesta, cu excepţia cazului în care consideră că va fi afectată desfăşurarea ordonată şi eficientă a activităţii sale. (2) Persoanele juridice străine admise în sistem în calitate de participanţi trebuie să fie înregistrate în Registrul C.N.V.M.  +  Articolul 104Depozitarul central va solicita C.N.V.M., în prealabil, acordul de principiu în vederea încheierii contractelor prevăzute la art. 101 şi art. 102,  +  Capitolul 4 Supravegherea depozitarului centralLegea nr. 297/2004"Art. 144. - (1) Autorizarea şi supravegherea sistemului la care se face referire la art. 143 şi a societăţii ce administrează acest sistem se va face de către C.N.V.M. împreună cu Banca Naţională a României şi cu alte autorităţi competente, după caz. (2) În acest scop, C.N.V.M., va putea solicita administratorilor sistemului de compensare-decontare, angajaţilor societăţii ce administrează sistemul de compensare-decontare şi participanţilor la sistemul de compensare-decontare să furnizeze informaţiile necesare referitoare la compensarea şi decontarea tranzacţiilor. (3) C.N.V.M. poate efectua inspecţii la sediul societăţii care administrează sistemul de compensare şi decontare a tranzacţiilor.Art. 153. - (1) C.N.V.M. supraveghează activitatea depozitarului central pentru a asigura transparenţa operaţiunilor, buna desfăşurare a activităţii şi protecţia investitorilor. (2) C.N.V.M. poate solicita modificarea reglementărilor emise de depozitarul central.Art. 154. - C.N.V.M. poate solicita depozitarului central să transmită periodic date, informaţii şi documente, poate organiza inspecţii la sediul depozitarului central şi poate cere să i se pună la dispoziţie toate documentele necesare, cu precizarea procedurilor şi termenelor de transmitere a acestora.Art. 155. - (1) Valorile mobiliare păstrate în conturile deschise la depozitarul central nu vor putea fi considerate ca aparţinând patrimoniului acestuia şi nu vor putea face obiectul nici unei pretenţii din partea creditorilor depozitarului. (2) Prevederile alin. (1) se aplică inclusiv în cazul falimentului sau lichidării administrative a depozitarului central.Art. 156. - În cadrul declanşării procedurii de faliment împotriva depozitarului central, judecătorul-sindic va numi lichidatorul cu acordul C.N.V.M."  +  Articolul 105 (1) Supravegherea depozitarului central cu privire la respectarea condiţiilor impuse la acordarea autorizaţiei, la desfăşurarea ordonată şi transparentă a operaţiunilor de depozitare, registru, compensare şi decontare a valorilor mobiliare, precum şi cu privire la îndeplinirea cerinţelor privind protecţia investitorilor, se efectuează de către C.N.V.M. pe baza raportărilor, informaţiilor şi evidenţelor prevăzute în prezentul regulament şi/sau prin inspecţii efectuate la sediul depozitarului central. (2) Supravegherea sistemului de compensare decontare administrat de către depozitarul central se efectuează de către C.N.V.M. şi B.N.R. în baza Protocolului pentru cooperare în domeniul supravegherii sistemului financiar şi conform atribuţiilor specifice fiecărei instituţii. (3) Depozitarul central va transmite, la cererea B.N.R., rapoartele şi informaţiile necesare cu privire la activitatea de compensare decontare în vederea îndeplinirii de către B.N.R. a atribuţiilor de evaluare a riscului sistemic indus de sistemele de compensare decontare de importanţă sistemică sau de importanţă deosebită.  +  Articolul 106Depozitarul central va notifica de îndată C.N.V.M. cel puţin următoarele situaţii: a) încălcarea regulamentelor şi procedurilor depozitarului central de către participanţii în sistem, precum şi măsurile adoptate;----------Lit. a) a art. 106 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". b) erorile semnificative ale structurilor tehnologice şi ale sistemelor informatice; c) planificarea activităţilor corespunzătoare obiectivelor depozitarului central; d) contractele, alianţele sau cooperările; e) orice eveniment relevant care ar putea avea consecinţe asupra organizării şi funcţionării sale.  +  Articolul 107 (1) Depozitarul central are obligaţia de a transmite C.N.V.M. toate hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor şi ale consiliului de administraţie referitoare la activitatea de depozitare, registru, compensare şi decontare a valorilor mobiliare, în termen de maximum 10 zile de la data la care a avut loc şedinţele. (2) La cererea C.N.V.M., depozitarul central va transmite procesele verbale aferente şedinţelor adunărilor generale ale acţionarilor.  +  Articolul 108Depozitarul central are obligaţia să transmită C.N.V.M., anual, în termen de maximum 150 zile de la încheierea exerciţiului financiar, un raport care trebuie să cuprindă: a) situaţia financiară anuală cu toate anexele corespunzătoare; b) raportul auditorului financiar, împreună cu opinia sa; c) raportul de gestiune al administratorilor; d) lista emitenţilor cu care a încheiat contract de depozitare; e) lista participanţilor admişi în sistem;----------Lit. e) a art. 108 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". f) structura acţionarilor depozitarului central cu indicarea pentru fiecare acţionar a numărului şi tipului de acţiuni deţinute, precum şi a procentului de acţiuni cu drept de vot deţinute; g) raportul de activitate al depozitarului, întocmit de conducători şi aprobat de consiliu de administraţie.  +  Articolul 109 (1) Raportul de activitate menţionat la art. 108 lit. g) va fi întocmit şi prezentat ţinând cont de următoarele cerinţe organizaţionale: a) separarea funcţiilor operaţionale, de control şi procedura de administrare a conflictelor de interese; b) controlul operaţiunilor, cu specificarea sarcinilor şi responsabilităţilor, cu privire, în special, la monitorizarea şi corectarea neregulilor; c) procedurile de raportare la diferite niveluri ale structurii de conducere, cu indicarea specifică a raportării erorilor apărute şi măsurile luate pentru eliminarea acestora. (2) Raportul menţionat la alin. (1) trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: a) organigrama şi structura funcţională; b) delegarea atribuţiilor; c) structura sistemului de control intern; d) măsurile luate pentru a asigura funcţionarea ordonată a serviciilor de depozitare, registrul de compensare decontare, cu referire în special la mijloacele tehnice şi respectarea reglementărilor, la păstrarea conturilor, înregistrarea transferurilor de proprietate, precum şi măsurile luate în vederea combaterii spălării banilor; e) evaluarea măsurilor adoptate pentru limitarea riscurilor, subliniind orice problemă de natură operaţională apărută; f) principalele rezultate ale activităţii de control la toate nivelele structurii organizatorice. (3) Raportul sintetic de activitate a depozitarului central va fi publicat pe site-ul propriu.  +  Articolul 110 (1) Cel puţin o dată pe an depozitarul central are obligaţia să testeze structura tehnologică şi programul pentru calculator care prezintă o importanţă deosebită pentru furnizarea serviciilor de depozitare, registru, compensare şi decontare, în special cu privire la măsurile de securitate ale sistemului informatic, precum şi la procedurile de recuperare în caz de dezastru. Testele vor fi realizate de către o terţă parte sau de către departamentul specializat, cu condiţia ca acesta din urmă să fie diferit şi independent de departamentul de producţie al structurii tehnologice şi programului pentru calculator. Rezultatele acestor teste vor fi notificate C.N.V.M. şi B.N.R., după caz, până cel târziu la 31 decembrie, împreună cu măsurile luate sau propuse a se lua de către depozitarul central pentru a elimina disfuncţionalităţile apărute. (2) Orice problemă semnificativă cu privire la structura tehnologică sau programul pentru calculator trebuie raportată de îndată la C.N.V.M. şi B.N.R., după caz. Măsurile stabilite de către depozitarul central vor fi comunicate C.N.V.M. şi B.N.R., după caz, în maximum 2 zile lucrătoare de la adoptarea acestora.  +  Articolul 111 (1) Depozitarul central are obligaţia de a transmite C.N.V.M., trimestrial, un raport cuprinzând următoarele informaţii: a) evoluţia principalilor indicatori economico-financiari, după structura bilanţului anual; b) situaţia activelor financiare cu grad mare de lichiditate; c) cauzele care au determinat apariţia unor modificări faţă de conţinutul raportărilor trimestriale anterioare, dacă este cazul. (2) Raportările trimestriale se transmit C.N.V.M. în cel mult 45 de zile de la sfârşitul fiecărui trimestru.  +  Articolul 112 (1) În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale, depozitarul central trebuie să dispună de mecanisme adecvate de control şi audit intern, care se vor stabili prin norme proprii, în conformitate cu reglementările în vigoare. (2) În scopul exercitării atribuţiilor C.N.V.M. de supraveghere a activităţii depozitarului central, auditorii financiari ai depozitarului vor raporta C.N.V.M. orice fapt sau act în legătură cu activitatea depozitarului central în condiţiile şi cu respectarea termenilor prevăzuţi la art. 260 din Legea nr. 297/2004. Informaţiile cuprinse în raportul auditorului financiar cu privire la operaţiunile de compensare decontare efectuate de depozitarul central vor fi transmise şi B.N.R.  +  Articolul 113Depozitarul central va notifica de îndată C.N.V.M. şi, după caz, B.N.R. cu privire la orice alianţă sau cooperare care ar putea avea consecinţe asupra organizării şi funcţionării activităţii de depozitare, compensare şi decontare.  +  Articolul 114 (1) Depozitarul central va transmite C.N.V.M. contractele prevăzute la art. 101 şi 102 în termen de 2 zile lucrătoare de la încheierea acestora şi are obligaţia de a le aduce la cunoştinţa participanţilor şi investitorilor.----------Alin. (1) al art. 114 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (2) Depozitarul central va notifica C.N.V.M. şi B.N.R. orice cerere privind admiterea participanţilor străini în sistemul de compensare decontare.  +  Articolul 115 (1) La solicitarea C.N.V.M., depozitarul central va furniza informaţii cu privire la valorile mobiliare şi participanţi admişi în sistemul de depozitare, compensare şi decontare, precum şi date şi informaţii cu privire la ordinele de transfer între conturi, concordanţa dintre numărul valori mobiliare înregistrate în conturi şi numărul de valori mobiliare emise.----------Alin. (1) al art. 115 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (2) Datele şi informaţiile se pot obţine prin: a) fluxuri periodice de informaţii în formă electronică sau pe suport de hârtie, în care datele sunt procesate în modalitatea stabilită de către C.N.V.M.; b) cereri punctuale referitoare la anumite informaţii.  +  Articolul 116Orice act sau fapt susceptibil a avea consecinţe semnificative asupra transparenţei, desfăşurării ordonate a serviciilor de depozitare şi protecţiei investitorilor, precum şi asupra organizării şi funcţionării operaţiunilor de compensare şi decontare, trebuie notificate C.N.V.M. şi după caz, B.N.R., în termen de 2 zile de la data la care a avut loc.  +  Titlul III CASA DE COMPENSARE ŞI CONTRAPARTEA CENTRALĂ"Art. 157 - (1) Operaţiunile de compensare şi decontare a tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate, precum şi orice operaţiuni în legătură cu acestea vor fi efectuate de casa de compensare autorizată de C.N.V.M., în conformitate cu reglementările emise de aceasta. (2) Casa de compensare este o entitate responsabilă de calcularea poziţiilor nete ale intermediarilor, ale unei posibile contrapărţi centrale şi/sau ale unui posibil agent de decontare. (3) Agentul de decontare este entitatea care deschide pentru intermediarii autorizaţi şi/sau pentru o contraparte centrală care participă la sistem, conturi de decontare prin care, pe baza ordinelor de transfer din sistem, sunt decontate tranzacţiile cu instrumente financiare sau, după caz, acordă credite respectivilor intermediari şi/sau contrapărţii centrale, în scopul decontării. (4) Contrapartea centrală este o entitate care se interpune între intermediarii din sistem şi care acţionează ca o contraparte exclusivă a acestora, în ceea ce priveşte ordinele lor de transfer. (5) Casa de compensare pentru instrumente financiare derivate acţionează ca şi contraparte centrală. (6) Aceeaşi entitate poate fi autorizată să acţioneze ca o contraparte centrală, atât pentru instrumentele financiare derivate, cât şi pentru instrumentele financiare, altele decât cele derivate.Art. 159 - (1) Casa de compensare şi contrapartea centrală sunt persoane juridice, constituite sub forma unor societăţi pe acţiuni, emitente de acţiuni nominative, plătite integral în numerar, la momentul depunerii cererii de autorizare. (2) C.N.V.M. reglementează înfiinţarea şi funcţionarea casei de compensare şi/sau contrapărţii centrale, pentru a garanta siguranţa tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate şi cu alte instrumente financiare decât cele derivate. (3) Prevederile art. 148 şi art. 149 se vor aplica în mod corespunzător casei de compensare şi contrapărţii centrale autorizate de C.N.V.M."  +  Capitolul 1 Proceduri de autorizare a casei de compensare/contrapărţii centrale  +  Articolul 117În vederea funcţionării, casa de compensare/contrapartea centrală trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la Titlul IV, Capitolul 5 din Legea nr. 297/2004, precum şi prevederile prezentului regulament.Secţiunea 1 - Autorizaţia de înfiinţare şi de funcţionare a casei de compensare/ contrapărţii centrale  +  Articolul 118 (1) Dispoziţiile art. 7, cu excepţia lit. h) şi art. 8, cu excepţia alin. (3) lit. b), cu privire la documentaţia necesară obţinerii autorizaţiei de înfiinţare se aplică în mod corespunzător casei de compensare/contrapărţii centrale. (2) Prevederile alin. (1) se completează cu reglementările şi procedurile emise de către casa de compensare/contrapartea centrală privind organizarea şi funcţionarea acestuia, în conformitate cu art. 162 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi cu art. 192 alin. (1) din prezentul regulament.  +  Articolul 119 (1) În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, casa de compensare/contrapartea centrală va transmite C.N.V.M. cererea reprezentantului legal însoţită de documentele menţionate la art. 9 alin. (1) cu excepţia lit. e). (2) CNVM va decide cu privire la autorizaţia de funcţionare a casei de compensare/contrapărţii centrale în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii şi a tuturor documentelor menţionate la alin. (1).  +  Articolul 120Cererea de autorizare pentru funcţionarea casei de compensare/contrapărţii centrale poate fi respinsă, după caz, dacă: a) documentaţia prezentată nu este întocmită în conformitate cu reglementările în vigoare sau datele furnizate sunt incomplete ori incorecte; b) documentaţia prezentată este insuficientă pentru a se stabili dacă casa de compensare/contrapartea centrală îşi va desfăşura activitatea în conformitate cu reglementările în vigoare; c) regulile şi procedurile casei de compensare/contrapărţii centrale nu cuprind cel puţin prevederile menţionate la art. 192 alin. (1); d) nu sunt respectate prevederile Legii nr. 297/2004 sau ale reglementărilor C.N.V.M.Secţiunea 2 - Retragerea autorizaţiei de funcţionare a casei de compensare/contrapărţii centrale  +  Articolul 121 (1) C.N.V.M. poate să retragă autorizaţia unei case de compensare/contrapărţii centrale, după caz: a) la cererea acesteia; b) dacă casa de compensare/contrapartea centrală nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza autorizării; c) dacă casa de compensare/contrapartea centrală nu şi-a exercitat obiectul de activitate pentru care a fost autorizată pe o perioadă mai mare de 6 luni; d) dacă autorizaţia a fost obţinută pe baza unor declaraţii sau informaţii false sau care au indus în eroare; e) dacă casa de compensare/contrapartea centrală a încălcat prevederile prezentei legi ori ale reglementărilor emise de către C.N.V.M.; f) în caz de fuziune sau divizare. (2) După retragerea autorizaţiei, casa de compensare/contrapartea centrală are obligaţia să convoace în termen de maximum 30 de zile adunarea generală a acţionarilor proprii care va avea în vedere modificarea obiectului de activitate sau dizolvarea societăţii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată. (3) În situaţia în care casa de compensare/contrapartea centrală nu îşi îndeplineşte obligaţia prevăzută la alin. (2), C.N.V.M. va solicita consiliului de administraţie al acesteia să convoace adunarea generală a acţionarilor care va avea în vedere modificarea obiectului de activitate sau dizolvarea societăţii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată. (4) În cazul în care nu sunt respectate prevederile alin. (3), C.N.V.M. va solicita tribunalului competent să dispună convocarea adunării generale a acţionarilor în vederea încadrării casei de compensare/contrapărţii centrale în prevederile alin. (2).  +  Articolul 122Retragerea autorizaţiei de funcţionare a unei case de compensare/contrapărţi centrale poate fi decisă de C.N.V.M. prin: a) decizia de retragere a autorizaţiei, dacă sunt îndeplinite cerinţele menţionate la art. 123; b) prin ordonanţa de sancţionare în cazul constatării nerespectării reglementărilor în vigoare.  +  Articolul 123 (1) În vederea retragerii autorizaţiei de funcţionare a unei case de compensare/ contraparte centrală, în condiţiile art. 121 alin. (1) lit. a) aceasta va depune o cerere de renunţare la autorizare, motivată, însoţită de următoarele documente: a) hotărârea organului statutar al casei de compensare/contrapartea centrală privind începerea procedurii de solicitare a retragerii autorizaţiei; b) dovada publicării anunţului casei de compensare/contrapărţii centrale cu privire la încetarea activităţii publicat în 3 cotidiane de circulaţie naţională în termen de maximum 5 zile de la data hotărârii organului statutar; c) declaraţie pe propria răspundere a conducătorului casei de compensare/contrapărţii centrale, în original, şi documente justificative din care să rezulte că au fost închise toate poziţiile participanţilor compensatori şi că nu au fost iniţiate noi contracte după data adunării generale a acţionarilor în care s-a hotărât retragerea autorizaţiei;----------Lit. c) a alin. (1) al art. 123 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". d) dovada achitării datoriilor faţă de participanţii compensatori, C.N.V.M. şi alte entităţi implicate ale pieţei de capital;----------Lit. d) a alin. (1) al art. 123 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". e) indicarea adresei arhivei şi a datelor de identificare şi de contact a persoanei responsabile cu administrarea arhivei societăţii; f) raportul auditorului financiar cu privire la situaţia societăţii la data încetării activităţii; g) balanţa de verificare aferentă lunii în curs; h) orice alte documente şi informaţii pe care C.N.V.M. le consideră necesare pentru soluţionarea cererii. (2) În cazul retragerii autorizaţiei de funcţionare ca urmare a unei fuziuni, documentele prevăzute la alin. (1) se vor completa cu proiectul de fuziune şi dovada necontestării la Oficiul Registrului Comerţului a proiectului de fuziune.  +  Articolul 124 (1) C.N.V.M. va decide cu privire la retragerea autorizaţiei casei de compensare/contrapărţii centrale la data constatării îndeplinirii condiţiilor necesare pentru asigurarea protecţiei investitorilor, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data înregistrării documentaţiei complete conform prevederilor art. 123 alin. (1). (2) În cazul retragerii autorizaţiei prin ordonanţa de sancţionare C.N.V.M. va desemna un administrator provizoriu care va efectua numai acte de administrare în sensul conservării patrimoniului existent la data retragerii autorizaţiei, precum şi supravegherea transferului operaţiunilor către o altă societate autorizată să efectueze operaţiunile specifice casei de compensare/contrapărţii centrale şi publicarea acestei situaţii.  +  Articolul 125Retragerea autorizaţiei de funcţionare sau iniţierea procedurii de retragere nu exonerează casa de compensare/contrapartea centrală de executarea obligaţiilor faţă de C.N.V.M. şi entităţile pieţei de capital, care au luat naştere anterior deciziei de retragere a autorizaţiei.  +  Capitolul 2 Condiţii privind autorizarea casei de compensare/contrapărţii centrale  +  Articolul 126Casa de compensare şi contrapartea centrală se constituie sub forma unei societăţi pe acţiuni emitentă de acţiuni nominative conform Legii nr. 31/1990, republicată.  +  Articolul 127Potrivit art. 157 alin. (6) din Legea nr. 297/2004, prevederile prezentului titlu se aplică, în măsura compatibilităţii lor, şi entităţii autorizate de C.N.V.M. să funcţioneze în calitate de contraparte centrală pentru instrumente financiare, altele decât cele derivate.Secţiunea 1 - Capitalul social şi obiectul de activitate  +  Articolul 128 (1) Capitalul social minim al casei de compensare/contrapărţii centrale, subscris şi integral vărsat în numerar la momentul depunerii cererii de autorizare de înfiinţare trebuie să reprezinte echivalentul în lei a cel puţin 300 000 euro, calculat la cursul de referinţă comunicat de B.N.R. la data semnării actului constitutiv sau, după caz, la data depunerii cererii de autorizare de înfiinţare, urmând să fie majorat, în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, la echivalentul în lei a cel puţin 1 milion de euro. (2) În cazul contrapărţii centrale autorizate de către C.N.V.M. să efectueze operaţiuni de garantare şi compensare a tranzacţiilor cu instrumente financiare, altele decât cele derivate, capitalul social minim trebuie să reprezinte echivalentul în lei a cel puţin 5 milioane euro.  +  Articolul 129 (1) Obiectul de activitate al casei de compensare/contrapărţii centrale constă în efectuarea următoarelor activităţi principale: a) calcularea poziţiilor nete ale participanţilor compensatori, ale unei posibile contrapărţi centrale şi/sau ale unui posibil agent de decontare, în conformitate cu prevederile art. 157 alin. (2) din Legea nr. 297/2004;----------Lit. a) a alin. (1) al art. 129 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". b) asigurarea evidenţei instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe pieţele reglementate şi/sau în cadrul sistemelor alternative de tranzacţionare; c) operaţiuni de înregistrare, garantare, compensare şi decontare a tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate, precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu acestea; d) reevaluarea poziţiilor deschise şi reţinerea sumelor aferente acestora în contul în marjă. (2) Casa de compensare/contrapartea centrală poate efectua următoarele activităţi conexe în legătură cu obiectul principal de activitate: a) dezvoltarea, promovarea şi comercializarea de produse şi servicii informatice şi de comunicaţii specifice operaţiunilor de înregistrare, garantare, compensare şi decontare; b) facilitarea comunicării dintre participanţii compensatori şi noncompensatori;----------Lit. b) a alin. (2) al art. 129 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". c) pregătirea şi atestarea tehnico - operaţională a personalului participanţilor compensatori şi noncompensatori în legătură cu activitatea casei de compensare/contrapărţii centrale;----------Lit. c) a alin. (2) al art. 129 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". d) alte activităţi autorizate de C.N.V.M.Secţiunea 2 - Acţionarii casei de compensare/contrapărţii centraleLegea nr. 297/2004"Art. l60. - (1) Orice achiziţie de acţiuni ale casei de compensare/contrapărţii centrale, care va duce la o deţinere ce ar atinge sau ar depăşi 10%, 20%, 33%, 50% din totalul drepturilor de vot, va fi supusă aprobării C.N.V.M. (2) Prevederile art. 150 alin. (3) şi (4) se vor aplica corespunzător casei de compensare şi contrapărţii centrale autorizate de C.N.V.M."  +  Articolul 130Poate dobândi calitatea de acţionar al casei de compensare/contrapărţii centrale orice persoană juridică, română sau străină, care îndeplineşte cerinţele menţionate la art. 17.-------------Art. 130 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din anexa la REGULAMENTUL nr. 2 din 4 aprilie 2007 aprobat prin ORDINUL nr. 45 din 4 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 13 aprilie 2007.  +  Articolul 131 (1) Actul constitutiv al casei de compensare/contrapărţii centrale trebuie să conţină prevederi referitoare la procentele menţionate în art. 160 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, precum şi dispoziţii referitoare la aplicarea procedurii stabilite de art. 283 din Legea nr. 297/2004. (2) Pentru calcularea limitelor participanţilor prevăzute la alin. (1) se vor lua în considerare elementele menţionate la art. 15 alin. (2).  +  Articolul 132 (1) Orice intenţie de achiziţie de acţiuni ale casei de compensare/contrapartea centrală care va conduce la o deţinere ce ar atinge sau ar depăşi 10%, 20%, 33%s 50% din totalul drepturilor de vot va fi notificată acesteia în termen de 2 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei. (2) Intenţia de achiziţie menţionată la alin. (1) trebuie să fie supusă aprobării C.N.V.M., în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la aprobarea ei de către organul statutar al casei de compensare/contrapărţii centrale.  +  Articolul 133Prevederile art. 16 alin. (3) şi (4) aplică corespunzător şi casei de compensare/contrapărţii centrale.  +  Articolul 134Aprobarea intenţiei de achiziţie a procentelor menţionate la art. 132 alin. (1) va fi analizată de C.N.V.M. cu luarea în considerare a cerinţelor prevăzute la art. 17 şi 18.  +  Articolul 135 (1) C.N.V.M. poate refuza aprobarea dobândirii de către o persoană a deţinerilor menţionate la art. 132 alin. (1), dacă apreciază că persoana, care ar ocupa o astfel de poziţie, poate prejudicia funcţionarea în bune condiţii a casei de compenare/contrapărţii centrale sau o bună supravegherea a acesteia. (2) În cazul aprobării dobândirii participaţiei, decizia C.N.V.M., va stabili şi termenul în care trebuie să se realizeze dobândirea poziţiei respective. (3) Orice înstrăinare de acţiuni ale casei de compensare/contrapărţii centrale trebuie notificată C.N.V.M. în termen de 2 zile lucrătoare.Secţiunea 3 - Administrarea şi conducerea casei de compensare/contrapărţii centrate  +  Articolul 136Administrarea şi conducerea casei de compensare/contrapărţii centrale trebuie să se desfăşoare în condiţii de transparenţă şi eficienţă în vederea asigurării protecţiei intereselor acţionarilor şi investitorilor.  +  Articolul 137 (1) Administrarea casei de compensare/contrapărţii centrale va fi încredinţată unui consiliu de administraţie, format din cel puţin 5 membri, persoane fizice. Modul de constituire, atribuţiile şi responsabilităţi consiliului de administraţie vor fi stabilite în actul constitutiv al societăţii, în conformitate cu Legea nr. 31/1990, republicată, cu respectarea prevederilor Legii nr. 297/2004, precum şi ale prezentului regulament. (2) Conducerea efectivă a casei de compensare/contrapărţii centrale trebuie să fie asigurată de una sau mai multe persoane, denumite în continuare conducători. Conducătorii trebuie să fie angajaţi ai casei de compensare/contrapărţii centrale cu contract individual de muncă şi pot fi membri ai consiliului de administraţie. Conducătorii sunt persoanele care potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârii organelor statutare ale casei de compensare/contrapărţii centrale, sunt împuternicite să conducă şi să coordoneze activitatea zilnică a acesteia şi sunt investite cu competenţa de a angaja răspunderea casei de compensare/contrapărţii centrale. În această categorie nu se includ persoanele care asigură conducerea nemijlocită a compartimentelor din cadrul casei de compensare/contrapărţii centrale sau a altor sedii secundare a acestora. (3) În cazul în care consiliul de administraţie numeşte mai mulţi conducători, vor fi stabilite atribuţii corespunzătoare fiecăruia.  +  Articolul 138Prevederile art. 22, 23 şi 24 se aplică în mod corespunzător membrilor consiliului de administraţie şi conducătorilor casei de compensare/contrapărţii centrale.  +  Articolul 139 (1) Atribuţiile consiliului de administraţie al casei de compensare/contrapărţii centrale vor fi stabilite prin actul constitutiv, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 republicată, şi vor cuprinde în plus faţă de acestea, cel puţin următoarele: a) aprobă regulamentul intern de organizare şi funcţionare al casei de compensare/contrapărţii centrale, regulile generale referitoare la angajarea şi concedierea personalului, regimul drepturilor şi obligaţiilor, al atribuţiilor şi competenţelor salariaţilor, cu respectarea condiţiilor de pregătire, studii şi aptitudini; b) aprobă reglementările şi procedurile emise de către casa de compensare/contrapartea centrală privind organizarea şi funcţionarea acestuia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 şi ale prezentului regulament sau le supune aprobării adunării generale a acţionarilor sau, în cazul în care nu i-a fost delegată această competenţă, conform actului constitutiv; c) aprobă procedura de administrare a riscurilor operaţionale emisă de către casa de compensare/contrapartea centrală, precum şi orice modificare ulterioară a acesteia, fiind totodată responsabil de punerea în practică a acesteia; d) aprobă încheierea de contracte de închiriere de spaţii şi echipamente şi a contractelor de prestări de servicii în legătură cu obiectul de activitate al casei de compensare/contrapărţii centrale; e) aprobă încheierea unui contract de administrare a sistemelor tehnice şi electronice utilizate de către casa de compensare/contrapartea centrală; f) verifică îndeplinirea cerinţelor de experienţă şi de integritate de către persoanele cu funcţii de conducere sau de control din cadrul casei de compensare/contrapărţii centrale; g) numeşte, eliberează din funcţie şi stabileşte remuneraţia conducătorilor casei de compensare/contrapărţii centrale, aprobând atribuţiile acestora; h) stabileşte strategia de dezvoltare a casei de compensare/contrapărţii centrale şi o supune aprobării adunării generale; i) prezintă spre aprobarea adunării generale a acţionarilor, în termen de cel mult 3 luni de la încheierea exerciţiului financiar, darea de seamă privind activitatea casei de compensare/contrapărţii centrale pe bază de bilanţ, cont de profit şi pierdere pe anul precedent, precum şi proiectul de buget pe anul în curs; j) soluţionează contestaţiile împotriva deciziilor conducătorului/conducătorilor; k) înfiinţează comisii speciale ale casei de compensare/contrapărţii centrale şi desemnează membrii titulari şi supleanţi ai acestora; l) numeşte persoanele care vor fi înscrise pe lista de arbitri al sistemului de arbitraj al casei de compensare/contrapărţii centrale; m) dispune asupra oricărei alte probleme stabilite de adunarea generală a acţionarilor. (2) Consiliul de administraţie trebuie să asigure separarea activităţii de evaluare şi administrare a riscului de garantare, compensare şi decontare de activităţile şi operaţiunile curente, putând delega aceste atribuţii unei comisii speciale.  +  Articolul 140Prevederile art. 26 din prezentul regulament referitoare la natura şi întinderea interesului sau relaţiilor materiale ale membrilor consiliului de administraţie ai depozitarului central se aplică în mod corespunzător membrilor consiliului de administraţie ai casei de compensare/contrapărţii centrale.  +  Articolul 141Conducătorii casei de compensare/contrapărţii centrale au următoarele atribuţii principale: a) urmăresc respectarea regulilor şi procedurilor casei de compensare/contrapărţii centrale de către participanţii compensatori; b) dispun măsurile necesare pentru respectarea de către participanţii compensatori a regulilor şi procedurilor casei de compensare/contrapărţii centrale; c) informează imediat C.N.V.M. cu privire la orice neregulă sau disfuncţionalitate în cadrul sistemului; d) reprezintă societatea ca persoană juridică, în faţa autorităţilor publice şi în relaţiile cu persoanele fizice şi/sau juridice române şi/sau străine; prin semnătura lor, conducătorii angajează patrimonial societatea ca persoană juridică; e) angajează şi eliberează din funcţie personalul societăţii, stabileşte atribuţiile, responsabilităţile, obligaţiile şi drepturile specifice fiecărui post din cadrul casei de compensare/contrapărţii centrale şi semnează în numele acesteia contractele individuale de muncă; f) negociază, încheie, modifică şi desface contracte de achiziţie de bunuri, servicii şi lucrări destinate îndeplinirii obiectului de activitate al casei de compensare/contrapărţii centrale, în condiţiile stabilite de actul constitutiv sau prin hotărârea consiliului de administraţie; g) semnează toate documentele cuprinzând date şi informaţii referitoare la casa de compensare/contrapartea centrală, declaraţiile, comunicatele, cererile, întâmpinările, notificările, renunţările la drepturi şi alte asemenea acte încheiate în numele casei de compensare/contrapărţii centrale; h) îndeplineşte, după caz, cu aprobarea consiliului de administraţie, toate operaţiile şi actele de conservare, administrare şi dispoziţie necesare aducerii la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii; i) transmite C.N.V.M. şi face publice informaţiile privind structura acţionariatului casei de compensare/contrapărţii centrale; j) supun autorizării/aprobării C.N.V.M. modificările în modul de organizare şi funcţionare a depozitarului central, în conformitate cu prevederile secţiunii 5 din prezentul capitol.----------Art. 141 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".Secţiunea 4 - Dotarea tehnică şi resursele  +  Articolul 142 (1) Casa de compensare/contrapartea centrală trebuie să dispună şi să menţină pe parcursul desfăşurării activităţii sale de resurse financiare suficiente pentru a face faţă unor situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor unor participanţi compensatori.----------Alin. (1) al art. 142 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (2) Casa de compensare/contrapartea centrală trebuie să deţină lichidităţi suficiente în vederea efectuării la timp a plăţilor, pe termen scurt, precum şi pentru acoperirea pierderilor ce rezultă din eventualele situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor participanţilor compensatori.----------Alin. (2) al art. 142 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (3) Pentru evaluarea resurselor financiare necesare, casa de compensare/contrapartea centrală va emite proceduri care vor lua în considerare cel puţin următoarele: a) expunerile cele mai mari la risc faţă de neîndeplinirea obligaţiilor participanţilor compensatori în condiţii de piaţă extreme, dar plauzibile, care ar putea produce pierderi, nefiind pe deplin acoperite de cerinţele de constituire a marjelor prevăzute la Titlul III, Capitolul 3, Secţiunea 5 din prezentul regulament;----------Lit. a) a alin. (3) al art. 142 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". b) expunerile cele mai mari faţă de participanţi compensatori care se pot afla în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile;----------Lit. b) a alin. (3) al art. 142 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". c) situaţiile în care doi sau mai mulţi participanţi compensatori se află în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile în aceeaşi zi.