ORDIN nr. 268 din 8 decembrie 2010 (*actualizat*)privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere(actualizat până la data de 22 iulie 2014*)
EMITENT
  • MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR




  • ----------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 22 iulie 2014 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 157 din 26 iunie 2012, ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013; ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorAvând în vedere prevederile art. 23 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin:  +  Articolul 1 (1) Prezentul ordin stabileşte procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere. (2) Examinarea pentru obţinerea permisului de conducere se realizează potrivit prevederilor prezentului ordin, cu respectarea condiţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţa de urgenţă, şi de Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările ulterioare.  +  Articolul 2În sensul prezentului ordin, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles: a) servicii publice comunitare - serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor organizate în cadrul instituţiei prefectului; b) candidaţi - persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în România ori care dovedesc că se află la studii în România de cel puţin 6 luni, care solicită examinarea pentru obţinerea permisului de conducere sau a unor categorii ale acestuia;---------Lit. b) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014. c) examinatori - ofiţeri şi agenţi de poliţie din cadrul serviciilor publice comunitare atestaţi potrivit art. 3; d) examinare - verificarea cunoştinţelor şi aptitudinilor candidaţilor pentru obţinerea dreptului de a conduce autovehicule şi remorci pe drumurile publice, alcătuită din proba teoretică şi proba practică; e) proba teoretică - probă constând în indicarea variantelor de răspuns la întrebările generate de sistemul informatic; f) proba practică - probă constând în efectuarea unor manevre practice de conducere a vehiculului pe drumurile publice şi/sau în poligon;---------Lit. f) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013. g) programator - document generat de aplicaţia informatică de examinare cuprinzând candidaţii programaţi pentru susţinerea examinării.---------Lit. g) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013. h) nerespectarea traseului în poligon - efectuarea eronată ori incompletă a unei probe sau depăşirea limitelor poligonului; i) lucrătorul din sala de examinare - agentul sau ofiţerul de poliţie din cadrul serviciului public comunitar, desemnat prin dispoziţie a şefului serviciului public comunitar; j) martor - persoană din rândul candidaţilor care asistă la efectuarea probei practice a examinării de către un alt candidat; k) abrogată;---------Lit. k) a art. 2 a fost abrogată de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 3 (1) Examinarea se efectuează de către serviciul public comunitar pe a cărui rază de competenţă teritorială: a) candidatul îşi are domiciliul sau reşedinţa; ori b) se află instituţia de învăţământ, în cazul persoanelor aflate la studii în România.----------Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014. (2) Pentru stabilirea competenţei potrivit alin. (1), candidatul trebuie să declare pe propria răspundere că: a) locuieşte în mod obişnuit cel puţin 185 de zile din fiecare an calendaristic la o adresă de pe raza de competenţă a serviciului public comunitar datorită unor legături personale sau profesionale ori altor legături strânse cu adresa respectivă; sau b) revine periodic la o adresă de pe raza de competenţă a serviciului public comunitar datorită unor legături personale cu adresa respectivă, deşi locuieşte alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre, întrucât legăturile sale profesionale sunt într-un loc diferit de cel al legăturilor personale; sau c) locuieşte la o adresă de pe raza de competenţă a serviciului public comunitar pentru îndeplinirea unei activităţi sau misiuni pe o durată determinată în România, deşi locuieşte alternativ şi în alte locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre; sau d) se află la studii în România de cel puţin 6 luni, precizând instituţia de învăţământ care se află pe raza de competenţă teritorială a serviciului public comunitar şi adresa unde locuieşte, în cazul candidaţilor aflaţi la studii în România.-----------Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014.(2^1) Dovada domiciliului sau a reşedinţei în România se face cu documente aflate în termen de valabilitate, după cum urmează: a) pentru cetăţenii români, cu actul de identitate; b) pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European şi pentru cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, precum şi pentru membrii de familie ai acestora care nu sunt cetăţeni ai statelor respective, cu documentul eliberat în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care atestă, la momentul înregistrării în aplicaţia informatică de examinare, dreptul de rezidenţă legală pe teritoriul României; c) pentru străini, cu documentul care atestă, la momentul înregistrării în aplicaţia informatică de examinare, dreptul de şedere legală pe teritoriul României.-----------Alin. (2^1) al art. 3 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014.(2^2) Dovada studiilor în România se face cu următoarele documente: a) pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European şi pentru cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, precum şi pentru membrii de familie ai acestora care nu sunt cetăţeni ai statelor respective, cu documentul eliberat în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aflat în termen de valabilitate, care atestă, la momentul înregistrării în aplicaţia informatică de examinare, dreptul de rezidenţă legală pe teritoriul României, precum şi cu documentele emise de instituţia/instituţiile de învăţământ, acreditată/acreditate în condiţiile legii, care să ateste că urmează studii în România de cel puţin 6 luni; b) pentru străini, cu documentul care atestă, la momentul înregistrării în aplicaţia informatică de examinare, dreptul de şedere legală pe teritoriul României, aflat în termen de valabilitate, precum şi cu documentele emise de instituţia/instituţiile de învăţământ, acreditată/acreditate în condiţiile legii, care să ateste că aceştia urmează studii în România de cel puţin 6 luni.-----------Alin. (2^2) al art. 3 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014. (3) Examinarea, atât la proba teoretică, cât şi la proba practică, se efectuează la acelaşi serviciu public comunitar. (4) Proba practică se susţine numai cu examinatori atestaţi de către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, denumită în continuare D.R.P.C.I.V.----------Art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 3^1 (1) Examinarea se desfăşoară prin susţinerea, succesiv, a probei teoretice şi a probei practice, în zile diferite. (2) Probele teoretice pentru mai multe categorii pot fi susţinute în aceeaşi zi, exceptând situaţia în care obţinerea unei categorii este condiţionată de deţinerea prealabilă a unei alte categorii. (3) Proba practică se susţine: a) numai în poligon, pentru autovehiculele din categoria AM; b) în poligon şi pe traseu, pentru autovehiculele din categoriile A1, A2 şi A; c) numai pe traseu, pentru autovehiculele din categoriile B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv. (4) În cazul prevăzut la alin. (3) lit. b), examinarea se desfăşoară prin susţinerea probei practice în poligon, urmată de susţinerea acesteia pe traseu, în aceeaşi zi. (5) În cazul în care se solicită examinarea pentru mai multe categorii, probele practice se susţin în zile diferite, alocate pentru fiecare categorie de permis de conducere solicitată.---------Art. 3^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 4 (1) Pentru susţinerea probei teoretice se utilizează aplicaţia informatică realizată şi gestionată de către D.R.P.C.I.V. (2) Accesul candidaţilor la aplicaţia informatică se realizează pe baza unui bon de ordine care conţine un cod de bare, înmânat de lucrătorii serviciilor publice comunitare la intrarea în sala de examinare. Codul de bare identifică testul de examen la care a răspuns un anumit candidat şi are valabilitate doar în ziua emiterii. (3) Proba practică se poate desfăşura atât în localităţi, cât şi în afara acestora, inclusiv după lăsarea serii, urmărindu-se, în limita posibilităţilor, parcurgerea traseului în diferite condiţii de densitate a traficului şi cu treceri dintr-o zonă de trafic în alta. (4) Desfăşurarea probei practice va fi întreruptă în cazul apariţiei unor condiţii meteo rutiere nefavorabile, determinate, de regulă, de reducerea vizibilităţii sub 100 metri, căderi abundente de precipitaţii, inundaţii, furtună ori viscol, urmând a fi reluată de îndată ce condiţiile de circulaţie au revenit la normal. În situaţia în care, datorită acestor condiţii, proba practică nu mai poate fi reluată în aceeaşi zi, conform programului normal de lucru, candidatul este reprogramat în cel mai scurt timp posibil. (5) În cazul apariţiei unei defecţiuni tehnice, desfăşurarea probei practice se întrerupe, examinatorul consemnând la rubrica "Menţiuni" din anexa la testul de examen ora şi punctajul de penalizare acumulat de candidat pe timpul conducerii autovehiculului care s-a defectat. Proba practică se reia odată cu înlocuirea autovehiculului, examenul continuându-se până la îndeplinirea cerinţelor probei pentru categoria/subcategoria respectivă. În situaţia în care proba nu mai poate fi reluată în aceeaşi zi, conform programului normal de lucru, candidatul se reprogramează în cel mai scurt timp posibil. (6) În baza ordinului prefectului, proba practică poate fi susţinută şi în alte localităţi decât în municipiul reşedinţă de judeţ. Pentru aceasta, infrastructura rutieră a localităţilor respective trebuie să permită parcurgerea unor trasee pe categorii diferite de drumuri care să cuprindă următoarele: intersecţii şi joncţiuni, intersecţii cu sens giratoriu, treceri la nivel cu calea ferată, staţii de autobuz/tramvai, treceri de pietoni, urcarea rampelor, coborârea pantelor, zone cu circulaţie intensă cu minimum două benzi pe sens, pieţe aglomerate, zone cu şiruri de vehicule parcate, iar circulaţia să fie reglementată prin semafoare, indicatoare şi/sau marcaje rutiere. (7) Modul de organizare a activităţilor necesare desfăşurării probei practice se stabileşte de către prefect, după consultarea D.R.P.C.I.V.---------Alin. (7) al art. 4 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 5 (1) Proba teoretică se susţine în limba română.---------Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013. (2) În cazul candidaţilor cetăţeni români aparţinând minorităţilor naţionale, proba teoretică se poate susţine, la cerere, în limba maternă, în condiţiile art. 19 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) În cazul străinilor, al cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, al cetăţenilor statelor membre ale Spaţiului Economic European şi al cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, proba teoretică se poate susţine, la cerere, în limbile engleză, franceză sau germană.----------Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014. (4) Opţiunea privind limba de examinare se consemnează pe cererea-tip prevăzută la art. 6 alin. (2) lit. a).  +  Articolul 6 (1) La data verificării dosarului de examinare, respectiv la data susţinerii probelor de examen, candidaţii trebuie să îndeplinească, potrivit legii, condiţiile de vârstă, să fie apţi din punct de vedere medical, să facă dovada îndeplinirii uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1), să facă dovada pregătirii teoretice şi practice prin cursuri organizate în şcoli de conducători auto şi să nu se afle în una dintre situaţiile prevăzute la art. 24 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă.-----------Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014. (2) Înregistrarea în aplicaţia informatică de examinare şi susţinerea probelor de examen sunt condiţionate de prezentarea dosarului de examinare, care trebuie să conţină următoarele documente:-----------Partea introd. a alin. (2) al art. 6 a fost modificată de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014. a) cererea-tip, semnată de candidat, prevăzută în anexa nr. 1, în care se consemnează şi declaraţia pe propria răspundere a candidatului, dată sub sancţiunea prevăzută de art. 326 din Codul penal, din care să rezulte îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (2);-----------Lit. a) a alin. (2) al art. 6 a fost modificată de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014. b) fişa de şcolarizare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, emisă de şcoala de conducători auto în cadrul căreia candidatul a absolvit cursurile de pregătire teoretică şi practică, în care se consemnează şi avizul medical «apt pentru conducerea autovehiculelor din grupa...», corespunzător categoriei pentru care se solicită examinarea; documentul eliberat de unitatea de asistenţă medicală autorizată, care atestă grupa de autovehicule pe care solicitantul este apt să le conducă, se păstrează la şcoala de conducători auto care a pregătit candidatul; c) certificatul de cazier judiciar în termenul de valabilitate, eliberat de structurile competente ale Poliţiei Române, potrivit legii;-----------Lit. c) a alin. (2) al art. 6 a fost modificată de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014. d) copia actului de identitate valabil; e) dovada de plată a taxelor şi tarifelor aferente obţinerii permisului de conducere. (3) Candidatul al cărui permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă prezintă documentele prevăzute la alin. (2) lit. a), c)-e) şi trebuie să facă dovada că este apt din punct de vedere medical pentru conducerea autovehiculelor din grupa din care face parte categoria solicitată, printr-un document eliberat de o unitate de asistenţă medicală autorizată, precum şi faptul că este apt din punct de vedere psihologic pentru a conduce autovehicule pe drumurile publice, printr-un document eliberat de un laborator de specialitate autorizat. (4) Taxele şi tarifele aferente obţinerii permisului de conducere se pot încasa şi la ghişeele serviciilor publice comunitare competente să efectueze examinarea candidaţilor, în condiţiile stabilite prin ordin al prefectului.