HOTĂRÂRE nr. 212 din 9 martie 2011pentru aprobarea Programului de interes naţional "Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice"
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 11 martie 2011



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 50^1 lit. b) şi f) din Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 515/2003, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Se aprobă Programul de interes naţional "Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice", denumit în continuare Program, prevăzut în anexa nr. 1.  +  Articolul 2Fondurile necesare pentru finanţarea Programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, denumită în continuare autoritate finanţatoare.  +  Articolul 3 (1) Programul se adresează autorităţilor administraţiei publice locale care, prin hotărâre a consiliului local/judeţean sau al municipiului Bucureşti, decid concomitent înfiinţarea de cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unităţi sanitare cu paturi aflate în reţeaua proprie a acestora, care se desfiinţează în condiţiile prevăzute de lege. (2) Sunt eligibile pentru finanţare căminele pentru persoane vârstnice înfiinţate în condiţiile alin. (1) prin desfiinţarea unităţilor sanitare cu paturi prevăzute în anexa nr. 2 şi care respectă următoarele cerinţe principale: a) funcţionează şi sunt administrate potrivit prevederilor Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; b) se organizează în conformitate cu prevederile standardelor minime specifice de calitate pentru centrele rezidenţiale pentru persoanele vârstnice aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale; c) funcţionează cu personal de specialitate medico-sanitar, auxiliar sanitar şi TESA şi muncitori preluat în limita posturilor aprobate potrivit legii, conform necesarului de resurse umane, de la unităţile sanitare cu paturi prevăzute la alin. (2) şi normat potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale; d) sunt acreditate în condiţiile legii.  +  Articolul 4Personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul unităţilor sanitare cu paturi, prevăzute la art. 3 alin. (1), care nu a fost preluat de către căminele pentru persoanele vârstnice, urmează să fie redistribuit la alte unităţi sanitare, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.  +  Articolul 5 (1) Acordarea finanţării în cadrul Programului se realizează în baza contractului de finanţare încheiat între autoritatea finanţatoare şi solicitanţi. (2) Prin Program se finanţează cheltuielile curente de funcţionare ale căminelor pentru persoane vârstnice înfiinţate în condiţiile art. 3 alin. (1), pe o perioadă de maximum 33 de luni de la data prevăzută în contractul de finanţare, cu încadrare în perioada de derulare a Programului, prevăzută în anexa nr. 1. (3) Suma aprobată pentru finanţare se stabileşte în funcţie de numărul de beneficiari ai căminului pentru persoane vârstnice, calculată pe baza costului standard prevăzut în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 23/2010. Suma aprobată pentru finanţare, prevăzută în contract, se poate majoră pe parcursul derulării Programului, în funcţie de nivelul costului standard stabilit pentru căminele pentru persoane vârstnice prin actele normative în vigoare. (4) Acordarea de finanţare prin Program se realizează începând cu data de 1 aprilie 2011 pentru autorităţile administraţiei publice locale care încheie contractul până la data de 31 martie 2011, iar pentru cele care depun solicitarea de finanţare după această dată finanţarea se face începând cu data de întâi a lunii următoare datei de încheiere a contractului. (5) Pe o perioadă de 90 de zile de la data încheierii contractului prevăzut la alin. (1) se acordă finanţare din Program pentru acoperirea cheltuielilor curente de funcţionare, inclusiv a cheltuielilor de personal normat potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) lit. c), până la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. b) şi d) de către căminele pentru persoanele vârstnice nou-înfiinţate, precum şi până la admiterea persoanelor care vor beneficia de serviciile oferite de către aceste cămine.  +  Articolul 6 (1) Aprobarea finanţării prin Program se realizează pe baza documentaţiei de solicitare a finanţării, întocmită de autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la art. 3 care administrează căminele pentru persoanele vârstnice. (2) Metodologia de evaluare, aprobare şi acordare de finanţare se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. (3) Finanţarea, monitorizarea şi controlul utilizării fondurilor alocate în cadrul Programului se realizează de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin departamentele specializate şi agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale, respectiv a municipiului Bucureşti.  +  Articolul 7 (1) Patrimoniul unităţilor sanitare cu paturi desfiinţate, aflate în reţeaua autorităţilor publice locale, stabilit pe baza bilanţului contabil de închidere, însoţit de balanţa de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie, conturile de execuţie şi celelalte anexe, inclusiv cele care se întocmesc la finele anului, potrivit normelor în vigoare, împreună cu protocolul de predare-primire, se preia de către căminele pentru persoanele vârstnice înfiinţate în condiţiile prezentei hotărâri. (2) Echipamentele medicale din dotarea unităţilor sanitare prevăzute la art. 3 alin. (1) pot fi redistribuite la alte unităţi sanitare.  +  Articolul 8Programul poate fi accesat, pe lângă autorităţile prevăzute la anexa nr. 2, de orice autoritate publică locală care îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre.  +  Articolul 9Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:---------------Ministrul sănătăţii,Cseke AttilaMinistrul muncii,familiei şi protecţiei sociale,Ioan Nelu BotişMinistrul administraţiei şi internelor,Constantin-Traian IgaşMinistrul finanţelor publice,Gheorghe IalomiţianuBucureşti, 9 martie 2011.Nr. 212.  +  Anexa 1 PROGRAMUL DE INTERES NAŢIONAL"Dezvoltarea reţelei naţionale de căminepentru persoanele vârstnice"Scop: a) creşterea numărului de cămine pentru persoanele vârstnice pentru a răspunde cererilor în aşteptare înregistrate la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale; b) îmbunătăţirea accesului la servicii de îngrijire şi asistenţă în regim instituţionalizat pentru persoanele vârstnice, indiferent de mediul de rezidenţă al acestora; c) întărirea suportului acordat familiilor care nu mai pot asigura îngrijirea tradiţională a persoanelor vârstnice dependente; d) creşterea responsabilităţii autorităţilor locale faţă de persoanele vârstnice care necesită îngrijire şi suport pentru a-şi continua viaţa în condiţii decente şi cu respectarea demnităţii; e) reducerea numărului de spitalizări ale persoanelor vârstnice care suferă de afecţiuni cronice, generatoare de dependenţă.Obiective: a) creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice dependente, respectarea demnităţii şi a libertăţii de a alege a acestei categorii de populaţie aflate în nevoie; b) asigurarea unei îngrijiri de lungă durată de calitate pentru persoanele vârstnice care şi-au pierdut autonomia funcţională şi nu-şi mai pot continua viaţa în condiţii de siguranţă la propriul domiciliu; c) creşterea calităţii serviciilor prin angajarea de personal calificat.Indicatori cantitativi: a) procentul creşterii numărului actual de persoane vârstnice asistate în centre rezidenţiale publice; b) numărul căminelor pentru persoane vârstnice înfiinţate din numărul unităţilor sanitare cu paturi eligibile pentru înfiinţarea de cămine; c) creşterea ponderii persoanelor vârstnice care beneficiază de servicii de asistenţă şi îngrijire acordate în regim rezidenţial.Indicatori de eficienţă: a) asigurarea unor condiţii de viaţă decentă pentru persoanele vârstnice dependente; b) prevenirea degradării autonomiei funcţionale a persoanelor vârstnice dependente pe o perioadă cât mai îndelungată; c) asigurarea serviciilor de îngrijire şi asistenţă corespunzătoare nevoilor individuale ale fiecărei persoane asistate; d) diminuarea numărului cererilor aflate pe listele de aşteptare.Indicatori de rezultate: a) între 1.500-4.200 de persoane vârstnice beneficiază de servicii sociale în căminele pentru persoane vârstnice finanţate prin Program; b) creşterea accesului la servicii pentru persoanele vârstnice din mediul rural sau localităţi cu un număr insuficient de servicii.Perioada de derulare:Programul se derulează pe o perioadă de 33 de luni, începând cu data de 1 aprilie 2011, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2013, iar planificarea finanţării este multianuală.Buget: a) Bugetul total al acestui program de interes naţional este de 200.000 mii lei. b) Pentru anul 2011 bugetul este de 55.000 mii lei.  +  Anexa 2
    Nr. crt. Autoritatea administraţiei publice Unitatea sanitară
    ALBA
    1 Consiliul Local Ocna Mureş Spitalul Orăşenesc Ocna Mureş
    2 Consiliul Local Zlatna Spitalul de Boli Cronice Zlatna
    3 Consiliul Local Baia de Arieş Centrul de Sănătate Baia de Arieş
