LEGE nr. 49 din 29 iulie 1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 1 august 1991



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul 1Invalizilor de război, veteranilor de război și văduvelor de război li se acordă o indemnizație după cum urmează:a) invalizilor de război:– 1.500 de lei lunar, pentru marii mutilați și cei încadrați în gradul I de invaliditate;– 1.000 de lei lunar, pentru cei încadrați în gradul II de invaliditate;– 900 de lei lunar, pentru cei încadrați în gradul III de invaliditate;b) veteranilor de război:– 600 de lei lunar;c) văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit:– 600 de lei lunar. (la 01-01-2019, Articolul 1 a fost modificat de Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 29 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 03 decembrie 2018 )  +  Articolul 2(1) Invalizii, precum și veteranii de război primesc, pe lângă indemnizațiile prevăzute la art. 1, și un spor de câte 20 de lei lunar pentru primul an de participare la război, indiferent de durata participării, la care se adaugă câte 5 lei pentru fiecare lună de participare la război ce depășește un an calendaristic. (la 30-04-2015, Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 29 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 30 aprilie 2015. ) (2) Timpul de internare în spitale sau sanatorii și de concedii medicale necesare pentru vindecarea rănilor ori bolilor contractate pe front sau apărute în termen de un an după încetarea participării pe front, dar din cauza acelei participări se ia în considerare la acordarea sporului prevăzut la alin. 1.(3) Va fi, de asemenea, luat în considerare timpul petrecut în prizonierat, altul decât cel prevăzut în Decretul-lege nr. 118/1990, modificat și completat, precum și timpul necesar pentru vindecarea bolilor contractate în timpul prizonieratului ori după acesta, în termen de un an, din cauza prizonieratului.  +  Articolul 2^1Abrogat. (la 11-05-2017, Articolul 2^1 a fost abrogat de Litera a), Alineatul (2), Articolul V, Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 96 din 5 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 08 mai 2017 )  +  Articolul 3(1) Invalizii și accidentații de război, indiferent de gradul de invaliditate, își păstrează, la încetarea activității, dreptul la pensie I.O.V.R. și dacă, potrivit legii, li se cuvine o altă pensie atât pentru perioada anterioară, cât și pentru cea ulterioară primirii pensiei I.O.V.R.(2) Văduvele de război, care nu s-au recăsătorit, au dreptul să primească pensia I.O.V.R. indiferent de perioada în care au fost căsătorite.  +  Articolul 4(1) Indemnizațiile și sporurile prevăzute în prezenta lege se acordă, la cerere, de la data intrării acesteia în vigoare.(2) Abrogat. (la 07-07-1994, Alin. (2) al art. 4 a fost abrogat de art. 24 din LEGEA nr. 44 din 1 iulie 1994, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 172 din 7 iulie 1994. )  +  Articolul 4^1(1) Dispozițiile art. 1 lit. a) și art. 3 alin. (1) se aplică și pensionarilor I.O.V.R. accidentați de război în afară serviciului ordonat.(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se asigură din fondurile bugetare prevăzute la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse pentru anul 1992, la capitolul de cheltuieli "Pensii I.O.V.R., militari și alte persoane".----------------Denumirea Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei din cuprinsul art. 4^1 a fost adaptată corespunzător HOTĂRÂRII nr. 381 din 25 aprilie 2007, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 2 mai 2007.  +  Articolul 5Indemnizațiile și sporurile acordate în baza prezentei legi nu afectează plafoanele de venituri în funcție de care se stabilesc chiriile pentru locuințele din fondul locativ de stat, bursele pentru elevi și studenți și ajutoarele sociale.  +  Articolul 6În vederea aplicării prevederilor prezentei legi se autoriza Ministerul Economiei și Finanțelor ca, pe baza documentațiilor prezentate de Ministerul Apărării și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse să modifice în mod corespunzător indicatorii financiari prevăzuți în bugetul administrației centrale de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat.----------------Denumirea Ministerul Finanțelor Publice din cuprinsul art. 6 a fost adaptată corespunzător HOTĂRÂRII nr. 386 din 25 aprilie 2007, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 8 mai 2007, și denumirea Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a fost adaptată HOTĂRÂRII nr. 381 din 25 aprilie 2007, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 2 mai 2007.  +  Articolul 7Ministerul Apărării împreună cu Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Ministerul Economiei și Finanțelor vor elabora metodologia de calcul, de indexare și de plată a indemnizațiilor și sporurilor prevăzute în prezenta lege.----------------Denumirea Ministerul Finanțelor Publice din cuprinsul art. 7 a fost adaptată corespunzător HOTĂRÂRII nr. 386 din 25 aprilie 2007, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 8 mai 2007, și denumirea Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a fost adaptată HOTĂRÂRII nr. 381 din 25 aprilie 2007, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 2 mai 2007.  +  Articolul 8(1) Abrogat. (la 07-07-1994, Alin. (1) al art. 8 a fost abrogat de art. 24 din LEGEA nr. 44 din 1 iulie 1994, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 172 din 7 iulie 1994. ) (2) Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Ministerul Economiei și Finanțelor vor examina, pe bază de convenții internaționale, în condiții de reciprocitate cu statele interesate, situația cetățenilor români care au luptat în cadrul altor armate.----------------Denumirea Ministerul Finanțelor Publice din cuprinsul alin. (2) al art. 8 a fost adaptată corespunzător HOTĂRÂRII nr. 386 din 25 aprilie 2007, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 8 mai 2007, și denumirea Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a fost adaptată HOTĂRÂRII nr. 381 din 25 aprilie 2007, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 2 mai 2007.  +  Articolul 9Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor suplimentare rezultate din aplicarea prezentei legi vor fi repartizate, în condiții derogatorii, din suma prevăzută la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 22/1991, pentru acoperirea cheltuielilor materiale și de capital determinate în funcție de evoluția indicilor de prețuri.  +  Articolul 10Art. 4 alin. 2 din Decretul nr. 245 din 28 iulie 1977 se abrogă.Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 8 iulie 1991.
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU
    Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaților în ședința din 22 iulie 1991.
    PREȘEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAȚILOR
    MARȚIAN DAN
    În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României, promulgăm Legea privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război și dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.
    PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
    ION ILIESCU
    --------