------------Alin. (4) al art. 6 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014. (5) Candidaţii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, care solicită examinarea pentru obţinerea permisului de conducere pentru categoriile de vehicule AM, A1 şi B1, trebuie să prezinte, pe lângă documentele prevăzute la alin. (2), declaraţia autentificată de notarul public, prin care este exprimat acordul părinţilor sau, după caz, al părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească, al tutorelui, curatorului sau persoanei în îngrijirea ori supravegherea căreia acesta se află, pentru participarea la examinare. (6) În cazul în care se solicită obţinerea mai multor categorii, fiecare dosar întocmit pentru categoria solicitată suplimentar trebuie să conţină câte o fotocopie a certificatului de cazier judiciar. (7) În cazul străinilor şi al cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, certificatul de cazier judiciar este cel eliberat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, potrivit legii.---------Art. 6 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 7Abrogat.---------Art. 7 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 8 (1) Examinarea se efectuează după îndeplinirea formalităţilor necesare, la sediul serviciului public comunitar competent, constând în: verificarea dosarului de examen, preluarea imaginii faciale şi înregistrarea în aplicaţia informatică de examinare. (2) Candidaţii susţin proba teoretică în aceeaşi zi în care sunt înregistraţi în aplicaţia informatică de examinare. În caz contrar, înregistrarea îşi pierde valabilitatea. (3) Solicitarea şi datele necesare înregistrării în aplicaţia informatică de examinare se pot transmite şi de către şcolile de conducători auto în care aceştia au urmat cursurile de pregătire teoretică şi practică, prin utilizarea unei aplicaţii informatice puse la dispoziţie gratuit de către D.R.P.C.I.V., în baza unui protocol. (4) În situaţia prevăzută la alin. (3), candidaţii aflaţi la prima examinare se prezintă în vederea îndeplinirii formalităţilor prevăzute la alin. (1) şi susţinerii probei teoretice, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data transmiterii solicitării de către şcoala de conducători auto. În caz contrar, solicitarea îşi pierde valabilitatea, urmând a se proceda potrivit alin. (1) şi (2). (5) Candidaţii declaraţi «admis» la proba teoretică se programează pentru susţinerea probei practice, în limita locurilor disponibile şi în ordinea solicitării. (6) Şeful serviciului public comunitar stabileşte zilnic examinatorii care desfăşoară activităţi de examinare. Repartizarea examinatorilor, câte unul pentru fiecare programator, se face de către sistemul informatic, în mod aleatoriu. (7) Programatoarele şi anexele la testul de examen se listează zilnic, la începutul programului de lucru, cu excepţia situaţiilor de forţă majoră sau caz fortuit, pe care şeful serviciului public comunitar le consemnează într-un registru special constituit. Anexa la testul de examen are conţinutul prevăzut în anexa nr. 3 şi se listează în două exemplare. La susţinerea probei practice, ambele exemplare ale anexei se completează de către examinator şi se semnează de către persoanele prevăzute în formular, iar unul dintre exemplare se înmânează candidatului. (8) Statistica pentru anul precedent privind promovabilitatea la primul examen pentru fiecare şcoală de conducători auto şi pentru fiecare instructor auto de pregătire practică se publică anual, până la 31 martie, pe pagina de internet a D.R.P.C.I.V. (9) În sensul alin. (8), promovabilitatea la primul examen reprezintă raportul procentual, rezultat pe un anumit interval de timp, dintre numărul de candidaţi proveniţi de la o şcoală de conducători auto care au fost declaraţi «admis», atât la proba teoretică, cât şi la proba practică, la prima prezentare, şi numărul total de candidaţi proveniţi de la aceeaşi şcoală care s-au prezentat pentru prima dată la examinare. În numărul total nu intră candidaţii declaraţi «admis» la proba teoretică care nu au susţinut proba practică în intervalul de referinţă, aceştia urmând să fie cuprinşi în calculul pentru următorul interval de referinţă. Modalitatea de calcul al promovabilităţii la primul examen se aplică şi pentru candidaţii care au efectuat pregătirea practică cu un anumit instructor auto.---------Art. 8 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 9Examinarea candidaţilor la proba teoretică se desfăşoară în săli adecvate acestei activităţi, stabilite prin dispoziţie a şefului serviciului public comunitar, cu aprobarea prefectului şi avizul D.R.P.C.I.V. Avizul se acordă cu privire la echipamentele şi comunicaţiile asigurate de către D.R.P.C.I.V. Accesul candidaţilor în sălile de examinare este gratuit.---------Art. 9 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 10 (1) Întrebările pe baza cărora se susţine proba teoretică şi răspunsurile aferente acestora, din care sunt generate testele de examen, se elaborează şi se administrează de către D.R.P.C.I.V. în mod unitar la nivelul întregii ţări, prin intermediul unei aplicaţii informatice. Candidaţii îşi pot verifica cunoştinţele teoretice printr-o aplicaţie pusă la dispoziţia publicului de către D.R.P.C.I.V., în mod gratuit, printr-un serviciu on-line, pe pagina proprie de internet. (2) Proba teoretică cuprinde un număr diferenţiat de întrebări particularizate pentru fiecare categorie, criteriile de promovabilitate fiind următoarele:---------Partea introductivă a alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013. a) pentru categoriile AM, A1, A2 şi A, testul cuprinde 20 întrebări, timpul de soluţionare fiind de 20 minute. Se declară «admis» candidatul care răspunde corect la cel puţin 17 întrebări;---------Lit. a) a alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013. b) pentru categoriile B, B1, C, C1, Tr, D, D1, Tb şi Tv, testul cuprinde 26 de întrebări, timpul de soluţionare fiind de 30 de minute. Pentru a promova examenul teoretic, candidatul trebuie să răspundă corect la cel puţin 22 de întrebări; c) pentru categoriile BE, C1E, CE, D1E şi DE, testul cuprinde 11 întrebări, timpul de soluţionare fiind de 15 minute. Se declară «admis» candidatul care răspunde corect la cel puţin 9 întrebări.---------Lit. c) a alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013. (3) Candidatul este declarat respins dacă nu răspunde corect în timpul şi la numărul minim de întrebări prevăzute la alin. (2), precum şi în caz de fraudă sau de nerespectare a interdicţiilor şi obligaţiilor prevăzute la art. 11 alin. (6) şi (7). (4) Testele cuprind noţiuni generale referitoare la toate categoriile de vehicule, care privesc: a) dispoziţiile legale în materie de circulaţie rutieră, în special cele care vizează semnalizarea rutieră, regulile de prioritate şi restricţiile de viteză; b) conducătorul auto:1. importanţa unui comportament vigilent şi a unei atitudini adecvate faţă de alţi participanţi la trafic;2. funcţiile de percepţie, de evaluare şi de decizie, în special timpul de reacţie şi modificările comportamentului conducătorului auto ca urmare a efectelor consumului de alcool, droguri şi medicamente cu influenţe negative asupra conducerii unui autovehicul, a stărilor emoţionale şi a oboselii; c) drumul:1. normele legale referitoare la respectarea distanţelor de siguranţă dintre vehicule, distanţei de frânare şi ţinutei de drum a vehiculului în diferite condiţii meteorologice şi în funcţie de starea carosabilului;2. riscurile de conducere legate de starea diferită a carosabilului şi mai ales variaţiile acestuia în funcţie de condiţiile atmosferice şi de vizibilitate;3. caracteristicile diferitelor tipuri de drumuri şi dispoziţiile legale conexe;4. securitatea rutieră în tunele; d) ceilalţi participanţi la trafic:1. riscurile specifice în raport cu lipsa de experienţă a celorlalţi participanţi la trafic şi cu categoriile de participanţi la trafic cu vulnerabilitate sporită, cum sunt: copiii, pietonii, bicicliştii şi persoanele cu mobilitate redusă;2. riscurile inerente circulaţiei şi conducerii diferitelor tipuri de vehicule şi condiţiilor de vizibilitate pe care le au conducătorii acestora; e) reglementări generale şi diverse:1. reglementări referitoare la documentele administrative necesare folosirii vehiculului;2. reguli generale privind comportamentul pe care trebuie să îl adopte conducătorul auto în cazul producerii unui accident din care au rezultat victime omeneşti, precum acordarea primului ajutor, prezervarea urmelor de la locul accidentului, anunţarea poliţiei şi a ambulanţei şi altele asemenea, sau în cazul producerii unui accident din care au rezultat doar pagube materiale, cu aplicarea corespunzătoare a procedurilor de constatare amiabilă, precum şi luarea altor măsuri pentru îndepărtarea sau diminuarea efectelor accidentului;3. măsuri de securitate referitoare la încărcătura vehiculului şi la persoanele transportate; f) precauţiile care trebuie luate la părăsirea vehiculului; g) elementele mecanice legate de securitatea conducerii auto: posibilitatea de a sesiza defecţiunile curente care pot afecta îndeosebi eficacitatea mecanismului de direcţie, instalaţiei de frânare, sistemului de rulare, suspensiei, instalaţiei de evacuare, precum şi farurile, semnalizatoarele, catadioptrii, oglinzile retrovizoare, spălătoarele şi ştergătoarele de parbriz, avertizorul sonor; h) echipamentele de siguranţă ale vehiculelor, mai ales folosirea centurilor de siguranţă şi a echipamentelor de siguranţă pentru copii; i) regulile de folosire a vehiculului referitoare la protecţia mediului înconjurător: folosirea corespunzătoare a avertizorului sonor, consumul moderat de carburant, limitarea emisiilor poluante etc. (5) Testele trebuie să cuprindă şi noţiuni specifice categoriilor şi subcategoriilor pentru care se susţine examinarea, după cum urmează:A. pentru categoriile AM, A1, A2 şi A: a) folosirea echipamentelor de protecţie, cum ar fi: mănuşile, cizmele, îmbrăcămintea şi casca; b) vizibilitatea motocicliştilor pentru ceilalţi participanţi la trafic; c) riscurile legate de diferitele condiţii de circulaţie, acordându-se atenţie şi porţiunilor alunecoase de şosea, gurilor de canal, marcajelor rutiere aplicate pe carosabil, şinelor de tramvai etc.; d) elementele mecanice legate de siguranţa conducerii auto, acordându-se atenţie şi comutatorului pentru întreruperea curentului în cazuri de urgenţă, curelei de transmisie şi nivelului de ulei;---------Pct. A al alin. (5) al art. 10 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.B. pentru categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D şi DE: a) regulile referitoare la durata de conducere şi perioadele de repaus, conform Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a regulamentelor (CEE) nr. 3.821/85 şi (CE) nr. 2.135/98 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului, cu modificările ulterioare; utilizarea dispozitivului de înregistrare prevăzut de Regulamentul (CEE) nr. 3.821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier, cu modificările ulterioare, cu excepţia categoriilor C1 şi C1E; b) regulile referitoare la tipul de transport: de mărfuri sau de călători; c) documentele referitoare la autovehicul şi la transport, necesare pentru transportul naţional şi internaţional de mărfuri şi călători; d) comportamentul care trebuie adoptat în caz de accident; cunoaşterea măsurilor care trebuie luate după un accident sau un eveniment similar, mai ales a intervenţiilor de evacuare a pasagerilor, precum şi cunoştinţe de bază în materie de prim ajutor; e) măsurile de precauţie care trebuie luate la scoaterea şi înlocuirea roţilor; f) regulile privitoare la masa şi dimensiunea autovehiculelor, precum şi la dispozitivele de limitare a vitezei; g) împiedicarea vizibilităţii conducătorului auto şi a celorlalţi participanţi la trafic din cauza caracteristicilor autovehiculului; h) citirea unei hărţi rutiere, planificarea unui itinerar, inclusiv folosirea sistemelor de navigaţie electronice, facultativ; i) factorii de securitate privitori la încărcătura autovehiculului: controlul încărcăturii - stivuire şi fixare - dificultăţi legate de anumite tipuri de încărcături, de exemplu, lichide, încărcături suspendate, etc., încărcarea şi descărcarea mărfurilor şi folosirea materialului de încărcare, numai pentru categoriile C1, C1E, C şi CE; j) responsabilitatea conducătorului auto în ceea ce priveşte transportul pasagerilor, confortul şi siguranţa călătorilor, transportul copiilor, controalele necesare înaintea plecării;---------Pct. B al alin. (5) al art. 10 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.C. pentru categoriile C, CE, D, DE şi Tr; a) principiile de construcţie şi de funcţionare a următoarelor elemente: motoare cu combustie internă, circuitul fluidelor, respectiv uleiul de motor, lichidul de răcire, lichidul pentru spălătorul de parbriz, circuitul carburantului, instalaţia electrică, instalaţia de aprindere, transmisia şi elemente ale transmisiei precum ambreiajul, cutia de viteze, reductorul şi altele asemenea; b) instalaţia de ungere şi protecţia antigel; c) principiile de construcţie, montare, utilizare şi întreţinere a anvelopelor; d) principiile, tipurile şi funcţionarea principalelor piese, ataşarea, folosirea şi întreţinerea atentă a garniturilor de frână şi a dispozitivelor de limitare a vitezei; e) principiile, tipurile şi funcţionarea principalelor piese, ataşarea, folosirea şi întreţinerea atentă a dispozitivelor de cuplare, numai pentru categoriile CE, DE şi Tr; f) metode pentru detectarea cauzelor de producere a defecţiunilor; g) întreţinerea preventivă a vehiculelor şi reparaţiile curente necesare; h) responsabilitatea conducătorului auto în ceea ce priveşte recepţia, transportul şi livrarea mărfurilor, conform condiţiilor convenite, numai pentru categoriile C, CE şi Tr.  +  Articolul 11 (1) Testul de examen este precedat de 3 întrebări de acomodare. Indiferent de corectitudinea răspunsurilor la cele 3 întrebări de acomodare, candidatul va trece la soluţionarea testului propriu-zis. (2) Testul este generat de sistemul informatic prevăzut la art. 4 alin. (1), fiecare întrebare prezentând 3 variante de răspuns. Întrebările pot avea unul, două sau trei răspunsuri corecte. Candidatul poate răspunde la fiecare întrebare afişată în ordinea apariţiei acestora sau poate amâna răspunsurile, revenind ulterior asupra lor.---------Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013. (3) Examenul întrerupt datorită unor defecţiuni tehnice se reia de îndată ce au fost înlăturate cauzele acestora. (4) Evaluarea răspunsurilor se aduce la cunoştinţa candidatului în mod direct, prin afişarea în timp real pe ecranul de examinare a rezultatului general şi a calificativului final. Pe ecran este afişat şi contorul de timp. (5) În timpul desfăşurării probei teoretice sistemul informatic preia 3 imagini faciale ale candidatului, care se tipăresc pe anexa la testul de examen. (6) Cu ocazia susţinerii probei teoretice candidaţilor le este interzis: a) să folosească o altă limbă decât cea menţionată în cererea-tip prevăzută la art. 6 alin. (2) lit. a); b) să intre cu/să folosească în sala de examinare înscrisuri ajutătoare, echipamente tehnice de comunicare sau înregistrare audio/video sau cu orice fel de obiecte, cu excepţia celor prevăzute la alin. (7); c) să poarte discuţii cu alţi candidaţi; d) să se prezinte la examen sub influenţa băuturilor alcoolice, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora; e) să se manifeste zgomotos sau într-un alt mod care poate perturba examinarea celorlalţi candidaţi. (7) Cu ocazia susţinerii probei teoretice candidaţii au următoarele obligaţii: a) să aibă asupra lor dosarul de examinare constituit, după caz, potrivit art. 6 alin. (2) sau (6), precum şi actul de identitate în original, în absenţa oricăruia dintre acestea accesul lor în sala de examen fiind interzis; b) să selecteze, în vederea examinării, numai limba pentru care au optat şi care a fost înscrisă în cererea-tip. (8) Obligaţiile lucrătorului de la ghişeul de programare şi ale celui de la postul de înregistrare a candidatului sunt următoarele: a) să stabilească identitatea candidatului pe baza actului de identitate valabil şi să verifice exactitatea datelor introduse în sistemul informatic; b) să elibereze candidatului codul de bare necesar accesului în sala de examinare şi pentru susţinerea testului informatic, în baza programării şi a documentelor ce compun dosarul de examinare; c) să îi instruiască pe candidaţi cu privire la interdicţiile şi obligaţiile prevăzute la alin. (6) şi (7). (9) Este interzisă desfăşurarea probei teoretice atunci când în sala de examinare nu sunt prezenţi cel puţin 2 candidaţi, cu excepţia situaţiei în care singurul candidat prezent este programat să susţină proba practică în ziua următoare. În această situaţie, examenul se desfăşoară în prezenţa a 2 lucrători desemnaţi de şeful serviciului, făcându-se menţiuni în acest sens într-un registru special constituit. (10) Este interzisă desfăşurarea probei teoretice în afara programului de lucru aprobat de conducerea instituţiei prefectului. (11) Obligaţiile lucrătorului din sala de examinare sunt următoarele: a) să răspundă de securitatea sălii de examinare; b) să verifice identitatea fiecărui candidat pe baza actului de identitate valabil, precum şi dosarul de examinare al acestuia, şi să îi repartizeze o staţie de lucru funcţională; c) să interzică accesul în sală al altor persoane decât candidaţii care posedă cod de bare valabil, în limita locurilor disponibile; d) să nu permită accesul în sala de examen al candidaţilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice ori sub influenţa produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora sau al candidaţilor care prin comportamentul lor perturbă examinarea celorlalţi candidaţi; e) să nu permită accesul în sala de examen al candidaţilor care nu au asupra lor dosarul de examinare, al căror dosar este incomplet sau conţine documente expirate; f) să verifice respectarea de către candidaţi a opţiunii privind limba de examinare, aleasă cu ocazia completării cererii-tip; g) să nu comunice candidaţilor răspunsurile la întrebările din testul de examen; h) să consemneze într-un registru al sălii de examinare orice incident de întrerupere a examinării intervenit înainte de finalizarea examenului; i) să întrerupă examinarea atunci când intervin defecţiuni tehnice şi să dispună reluarea examinării după remedierea acestora; j) să întrerupă examinarea candidaţilor care nu respectă interdicţiile prevăzute la alin. (6) şi să îi scoată din sala de examinare; k) să nu părăsească sala de examinare până la terminarea programului de lucru decât dacă este înlocuit de un alt lucrător; l) să nu permită candidaţilor să părăsească sala de examinare decât după terminarea probei teoretice, fapt confirmat prin afişarea mesajului "Admis"/"Respins" pe ecranul de examinare. În cazul părăsirii voluntare a sălii înainte de finalizarea testului, candidaţilor respectivi li se interzice reintrarea în sală, rezultatul la proba teoretică fiind "Respins"; m) la terminarea probei, în cazul în care candidatul a fost declarat respins, să anuleze chitanţa reprezentând contravaloarea taxei de examinare, care rămâne la dosar, şi să efectueze menţiunile pe fişa de şcolarizare. (12) Atunci când apar erori de date ori erori legate de codul de bare, când camera care preia imaginea candidatului este nefuncţională sau atunci când candidaţii selectează greşit limba de examinare, examinarea poate fi întreruptă numai în faza iniţială de verificare a datelor candidaţilor, precum şi a întrebărilor de acomodare, până la începerea testului propriu-zis. Pentru erori legate de codul de bare, examinarea se reia după atribuirea unui nou cod de bare. (13) Accesul în sala de examen este permis şi persoanelor cu atribuţii de control, numai însoţite de şeful serviciului public comunitar sau de înlocuitorul acestuia.  +  Articolul 12 (1) Candidaţii declaraţi respinşi se pot prezenta în vederea programării pentru o nouă examinare numai după o perioadă de cel puţin 15 zile de la data declarării ca respinşi, dar nu mai târziu de un an de la absolvirea cursurilor. (2) Candidaţii neprezentaţi se pot prezenta în vederea programării oricând, dar nu mai târziu de un an de la absolvirea cursurilor. (3) Candidaţii declaraţi admişi la proba teoretică, care nu se prezintă la proba practică într-un termen de cel mult un an de la data absolvirii şcolii de pregătire a conducătorilor de autovehicule, sunt declaraţi respinşi. (4) În cazul depăşirii termenului de un an de la data absolvirii şcolii de pregătire a conducătorilor de autovehicule, examinarea pentru obţinerea permisului de conducere este condiţionată de efectuarea unui nou curs de pregătire.  +  Articolul 13 (1) Autovehiculele folosite la proba practică trebuie să fie din categoria celor pentru care se solicită obţinerea permisului de conducere şi trebuie să aibă caracteristicile prevăzute în anexa nr. 4. (2) Autovehiculele prevăzute la alin. (1) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie dotate cu dublă comandă, agreată de Registrul Auto Român, cel puţin pentru pedalele de ambreiaj şi frână, cu excepţia autovehiculelor cu transmisie automată şi a motocicletelor, care se dotează cu dublă comandă cel puţin pentru pedala de frână; b) să fie echipate cu oglinzi retrovizoare pentru candidat şi examinator, iar pe caseta «ŞCOALA» să fie afişată vizibil menţiunea «EXAMEN». În cazul autovehiculelor din categoriile A1, A2 şi A, menţiunea «EXAMEN» va fi afişată astfel încât să fie vizibilă celorlalţi participanţi la trafic; c) să aibă inspecţia tehnică periodică valabilă efectuată în condiţiile legii; d) să fie echipate pentru condiţii de iarnă, atunci când condiţiile meteo o impun; e) să fie asigurate pentru daune cauzate terţilor, respectiv persoanelor aflate în interiorul autovehiculului cu ocazia desfăşurării probei practice a examenului.---------Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013. (3) În cazul neîndeplinirii oricărei condiţii prevăzute la alin. (2), autovehiculul respectiv nu poate fi folosit la susţinerea probei practice. (4) Candidaţii cu dizabilităţi fizice susţin examenul cu autovehicule dotate potrivit alin. (2), adaptate infirmităţii lor.---------Alin. (4) al art. 13 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013. (5) În timpul examenului, autovehiculele destinate transportului de mărfuri şi remorcile tractate vor fi încărcate, pentru a asigura respectarea condiţiilor privind masa totală minimă reală prevăzute în anexa nr. 4.---------Alin. (5) al art. 13 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013. (6) Mijloacele logistice necesare examinării la proba practică sunt puse la dispoziţie de şcoala de conducători auto unde au fost efectuate cursurile de pregătire a candidatului, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (4), când acestea pot fi puse la dispoziţie de către candidat.---------Alin. (6) al art. 13 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 14Traseele folosite la proba practică se stabilesc de către poliţia rutieră şi sunt, de regulă, altele decât cele folosite în procesul de instruire practică a cursanţilor. Traseele trebuie să fie stabilite astfel încât să permită examinatorului aprecierea deprinderilor şi aptitudinilor necesare conducerii în siguranţă a unui autovehicul şi să corespundă criteriilor stabilite la art. 4 alin. (6).  +  Articolul 15 (1) Proba practică de conducere în poligon a autovehiculelor din categoriile A1, A2 şi A se susţine în poligoane având dimensiunile şi dotările conform schiţei prevăzute în anexa nr. 5.---------Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013. (2) Candidaţii minori cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani sunt examinaţi în prezenţa unui martor, care poate fi unul dintre părinţi, tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căruia/căreia acesta se află. (3) Proba practică realizată în poligon cuprinde următoarele manevre: a) coborârea motocicletei de pe cric/suportul de sprijin cu motorul oprit şi deplasarea acesteia pe o distanţă de 5 m într-un spaţiu cu lăţimea de 0,5 m, fără ajutorul motorului, mergând alături de vehicul până la locul de plecare. Neîncadrarea în spaţiul delimitat de marcajul lateral, nemenţinerea în poziţie verticală pe cele două roţi sau neefectuarea probei se penalizează; b) mersul sinuos printre jaloane, constând în parcurgerea continuă, cu ajutorul motorului, a unui traseu printre 5 jaloane. Atingerea unuia dintre jaloane, neîncadrarea în spaţiul delimitat de marcajul lateral ori sprijinirea cu piciorul de sol se penalizează; c) executarea de opturi printre 4 jaloane, constând în efectuarea continuă a 6 astfel de manevre, câte 3 manevre într-un sens şi în celălalt, cu începerea execuţiei din partea stângă a ultimului jalon. Atingerea unuia dintre jaloane, neîncadrarea în spaţiul delimitat de marcajul lateral ori sprijinirea cu piciorul de sol se penalizează; d) deplasarea în linie dreaptă, constând în parcurgerea cu ajutorul motorului a unei distanţe de 50 m într-un spaţiu cu lăţimea de 0,5 m, cu braţul stâng ridicat orizontal. Neîncadrarea în spaţiul delimitat de marcajul lateral sau sprijinirea cu piciorul de sol se penalizează; e) urcarea motocicletei pe cric/suportul de sprijin. Neefectuarea acestei manevre se penalizează. (4) În timpul probei practice, examinatorul verifică următoarele aptitudini şi modul de comportare specifice pentru categoriile A1, A2 şi A:---------Partea introductivă a alin. (4) al art. 15 a fost modificată de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013. a) pregătirea şi controlul vehiculului din punctul de vedere al siguranţei circulaţiei. Candidatul trebuie să facă dovada capacităţii de a se pregăti să conducă în siguranţă, prin respectarea următoarelor cerinţe:1. să fie echipat cu echipamentul de protecţie, cum ar fi mănuşile, cizmele, îmbrăcămintea şi casca de protecţie;2. să efectueze un control sumar al stării pneurilor, frânelor, direcţiei, comutatorului de oprire în caz de urgenţe, în cazul în care există, lanţurilor, fluidelor precum uleiul de motor, lichidul de răcire şi altele asemenea, luminilor, dispozitivelor reflectorizante, indicatoarelor de direcţie şi dispozitivului de avertizare sonoră; b) manevre speciale ce urmează să fie testate în ceea ce priveşte siguranţa rutieră:1. aşezarea motocicletei pe cric/suportul de sprijin sau coborârea ei de pe cric/suportul de sprijin şi deplasarea sa fără motor, mergând pe lângă vehicul;2. parcarea motocicletei pe cric/suportul de sprijin;3. executarea a cel puţin două manevre cu viteză mică, dintre care un slalom; aceasta ar trebui să permită evaluarea manevrării ambreiajului în combinaţie cu frâna, echilibrului, direcţiei vizuale şi poziţiei pe motocicletă, precum şi a poziţiei picioarelor pe rezemătoarele de picior;4. executarea a cel puţin două manevre cu viteză mare, dintre care una în viteza a doua sau a treia, de cel puţin 30 km/h, şi o manevră de evitare a unui obstacol la o viteză minimă de 50 km/h; aceasta ar trebui să permită evaluarea competenţei privind poziţia pe motocicletă, direcţia vizuală, echilibrul, tehnici de menţinere a direcţiei şi de schimbare a vitezelor;5. frânare: se execută cel puţin două exerciţii de frânare, inclusiv frânarea de urgenţă la o viteză minimă de 50 km/h; aceasta ar trebui să permită evaluarea competenţei privind manevrarea frânei din faţă şi a frânei din spate, direcţia vizuală şi poziţia pe motocicletă. (5) Descrierea manevrelor executate potrivit alin. (3) şi alin. (4) lit. b) este prezentată în anexele nr. 6 şi 7. (6) Proba practică de conducere a motocicletei în poligon este promovată de candidaţii care parcurg traseul în cel mult 3 minute şi 30 secunde şi nu au cumulat mai mult de 15 puncte de penalizare.---------Alin. (6) al art. 15 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013. (7) Candidatul este declarat respins, indiferent de numărul punctelor de penalizare acumulate sau de timpul scurs pentru efectuarea probelor, dacă:- a căzut cu motocicleta;- nu a respectat traseul în poligon. (8) Candidatului nu i se permite susţinerea probei practice dacă s-a prezentat fără să fie echipat cu echipamentul prevăzut la alin. (4) lit. a) pct. 1, urmând a fi reprogramat în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2). (9) Susţinerea probei practice în poligon şi traseu pentru categoriile A1, A2 şi A se face numai pe motociclete fără ataş, cu excepţia candidaţilor cu dizabilităţi fizice, care susţin cu autovehiculele prevăzute la art. 13 alin. (4).