ORDONANŢĂ nr. 27 din 5 august 1996 (**republicată**)(*actualizată*)privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervatia Biosferei "Delta Dunării"(actualizată până la data de 1 iulie 2002*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 1 iulie 2002 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către LEGEA nr. 414 din 26 iunie 2002.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor------------** Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 96 din 10 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 10 iunie 1997, dându-se articolelor o noua numerotare.Ordonanţa Guvernului nr. 27 din 5 august 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 8 august 1996.  +  Articolul 1 (1) Personalul instituţiilor publice şi al unităţilor de cult, încadrat pe funcţii care necesita studii superioare şi medii de specialitate, cu locul de muncă în localităţile rurale din Munţii Apuseni, prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 323/1996, şi care îşi stabileşte domiciliul în aceste localităţi, are dreptul la material lemnos pe picior, pentru construirea unei locuinţe, extinderea sau repararea locuinţei existente şi a anexelor gospodăreşti, cu obligaţia achitării a 50% din contravaloarea materialului. (2) Persoanele îndreptăţite beneficiază de acordarea materialului lemnos de construcţie, în condiţiile prezentei legi, astfel: a) până la 30 mc/familie, pentru construirea unei locuinţe, o singură dată; b) până la 20 mc/familie, pentru extinderea locuinţei existente, o singură dată; c) până la 10 mc/familie, pentru repararea locuinţei existente şi a anexelor gospodăreşti. (3) De prevederile alin. (1) beneficiază persoanele care nu au în proprietate păduri din care se poate recolta material lemnos pentru construcţie.  +  Articolul 2 (1) Acordarea materialului lemnos menţionat la art. 1 se face la cerere, care se depune la primarul localităţii în a carei raza teritorială domiciliază solicitantul. (2) Cererile vor fi înaintate, de către primării localităţilor, direcţiilor silvice ale Regiei Naţionale a Pădurilor, care, prin ocoalele silvice din zona, au obligaţia să le onoreze. (3) Primării vor urmări ca materialul lemnos astfel obţinut să fie folosit exclusiv pentru destinaţia acordată şi numai pentru localităţile rurale în care persoanele îşi stabilesc domiciliul.  +  Articolul 3Volumul de material lemnos, care se acordă în condiţiile art. 1 şi 2, se stabileşte în cadrul volumului anual de masa lemnoasă aprobat potrivit reglementărilor legale pentru tăieri anuale din pădurile tarii.  +  Articolul 4Diferenţa de preţ faţă de costul integral se va suporta din bugetul de stat şi va fi vărsată Regiei Naţionale a Pădurilor prin Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.  +  Articolul 5 (1) Personalul instituţiilor publice şi al unităţilor de cult, încadrat pe funcţii care necesita studii superioare şi medii de specialitate, cu locul de muncă în localităţile din Rezervatia Biosferei "Delta Dunării", prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/1996, precum şi persoanele care ocupa funcţii eligibile beneficiază de un spor de izolare de până la 60% din salariul de baza. (2) Diferenţierea sporului de izolare pe localităţi se face de către Consiliul Judeţean Tulcea, cu avizul prefecturii. (3) Personalului prevăzut la alin. (1) nu îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative privind sporul de izolare. (4) Sporul de izolare pentru personalul încadrat în unităţile de cult, potrivit alin. (1), se calculează la salariul de baza minim brut pe ţara şi se suporta din bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte.  +  Articolul 6 (1) La stabilirea domiciliului în localităţile în care îşi are locul de muncă, personalul prevăzut la art. 5 beneficiază de o indemnizaţie de instalare echivalenta cu doua salarii de baza. (2) Persoanele care au beneficiat de indemnizaţie de instalare şi care ulterior au demisionat sau cărora li s-a desfăcut contractul individual de muncă din motive imputabile lor, înainte de împlinirea a 2 ani de la instalare, vor restitui, în condiţiile legii, indemnizaţia de instalare primită, calculată proporţional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de 2 ani. (3) Personalului prevăzut la alin. (1) nu îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative privind indemnizaţia de instalare. (4) Indemnizaţia de instalare pentru personalul încadrat în unităţile de cult potrivit alin. (1) se stabileşte în funcţie de salariul de baza minim brut pe ţara şi se suporta din bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte.  +  Articolul 7 (1) Persoanele fizice care au domiciliul şi care locuiesc efectiv în localităţile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 şi în Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 beneficiază de reducerea cu 50% a impozitelor şi taxelor locale, stabilite potrivit Legii nr. 27/1994 privind impozitele şi taxele locale. (2) Alte înlesniri prevăzute de dispoziţiile legale în legătură cu impozitele şi taxele locale se aplică după operarea reducerilor prevăzute la alin. (1). (3) Impozitele şi taxele locale plătite pentru anul 1996 se vor regulariza în condiţiile prezentei ordonanţe, sumele calculate în plus urmând să fie considerate în contul obligaţiilor fiscale restante ori următoare sau să fie restituite celor îndreptăţiţi, conform reglementărilor legale în vigoare.  +  Articolul 8 (1) Familiile cu domiciliul într-una dintre localităţile situate pe teritoriul Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 395/1996, beneficiază de tarife reduse cu 50% pentru energie electrica, gaze naturale, energie termica şi apa potabilă furnizată din reţeaua publică, pentru consumurile casnice menajere, în limita unor consumuri normate pe familie, stabilite de către consiliile locale. (2) Diferenţele de tarif pentru serviciile privind livrarea energiei electrice şi a gazelor naturale se suporta de la bugetul de stat, prin ministerul coordonator al agenţilor economici furnizori de astfel de servicii, iar cele privind energia termica şi apa potabilă, de la bugetul propriu al Consiliului Judeţean Tulcea.  +  Articolul 9Persoanele cu domiciliul în localităţile din Rezervatia Biosferei "Delta Dunării" au dreptul de a pescui cu scule proprii pentru consumul familial, fără plata produsului obţinut, cu respectarea reglementărilor privind condiţiile de pescuit şi perioadele admise în acest scop.  +  Articolul 10*) (1) Persoanele juridice care efectuează investiţii în zona beneficiază de deducerea din profitul impozabil a cheltuielilor distinct evidenţiate, făcute cu investiţia respectiva, pentru o perioadă de 5 ani de la începerea investiţiei, iar în cazul celor din oraşul Sulina, pentru o perioadă de 10 ani. (2) Obiectivele de investiţii pentru care se acordă deducere sunt cele cuprinse în programele speciale aprobate prin hotărârile Guvernului nr. 323/1996 şi nr. 395/1996, precum şi orice alta investiţie destinată dezvoltării economice şi creării de noi locuri de muncă. Realizarea obiectivelor de investiţii va fi confirmată de către consiliile locale sau consiliul judeţean, după caz, din zonele respective. (3) Nu beneficiază de facilităţile prevăzute la alin. (1) persoanele juridice autorizate sa funcţioneze în baza Hotărârii Guvernului nr. 486/1992 sau cu profil de activitate: baruri, restaurante şi cluburi cu program de noapte, organizarea de spectacole sau alte activităţi similare.---------------*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform lit. k) a alin. (1) al art. 36 din LEGEA nr. 414 din 26 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 456 din 27 iunie 2002, pe data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă prevederile art. 10 referitoare la impozitul pe profit din Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervatia Biosferei "Delta Dunării", aprobată cu modificări prin Legea nr. 96/1997, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 13 august 1997.  +  Articolul 11De prevederile art. 1, 7, 8, 9 şi 10 nu beneficiază persoanele fizice şi, după caz, persoanele juridice vinovate de încălcarea prevederilor legale referitoare la: a) pescuitul, vanatul, gospodărirea şi exploatarea fondului forestier şi a vegetaţiei forestiere din afară acestuia; b) desfăşurarea activităţilor economice; c) atribuţiile de serviciu ale personalului din instituţiile publice; în cazul acestor încălcări, sistarea drepturilor prevăzute la articolele sus-menţionate operează pe perioada pentru care a fost aplicată sancţiunea.  +  Articolul 12Fondurile necesare aplicării prezentei ordonanţe pentru acest an se vor asigura cu prilejul rectificarii bugetului de stat pe anul 1996, pe baza fundamentarilor transmise de Ministerul Industriei şi Comerţului, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, Secretariatul de Stat pentru Culte şi consiliile locale.  +  Articolul 13Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului vor aproba, în termen de 60 de zile, modificările necesare la normele metodologice existente cu privire la acordarea, utilizarea şi controlul cheltuielilor rezultate din aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe, care vor fi elaborate împreună cu ministerele şi cu consiliile judeţene interesate.---------