----------Lit. c) a alin. (3) al art. 142 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (4) Casa de compensare/contrapartea centrală va efectua lunar teste de verificare a resurselor disponibile în caz de neîndeplinire a obligaţiilor participanţilor compensatori. În condiţii de volatilitate deosebită sau de lipsă de lichiditate sau când numărul sau concentrările poziţiilor participanţilor compensatori cresc în mod semnificativ, testele de verificare vor fi efectuate săptămânal.----------Alin. (4) al art. 142 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (5) Procedurile menţionate la alin. (3) trebuie: a) să conţină prevederi clare referitoare la acţiunile pe care le-ar întreprinde în situaţiile în care resursele financiare ale casei de compensare/contrapărţii centrale sunt insuficiente pentru a satisface cerinţele de lichidităţi sau pentru acoperirea expunerii sale faţă de un participant compensator care se află în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile;----------Lit. a) a alin. (5) al art. 142 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". b) să stabilească, în mod expres, situaţiile în care resursele financiare pot fi folosite, precum şi interzicerea utilizării acestora în alte scopuri decât în situaţiile prevăzute la Titlul III, Capitolul 3, Secţiunea 3; c) să prevadă, în mod clar şi transparent, metodele de determinare a contribuţiilor participanţilor compensatori la resursele financiare ale casei de compensare/contrapărţii centrale;----------Lit. c) a alin. (5) al art. 142 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". d) să conţină reguli care să permită refacerea resurselor financiare ulterior situaţiilor prevăzute la Titlul III, Capitolul 3, Secţiunea 3.  +  Articolul 143 (1) Casa de compensare/contrapartea centrală trebuie să identifice sursele de risc operaţional care apar ca urmare a angajamentelor proprii sau ale participanţilor compensatori şi a factorilor externi şi să emită proceduri clare şi transparente în vederea diminuării acestora.----------Alin. (1) al art. 143 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (2) Riscul operaţional este generat de deficienţele în sistemele informaţionale sau în controlul intern, de erorile umane, erorile de management sau de disfuncţionalităţile apărute în urma unor calamităţi şi care conduc la pierderi neaşteptate. (3) Procedurile menţionate la alin. (1) trebuie să fie revizuite periodic şi după modificările aduse sistemelor tehnice sau informaţionale. (4) Sistemele informaţionale trebuie să fie supuse periodic auditului.  +  Articolul 144 (1) Sistemele tehnice folosite de către casa de compensare/contrapartea centrală trebuie să fie echipate cu sisteme de siguranţă şi salvare corespunzătoare şi să asigure îndeplinirea a cel puţin următoarelor funcţii: a) evaluarea şi gestionarea riscului de compensare şi decontare, în sensul reducerii acestuia; b) păstrarea în siguranţă a datelor şi informaţiilor stocate, a fişierelor şi bazelor de date; c) înregistrarea instrumentelor financiare derivate pe fiecare participant compensator;----------Lit. c) a alin. (1) al art. 144 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". d) reevaluarea în timpul şi la închiderea şedinţei de tranzacţionare a poziţiilor deschise; e) comunicarea în timp real cu participanţii pieţei reglementate/sistemului alternativ de tranzacţionare; f) operarea în timp real a sumelor retrase sau a alimentărilor în conturile în marjă; g) posibilitatea intervenirii în cazul necesităţii lichidării forţate a poziţiilor deschise pentru conturile în marjă care nu se încadrează în limitele impuse; h) transmiterea electronică a situaţiei contului în marjă pentru fiecare participant compensator.----------Lit. h) a alin. (1) al art. 144 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (2) Casa de compensare/contrapartea centrală trebuie să dispună de capacităţi de recuperare şi refacere în urma pierderii de date, să se asigure împotriva calamităţilor naturale sau a oricărei alte situaţii deosebite.  +  Articolul 145 (1) Casa de compensare/contrapartea centrală trebuie să stabilească planuri de asigurare a continuităţii desfăşurării activităţii sale, care să permită recuperarea şi reluarea operaţiilor de bază într-o manieră şi perioadă de timp care să dea posibilitatea acesteia să-şi îndeplinească obligaţiile la timp şi să continue să monitorizeze riscurile participanţilor compensatori. (2) Planurile menţionate la alin. (1) trebuie să fie revizuite în mod regulat şi ajustate corespunzător în urma rezultatelor testărilor efectuate împreună cu participanţii compensatori.----------Art. 145 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 146Spaţiul destinat sediului social al casei de compensare/contrapărţii centrale trebuie să asigure buna desfăşurare a activităţii acestuia şi va avea cel puţin următoarele caracteristici: a) să fie exclusiv destinat activităţii specifice; b) să aibă o suprafaţă care să asigure respectarea normelor tehnice pentru instalarea şi exploatarea echipamentelor din dotare, desfăşurarea în bune condiţii a activităţii personalului propriu; c) să asigure condiţiile minime privind dotarea tehnică; d) să asigure securitatea spaţiului prin sisteme de alarmă antiefracţie; e) să fie dotat cu sistem de alarmă în caz de incendiu; f) să aibă surse de energie electrică principală, precum şi de rezervă; g) să asigure securitatea spaţiului conform reglementărilor în vigoare.Secţiunea 5 - Modificări în modul de organizare şi funcţionare al casei de compensare/contrapărţii centrate  +  Articolul 147 (1) Orice modificare a condiţiilor care au stat la baza acordării autorizaţiei casei de compensare/contrapărţii centrale trebuie supusă, în prealabil, autorizării C.N.V.M. (2) Următoarele modificări în modul de organizare şi funcţionare al casei de compensare/contrapărţii centrale vor fi supuse autorizării/aprobării C.N.V.M., în prealabil intrării în vigoare sau înregistrării acestora la Oficiul Registrului Comerţului: a) emiterea, modificarea şi completarea reglementărilor şi procedurilor emise de către casa de compensare/contrapartea centrală privind organizarea şi funcţionarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 162 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 192 alin. (1) din Titlul III, Capitolul 3, Secţiunea 10 din prezentul regulament; b) majorarea/reducerea capitalului social; c) modificarea obiectului de activitate; d) modificarea structurii acţionarilor în cazul atingerii sau depăşirii a 10%, 20%, 33% sau 50% din totalul capitalului social şi al drepturilor de vot; e) schimbarea conducătorilor; f) schimbarea sediului social; g) înfiinţarea/desfiinţarea sediilor secundare (sucursale); h) schimbarea denumirii/emblemei. (3) Prevederile art. 32 alin. (2) şi (3), art. 34 şi art. 35 se aplică în mod corespunzător casei de compensare/contrapărţii centrale.  +  Articolul 148C.N.V.M. este în drept să solicite adoptarea de modificări ale documentelor menţionate la art. 147, dacă acestea contravin prevederilor prezentului regulament şi/sau altor dispoziţii legale în vigoare.  +  Articolul 149Decizia de autorizare/aprobare a modificărilor aduse condiţiilor care au stat la baza obţinerii autorizaţiei şi/sau decizia de validare a membrilor consiliului de administraţie se eliberează pe baza unei cereri, însoţită de următoarele documente, după caz: a) hotărârea organului statutar al casei de compensare/contrapărţii centrale conform prevederilor actului constitutiv. În cazul majorării capitalului social, hotărârea va preciza suma cu care urmează să se majoreze capitalul social şi sursa/sursele ce se vor utiliza pentru majorarea solicitată. În cazul reducerii capitalului social, hotărârea trebuie să respecte nivelul minim al capitalului social prevăzut la art. 128; b) fundamentarea elaborării, modificării şi/sau completării regulilor şi procedurilor casei de compensare/contrapărţii centrale, precum şi proiectele reglementărilor supuse aprobării cu evidenţierea, după caz, a modificărilor/completărilor efectuate, în cazul prevăzut la art. 147 alin. (2) lit a); c) actul adiţional la actul constitutiv al casei de compensare/contrapărţii centrale pentru modificările prevăzute la art. 147 alin. (2) lit. b), c), f), g) şi h); d) dovada vărsării capitalului social în cazul majorării capitalului social, respectiv fundamentarea necesităţii reducerii acestuia, raportul de evaluare efectuat conform legii, în cazul aportului în natură, actele care atestă proprietatea şi raportul auditorului financiar cu privire la legalitatea majorării/reducerii capitalului social, pentru modificarea prevăzută la art. 147 alin. (2) lit. b); e) contractele de cesiune, extrasele din registrul acţionarilor, noua structură a acţionariatului cu respectarea cerinţelor de la art. 132, 133, 134 şi art. 7 lit. e) în cazul modificărilor prevăzute la art. 147 alin. (2) lit d); f) documentele prevăzute la art. 7 lit. d), cu respectarea cerinţelor prevăzute la art. 138, pentru modificările prevăzute la art. 147 alin. (2) lit. e) cât şi pentru modificările componenţei consiliului de administraţie; g) dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului necesar funcţionării, în copie legalizată, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 7 lit. c), pentru modificările prevăzute la art. 147 alin. (2) lit. f) şi g). Autorizarea de către C.N.V.M. a schimbării sediului social sau a înfiinţării unui sediu secundar va avea loc după efectuarea unei inspecţii la noul sediu; h) regulamentul intern de organizare şi funcţionare a sucursalei, precum şi documentele care atestă îndeplinirea cerinţelor de la art. 34 alin. (2), pentru modificările prevăzute la art. 147 alin. (2) lit. g); i) dovada achitării în contul C.N.V.M., după caz, a tarifului pentru autorizarea modificărilor în modul de organizare şi funcţionare, validarea/aprobarea membrilor consiliului de administraţie/conducătorilor, aprobarea reglementărilor; j) orice alte informaţii pe care C.N.V.M. le poate solicita în vederea analizării documentaţiei.  +  Capitolul 3 Funcţionarea casei de compensare/contrapărţii centraleLegea nr. 297/2004"Art. 158. - C.N.V.M. va emite reglementări în conformitate cu legislaţia comunitară, referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească participanţii compensatori precum şi procedura pentru deţinerea, colectarea garanţiilor financiare, denumite în continuare marje, compensarea şi garantarea poziţiilor deţinute de participanţii compensatori, inclusiv în nume propriu, precum şi criteriile de administrare a fondurilor băneşti ale casei de compensare şi ale contrapărţii centrale."----------Art. 158 din Legea nr. 297/2004 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant"."Art. 163 - (1) Casa de compensare şi contrapartea centrală trebuie să respecte principiul evidenţierii separate a înregistrărilor lor de cele ale participanţilor compensatori. (2) Casa de compensare şi contrapartea centrală trebuie să îndeplinească cerinţele de interes public, să promoveze obiectivele deţinătorilor şi utilizatorilor şi să permită un acces corect şi deschis, pentru a facilita ieşirea ordonată din sistem a participanţilor care nu mai îndeplinesc criteriile de a fi participanţi, criterii ce sunt făcute publice."----------Art. 163 din Legea nr. 297/2004 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 150 (1) Tranzacţiile cu instrumente financiare derivate executate pe pieţele reglementate/ sistemele alternative de tranzacţionare se înregistrează, se garantează, se compensează şi se decontează prin intermediul casei de compensare/contrapărţii centrale în conformitate cu reglementările proprii aprobate, în prealabil, de C.N.V.M. (2) În momentul executării tranzacţiei în sistem sau a înregistrării instrumentelor financiare derivate tranzacţionate, casa de compensare/contrapartea centrală se va interpune între părţile tranzacţiei, devenind cumpărător pentru fiecare vânzător şi respectiv vânzător pentru fiecare cumpărător.  +  Articolul 151În vederea derulării în condiţii de siguranţă a procesului de înregistrare, garantare, compensare şi decontare a operaţiunilor desfăşurate cu instrumente financiare derivate, casa de compensare/contrapartea centrală trebuie să organizeze şi să evidenţieze separat activitatea, delimitând responsabilităţile personalului implicat în operaţiuni cu instrumente financiare derivate, precum şi ale personalului responsabil cu gestionarea riscului şi ale celui responsabil cu efectuarea plăţilor.  +  Articolul 152 (1) Casa de compensare/contrapartea centrală trebuie să se organizeze astfel încât să asigure realizarea următoarelor operaţiuni: a) înregistrarea, în conturile în marjă, în numele participanţilor compensatori, a instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe pieţele reglementate/sistemele alternative de tranzacţionare;----------Lit. a) a alin. (1) al art. 152 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". b) păstrarea evidenţei instrumentelor financiare derivate înregistrate, a poziţiilor deschise, pe active suport şi scadenţe, respectiv serii de opţiuni; evidenţa este ţinută pentru fiecare participant compensator, pe contul propriu al acestuia, pe contul participanţilor noncompensatori pentru care acesta asigură compensarea-decontarea şi pe contul clienţilor respectivului participant compensator;----------Lit. b) a alin. (1) al art. 152 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". c) executarea zilnică a transferului primelor pentru contractele cu opţiuni înregistrate, prin creditarea, respectiv debitarea conturilor în marjă; d) păstrarea evidenţei contribuţiilor la fondul de garantare; e) ajustarea în timpul şedinţei a conturilor în marjă prin înregistrarea diferenţelor favorabile sau nefavorabile rezultate din marcarea la piaţă; f) supravegherea menţinerii marjei pentru poziţiile deschise; g) emiterea şi transmiterea zilnică, pentru fiecare participant compensator, a unui raport privind instrumentele financiare derivate înregistrate, poziţiile deschise existente în numele său, suma în contul în marjă, disponibilul, profitul sau pierderea înregistrată, primele plătite şi cele încasate, precum şi comisioanele debitate din contul în marjă pentru operaţiunile efectuate, în urma executării marcării la piaţă, după închiderea şedinţei de tranzacţionare dar înainte de deschiderea următoarei şedinţe de tranzacţionare;----------Lit. g) a alin. (1) al art. 152 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". h) transmiterea după fiecare şedinţă de tranzacţionare, dacă este cazul, a apelului în marjă participanţilor compensatori şi urmărirea actualizării contului în marjă;----------Lit. h) a alin. (1) al art. 152 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". i) urmărirea şi asigurarea, la scadenţă, a exercitării opţiunilor şi închiderea poziţiilor conform specificaţiilor instrumentelor financiare derivate; j) orice alte operaţiuni specifice prevăzute în reglementările proprii. (2) Casa de compensare/contrapartea centrală va păstra confidenţialitatea asupra tuturor documentelor şi informaţiilor legate de activitatea acesteia şi a participanţilor compensatori.----------Alin. (2) al art. 152 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".Secţiunea 1 - Dispoziţii aplicabile participanţilor compensatori şi noncompensatori----------Denumirea Secţiunii 1 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 153 (1) Înregistrarea instrumentelor financiare derivate la casa de compensare/contrapartea centrală se face numai prin intermediul participanţilor compensatori, prin preluarea automată a tranzacţiilor din sistem. (2) Intermediarii care tranzacţionează instrumente financiare derivate pe pieţele reglementate/sistemele alternative de tranzacţionare pot participa direct la sistemul de compensare - decontare ca participanţi compensatori generali, participanţi compensatori, individuali sau indirect ca participanţi noncompensatori. (3) Participantul compensator general este participantul care devine contrapartea casei de compensare/contrapărţii centrale în procesul de compensare-decontare pentru tranzacţiile încheiate pe cont propriu, pe contul clienţilor săi, pe contul participanţilor noncompensatori, precum şi al clienţilor acestuia. (4) Participantul compensator individual este participantul care devine contrapartea casei de compensare/contrapărţii centrale în procesul de compensare-decontare pentru tranzacţiile încheiate pe cont propriu şi pe contul clienţilor săi.----------Art. 153 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 154 (1) Participantul compensator individual şi participantul noncompensator au următoarele drepturi: a) să refuze executarea ordinelor clientului care nu a constituit marja necesară; b) să închidă forţat poziţiile deschise deţinute de client, până la acoperirea necesarului de marjă, în cazul în care deficitul nu a fost acoperit în termenul prevăzut în contract şi contul în marjă nu se încadrează în limitele impuse; c) să încaseze comisioane şi tarife de la clienţii care tranzacţionează instrumente financiare derivate pe pieţele reglementate/sistemele alternative de tranzacţionare şi cu care au încheiate contracte de intermediere. (2) Participantul compensator general are drepturile prevăzute la alin. (1), precum şi dreptul de a încasa comisioane şi tarife de la participanţii noncompensatori care tranzacţionează instrumente financiare derivate pe pieţele reglementate/sistemele alternative de tranzacţionare şi cu care a încheiat contracte de compensare-decontare.