---------Alin. (9) al art. 15 a fost introdus de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 15^1La susţinerea probei practice în traseu pentru categoriile A1, A2 şi A, candidatul va conduce însoţit, pe acelaşi autovehicul, de un instructor din cadrul şcolii de conducători auto. Examinatorul supraveghează candidatul dintr-un autovehicul aparţinând şcolii de conducători auto şi condus de un angajat din cadrul acesteia, iar comunicarea dintre examinator şi candidat se realizează prin intermediul mijloacelor tehnice de radiocomunicaţii.---------Art. 15^1 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 15^2 (1) Proba practică pentru categoria AM constă numai în verificarea aptitudinilor în poligoane special amenajate având dimensiunile şi dotările conform schiţei prevăzute în anexa nr. 5, cu executarea manevrelor prevăzute în anexa nr. 6, sfârşitul probei consemnându-se la momentul ajungerii în punctul «Sosire». (2) Proba practică de conducere a mopedului în poligon este promovată de candidaţii care parcurg traseul în cel mult două minute şi nu au cumulat mai mult de 15 puncte de penalizare. (3) Prevederile art. 15 alin. (2), (3), (4) lit. a) pct. 2 şi (7) se aplică în mod corespunzător. (4) Candidatul care susţine proba practică pentru categoria AM trebuie să fie echipat cu cască de protecţie.---------Art. 15^2 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 15^3 (1) Examinarea la proba practică se susţine cu autovehicule cu transmisie manuală sau cu autovehicule cu transmisie automată. (2) În cazul în care proba practică se susţine cu autovehicule cu transmisie automată, pe permisul de conducere obţinut se efectuează menţiunea corespunzătoare, cu excepţia situaţiilor în care solicitantul deţine deja un permis obţinut pentru un autovehicul cu transmisie manuală pentru cel puţin una dintre categoriile B, BE, C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 sau D1E, precum şi a mopedelor, când nu se efectuează această menţiune. (3) Posesorii permiselor de conducere în care se găsesc menţiuni privind dreptul de a conduce autovehicule cu transmisie automată, care solicită obţinerea dreptului de a conduce autovehicule cu transmisie manuală din aceeaşi categorie, trebuie să susţină o nouă probă practică, sub condiţia prezentării documentului al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9, care atestă efectuarea, într-o şcoală de conducători auto, a unui număr de cel puţin 6 ore de conducere practică a unui autovehicul cu transmisie manuală. (4) Prin autovehicul cu transmisie manuală se înţelege un autovehicul dotat cu pedală de ambreiaj sau, în cazul autovehiculelor din categoriile AM, A1, A2 şi A, cu manetă de ambreiaj, care trebuie acţionată de către conducător la pornirea sau oprirea autovehiculului şi la schimbarea vitezelor. (5) Prin autovehicul cu transmisie automată se înţelege autovehiculul care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (4).---------Art. 15^3 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 16În timpul probei practice în traseu, examinatorul urmăreşte modul de comportare a candidaţilor, în funcţie de categoria autovehiculului, după cum urmează:A. Aptitudini şi mod de comportare supuse testării, specifice pentru categoriile A1, A2 şi A:1. să părăsească un loc de staţionare, să plece din nou după o oprire în trafic, să iasă de pe un drum lateral;2. să folosească drumuri drepte, să întâlnească autovehicule, inclusiv în pasaje înguste;3. să abordeze curbe;4. să pătrundă şi să traverseze intersecţii şi joncţiuni;5. să schimbe direcţia: să vireze la dreapta sau la stânga, să schimbe banda de circulaţie;6. să intre/să iasă de pe o autostradă sau un drum similar, dacă este cazul; să treacă de pe banda de accelerare/ieşire pe banda de decelerare;7. să depăşească alte autovehicule, obstacole, autovehicule staţionate; să fie depăşiţi de alte autovehicule, dacă este cazul;8. să respecte regulile instituite în zona amenajărilor rutiere speciale, dacă este cazul: intersecţii cu sens giratoriu, treceri la nivel, staţii de autobuz-tramvai, treceri de pietoni, urcarea rampelor, coborârea pantelor, precum şi circulaţia în tunele;9. să circule astfel încât să asigure siguranţa deplasării şi reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor poluante prin manevre de accelerare/decelerare, precum şi prin selectarea vitezelor, după caz;10. să fie precauţi şi să ia măsurile de siguranţă înainte de coborârea de pe autovehicule.B. Aptitudini şi mod de comportare supuse testării, specifice pentru categoriile B1, B şi BE: a) pregătirea şi controlul autovehiculului din punctul de vedere al siguranţei circulaţiei; candidaţii trebuie să facă dovada capacităţii de a se pregăti să conducă în siguranţă, prin respectarea următoarelor cerinţe:1. să controleze vizual starea anvelopelor, blocurilor de lumini/semnalizare faţă/spate, catadioptrilor, precum şi existenţa trusei medicale, triunghiurilor reflectorizante şi stingătorului de incendiu;2. să controleze elementele legate de securitatea încărcării autovehiculului: caroseria, obloanele de încărcare, modul de încărcare, stivuirea încărcăturii, numai pentru categoria BE;3. să controleze dispozitivul de cuplare şi conexiunile instalaţiei de frânare şi ale instalaţiei electrice între autovehicul şi remorcă, numai pentru categoria BE;4. să verifice, prin intermediul aparaturii de bord sau al comenzilor autovehiculului, funcţionalitatea direcţiei, frânei, instalaţiei de ungere/răcire, spălătorului de parbriz, luminilor, semnalizării şi avertizorului sonor;5. să regleze scaunul şi tetierele, dacă este nevoie, pentru a obţine o poziţie corectă;6. să regleze oglinzile retrovizoare şi centurile de siguranţă, dacă este cazul;7. să se asigure că uşile sunt închise şi să elibereze frâna de ajutor; b) manevre speciale care trebuie testate în legătură cu siguranţa circulaţiei, pentru categoria B1 şi B; se asigură testarea modului de executare a cel puţin două manevre, dintre care o manevră de mers înapoi, dintre următoarele:1. să efectueze o manevră de mers înapoi menţinând o traiectorie rectilinie sau să efectueze o manevră de mers înapoi cu un viraj la dreapta ori la stânga (în locuri amenajate sau unde există posibilitatea);2. să facă o manevră de întoarcere;3. să parcheze autovehiculul şi să se repună în mişcare dintr-un loc de staţionare paralel, oblic sau perpendicular, mergând pe direcţia înainte ori înapoi, pe teren neted, în pantă sau în rampă;4. să frâneze pentru a opri cu precizie; executarea unei opriri de urgenţă este facultativă; c) manevre speciale care trebuie testate din punctul de vedere al siguranţei circulaţiei, pentru categoria BE:1. să efectueze cuplarea şi decuplarea remorcii sau semiremorcii la/de la autovehiculul trăgător; manevra trebuie să înceapă cu autovehiculul şi remorca sau semiremorca în staţionare, aflate unul lângă celălalt în spaţii amenajate;2. să meargă pe direcţia înapoi, descriind astfel o curbă prestabilită;3. să parcheze în siguranţă pentru încărcare/descărcare; d) comportamentul în trafic; candidaţii trebuie să efectueze în mod obligatoriu toate manevrele în situaţii normale de trafic, în condiţii de siguranţă completă şi cu precauţiile necesare, astfel:1. să părăsească un loc de staţionare, să plece din nou după o oprire în trafic, să iasă de pe un drum lateral;2. să folosească drumuri drepte, să întâlnească autovehicule, inclusiv în pasaje înguste;3. să abordeze curbe;4. să circule pe drumuri în rampă/pantă;5. să pătrundă şi să traverseze intersecţii şi joncţiuni;6. să schimbe direcţia: să vireze la dreapta sau la stânga, să schimbe banda de circulaţie;7. să intre/să iasă de pe o autostradă sau un drum similar, dacă este cazul; să treacă de pe banda de accelerare/ieşire pe banda de decelerare;8. să depăşească alte autovehicule, obstacole, autovehicule staţionate; să fie depăşiţi de alte autovehicule, dacă este cazul;9. să respecte regulile instituite în zona amenajărilor rutiere speciale, dacă este cazul: intersecţii cu sens giratoriu, treceri la nivel, staţii de autobuz-tramvai, treceri de pietoni, urcarea rampelor, coborârea pantelor, precum şi circulaţia în tunele;10. să circule astfel încât să asigure siguranţa deplasării şi reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor poluante prin manevre de accelerare/decelerare, precum şi prin selectarea manuală a vitezelor, după caz;11. să fie precauţi şi să ia măsurile de siguranţă înainte de coborârea din autovehicule;12. să fie precauţi şi să adopte măsurile de siguranţă la întâlnirea în trafic a conducătorilor de biciclete, mopede şi motociclete.C. Aptitudini şi mod de comportare supuse testării, specifice pentru categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv: a) pregătirea şi controlul tehnic al autovehiculului din punctul de vedere al siguranţei traficului; candidaţii trebuie să facă dovada capacităţii de a se pregăti pentru conducerea în siguranţă, prin respectarea următoarelor cerinţe:1. să verifice vizual, în ordine aleatorie, starea anvelopelor, fixarea roţilor (starea piuliţelor de la roţi), starea apărătoarelor de noroi, starea elementelor suspensiei, a rezervoarelor de aer, a parbrizului, ferestrelor şi ştergătoarelor, a fluidelor (de exemplu, uleiul de motor, lichidul de răcire, fluidul de spălare), a blocurilor de lumini/semnalizare faţă/spate, a catadioptrilor, precum şi existenţa trusei medicale, triunghiurilor reflectorizante şi a stingătorului de incendiu;------------Pct. 1 al lit. C.a) a art. 16 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014.2. să controleze elementele de securitate legate de încărcarea autovehiculului: caroseria remorcii, obloanele de încărcare, mecanismul de încărcare, dacă este cazul, sistemul de închidere a cabinei, modul de încărcare, fixarea încărcăturii, numai pentru categoriile C1, C1E, C, CE şi Tr;3. să controleze mecanismul de cuplare şi conexiunile instalaţiei de frânare şi instalaţiei electrice, numai pentru categoriile C1E, CE, D1E, DE, Tr şi Tv;4. să verifice, prin intermediul aparaturii de bord sau al comenzilor autovehiculului, funcţionalitatea mecanismului de direcţie, a instalaţiei de frânare, a instalaţiei de ungere/răcire, a luminilor, semnalizării şi a avertizorului sonor;5. să cunoască şi să urmărească aparatura de bord, inclusiv aparatura de înregistrare a activităţii conducătorului auto, astfel cum este definită potrivit Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 . Cerinţa referitoare la cunoaşterea şi urmărirea aparaturii de înregistrare a activităţii conducătorului auto nu se aplică solicitanţilor unui permis de conducere pentru un vehicul din categoria C1 sau C1E care nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 ;------------Pct. 5 al lit. C.a) a art. 16 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014.6. să regleze scaunul şi tetierele pentru a obţine o poziţie corectă, după caz;7. să regleze oglinzile retrovizoare, să cupleze, după caz, centura de siguranţă şi să elibereze frâna de ajutor;8. să fie capabili să ia măsurile speciale pentru securitatea autovehiculului, să controleze caroseria remorcii, uşile de serviciu, ieşirile de urgenţă, instrumentarul de acordare a primului ajutor, stingătoarele şi alte echipamente de siguranţă, numai pentru categoriile D1, D1E, D, DE, Tb, Tv şi Tr;9. să citească o hartă rutieră, facultativ; b) manevre speciale care trebuie testate pentru siguranţa circulaţiei:1. să efectueze cuplarea şi decuplarea remorcii sau semiremorcii la/de la autovehiculul trăgător, numai pentru categoriile C1E, CE, D1E, DE, Tr şi Tv; manevra trebuie să înceapă cu autovehiculul şi remorca în staţionare unul lângă altul, în locuri amenajate sau unde există posibilitatea şi unde nu se încalcă o regulă de circulaţie;2. să meargă pe direcţia înapoi, astfel încât să realizeze descrierea unei curbe prestabilite;3. să parcheze în mod sigur pentru a încărca/descărca pe o rampă/pe un chei de descărcare sau pe o instalaţie asemănătoare, numai pentru categoriile C1, C1E, C, CE şi Tr;4. să parcheze pentru a lăsa să urce sau să coboare în siguranţă călătorii unui autobuz, numai pentru categoriile D1, D1E, D, DE, Tb şi Tv; c) comportamentul în trafic; candidaţii trebuie să efectueze în mod obligatoriu toate manevrele în situaţii normale de trafic, în condiţii de deplină siguranţă şi luând toate precauţiile necesare, astfel:1. să părăsească un loc de staţionare, să plece din nou după o oprire în trafic, să iasă de pe un drum fără prioritate;2. să folosească drumuri drepte, să se intersecteze cu alte autovehicule, inclusiv în pasaje înguste;3. să abordeze curbe;4. să circule pe drumuri în rampă/pantă;5. să pătrundă şi să traverseze intersecţii şi joncţiuni;6. să schimbe direcţia: să vireze la dreapta şi la stânga, să schimbe banda de circulaţie;7. să intre/să iasă de pe autostradă sau de pe drumuri similare, dacă este cazul; intrare de pe banda de accelerare şi ieşire pe banda de decelerare;8. să depăşească alte autovehicule, obstacole, autovehicule staţionate; să fie depăşiţi de alte autovehicule, dacă este cazul;9. să respecte regulile instituite în zona amenajărilor rutiere speciale, dacă este cazul: intersecţii cu sens giratoriu, treceri la nivel, staţii de autobuz/tramvai, treceri de pietoni, urcarea rampelor, coborârea pantelor, precum şi circulaţia în tunele;10. să circule astfel încât să asigure siguranţa deplasării şi reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor poluante prin manevre de accelerare/decelerare, precum şi prin selectarea manuală a vitezelor, după caz;11. să fie precauţi şi să ia măsurile de siguranţă înainte de coborârea din autovehicule;12. să fie precauţi şi să adopte măsurile de siguranţă la întâlnirea în trafic a conducătorilor de biciclete, mopede şi motociclete.