CIRCULARĂ nr. 40 din 8 noiembrie 2011privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede din argint dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Societăţii ASTRA din Sibiu
EMITENT
  • BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 829 din 23 noiembrie 2011



     +  Articolul 1În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 14 noiembrie 2011, o monedă din argint dedicată aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Societăţii ASTRA din Sibiu.  +  Articolul 2Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:Valoare nominală 10 leiMetal argintTitlu 999 la mieFormă rotundăDiametru 37 mmGreutate 31,103 gCalitate proofCant zimţatAversul prezintă, la exterior, inscripţia în arc de cerc "150 DE ANI DE LA INFIINTAREA SOCIETATII ASTRA DIN SIBIU"; la interior, portretul şi numele lui Andrei Şaguna, imaginea Palatului ASTRA din Sibiu, inscripţia "ROMÂNIA", valoarea nominală "10 LEI", stema României şi anul de emisiune "2011".Reversul prezintă, la exterior, inscripţia circulară "ASOCIATIUNEA TRANSILVANA PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ŞI CULTURA POPORULUI ROMAN" şi anul înfiinţării "1861"; la interior, simbolul ASTREI, portretele redactorilor primului statut al acesteia şi inscripţiile "PRIMUL STATUT AL ASTREI" şi "T.Cipariu-G.Baritiu-I.Puscariu".  +  Articolul 3Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limba română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.  +  Articolul 4Monedele din argint dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Societăţii ASTRA din Sibiu au putere circulatorie pe teritoriul României.  +  Articolul 5Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.PreşedinteleConsiliului de administraţieal Băncii Naţionale a României,Mugur Constantin IsărescuBucureşti, 8 noiembrie 2011.Nr. 40.-----------