    ARAD
    4 Consiliul Local Sântana Spitalul Orăşenesc Sântana
    5 Consiliul Local Gurahonţ Spitalul Comunal Gurahonţ
    6 Consiliul Local Chişineu Criş Centrul de Sănătate Chişineu Criş
    ARGEŞ
    7 Consiliul Judeţean Argeş Spitalul "Dr. Teja Papahagi" Domneşti
    8 Consiliul Judeţean Argeş Spitalul de Boli Cronice Mozăceni
    9 Consiliul Judeţean Argeş Spitalul "Dr. Ion Crăciun" Călineşti
    10 Consiliul Judeţean Argeş Spitalul de Boli Cronice Rucăr
    BACĂU
    11 Consiliul Local Comăneşti Spitalul Orăşenesc "Ioan Lascăr" Comăneşti
    BIHOR
    12 Consiliul Local Stei Spitalul Orăşenesc Ştei
    13 Consiliul Local Bratca Centrul de Sănătate Bratca
    BISTRIŢA-NĂSĂUD
    14 Consiliul Local Teaca Centrul de Sănătate Teaca
    BOTOŞANI
    15 Consiliul Judeţean Botoşani Sanatoriul de Pneumoftiziologie Guranda
    16 Consiliul Local Darabani Spitalul Orăşenesc Darabani
    17 Consiliul Local Truşeşti Spitalul Comunal Truşeşti
    BRAŞOV
    18 Consiliul Local Săcele Spitalul Municipal Săcele
    19 Consiliul Local Codlea Spitalul Municipal Codlea
    20 Consiliul Local Victoria Spitalul de Boli Cronice Victoria
    BUZĂU
    21 Consiliul Local Vintilă Vodă Spitalul Comunal Vintilă Vodă
    22 Consiliul Local Pârscov Centrul de Sănătate Pârscov
    23 Consiliul Local Pătârlagele Spitalul de Boli Cronice Pătârlagele
    BUCUREŞTI
    24 Primăria Municipiului Bucureşti Spitalul Clinic Caritas - Academician Nicolae Cajal
    CARAŞ-SEVERIN
    25 Consiliul Local Oţelul Roşu Spitalul Orăşenesc Oţelul Roşu
    26 Consiliul Local Anina Spitalul Orăşenesc Anina
    27 Consiliul Local Bocşa Spitalul de Boli Cronice Bocşa
    CĂLĂRAŞI
    28 Consiliul Local Budeşti Spitalul Orăşenesc Budeşti
    CLUJ
    29 Consiliul Local Mociu Centrul de Sănătate Mociu
    CONSTANŢA
    30 Consiliul Local Băneasa Centrul de Sănătate Băneasa
    DÂMBOVIŢA
    31 Consiliul Local Titu Spitalul Orăşenesc Titu
    GALAŢI
    32 Consiliul Judeţean Galaţi Spitalul de Boli Cronice Iveşti
    GIURGIU
    33 Consiliul Local Ghimpaţi Centrul de Sănătate Ghimpaţi
    GORJ
    34 Consiliul Local Bumbeşti-Jiu Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu
    HUNEDOARA
    35 Consiliul Local Călan Centrul de Sănătate Călan
    36 Consiliul Local Petrila Spitalul de Boli Cronice Petrila
    IALOMIŢA
    37 Consiliul Local Ţăndărei Spitalul Orăşenesc Ţăndărei
    IAŞI
    38 Consiliul Local Târgu Frumos Spitalul Orăşenesc Târgu Frumos
    ILFOV
    39 Consiliul Judeţean Ilfov Spitalul Orăşenesc "Dr. Maria Burghele" Buftea
    40 Consiliul Judeţean Ilfov Spitalul Comunal Periş
    MARAMUREŞ
    41 Consiliul Local Baia Sprie Spitalul de Boli Cronice Baia Sprie
    42 Consiliul Local Şomcuta Mare Centrul de Sănătate Şomcuta Mare
    MEHEDINŢI
    43 Consiliul Local Strehaia Spitalul Orăşenesc Strehaia
    44 Consiliul Local Vânju Mare Spitalul Orăşenesc Vânju Mare
    MUREŞ
    45 Consiliul Local Sărmaşu Spitalul Orăşenesc Sărmaşu
    NEAMŢ
    46 Consiliul Local Roznov Spitalul Orăşenesc Roznov
    47 Consiliul Local Bicaz Spitalul Orăşenesc Bicaz
    OLT
    48 Consiliul Local Drăgăneşti-Olt Centrul de Sănătate Drăgăneşti-Olt
    PRAHOVA
    49 Consiliul Local Buşteni Preventoriul TBC Poiana Ţapului
    50 Consiliul Local Bălţeşti Centrul de Sănătate Bălţeşti
    51 Consiliul Local Urlaţi Centrul de Sănătate Urlaţi
    52 Consiliul Local Plopeni Centrul de Sănătate Plopeni
    SĂLAJ
    53 Consiliul Local Cehu Silvaniei Spitalul de Boli Cronice Cehu Silvaniei
    SIBIU
    54 Consiliul Local Cisnădie Spitalul Orăşenesc Cisnădie
    SUCEAVA
    55 Consiliul Local Solca Spitalul de Boli Cronice Solca
    TELEORMAN
    56 Consiliul Judeţean Teleorman Centrul de Sănătate "Regele Carol I" Deparaţi
    57 Consiliul Judeţean Teleorman Centrul de Sănătate Furculeşti
    58 Consiliul Judeţean Teleorman Centrul de Sănătate Cervenia
    TIMIŞ
    59 Consiliul Local Buziaş Centrul de Sănătate Buziaş
    60 Consiliul Local Ciacova Centrul de Sănătate Ciacova
    TULCEA
    61 Consiliul Local Babadag Spitalul Orăşenesc Babadag
    62 Consiliul Local Sulina Centrul de Sănătate Sulina
    VASLUI
    63 Consiliul Local Negreşti Spitalul Orăşenesc Negreşti
    64 Consiliul Local Tutova Spitalul de Boli Cronice "Dr. I.T. Nicolăescu" Tutova
    VÂLCEA
    65 Consiliul Local Bălceşti Spitalul Orăşenesc Bălceşti
    VRANCEA
    66 Consiliul Local Mărăşeşti Spitalul Orăşenesc Mărăşeşti
    67 Consiliul Local Odobeşti Spitalul Orăşenesc Odobeşti
    --------