---------Art. 16 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 17Evaluarea probei practice se efectuează după următoarele criterii: a) evaluarea ţine cont de uşurinţa candidatului de a utiliza diferitele comenzi ale autovehiculului şi de stăpânirea de care dă dovadă în încadrarea în trafic în deplină siguranţă. Greşelile de conducere sau comportamentul periculos care ameninţă siguranţa imediată a vehiculului de examen, a călătorilor sau a altor participanţi la trafic, fie că au necesitat sau nu intervenţia examinatorului, vor fi sancţionate cu acordarea calificativului "Respins", examinatorul având libertatea de a hotărî dacă se impune continuarea examinării până la expirarea timpului afectat probei practice; b) în timpul evaluării, examinatorul acordă o atenţie deosebită comportamentului preventiv şi calm adoptat de candidaţi la volan, ţinând seama de stilul de conducere în ansamblu, de modul de conducere adaptat şi ferm, în deplină siguranţă, în raport cu starea drumului, condiţiile meteorologice, acţiunile celorlalte vehicule şi ale celorlalţi participanţi la trafic, în special ale celor cu vulnerabilitate sporită, cum ar fi: copiii, pietonii, bicicliştii şi persoanele cu mobilitate redusă; de asemenea, se va ţine seama de capacitatea de anticipare şi, după caz, de soluţionare a situaţiilor periculoase cu risc crescut de producere a accidentelor; c) în plus faţă de elementele prevăzute la lit. a) şi b), examinatorul evaluează candidatul cu privire la:1. stăpânirea vehiculului, ţinând cont de următoarele: folosirea corectă a scaunului, a tetierelor şi a centurii de siguranţă; utilizarea corectă a farurilor; folosirea corectă a ambreiajului, a schimbătorului de viteze, a acceleraţiei, a frânei şi menţinerea direcţiei, numai pentru categoriile BE, C, CE, DE şi, respectiv, pentru subcategoriile C1, C1E şi D1E; confortul călătorilor, care implică conducerea calmă, fără accelerări brutale sau frânări bruşte, numai pentru categoriile D, DE, Tb şi Tv, respectiv pentru subcategoriile D1 şi D1E;2. conducerea judicioasă şi cu grijă pentru mediul înconjurător, ţinând cont de turaţia motorului, de treptele de viteză, de frână şi de acceleraţie, numai pentru categoriile BE, C, CE, D, DE şi Tr, respectiv pentru subcategoriile C1, C1E, D1 şi D1E;3. capacitatea de observaţie: observaţia panoramică, folosirea corectă a oglinzilor retrovizoare, vizibilitate la distanţă mare, medie şi mică;4. prioritate/cedarea trecerii: acordarea priorităţii în intersecţii şi joncţiuni, cedarea trecerii în celelalte situaţii, precum schimbarea direcţiei de mers sau a benzii de circulaţie ori executarea manevrelor particulare;5. încadrarea corectă pe drum, pe benzile de circulaţie, în intersecţiile cu sens giratoriu, în curbe, în funcţie de tipul şi de caracteristicile vehiculului; preselectarea benzilor;6. distanţa de siguranţă: menţinerea unei distanţe adecvate în faţă şi în spate, menţinerea unei distanţe adecvate faţă de ceilalţi participanţi la trafic;7. viteză: respectarea limitelor maxime de viteză; adaptarea vitezei la condiţiile meteorologice şi de circulaţie şi, dacă este cazul, la limitele maxime de viteză, menţinerea unei viteze care să permită oprirea la distanţă vizibilă şi în siguranţă; corelarea vitezei cu cea a vehiculelor de aceeaşi categorie;8. comportamentul corect la semafoare, respectarea indicaţiilor poliţiştilor rutieri, luarea în considerare a indicatoarelor rutiere, respectarea semnificaţiei marcajelor rutiere;9. semnalizarea în timp util, prin semnalele necesare şi corecte; reacţia corectă la toate semnalele date de ceilalţi participanţi la trafic;10. frânare şi oprire; încetinire la timp, frânare şi oprire în funcţie de împrejurări; anticipare; folosirea diverselor posibilităţi de frânare sau a celor de reducere a vitezei, altele decât frâna de serviciu, numai pentru categoriile C, CE, D şi DE.  +  Articolul 18În cadrul probei practice de conducere a autovehiculului în traseu, examinatorii sunt obligaţi: a) să nu modifice locul de plecare la proba practică, comunicat candidaţilor; b) să verifice identitatea candidaţilor pe baza programatorului de examen şi a actului de identitate valabil, dosarul de examen şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 13; c) să consemneze în anexa la testul de examen, sub semnătură, menţiunile referitoare la candidaţii declaraţi «admis» la proba teoretică care nu se prezintă la proba practică; d) să explice candidaţilor modul de desfăşurare a probei şi să le comunice clar şi din timp traseul ce urmează a fi parcurs; e) să asigure prezenţa în autovehicul cel puţin a unui martor pe timpul examinării fiecărui candidat; se interzice depăşirea capacităţii pe locuri a autovehiculului; f) să nu permită accesul în autovehicul al altor persoane, cu excepţia candidaţilor, a martorilor, a persoanelor cu atribuţii de control, precum şi a lucrătorilor serviciilor publice comunitare care urmează cursul de formare iniţială pentru examinatori; g) să nu permită transmiterea de indicaţii şi sfaturi candidatului în timpul examinării; h) să urmărească cu atenţie modul de efectuare a manevrelor de conducere a autovehiculului în traseu şi să intervină numai în situaţii deosebite, când din cauza unor manevre periculoase se pot produce accidente de circulaţie, cu excepţia examinării pentru categoriile A1, A2 şi A; i) să solicite candidaţilor repetarea, o singură dată, a manevrei speciale executate incorect; j) să nu angajeze cu candidaţii discuţii de altă natură decât cea legată de executarea manevrelor respective; k) să nu indice candidaţilor efectuarea unor manevre care ar încălca regulile de circulaţie sau semnalizarea rutieră; l) să nu intervină în mod nejustificat asupra aparaturii de bord sau a comenzilor autovehiculului; m) să nu întrerupă desfăşurarea examenului în mod nejustificat; n) să completeze cu datele necesare toate rubricile anexei la testul de examen, să marcheze prin încercuire manevrele speciale executate, să menţioneze punctele de penalizare corespunzător prevederilor art. 20, să marcheze prin încercuire cazurile în care candidaţii sunt declaraţi «respins» în alte situaţii care conduc la acordarea acestui calificativ, precizate distinct pe anexă, să semneze anexa şi să asigure semnarea acesteia de către toate persoanele indicate în formular şi să înmâneze candidatului un exemplar al anexei completate; o) să manifeste obiectivitate în aprecierea cunoştinţelor şi în acordarea calificativelor, având o comportare civilizată faţă de candidaţi.---------Art. 18 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 19Timpul afectat probei practice trebuie să fie de minimum 25 de minute pentru categoriile A1, A2, A, B1, B şi BE şi de minimum 45 de minute pentru celelalte categorii, iar distanţa parcursă trebuie să fie suficientă pentru ca examinatorul să poată aprecia aptitudinile şi comportamentul candidaţilor. Timpul de conducere nu include primirea candidatului, pregătirea autovehiculului, verificarea tehnică a autovehiculului privind siguranţa circulaţiei, manevrele speciale şi anunţarea rezultatului probei.---------Art. 19 a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 20 (1) Neîndeplinirea obligaţiilor şi neexecutarea corectă a manevrelor prevăzute la art. 16 se penalizează de către examinator prin consemnarea, pe fila "verso" a anexei la testul de examen, a literei "I" în căsuţele corespunzătoare regulii încălcate, ori de câte ori s-a constatat acea greşeală. (2) Calculul punctelor de penalizare acumulate pentru fiecare regulă încălcată se realizează prin înmulţirea punctelor de penalizare cu numărul de greşeli consemnate de examinator.  +  Articolul 21 (1) Candidatul care cumulează cel mult 20 de puncte de penalizare în timpii prevăzuţi la art. 19 este declarat admis la proba practică. (2) Candidatul care a depăşit punctajul maxim de penalizare înaintea expirării timpilor prevăzuţi la art. 19 este declarat respins.  +  Articolul 22Contestaţiile la probele de examen în vederea obţinerii permisului de conducere se soluţionează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.  +  Articolul 22^1După promovarea examenului de obţinere a unei categorii a permisului de conducere, deţinătorului i se emite un permis de conducere corespunzător. În cazul în care candidatul solicită concomitent obţinerea mai multor categorii ale permisului de conducere, se poate emite, la cerere, un singur permis de conducere pentru toate categoriile solicitate, după obţinerea acestora, sub condiţia promovării tuturor examenelor pentru care a fost programat în termen de 30 de zile de la promovarea primului dintre acestea.---------Art. 22^1 a fost introdus de pct. 21 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 23Restricţiile medicale se înscriu, potrivit reglementărilor legale, în documentul care face dovada că este apt din punct de vedere medical pentru conducerea autovehiculelor din grupa din care face parte categoria solicitată, precum şi în fişa de şcolarizare prevăzută la art. 6 alin. (2) lit. b), de către medicul autorizat, în condiţiile legii.---------Art. 23 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013.  +  Articolul 24Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul 25 (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.497/2006 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 17 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.*Prezentul ordin transpune prevederile art. 5 alin. (2), art. 7 alin. (1) lit. a) şi e), art. 11 alin. (6), art. 12, ale anexelor I şi II la Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 403 din 30 decembrie 2006, astfel cum a fost modificată prin punctul II din anexa la Directiva 2012/36/UE a Comisiei din 19 noiembrie 2012 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 321 din 20 noiembrie 2012, şi prin Directiva 2013/47/UE a Comisiei din 2 octombrie 2013 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 261 din 3 octombrie 2013.------------Menţiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014.Ministrul administraţiei şi internelor,Constantin-Traian IgaşBucureşti, 8 decembrie 2010.Nr. 268.  +  Anexa 1 *Font 9*┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ ││ Instituţia Prefectului Judeţului ........... ││ Serviciul public comunitar regim permise de conducere ││ şi înmatriculare vehicule ││ Nr. .... din ....... ││ ││ (Se completează de reprezentanţii instituţiei prefectului││ numai în situaţiile prevăzute la art. 116 din Ordonanţa de urgenţă││ a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,││ republicată, cu modificările şi completările ulterioare.) ││┌───┬─────────┬────────────┬───────────────────────────┬─────────┬──────────┬─────────┐│││ │ │ │ Rezultatul │ │ │ ││││Nr.│Data pro-│Gradul │ examenului │Categoria│Data │Semnătura││││crt│gramării │profesional,├─────┬──────┬──────────────┤obţinută │obţinerii │examina- ││││ │la examen│numele şi │Proba│Semnă-│ Proba │ │categoriei│torului ││││ │ │prenumele │teo- │tura │ practică │ │ │ ││││ │ │lucrătorului│re- │lucră-├───────┬──────┤ │ │ ││││ │ │care a │tică │to- │Poligon│Traseu│ │ │ ││││ │ │primit şi │ │ru- │ │ │ │ │ ││││ │ │verificat │ │lui │ │ │ │ │ ││││ │ │dosarul │ │ │ │ │ │ │ │││├───┼─────────┼────────────┼─────┼──────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼─────────┤│││ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │││├───┼─────────┼────────────┼─────┼──────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼─────────┤│││ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │││├───┼─────────┼────────────┼─────┼──────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼─────────┤│││ 3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │││├───┼─────────┼────────────┼─────┼──────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼─────────┤│││ 4 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │││├───┼─────────┼────────────┼─────┼──────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼─────────┤│││ 5 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │││├───┼─────────┼────────────┼─────┼──────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼─────────┤│││ 6 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │││└───┴─────────┴────────────┴─────┴──────┴───────┴──────┴─────────┴──────────┴─────────┘│└───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘                   Domnule şef de serviciu,    Subsemnatul/Subsemnata, ..............................., cu domiciliul/reşedinţa în localitatea .............., judeţul ............, posesor/posesoareal/a actului de identitate seria ..... nr. ........., eliberat de .............. ladata de │_│_│_│_│ - │_│_│ - │_│_│, valabil până la data de │_│_│_│_│ - │_│_│ - │_│_│,         (anul) (luna) (ziua) (anul) (luna) (ziua)CNP │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, solicit prezentarea la examenul pentru obţinereapermisului de conducere categoria .......... .    Menţionez că pregătirea necesară susţinerii acestui examen am efectuat-o încadrul Şcolii de conducători auto ........................, cu instructorul auto......................... .    Anexez dosarul de examinare.    - [] Solicit /[] Nu solicit editarea permisului de conducere;    - Solicit examinarea teoretică în limba engleză [] franceză [] germană [] (în cazulstrăinilor, al cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, alcetăţenilor statelor membre ale Spaţiului Economic European şi al cetăţenilorConfederaţiei Elveţiene);    - Solicit examinarea teoretică în limba maternă maghiară [] germană []    [] Declar pe propria răspundere, sub sancţiunea prevăzută de art. 326 din Codul penal,    că:    [] locuiesc în mod obişnuit cel puţin 185 de zile din fiecare an calendaristic la    adresa sus-menţionată datorită unor legături personale sau profesionale ori altor    legături strânse cu adresa respectivă sau    [] revin periodic la adresa sus-menţionată datorită unor legături personale cu adresa    respectivă, deşi locuiesc alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe    state membre, întrucât legăturile mele profesionale sunt într-un loc diferit    de cel al legăturilor personale sau    [] locuiesc la adresa sus-menţionată pentru îndeplinirea unei activităţi sau misiuni    pe o durată determinată în România, deşi locuiesc alternativ şi în alte locuri    diferite, situate în două sau mai multe state membre sau    [] mă aflu la studii în România de cel puţin 6 luni şi locuiesc la adresa    sus-menţionată. Instituţia de învăţământ care se află pe raza de competenţă    teritorială a acestui serviciu public comunitar este .................... .                                                       