----------Art. 154 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 155Participantul compensator are următoarele obligaţii: a) să înregistreze la casa de compensare/contrapartea centrală tranzacţiile cu instrumente financiare derivate încheiate pe pieţele reglementate/sistemele alternative de tranzacţionare; b) să constituie şi să menţină sumele cerute de casa de compensare/contrapartea centrală în conturile în marjă; c) să constituie şi să menţină sumele la fondul de garantare; d) să nu permită unui participant noncompensator introducerea de noi ordine de tranzacţionare dacă, în cazul executării acestora, ar trebui să fie generat un apel în marjă; e) să efectueze cel puţin zilnic marcarea la piaţă pentru contul în marjă al fiecărui client, participant noncompensator, după caz, în conformitate cu reglementările casei de compensare/contrapărţii centrale; f) să emită apelul în marjă, dacă este cazul; g) să acopere cu propriile fonduri debitele apărute pe seama participanţilor noncompensatori cu care au contracte de compensare-decontare; h) să urmărească şi să asigure, la scadenţă, exercitarea opţiunilor şi închiderea poziţiilor conform specificaţiilor instrumentelor financiare derivate; i) să înştiinţeze de îndată piaţa reglementată/sistemul alternativ de tranzacţionare, casa de compensare/contrapartea centrală şi, dacă este cazul, participanţii noncompensatori cu care au încheiat contracte de compensare, despre declanşarea procedurii de reorganizare judiciară sau a falimentului.----------Art. 155 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 156În scopul realizării activităţii de garantare, compensare şi decontare, un participant compensator asigură permanent sumele cerute de casa de compensare/contrapartea centrală pentru existenţa contului în marjă şi a fondului de garantare.----------Art. 156 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 157Participanţii compensatori generali pot compensa pentru participanţii noncompensatori, în baza unui contract de compensare-decontare care trebuie să conţină cel puţin următoarele obligaţii ale participantului compensator faţă de cel pentru care compensează: a) să onoreze la timp toate obligaţiile financiare; b) să transmită zilnic un raport către participanţii noncompensatori pentru care compensează; c) să asigure disponibilităţile în contul în marjă pentru poziţiile înregistrate în numele şi/sau în contul celui pentru care compensează; d) sa păstreze confidenţialitatea asupra tuturor documentelor şi informaţiilor legate de activitatea lor; e) să completeze fondul de garantare, după caz, în termenul prevăzut de regulamentul casei de compensare/contrapartea centrală.----------Art. 157 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 158 (1) Participantul noncompensator trebuie să semneze un contract de compensare decontare cu un singur participant compensator general, în conformitate cu modelul propus de casa de compensare/contrapartea centrală. (2) Contractul prevăzut la alin. (1) trebuie să fie agreat, în prealabil, de casa de compensare/contrapartea centrală în conformitate cu reglementările acesteia şi nu poate să prevadă clauze mai puţin restrictive faţă de contractul de compensare decontare încheiat între casa de compensare şi participantul compensator.----------Art. 158 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".Secţiunea 2 - Admiterea participanţilor compensatori în sistemul de compensare-decontare----------Denumirea Secţiunii 2 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 159Casa de compensare/contrapartea centrală trebuie să solicite participanţilor compensatori să deţină resurse financiare suficiente şi să aibă capacitate operaţională în vederea îndeplinirii obligaţiilor care rezultă din participarea la sistemul de compensare-decontare administrat de aceasta.----------Art. 159 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 160 (1) Cerinţele privind admiterea participanţilor compensatori la sistemul de compensare-decontare administrat de casa de compensare/contrapartea centrală vor fi stabilite prin proceduri, în baza unor criterii obiective care să permită un acces liber şi nediscriminatoriu şi vor conţine cel puţin următoarele elemente: a) cerinţe minime de capital pentru participanţii compensatori; b) cerinţe privind condiţiile de calificare şi experienţă profesională ce trebuie îndeplinite de personalul participanţilor compensatori desemnaţi în relaţia cu casa de compensare/contrapartea centrală; c) cerinţe privind monitorizarea continuă a respectării permanente a condiţiilor impuse participanţilor compensatori. (2) Participanţii compensatori vor încheia contracte cu casa de compensare/contrapartea centrală în vederea îndeplinirii obligaţiilor de plată, precum şi a cerinţelor de marjă prevăzute la Secţiunea 5 şi vor stabili reguli interne cu privire la politicile de administrare a riscului ce vor fi revizuite permanent de către consiliul de administraţie.----------Art. 160 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".Secţiunea 3 - Proceduri privind neîndeplinirea obligaţiilor participanţilor compensatori şi/sau noncompensatori----------Denumirea Secţiunii 3 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 161 (1) În vederea asigurării continuităţii desfăşurării activităţii, casa de compensare/contrapartea centrală trebuie să emită proceduri, clare şi obiective, având ca scop cel puţin următoarele: a) limitarea şi reducerea pierderilor şi presiunilor create de lipsa de lichidităţi; b) definirea clară a situaţiilor de neîndeplinire a obligaţiilor participanţilor compensatori şi/sau noncompensatori şi metodele de identificare la timp a acestora;----------Lit. b) a alin. (1) al art. 161 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". c) dezvoltarea unor planuri (metode) de avertizare a posibilităţii apariţiei situaţiilor de neîndeplinire a obligaţiilor, precum şi monitorizarea şi impunerea de restricţii participanţilor compensatori şi/sau noncompensatori;----------Lit. c) a alin. (1) al art. 161 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". d) facilitarea transferului sau închiderea forţată a poziţiilor participantului compensator şi/sau noncompensator care se află în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile;----------Lit. d) a alin. (1) al art. 161 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". e) specificarea atribuţiilor cu privire la luarea de hotărâri pentru declararea situaţiilor de neîndeplinire a obligaţiilor, în cazul în care acestea nu sunt identificare automat; f) adoptarea de măsuri în cazurile în care se identifică situaţiile de neîndeplinire a obligaţiilor participanţilor compensatori şi/sau noncompensatori, cum ar fi:----------Partea introductivă a lit. f) a alin. (1) al art. 161 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".1. modificările ce intervin în practicile normale de decontare;2. tratamentul ce se va aplica conturilor clienţilor;3. succesiunea acţiunilor ce se vor întreprinde;4. informaţiile care trebuie să fie obţinute precum şi obligaţiile şi responsabilităţile casei de compensare/contrapărţii centrale şi a participanţilor compensatori;----------Pct. 4 al lit. f) a alin. (1) al art. 161 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".5. existenţa de mecanisme, altele decât cele ale casei de compensare/contrapărţii centrale, care pot fi utilizate în cazurile de neîndeplinire a obligaţiilor unui participant compensator şi/sau noncompensator, în vederea reducerii impactului asupra pieţei.----------Pct. 5 al lit. f) a alin. (1) al art. 161 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (2) Casa de compensare/contrapartea centrală va face public cel puţin următoarele aspecte în legătură cu procedurile de neîndeplinire a obligaţiilor: a) circumstanţele în care procedura se va aplica; b) cine va aplica respectiva procedură; c) scopul acţiunilor întreprinse, inclusiv tratamentul aplicabil poziţiilor participanţilor compensatori şi clienţilor acestora;----------Lit. c) a alin. (2) al art. 161 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". d) mecanismele de evaluare a obligaţiilor casei de compensare/contrapărţii centrale faţă de participanţii compensatori care şi-au îndeplinit obligaţiile;----------Lit. d) a alin. (2) al art. 161 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". e) mecanismele de evaluare a obligaţiilor participanţilor compensatori care nu şi-au îndeplinit obligaţiile fată de clienţii acestora.----------Lit. e) a alin. (2) al art. 161 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 162Procedurile privind neîndeplinirea obligaţiilor participanţilor compensatori şi/sau noncompensatori trebuie să stabilească şi să delimiteze clar rolurile şi responsabilităţile personalului angajat, cu privire la măsurile adoptate în cazurile de neîndeplinire a obligaţiilor participanţilor compensatori şi/sau noncompensatori, cum ar fi:----------Partea introductivă a art. 162 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". a) închiderea forţată a poziţiilor deschise sau utilizarea metodelor specifice de acoperire împotriva riscurilor; b) închiderea forţată sau transferarea poziţiilor deschise şi a activelor clienţilor participantului compensator;----------Lit. b) a art. 162 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". c) lichidarea marjei şi a altor active, cum ar fi contribuţiile la fondul de garantare; d) utilizarea resurselor financiare, altele decât marja.  +  Articolul 163Casa de compensare/contrapartea centrală poate folosi orice resursă financiară pentru acoperirea pierderilor şi a presiunilor create de lipsa de lichiditate ce rezultă din neîndeplinirea obligaţiilor, utilizând în primul rând activele depuse în contul de marjă de participantul compensator şi/sau noncompensator în cauză.----------Art. 163 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".Secţiunea 4 - Suspendarea şi retragerea dreptului de acces la sistemul de compensare-decontare  +  Articolul 164 (1) Casa de compensare/contrapartea centrală poate suspenda/retrage participanţilor compensatori sau participanţilor noncompensatori accesul la sistemul de compensare-decontare, dacă:----------Partea introductivă a alin. (1) al art. 164 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". a) C.N.V.M. notifică cu privire la suspendarea, retragerea sau anularea autorizaţiei de funcţionare a intermediarului/traderului; b) piaţa reglementată/sistemul alternativ de tranzacţionare notifică cu privire la suspendarea de la tranzacţionare a intermediarului/traderului; c) sunt încălcate reglementările casei de compensare/contrapărţii centrale privind constituirea marjelor; d) sunt încălcate reglementările casei de compensare/contrapărţii centrale privind participarea la fondul de garantare; e) se constată înregistrarea în contul propriu al participantului compensator general a instrumentelor Financiare derivate tranzacţionate de participantul noncompensator cu care a încheiat contract de compensare-decontare în scopul reducerii expunerii participantului noncompensator;----------Lit. e) a alin. (1) al art. 164 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". f) suspendarea participantului noncompensator este solicitată de către participantul compensator general cu care a încheiat contract de compensare-decontare;----------Lit. f) a alin. (1) al art. 164 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". g) contractul dintre participantul compensator general şi participant noncompensator a expirat.----------Lit. g) a alin. (1) al art. 164 a fost modificată de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (2) În cazul suspendării participantului compensator, casa de compensare/contrapartea centrală va permite acestuia închiderea poziţiilor deschise în scopul reducerii expunerii sau suplimentarea disponibilităţilor constituite în contul în marjă.----------Alin. (2) al art. 164 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (3) Casa de compensare/contrapartea centrală va notifica participantului compensator hotărârea suspendării în ziua adoptării acestei decizii.----------Alin. (3) al art. 164 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (4) Casa de compensare/contrapartea centrală va notifica C.N.V.M. şi pieţei reglementate/sistemului alternativ de tranzacţionare suspendarea participantului compensator în termen de 24 de ore de la luarea deciziei.----------Alin. (4) al art. 164 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant". (5) Suspendarea nu va fi revocată, până ce deficienţele pentru care aceasta a fost luată nu au fost remediate.  +  Articolul 165 (1) Contractul de compensare-decontare, menţionat la art. 2 alin. 2 lit e), poate prevedea clauze de suspendare a participantului noncompensator până la maximum 30 de zile. Participantul noncompensator suspendat trebuie să continue alimentarea contului în marjă cu sumele datorate participantului compensator general. (2) Suspendarea participantului noncompensator se face de către casa de compensare/ contrapartea centrală, la cererea şi pe răspunderea exclusivă a participantului compensator general Casei de compensare/contrapărţii centrale nu îi este cerut şi nici nu este îndreptăţită să verifice oportunitatea unei astfel de cereri sau conformitatea cu clauzele contractuale prevăzute în contractul încheiat între participantul compensator general şi participantul noncompensator. (3) În cazul prevăzut la alin. (2) sau în cazul altor suspendări, participantul compensator general va răspunde în faţa casei de compensare/contrapărţii centrale pentru poziţiile deschise ale participantului noncompensator, va acoperi apelurile în marjă şi/sau debitele înregistrate la data suspendării şi va efectua închiderea poziţiilor deschise numai în scopul reducerii expunerii.----------Art. 165 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".Secţiunea 5 - Cerinţe privind sistemul de conturi în marjăLegea nr. 297/2004"Art. 161. - (1) Contrapartea centrală va deschide şi va deţine un cont de marjă pentru fiecare participant compensator, în care va colecta marjele pentru poziţiile deschise. Marjele nu pot fi folosite în alt scop decât acela specificat în reglementările la care se face referire în art. 158. (2) Marjele constituite în numele participanţilor compensatori nu vor putea fi considerate ca aparţinând activelor casei de compensare/contrapărţii centrale şi nu vor putea face obiectul cererii sau plăţii creditorilor casei de compensare/contrapărţii centrale. (3) Prevederile alin. (2) se aplică inclusiv în cazul falimentului sau lichidării administrative a casei de compensare/contrapărţii centrale."----------Art. 161 din Legea nr. 297/2004 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 166 (1) Casa de compensare/contrapartea centrală trebuie să calculeze zilnic expunerile faţă de participanţii compensatori, fiind responsabilă de acurateţea informaţiilor cu privire la preţurile pieţei şi la poziţiile participanţilor compensatori pe baza cărora îşi calculează expunerile. (Recomandarea 3 CPSS IOSCO) (2) Casa de compensare/contrapartea centrală trebuie să solicite participanţilor compensatori constituirea sumelor necesare garantării poziţiilor deschise în nume propriu şi în numele participanţilor noncompensatori cu care au încheiat contracte, pentru acoperirea eventualelor situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor lor viitoare ce survin în condiţii normale de piaţă.----------Art. 166 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 167 (1) Sistemul de conturi în marjă va funcţiona pe baza depunerii unei marje iniţiale la deschiderea unei noi poziţii şi urmărirea menţinerii unui nivel minim obligatoriu în contul în marjă. (2) Marja iniţială poate fi constituită prin depunerea activelor menţionate la art. 2 alin. 2 lit. j), după cum urmează: a) până la 100% din marjă pentru activele prevăzute la art. 2 alin. 2 lit. j), pct. 1; b) până la 50% din marjă pentru activele prevăzute la art. 2 alin. 2 lit. j), pct. 2, 3 şi 4. (3) Marjele depuse iniţial conform alin. (1) şi (2) vor fi ajustate periodic şi fiecare cont în marjă va fi debitat ori creditat cu diferenţa nefavorabilă din marcarea la piaţă, comisionul datorat instituţiilor pieţei, sumele retrase din cont, respectiv cu diferenţa favorabilă rezultată în urma marcării la piaţă, precum şi cu depunerile ulterioare. (4) Debitele rezultate din marcarea la piaţă, pentru care s-a emis un apel în marjă, pot fi acoperite prin depunerea activelor menţionate la art. 2 alin. 2 lit. j), pct. 1, 2, 3 şi 4, cu respectarea procentelor menţionate la alin. (2). (5) Suma rezultată în urma operaţiunilor prevăzute la alin. (4) nu trebuie să fie mai mică decât minimul acceptat de casa de compensare/contrapartea centrală sau participantul ompensator general.----------Alin. (5) al art. 167 a fost modificat de pct. 15 al art. I din REGULAMENTUL nr. 4 din 25 martie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 30 martie 2015, prin înlocuirea termenului "membru" (al unui depozitar central) cu termenul "participant".  +  Articolul 168 (1) În vederea evaluării poziţiilor deschise şi calcularea marjei necesare garantării acestora, casa de compensare/contrapartea centrală va utiliza metode bazate pe următoarele principii: a) calcularea marjei se va face separat pentru poziţiile deschise în contul propriu şi contul deschis în numele clienţilor; b) calcularea marjei se va face ţinând seama de factorii de risc identificaţi în baza unor analize statistice, precum şi în baza analizei condiţiilor de piaţă; c) marja va fi corelată cu pierderea maximă potenţială pentru portofoliul titularului de cont în marjă, calculată pe un interval predeterminat prevăzut de reglementările casei de compensare/contrapărţii centrale; d) calcularea marjei va ţine seama de pierderea potenţială ce s-ar înregistra de vânzătorul unei opţiuni în cazul în care aceasta ar fi exercitată. (2) Calcularea marjelor se va face în funcţie de următorii parametrii: a) un istoric al volatilităţii preţurilor;