LEGE nr. 551 din 30 noiembrie 2004 (*actualizată*)privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Disciplină Sportivă(aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2013*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ---------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 1 februarie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorParlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul 1 (1) Comisia Naţională de Disciplină Sportivă, denumită în continuare Comisia, se organizează şi funcţionează pe lângă Agenţia Naţională pentru Sport ca organ deliberativ, fără personalitate juridică, independent în exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale date prin lege în competenţa sa, aşa cum sunt prevăzute la art. 2. (2) Comisia îşi desfăşoară activitatea în baza unui regulament de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport. (3) Sediul Comisiei este în sediul Agenţiei Naţionale pentru Sport, situat în municipiul Bucureşti, str. Vasile Conta nr. 16, sectorul 2.  +  Articolul 2 (1) Comisia este competentă să soluţioneze recursul formulat împotriva hotărârilor definitive pronunţate, prin epuizarea căilor de atac, de comisiile interne de disciplină sau de alte organisme cu atribuţii disciplinare, care sunt organizate şi funcţionează în cadrul federaţiilor sportive naţionale, asociaţiilor judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, al ligilor profesioniste şi Comitetului Olimpic Român, precum şi a căilor de atac formulate împotriva hotărârilor Comisiei Naţionale de Acţiune împotriva Violenţei în Sport. (2) Comisia soluţionează căile de atac formulate împotriva hotărârilor definitive pronunţate în legătură cu următoarele tipuri de abateri: a) încălcarea prevederilor din statutele şi regulamentele structurilor sportive, în măsura în care sancţionarea unei astfel de abateri este de competenţa comisiilor interne de disciplină; b) comportamente, atitudini, gesturi agresive sau nesportive ale jucătorilor faţă de arbitri, oficiali, alţi sportivi sau faţă de public; c) declaraţii publice ale conducătorilor, tehnicienilor, arbitrilor sau sportivilor, care pot incita sau pot conduce la acte de violenţă din partea echipelor sau spectatorilor; d) absenţa nejustificată de la competiţii, în cazul convocărilor selecţionatelor naţionale; e) manipularea sau modificarea, direct ori printr-o persoană interpusă, a materialului sau a echipamentului sportiv, prin încălcarea reglementărilor tehnice din fiecare ramură sportivă; f) participarea neautorizată, neprezentarea sau retragerea nejustificată din orice probă sau competiţie; g) orice alte tipuri de abateri date în competenţa comisiilor interne de disciplină. (3) Atribuţiile Comisiei prevăzute la alin. (1) şi (2) se exercită numai dacă o parte interesată optează pentru această jurisdicţie. Calea de atac se poate introduce în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. (4) Procedura de soluţionare de către Comisie a căilor de atac este reglementată printr-un regulament de procedură, aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport. (5) Procedura de soluţionare de către Comisie a căilor de atac devine obligatorie din momentul sesizării acesteia. Hotărârile pronunţate pot fi atacate la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. (6) În situaţia în care nu se optează pentru procedura de soluţionare a căilor de atac de către Comisie, părţile interesate se pot adresa judecătoriei, potrivit normelor de drept comun-----------Alin. (6) al art. 2 a fost modificat de art. 55 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012.  +  Articolul 3 (1) Comisia este compusă din 61 de membri. (2) Poate fi numită, în condiţiile legii, ca membru al Comisiei, orice persoană fizică care întruneşte în mod cumulativ următoarele condiţii: a) are cetăţenie română; b) are capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor civile; c) are o reputaţie neştirbită; d) este licenţiată în drept, respectiv deţine o diplomă echivalentă în ştiinţe juridice sau în educaţie fizică şi sport ori are o experienţă recunoscută în activitatea sportivă. (3) Cel puţin o treime din numărul membrilor Comisiei va avea studii juridice. (4) Membrii Comisiei sunt numiţi în conformitate cu prevederile regulamentului de procedură, cu respectarea următoarei structuri: a) 25 de membri, de către Agenţia Naţională pentru Sport; b) 10 membri, de către Comitetul Olimpic Român; c) 15 membri, de către federaţiile sportive naţionale olimpice; d) 8 membri, de către federaţiile sportive naţionale neolimpice; e) 2 membri, de către ligile profesioniste; f) un membru, de către Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport. (5) Membrii Comisiei beneficiază de o indemnizaţie de şedinţă în cuantum de 25% din salariul mediu brut pe economie pentru fiecare şedinţă, fără a depăşi lunar 50% din acesta.  +  Articolul 4 (1) Comisia este condusă de un consiliu director format din 7 membri. (2) Mandatul membrilor Comisiei şi ai consiliului director este de 4 ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit o singură dată. (3) Din consiliul director pot face parte numai persoanele numite, în condiţiile legii, ca membri ai Comisiei. (4) Consiliul director va fi alcătuit din 7 membri, numiţi după cum urmează: a) 3 membri din partea Agenţiei Naţionale pentru Sport; b) un membru din partea Comitetului Olimpic Român; c) un membru din partea federaţiilor sportive naţionale olimpice; d) un membru din partea federaţiilor sportive naţionale neolimpice; e) un membru din partea ligilor profesioniste.  +  Articolul 5Consiliul director îndeplineşte următoarele atribuţii: a) validează structura completelor; b) adoptă toate măsurile necesare pentru protecţia drepturilor părţilor în cursul procedurii; c) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de prezenta lege sau de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei.  +  Articolul 6 (1) Consiliul director este condus de un preşedinte, care este asistat în îndeplinirea atribuţiilor sale de un vicepreşedinte. (2) Preşedintele consiliului director exercită, în principal, atribuţii referitoare la organizarea completelor şi la administrarea cazurilor care vor fi supuse spre soluţionare acestor complete. (3) Vicepreşedintele consiliului director îl ajută pe preşedintele consiliului în îndeplinirea atribuţiilor sale şi este înlocuitorul de drept al acestuia. (4) Preşedintele şi vicepreşedintele sunt aleşi dintre membrii consiliului director, de către aceştia, prin vot secret.  +  Articolul 7 (1) Secretariatul Comisiei este asigurat de Agenţia Naţională pentru Sport, cu încadrarea în numărul maxim de posturi din structura acesteia şi în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul Agenţiei. (2) Secretariatul îndeplineşte următoarele atribuţii: a) primeşte şi înregistrează cereri, memorii, documente ale părţilor, conform prevederilor prezentei legi şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei; b) arhivează documentaţia primită; c) asigură circulaţia documentelor necesare în vederea alcătuirii completului, respectiv obţinerea declaraţiilor de acceptare a propunerilor de numire şi a declaraţiilor de compatibilitate din partea membrilor propuşi de părţi; d) îndeplineşte formalităţile de convocare a consiliului director; e) exercită orice alte atribuţii prevăzute de prezenta lege sau de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei.  +  Articolul 8 (1) Consiliul director se întruneşte la convocarea preşedintelui consiliului director de două ori pe an sau ori de câte ori este nevoie. (2) Şedinţele consiliului director se consideră regulamentar întrunite în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi. (3) Deciziile consiliului director sunt adoptate cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi în şedinţă.  +  Articolul 9 (1) Comisia soluţionează căile de atac în complet format din 3 membri. (2) În fiecare caz completul de soluţionare se formează după cum urmează: doi membri sunt numiţi de către preşedintele consiliului director, la propunerea părţilor în litigiu, iar al treilea membru, în calitate de preşedinte al completului de soluţionare, este numit de preşedintele consiliului. (3) În toate cazurile nu pot fi propuşi, respectiv numiţi, în completele de soluţionare decât membri ai Comisiei.  +  Articolul 10 (1) Membrii Comisiei nu pot fi numiţi, respectiv validaţi, ca membri în completul de soluţionare atunci când au un interes în soluţionarea litigiului. (2) Membrii consiliului director nu pot fi numiţi în complete de soluţionare, ci doar în complete de recuzare. (3) Părţile depun la secretariatul Comisiei propunerile de membri ai Comisiei solicitaţi să facă parte din complet. Secretariatul Comisiei solicită membrilor propuşi completarea formularului de declaraţie pe propria răspundere de acceptare a numirii şi de compatibilitate. (4) La nivelul consiliului director se analizează declaraţiile pe propria răspundere şi, în cazul în care se constată starea de incompatibilitate sau răspunsul negativ al membrului desemnat, se notifică părţilor, prin secretariatul Comisiei, reluarea procedurii de numire doar pentru partea al cărei membru se află în situaţia de incompatibilitate sau de refuz al numirii. (5) De asemenea, verificarea compatibilităţii preşedintelui completului se face la nivelul consiliului director, tot pe bază de declaraţie pe propria răspundere de acceptare a numirii şi de compatibilitate. (6) În termen de 5 zile lucrătoare de la data constatării stării de acceptare a numirii şi de compatibilitate din partea tuturor membrilor completului propuşi de părţi, preşedintele consiliului director validează prin decizie alcătuirea completului de soluţionare.  +  Articolul 11 (1) În afara cazurilor de incompatibilitate care se soluţionează pe baza declaraţiilor pe propria răspundere date în vederea alcătuirii completului, pe tot parcursul derulării procedurii, dar nu mai târziu de termenul fixat pentru începerea dezbaterilor în cauză, partea interesată poate solicita recuzarea oricărui membru al completului, în conformitate cu prevederile regulamentului de procedură al Comisiei. (2) Cererile de recuzare se soluţionează de membrii consiliului director.  +  Articolul 12 (1) Cheltuielile de funcţionare a Comisiei se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Agenţiei Naţionale pentru Sport. (2) Pentru activitatea desfăşurată în vederea soluţionării litigiilor de către Comisie nu se percep taxe.  +  Articolul 13Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi regulamentul de procedură ale Comisiei se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.  +  Articolul 14 (1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, federaţiile sportive naţionale, asociaţiile judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, ligile profesioniste şi Comitetul Olimpic Român vor proceda la modificarea statutelor proprii, în conformitate cu prevederile prezentei legi. (2) De la data expirării termenului prevăzut la alin. (1), hotărârile pronunţate de comisiile interne de disciplină sau de alte organe interne cu atribuţii similare, organizate la nivelul structurilor sportive enumerate la alin. (1) în vederea soluţionării recursurilor formulate împotriva hotărârilor definitive date în competenţa Comisiei, sunt nule de drept.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 30 noiembrie 2004.Nr. 551.________________