Semnătura ............    Prelucrarea datelor cu caracter personal se face exclusiv în limitele prevăzute de    dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu    privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor    date, cu modificările şi completările ulterioare.    Data │_│_│_│_│ - │_│_│ - │_│_│            anul luna ziua                                                    Semnătura ..................-----------Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa 1 din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014, conform modificării aduse de pct. 10 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 2 *Font 9*┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ - faţă - ││ ││ Instituţia Prefectului Judeţului_________ ││ Serviciul public comunitar regim permise de conducere ││ şi înmatriculare a vehiculelor ││ Nr.______ din_________ ││ ││ │├───┬─────────┬────────────┬───────────────────────────────┬─────────┬──────────┬──────────┤│ │ │ │ Rezultatul examenului │ │ │ ││Nr.│Data pro-│ Gradul │ │Categoria│ Data │Semnătură ││crt│gramării │profesional,├──────┬─────────┬──────────────┤obţinută │obţinerii │examinator││ │la examen│ numele şi │Proba │Semnătură│Proba practică│ │categoriei│ ││ │ │ prenumele │teore-│lucrător ├───────┬──────┤ │ │ ││ │ │lucrătorului│tică │ │Poligon│Traseu│ │ │ ││ │ │ care a │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ primit şi │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ verificat │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ dosarul │ │ │ │ │ │ │ │├───┼─────────┼────────────┼──────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────┤│ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├───┼─────────┼────────────┼──────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────┤│ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├───┼─────────┼────────────┼──────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────┤│ 3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├───┼─────────┼────────────┼──────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────┤│ 4 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├───┼─────────┼────────────┼──────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────┤│ 5 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├───┼─────────┼────────────┼──────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────┤│ 6 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├───┼─────────┼────────────┼──────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────┤│ 7 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├───┼─────────┼────────────┼──────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────┤│ 8 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├───┼─────────┼────────────┼──────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────┤│ 9 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├───┼─────────┼────────────┼──────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────────┼──────────┤│10 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└───┴─────────┴────────────┴──────┴─────────┴───────┴──────┴─────────┴──────────┴──────────┘    ŞCOALA DE CONDUCĂTORI AUTO______________________________________________                                         (denumirea)               ___________________________________________________________               (nr. autorizaţiei, emitent, data eliberării, valabilitatea)             FIŞA DE ŞCOLARIZARE PENTRU CONDUCEREA AUTOVEHICULELOR            Nr. ______________________ din _________________________              (se înregistrează în registrul de evidenţă al şcolii)┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ ││CNP │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│ ││ ││ Motivul emiterii: ││ [] EXAMEN PENTRU OBŢINERE PERMIS ││ [] EXAMEN PENTRU ADĂUGARE CATEGORII PERMIS ││ [] EXAMEN PENTRU OBŢINEREA UNUI NOU PERMIS ││ ││ ││ Numele __________ Prenumele _________ Nume anterior ___________________ ││ Prenumele părinţilor: Tata _______ Mama ___________ Cetăţenie _________ ││ ││ Sex: M [] F [] Data naşterii │_│_│_│_│ - │_│_│ - │_│_│ , ││ Anul luna ziua ││ ││ Locul naşterii: Ţara _______ jud.(sect.) _______ localitatea ______________ ││ Domiciliul/Reşedinţa: jud.(sect.) _______ localitatea ________ str. _______ ││ nr. _____, bl. ______, sc. _______, etaj ______, ap. _____, ││ ││ Act de identitate: _________ seria _________ nr. _______ ││ eliberat de _____ la data de │_│_│_│_│ - │_│_│ - │_│_│, ││ Anul luna ziua ││ [] Nu am posedat permis de conducere ││ [] Am posedat permis de conducere categoria________, ││ care a fost anulat în anul │_│_│_│_│ ││ [] Posed permis de conducere categoria _________ numărul________ ││ eliberat de _____ la data de │_│_│_│_│ - │_│_│ - │_│_│, ││ Anul luna ziua ││ ││ ││ Semnătura candidatului ___________ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Certific autenticitatea imaginii şi corectitudinea datelor: ││ Lucrător serviciul public ││ comunitar __________________________________, Semnătura ___________ ││ (grad profesional, nume şi prenume) ││ Operator introducere date (nume şi prenume) ______, Semnătura ___________ ││ ││ ││ Chitanţa reprezentând contravaloarea permisului ││ de conducere, cu seria ________ nr. ______________ . ││ Taxa prestări servicii ________________ . ││ │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘- verso -                      ┌─────────────────────────────────┐                      │ │                      │ CERTIFICAT DE ABSOLVIRE │                      │ │                      └─────────────────────────────────┘    Se certifică absolvirea cursurilor de pregătire teoretică şi practică învederea susţinerii examenului pentru obţinerea permisului de conducerecategoria __________________, organizate de ____________________________, înperioada ______________ .    Data eliberării____________             DIRECTOR SECRETAR           ____________ ________________________           ____________ ________________________         (nume, prenume, (nume, prenume şi semnătura)      semnătura şi ştampila)    PROFESOR DE INSTRUCTOR MEDIC    LEGISLAŢIE AUTO DE APT/INAPT PENTRU CONDUCEREA    RUTIERĂ PREGĂTIRE AUTOVEHICULELOR DIN                         PRACTICĂ GRUPA ______________   ............... .............. ŞI RESTRICŢII APLICATE (după caz)   (nume, prenume, (nume, prenume, ....................................    şi semnătura) şi semnătura) ....................................    Nr. atestat/ Nr. atestat/ (parafa, ştampila şi semnătura)    valabil până valabil până     la data de la data de   ............... .................                                             Fişa medicală nr. ... din ....                                         Unitatea medicală emitentă...........                                         .....................................---------Anexa 2 a fost înlocuită cu anexa 2 din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013, potrivit pct. 23 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 3  +  Anexa LA TESTUL DE EXAMEN *Font 9*┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┬──────┬──────┐│ Penalizarea greşelilor comise de candidat │Puncte │ │ ││ pentru încălcarea normelor rutiere/executarea incorectă a │ de │ AM │ A1, ││ manevrelor/neîndeplinirea obligaţiilor conducătorului auto │penali-│ │ A2, ││ │zare │ │ A │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│I. PREGĂTIREA ŞI VERIFICAREA TEHNICĂ A AUTOVEHICULULUI │ │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- utilizarea echipamentului de protecţie: mănuşi, cizme, │ │ │ ││îmbrăcăminte şi casca de protecţie; (pentru AM, numai casca de │ 3 │ │ ││protecţie) │ │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- verificarea stării anvelopelor şi a comutatorului de oprire în │ │ │ ││caz de urgenţă; │ 3 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- verificarea, prin intermediul aparaturii de bord sau │ │ │ ││comenzilor autovehiculului, a: funcţionalităţii direcţiei, frânei, │ │ │ ││transmisiei, instalaţiei de ungere/răcire, luminilor, semnalizării,│ │ │ ││catadioptrilor, avertizorului sonor. │ 3 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│II. MANEVRE SPECIALE ÎN POLIGON │ │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- aşezarea/coborârea motocicletei pe/de pe suportul de sprijin/cric│ │ │ ││şi deplasarea mergând pe lângă autovehicul; │ 3 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- pornirea motorului şi demararea uşoară fără bruscarea │ │ │ ││motocicletei; │ 3 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- accelerarea progresivă, menţinerea direcţiei de mers, inclusiv │ │ │ ││la schimbarea vitezelor. │ 5 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- poziţia pe motocicletă, tehnica menţinerii direcţiei, echilibrul │ 5 │ │ ││permanent (fără sprijinirea de carosabil); │ │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- manevrarea ambreiajului în combinaţie cu frâna, schimbarea │ │ │ ││vitezelor; │ 3 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- executarea slalomului printre 5 jaloane; │ 5 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- executarea de opturi printre 4 jaloane; │ 5 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- lovirea/răsturnarea jalonului; │ 3 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- îndemânarea privind manevrarea frânei faţă/spate la frânarea │ │ │ ││de urgenţă, direcţia vizuală şi poziţia; │ 5 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- depăşirea timpului alocat manevrelor în poligon; │ 16 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- executarea manevrelor de evitare a unui obstacol la viteză de │ │ │ ││peste 30 km/h; │ 5 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- executarea manevrelor de evitare a unui obstacol la o viteză │ │ │ ││minimă de 50 km/h; │ 5 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- executarea frânării, inclusiv frânarea de urgenţă, la o viteză │ │ │ ││minimă de 50 km/h; │ 5 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- A căzut motocicleta. │ 16 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- Nu a respectat traseul stabilit în poligon. │ 16 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│MENŢIUNI: │Punctaj│ │ ││Mi-a fost înmânat un exemplar al anexei │poligon│ │ ││la testul de examen. Semnătura │ │ │ │├──────────────────────────┬────────────────────────────────────────┴───────┴──────┴──────┤│Examinat cu moto nr. │ În prezenţa martorului: Semnătura martor │├──────────────────────────┼──────────────────────────────┬────────────────┬──────────────┤│Durata executării probei: │Gradul profesional, numele şi │ CALIFICATIV │ Semnătura ││ │prenumele examinatorului în │ POLIGON │ candidatului ││Data executării probei: │clar şi semnătura │ │ │├──────────────────────────┴──────────────────────────────┴─────────┬──────┴──────────────┤│III. COMPORTARE ÎN TRAFIC │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- nesincronizarea comenzilor (oprirea motorului, accelerarea │ │ │ ││excesivă, folosire incorectă trepte viteză); │ 6 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nemenţinerea direcţiei de mers; │ 9 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- folosirea incorectă a drumului cu sau fără marcaj; │ 6 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- încrucişarea cu alte vehicule, inclusiv în spaţii restrânse; │ 6 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers; │ 9 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- executarea neregulamentară a virajelor; │ 6 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nesemnalizarea sau semnalizarea greşită a schimbării direcţiei │ │ │ ││de mers; │ 6 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- încadrarea necorespunzătoare în raport cu direcţia de mers │ 6 │ - │ ││dorită; │ │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- efectuarea unor manevre interzise (oprire, staţionare, │ │ │ ││întoarcere); │ 6 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- neasigurarea la pătrunderea în intersecţii/părăsirea zonei de │ │ │ ││staţionare; │ 9 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- intrarea/ieşirea de pe autostradă/artere similare, folosirea │ │ │ ││incorectă a benzilor/luminilor de întâlnire ziua; │ 5 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nepăstrarea distanţei suficiente faţă de cei care rulează înainte│ │ │ ││sau vin din sens opus; │ 9 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- conducerea în mod neeconomic şi agresiv pentru mediul │ │ │ ││înconjurător (turaţie, frânare/accelerare); │ 5 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- ezitarea repetată de a depăşi alte vehicule; │ 6 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nerespectarea normelor legale privind acordarea priorităţii de │ │ │ ││trecere pentru autovehicule şi pietoni, circulaţia la culoarea │ │ │ ││roşie a semaforului electric, nerespectarea normelor legale │ │ │ ││referitoare la manevra de depăşire, nerespectarea normelor legale │ │ │ ││referitoare la trecerea la nivel cu calea ferată; │ 21 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nerespectarea semnalelor poliţistului rutier/altor persoane cu │ │ │ ││atribuţii legale similare; │ 21 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- tendinţe repetate de a ceda trecerea vehiculelor şi pietonilor │ │ │ ││care nu au prioritate; │ 6 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor; │ 9 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- depăşirea vitezei maxime admise; │ 9 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- conducerea cu viteză redusă în mod nejustificat, neîncadrarea în │ │ │ ││ritmul impus de ceilalţi participanţi la trafic; │ 6 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- neîndemânarea în conducere în condiţii de carosabil alunecos │ │ │ ││(reducerea vitezei, conduită preventivă); │ 9 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nerespectarea dispoziţiilor examinatorului privind traseul │ │ │ ││indicat. │ 6 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│IV. ALTE SITUAŢII CARE CONDUC LA ACORDAREA CALIFICATIVULUI │ ││"RESPINS" │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- prezentarea la examen sub influenţa băuturilor alcoolice, │ │ │ ││substanţelor sau produselor stupefiante, a medicamentelor cu │ │ │ ││efecte similare acestora sau manifestări de natură să perturbe │ │ │ ││examinarea candidaţilor │ 21 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- producerea unui eveniment rutier ori intervenţia instructorului │ │ │ ││pentru evitarea unui pericol iminent │ 21 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│ MENŢIUNI: │ │ │ ││Mi-a fost înmânat un exemplar al anexei │ TOTAL │ - │ ││la testul de examen. Semnătura │ │ │ │├──────────────────────────┬────────────────────────────────────────┴───────┴──────┴──────┤│Examinat cu moto nr. │În prezenţa martorului: Semnătura martor │├──────────────────────────┼──────────────────────────────┬──────────────┬────────────────┤│Data examinării:..........│Gradul profesional, numele şi │ CALIFICATIV │ Semnătura ││Ora/minut începerii:......│prenumele examinatorului în │ │ candidatului ││Ora/minut terminării:.....│clar şi semnătura │ │ │└──────────────────────────┴──────────────────────────────┴──────────────┴────────────────┘┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┬──────┬──────┐│ PENALIZAREA GREŞELILOR COMISE DE CANDIDAT │Puncte │ │ ││ (PUNCTE DE PENALIZARE) │penali-│ B, │ BE ││ aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere/neexecutarea ori │zare │ B1 │ ││ executarea incorectă a manevrelor indicate │ │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│I. PREGĂTIREA ŞI VERIFICAREA TEHNICĂ A AUTOVEHICULULUI/ANSAMBLULUI │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- verificarea, prin intermediul aparaturii de bord sau a │ │ │ ││comenzilor autovehiculului a funcţionării direcţiei, frânei, │ │ │ ││instalaţiei de ungere/răcire, luminilor, semnalizării şi │ │ │ ││avertizorului sonor; │ 3 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- verificarea dispozitivului de cuplare, a conexiunilor instalaţiei│ │ │ ││de frânare/electrice a catadioptrilor (BE) │ 3 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- verificarea elementelor de siguranţă legate de încărcătura │ │ │ ││vehiculului, fixare, închiderea uşilor, obloanelor (BE) │ 3 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- reglarea scaunului, a oglinzilor retrovizoare, nefixarea │ │ │ ││centurii de siguranţă, neeliberarea frânei de ajutor │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- necunoaşterea aparaturii de bord sau a comenzilor autovehiculului│ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│II. COMPORTARE ÎN TRAFIC │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ MANEVRAREA ŞI POZIŢIA AUTOVEHICULULUI ÎN TIMPUL MERSULUI │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- nesincronizarea comenzilor (oprirea motorului, accelerarea │ │ │ ││excesivă, folosirea incorectă a treptelor de viteză) │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nemenţinerea direcţiei de mers │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- folosirea incorectă a drumului cu sau fără marcaj │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- încrucişarea cu alte vehicule, inclusiv în spaţii restrânse │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- mersul înapoi, oprirea şi pornirea din rampă, parcarea cu faţa, │ │ │ ││spatele sau lateral │ 5 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- întoarcerea vehiculului cu faţa în sens opus prin efectuarea │ │ │ ││manevrelor de mers înainte şi înapoi; │ 5 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- întoarcerea pe o stradă cu mai multe benzi de circulaţie pe sens │ 5 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- conducerea în mod neeconomic şi agresiv pentru mediul │ │ │ ││înconjurător │ 5 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│ SCHIMBAREA DIRECŢIEI DE MERS ŞI EFECTUAREA VIRAJELOR │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers/la părăsirea locului│ 9 │ │ ││de staţionare │ │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- executarea neregulamentară a virajelor │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nesemnalizarea sau semnalizarea greşită a schimbării direcţiei de│ │ │ ││mers │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│ CIRCULAŢIA ÎN INTERSECŢII, POZIŢII ÎN TIMPUL MERSULUI │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- neîncadrarea necorespunzătoare în raport cu direcţia de mers │ │ │ ││dorită │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- efectuarea unor manevre interzise (oprire, staţionare, │ │ │ ││întoarcere, mers înapoi) │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- neasigurarea la pătrunderea în intersecţii │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- intrarea/ieşirea de pe autostradă/artere similare, folosirea │ │ │ ││corectă a benzilor şi a luminilor de întâlnire ziua │ 5 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nepăstrarea distanţei suficiente faţă de cei care rulează înainte│ │ │ ││sau vin din sens opus │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│ DEPĂŞIREA │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- ezitarea repetată de a depăşi alte vehicule │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nerespectarea regulilor de executare a depăşirii ori efectuarea │ │ │ ││acestora în locuri şi situaţii interzise │ 21 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│ PRIORITATEA │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- neacordarea priorităţii vehiculelor şi pietonilor care au acest │ │ │ ││drept (intersecţii, sens giratoriu, staţia mijloacelor de transport│ │ │ ││în comun prevăzută cu alveolă, staţie de tramvai fără refugiu │ │ │ ││pentru pietoni, trecere de pietoni) │ 21 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- tendinţe repetate de a ceda trecerea vehiculelor şi pietonilor │ │ │ ││care nu au prioritate │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│ NERESPECTAREA SEMNIFICAŢIEI INDICATOARELOR ŞI MIJLOACELOR DE │ ││SEMNALIZARE RUTIERĂ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor/marcajelor/culorilor │ │ │ ││semaforului (cu excepţia culorii roşii) │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului/a │ │ │ ││semnalelor poliţistului rutier/ a semnalelor altor persoane cu │ │ │ ││atribuţii legale similare │ 21 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│ VITEZA │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- depăşirea vitezei maxime admise │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- conducerea cu viteză redusă în mod nejustificat, neîncadrarea în │ │ │ ││ritmul impus de ceilalţi participanţi la trafic │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│ CONDUCEREA PE TIMP NEFAVORABIL │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- neîndemânarea în conducere în condiţii de ploaie, zăpadă, mâzgă, │ │ │ ││polei │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- deplasarea cu viteză neadaptată condiţiilor atmosferice şi de │ │ │ ││drum │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│ NERESPECTAREA NORMELOR LEGALE LA TRECERILE LA NIVEL CU CALE │ │ │ ││FERATĂ │ 21 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│III. ALTE SITUAŢII CARE CONDUC LA ACORDAREA CALIFICATIVULUI │ ││"RESPINS" │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- prezentarea la examen sub influenţa băuturilor alcoolice, │ │ │ ││substanţelor sau produselor stupefiante, a medicamentelor cu efecte│ │ │ ││similare acestora sau manifestări de natură să perturbe examinarea │ │ │ ││celorlalţi candidaţi │ 21 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- producerea unui eveniment rutier ori intervenţia examinatorului │ │ │ ││pentru evitarea unui pericol iminent │ 21 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│MENŢIUNI: Am finalizat examinarea la proba practică în traseu la │ │ │ ││ora.... şi mi-a fost înmânat un exemplar al anexei la testul de │ │ │ ││examen. Semnătura │ TOTAL │ │ │├──────────────────────────┬────────────────────────────────────────┴───────┴──────┴──────┤│Examinat cu auto nr. │În prezenţa martorului: Semnătura martor: │├──────────────────────────┼──────────────────────────────┬────────────────┬──────────────┤│Data examinării:......... │Grad profesional, numele şi │ │ Semnătura ││Ora/minut începerii: .... │prenumele examinatorului în │ CALIFICATIV │ candidatului ││Ora/minut terminării:.... │clar şi semnătura │ │ ││ │ │ │ │└──────────────────────────┴──────────────────────────────┴────────────────┴──────────────┘┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┬──────┬──────┐│ PENALIZAREA GREŞELILOR COMISE DE CANDIDAT │Puncte │C,CE, │D,Tb, ││ (PUNCTE DE PENALIZARE) │penali-│ C1, │DE,D1,││ aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere/neexecutarea ori │ zare │ C1E, │ D1E, ││ executarea incorectă a manevrelor indicate │ │ Tr │ Tv │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│I. PREGĂTIREA ŞI VERIFICAREA TEHNICĂ A AUTOVEHICULULUI/ANSAMBLULUI │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- controlul vizual, în ordine aleatorie privind: starea anvelopelor│ 3 │ │ ││fixarea roţilor (starea piuliţelor), starea elementelor suspensiei,│ │ │ ││a rezervelor de aer, a parbrizului, ferestrelor, a fluidelor (ulei │ │ │ ││motor, lichid răcire, fluid spălare parbriz) a blocului de lumini/ │ │ │ ││semnalizare faţă/spate; catadioptrii, trusa medicală, triunghiul │ │ │ ││reflectorizant, stingătorul de incendiu; │ │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- controlul caroseriei, învelişului uşilor pentru marfă, a │ │ │ ││mecanismului de încărcare sau a modului de încărcare, a fixării │ │ │ ││încărcăturii; │ 5 │ │ - │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- neverificarea prin intermediul aparaturii de bord sau a comenzi- │ │ │ ││lor autovehiculului a funcţionării direcţiei, frânei, instalaţiei │ │ │ ││de ungere/răcire, luminilor, semnalizării şi avertizorului sonor; │ 3 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- necunoaşterea aparaturii de înregistrare a activităţii │ │ │ ││conducătorului auto (cu excepţia C1, C1E care nu intră în domeniul │ 3 │ │ ││Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 ); │ │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- neverificare dispozitiv cuplare şi a conexiunilor instalaţiei de │ │ │ ││frânare/electrice, a catadioptrilor (pentru CE, C1E, Tr, D1E, DE); │ 5 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- neverificarea caroseriei, uşilor de serviciu, ieşirilor de │ │ │ ││urgenţă, echipamentul de prim ajutor, stingătoarelor de incendiu │ │ │ ││şi a altor echipamente de siguranţă │ 5 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nereglarea scaunului, oglinzilor retrovizoare, nefixarea │ │ │ ││centurii de siguranţă, neeliberarea frânei de ajutor; │ 5 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- necunoaşterea aparaturii de bord sau a comenzilor │ │ │ ││autovehiculului │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│II. MANEVRE SPECIALE PRIVIND SIGURANŢA TRAFICULUI │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- cuplarea unei remorci de autovehiculul trăgător, din/cu revenire │ │ │ ││la poziţia iniţială în staţionare paralel; │ 5 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- mersul înapoi, oprirea şi pornirea din rampă │ 5 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- parcarea în siguranţă cu faţa/ cu spatele/ laterală, pentru │ │ │ ││încărcare/descărcare sau la o rampă/platformă de încărcare sau │ │ │ ││la o instalaţie similară │ 7 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- oprirea pentru a permite călătorilor urcarea/coborârea în/din │ │ │ ││autobuz/tramvai/troleibuz în siguranţă │ 7 │ - │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│III. COMPORTARE ÎN TRAFIC │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤│ MANEVRAREA ŞI POZIŢIA AUTOVEHICULULUI ÎN TIMPUL MERSULUI │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- oprirea motorului, accelerarea excesivă, folosirea incorectă a │ │ │ ││treptelor de viteză │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nemenţinerea direcţiei de mers │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- folosirea incorectă a drumului, cu sau fără marcaje │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- încrucişarea cu alte vehicule, inclusiv în spaţii restrânse │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│ SCHIMBAREA DIRECŢIEI DE MERS ŞI EFECTUAREA VIRAJELOR │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers /părăsirea │ │ │ ││locului de staţionare │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- executarea neregulamentară a virajelor │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nesemnalizarea sau semnalizarea greşită a schimbării direcţiei │ │ │ ││de mers │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│ CIRCULAŢIA ÎN INTERSECŢII, POZIŢII ÎN TIMPUL MERSULUI │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- încadrarea necorespunzătoare în raport cu direcţia de mers dorită│ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- efectuarea unor manevre interzise (oprire, staţionare, │ │ │ ││întoarcere, mers înapoi) │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- neasigurare la pătrunderea în intersecţii │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- intrarea/ieşirea de pe autostradă/artere similare, folosirea │ │ │ ││incorectă a benzilor/a luminilor de întâlnire ziua │ 5 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nepăstrarea distanţei suficiente faţă de cei care rulează înainte│ │ │ ││sau vin din sens opus │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│ DEPĂŞIREA │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- ezitarea repetată de a depăşi alte vehicule │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nerespectarea regulilor de executare a depăşirii ori efectuarea │ │ │ ││acesteia în locuri şi situaţii interzise │ 21 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│ PRIORITATEA │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- neacordarea priorităţii vehiculelor şi pietonilor care au acest │ │ │ ││drept (intersecţii, sens giratoriu, staţia mijloacelor de transport│ │ │ ││în comun prevăzută cu alveolă, staţie de tramvai fără refugiu │ │ │ ││pentru pietoni, trecere de pietoni, la plecare de pe loc) │ 21 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- tendinţe repetate de a ceda trecerea vehiculelor şi pietonilor │ │ │ ││care nu au prioritate │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│ NERESPECTAREA SEMNIFICAŢIEI INDICATOARELOR ŞI MIJLOACELOR DE │ ││ SEMNALIZARE RUTIERĂ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor/marcajelor/culorilor │ │ │ ││semaforului (cu excepţia culorii roşii) │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului/ │ │ │ ││semnalelor poliţistului rutier/semnalelor altor persoane cu │ │ │ ││atribuţii legale similare │ 21 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│ VITEZA │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- depăşirea vitezei maxime admise │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- conducerea cu viteză redusă în mod nejustificat, neîncadrarea în │ │ │ ││timpul impus de ceilalţi participanţi la trafic │ 6 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│ CONDUCEREA PE TIMP NEFAVORABIL │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- neîndemânarea în conducere în condiţii de ploaie, zăpadă, │ │ │ ││mâzgă, polei │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- deplasarea cu viteză neadaptată condiţiilor atmosferice şi │ │ │ ││de drum │ 9 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│ NERESPECTAREA NORMELOR LEGALE LA TRECERILE LA NIVEL CU CALE │ │ │ ││ FERATĂ │ 21 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┴──────┴──────┤│IV. ALTE SITUAŢII CARE CONDUC LA ACORDAREA CALIFICATIVULUI │ ││"RESPINS" │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────┬──────┤│- prezentarea la examen sub influenţa băuturilor alcoolice, │ │ │ ││substanţelor sau produselor stupefiante, a medicamentelor cu │ │ │ ││efecte similare acestora sau manifestări de natură să perturbe │ 21 │ │ ││examinarea celorlalţi candidaţi │ │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│- producerea unui eveniment rutier ori intervenţia examinatorului │ │ │ ││pentru evitarea unui pericol iminent │ 21 │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────┼──────┤│ MENŢIUNI: Am finalizat examinarea la proba practică în traseu │ │ │ ││la ora ...... şi mi-a fost înmânat un exemplar al anexei la │ TOTAL │ │ ││testul de examen. Semnătura │ │ │ │├───────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┴──────┴──────┤│Examinat cu auto nr. În prezenţa martorului Semnătura martor ││ │├──────────────────────────┬──────────────────────────────┬────────────────┬──────────────┤│Data examinării: │ │ │ ││........................ │Gradul profesional, numele şi │ │ Semnătura ││Ora/minutul începerii: │prenumele examinatorului în │ CALIFICATIV │ candidatului ││......................... │clar şi semnătura │ │ ││Ora/minutul terminării: │ │ │ ││......................... │ │ │ │└──────────────────────────┴──────────────────────────────┴────────────────┴──────────────┘-----------Anexa 3 a fost înlocuită cu anexa 2 din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014, conform modificării aduse de pct. 10 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 4 CARACTERISTICILEcare trebuie îndeplinite de autovehiculelefolosite pentru examinarea la proba practicăCategoria AMMopede cu două roţi, a căror viteză maximă prin construcţie este mai mare de 25 km/h, dar nu depăşeşte 45 km/h şi care sunt echipate cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 50 cm3 sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depăşeşte 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric.Categoria A1Motociclete din categoria A1 fără ataş, cu o putere a motorului de maximum 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, care pot atinge o viteză de cel puţin 90 km/h. Dacă motocicleta este acţionată de un motor cu ardere internă, capacitatea cilindrică a motorului trebuie să fie de cel puţin 120 cm3, fiind admisă o toleranţă în minus de cel mult 5 cm3. Dacă motocicleta este acţionată de un motor electric, raportul putere/greutate al vehiculului trebuie să fie de cel puţin 0,08 kW/kg.Categoria A2Motocicletă fără ataş, cu o putere a motorului de cel puţin 20 kW, dar de maximum 35 kW şi cu un raport putere/greutate care nu depăşeşte 0,2 kW/kg. Dacă motocicleta este acţionată de un motor cu ardere internă, capacitatea cilindrică a motorului trebuie să fie de cel puţin 400 cm3, fiind admisă o toleranţă în minus de cel mult 5 cm3. Dacă motocicleta este acţionată de un motor electric, raportul putere/greutate al vehiculului trebuie să fie de cel puţin 0,15 kW/kg.Categoria AMotocicletă fără ataş, cu o putere a motorului de cel puţin 50 kW a cărui masă fără încărcătură este mai mare de 180 kg, fiind admisă o toleranţă de 5 kg sub masa minimă obligatorie. Până la 31 decembrie 2018 pot fi folosite motociclete fără ataş cu masa fără încărcătură mai mică de 180 kg şi cu motoare cu puterea de minimum 40kw, dar mai mică de 50 kW. Dacă motocicleta este acţionată de un motor cu ardere internă, capacitatea cilindrică a motorului trebuie să fie de cel puţin 600 cm3, fiind admisă o toleranţă în minus de cel mult 5 cm3. Dacă motocicleta este acţionată de un motor electric, raportul putere/greutate al vehiculului trebuie să fie de cel puţin 0,25 kW/kg.Categoria BVehicule din categoria B, cu 4 roţi, care pot atinge o viteză de cel puţin 100 km/h.Categoria BEAnsamblu compus dintr-un vehicul de examen din categoria B şi o remorcă cu masa maximă autorizată de cel puţin 1.000 kg, care poate atinge o viteză de cel puţin 100 km/h şi care nu se încadrează la categoria B; compartimentul de marfă din remorcă constă dintr-un corp închis care este cel puţin tot atât de lat şi înalt precum autovehiculul; corpul închis poate fi, de asemenea, puţin mai îngust decât autovehiculul, cu condiţia ca vederea în spate să fie posibilă doar prin utilizarea oglinzilor retrovizoare exterioare ale autovehiculului; remorca trebuie prezentată cu o masă totală minimă reală de 800 kg.Categoria B1Cvadriciclu cu motor care poate atinge o viteză de cel puţin 60 km/h.Categoria CUn vehicul din categoria C cu masa maximă autorizată de cel puţin 12.000 kg, cu lungimea de cel puţin 8 m, cu lăţimea de cel puţin 2,40 m şi care poate să atingă o viteză de cel puţin 80 km/h; care este prevăzut cu sistem de prevenire a blocării roţilor în timpul frânării (ABS) şi cu un sistem de transmisie care presupune o selecţie manuală a vitezelor de către conducătorul auto şi cu aparatură de înregistrare, conform definiţiei din Regulamentul (CEE) nr. 3.821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier; compartimentul de marfă din remorcă constă dintr-un corp închis care este cel puţin tot atât de lat şi de înalt precum cabina; vehiculul trebuie prezentat cu o masă totală minimă reală de 10.000 kg.Categoria CEUn vehicul articulat sau un ansamblu compus dintr-un vehicul de examen din categoria C şi o remorcă cu lungimea de cel puţin 7,5 m; atât vehiculul articulat, cât şi ansamblul au o masă maximă autorizată de cel puţin 20.000 kg, o lungime de cel puţin 14 m şi o lăţime de cel puţin 2,40 m, pot atinge o viteză de cel puţin 80 km/h, sunt prevăzute cu sistem de prevenire a blocării roţilor în timpul frânării (ABS), sunt echipate cu un sistem de transmisie care presupune o selecţie manuală a vitezelor de către conducătorul auto şi cu aparatură de înregistrare, conform definiţiei din Regulamentul (CEE) nr. 3.821/85 ; compartimentul de marfă din remorcă constă dintr-un corp închis care este cel puţin tot atât de lat şi de înalt precum cabina; atât vehiculul articulat, cât şi ansamblul trebuie prezentate cu o masă totală minimă reală de 15.000 kg.Categoria C1Un vehicul din subcategoria C1 cu masa maximă autorizată de cel puţin 4.000 kg, cu o lungime de cel puţin 5 m şi care poate să atingă o viteză de cel puţin 80 km/h; prevăzut cu sistem de prevenire a blocării roţilor în timpul frânării (ABS), echipat cu aparatură de înregistrare în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 3.821/85 ; compartimentul de marfă din remorcă constă dintr-un corp închis care este cel puţin tot atât de lat şi înalt precum cabina.Categoria C1EUn ansamblu alcătuit dintr-un vehicul de examen din subcategoria C1 şi o remorcă cu masa maximă autorizată de cel puţin 1.250 kg; acest ansamblu are lungimea de cel puţin 8 m şi poate să atingă o viteză de cel puţin 80 km/h; compartimentul de marfă al remorcii constă dintr-un corp închis care este cel puţin tot atât de lat şi înalt precum cabina; de asemenea, corpul închis poate să fie puţin mai îngust decât cabina, cu condiţia ca vederea în spate să fie posibilă doar prin utilizarea oglinzilor retrovizoare exterioare ale autovehiculului; remorca trebuie prezentată cu o masă totală minimă reală de 800 kg.Categoria DUn vehicul din categoria D cu lungimea de cel puţin 10 m, cu lăţimea de cel puţin 2,40 m şi care poate atinge o viteză de cel puţin 80 km/h; prevăzut cu sistem de prevenire a blocării roţilor în timpul frânării (ABS), echipat cu aparatură de înregistrare în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 3.821/85 .Categoria DEUn ansamblu compus dintr-un vehicul de examen din categoria D şi o remorcă cu masa maximă autorizată de cel puţin 1.250 kg, lăţimea de cel puţin 2,40 m şi care poate atinge o viteză de cel puţin 80 km/h; compartimentul de marfă al remorcii constă dintr-un corp închis care are cel puţin 2 m lăţime şi 2 m înălţime; remorca trebuie prezentată cu o greutate totală minimă reală de 800 kg.Categoria D1Un vehicul din subcategoria D1 cu masa maximă autorizată de cel puţin 4.000 kg, cu lungimea de cel puţin 5 m şi care poate să atingă o viteză de cel puţin 80 km/h; prevăzut cu sistem de prevenire a blocării roţilor în timpul frânării (ABS), echipat cu aparatură de înregistrare în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 3.821/85 .Categoria D1EUn ansamblu compus dintr-un vehicul de examen din subcategoria D1 şi o remorcă cu masa maximă autorizată de cel puţin 1.250 kg, care poate atinge o viteză de cel puţin 80 km/h; compartimentul de marfă din remorcă constă dintr-un corp închis care are cel puţin 2 m lăţime şi 2 m înălţime; remorca trebuie prezentată cu o masă totală minimă reală de 800 kg.Categoria TbTroleibuze din dotarea unităţilor de transport călători, care corespund normelor tehnice prevăzute de reglementările legale în domeniu.Categoria TvTramvaie din dotarea unităţilor de transport călători, care corespund normelor tehnice prevăzute de reglementările legale în domeniu.Categoria TrAnsamblu format din tractor pe roţi, cu cel puţin două axe, utilizat pentru executarea de lucrări, precum şi pentru tractarea unor remorci folosite pentru transportul de persoane sau bunuri şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este de cel puţin 3.500 kg.Vehiculele de examen din categoriile BE, C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 şi D1E care nu respectă criteriile minime menţionate mai sus, dar care au fost în uz la data sau înaintea datei de intrare în vigoare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), respectiv 19 ianuarie 2006, pot fi folosite încă o perioadă care nu depăşeşte 10 ani de la această dată.-----------Anexa 4 a fost înlocuită cu anexa 3 din ORDINUL nr. 110 din 14 iulie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014, conform modificării aduse de pct. 10 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 5 Dimensiunile poligonului--------------NOTĂ(CTCE)Dimensiunile poligonului se găsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 340 din 11 iunie 2013 la pagina 14, a se vedea imaginea asociată.---------Anexa 5 a fost înlocuită cu anexa 5 din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013, potrivit pct. 23 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 6 Descrierea manevrelor la proba practică în poligon, potrivit prevederilor art. 15 alin. (3) din ordin--------------NOTĂ(CTCE)Descrierea manevrelor la proba practică în poligon se găsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 340 din 11 iunie 2013 la pagina 15, a se vedea imaginea asociată.---------Anexa 6 a fost înlocuită cu anexa 6 din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013, potrivit pct. 23 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 7 Descrierea manevrelor speciale la proba practică în poligon potrivit prevederilor art. 15 alin. (4) lit. b--------------NOTĂ(CTCE)Descrierea manevrelor speciale la proba practică în poligon, se găsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 340 din 11 iunie 2013 la pagina 16, a se vedea imaginea asociată.---------Anexa 7 a fost înlocuită cu anexa 7 din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013, potrivit pct. 23 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 8 Abrogată---------Anexa 8 a fost abrogată de lit. b) a alin. (2) al art. 7 din ORDINUL nr. 157 din 26 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 28 iunie 2012.  +  Anexa 9 Şcoala de conducători auto ........(denumirea)...................(nr. autorizaţiei, emitent, data eliberării,valabilitatea) .........ADEVERINŢĂNr. ....... din .........(Se înregistrează în registrul de evidenţă al şcolii.)Se adevereşte prin prezenta că domnul/doamna ......., CNP ......, domiciliat(ă) în localitatea ......, str. ..... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ......, înregistrat în Registrul unic de evidenţă al cursanţilor la nr. ....... din data de ......., a efectuat un număr de ....... ore suplimentare de pregătire practică de conducere auto pentru categoria ....., în perioada ......., cu instructorul auto ............. .S-a eliberat prezenta adeverinţă pentru o nouă programare la susţinerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere.Director, Secretar,...................................... ................................................................... .............................(nume, prenume, semnătura şi ştampila) (nume, prenume şi semnătură)---------Anexa 9 a fost introdusă de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 82 din 7 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 11 iunie 2013, având conţinutul prevăzut în anexa 8 din acelaşi act normativ.--------