LEGE nr. 31 din 15 ianuarie 2007 (*actualizată*)privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România(actualizată până la data de 10 septembrie 2010*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ---------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 ianuarie 2007. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 10 septembrie 2010, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 296 din 2 noiembrie 2007; LEGEA nr. 241 din 23 iunie 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 79 din 1 septembrie 2010.Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Capitolul I Dispozitii generale  +  Articolul 1 (1) Academia Oamenilor de Stiinta din România este for naţional, de consacrare stiintifica, care reuneste personalitati reprezentative ale stiintei. (2) Academia Oamenilor de Stiinta din România, denumita în continuare AOSR, este institutie de interes public, cu personalitate juridica de drept public, autonoma. (3) AOSR este continuatorul şi unicul legatar al Academiei de Stiinte din România care a functionat în perioada 1936-1948 şi al Asociaţiei Oamenilor de Stiinta din România, infiintata prin Hotărârea Consiliului de Ministri nr. 1.012 din 30 mai 1956, care şi-a schimbat titulatura din Asociaţia Oamenilor de Stiinta din România în Academia Oamenilor de Stiinta din România prin Hotărârea judecătorească din 3 octombrie 1996, adoptata de Judecatoria Sectorului 1 Bucureşti.  +  Articolul 2Sediul central al AOSR este în municipiul Bucureşti, Splaiul Independentei nr. 54, sectorul 5.  +  Articolul 3Principalele atribuţii ale AOSR sunt: conceperea, promovarea, dezvoltarea, sprijinirea şi protejarea stiintei sub toate formele, actiunile şi metodele directe, indirecte sau adiacente.  +  Articolul 4În realizarea atribuţiilor sale, AOSR recunoaste Academia Română ca cel mai înalt for naţional de consacrare stiintifica şi culturala şi colaboreaza cu academiile de profil de ramura, cu Ministerul Educatiei şi Cercetarii, cu institutii şi organizaţii stiintifice academice, de cercetare şi invatamant, din tara şi din strainatate.  +  Capitolul II Organizare şi functionare  +  Articolul 5 (1) AOSR se reorganizeaza şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi şi statutului propriu, adoptat de adunarea generală a membrilor, care se aproba prin hotărâre a Guvernului. (2) AOSR reuneste personalitati stiintifice reprezentative, cu o înaltă ţinuta spirituala şi morala, care s-au distins prin rezultatele muncii depuse, inclusiv în ceea ce priveste dezvoltarea şi promovarea prestigiului instituţiilor academice, precum şi institutii care, prin activitatea acestora, au contribuit la dezvoltarea stiintei şi creatiei intelectuale. (3) AOSR intruneste în componenta sa membri de onoare, membri titulari, membri corespondenti şi membri asociaţi. (4) Membrii de onoare sunt cetăţeni români sau straini care s-au remarcat prin realizari în domeniul stiintei sau prin contribuţii aduse la dezvoltarea obiectului de activitate al AOSR şi a prestigiului AOSR. (5) Membrii titulari şi corespondenţi sunt cetăţeni români aleşi pe viaţă dintre personalităţile prevăzute la alin. (2). Numărul maxim de membri titulari şi corespondenţi este de 250, din care 150 sunt membri titulari. Membrii fondatori ai AOSR sunt membri titulari de drept ai Academiei. Numărul de membri de onoare, rezidenţi în ţară, este de maximum 40.--------------Alin. (5) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 241 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 29 iunie 2009. (6) Membrii asociaţi sunt acele persoane fizice sau juridice care prin activitatea stiintifica realizata ori prin contribuţii materiale sustin şi sprijina dezvoltarea obiectului de activitate al AOSR şi a prestigiului AOSR. (7) Membrii AOSR nu pot purta titlul de academician.  +  Articolul 6AOSR poate acorda şi titlul de membru de onoare post-mortem unor personalitati marcante ale stiintei.  +  Articolul 7Criteriile de selecţie sau de alegere a noilor membri ai AOSR se stabilesc prin statut, iar procedurile, prin regulamentul propriu.--------------Art. 7 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 296 din 2 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 8 noiembrie 2007.  +  Articolul 8 (1) Membrii titulari ai AOSR primesc o indemnizaţie lunară brută de 2.000 lei, iar membrii corespondenţi primesc o indemnizaţie lunară brută de 1.400 lei, dacă aceştia nu sunt beneficiarii unei alte indemnizaţii academice. Membrii de onoare primesc o indemnizaţie lunară brută de 1.000 lei.--------------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 241 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 29 iunie 2009. (2) Membrii prezidiului AOSR, ai consiliului onorific, precum şi membrii consiliului ştiinţific beneficiază de o indemnizaţie lunară majorată cu 20%.--------------Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 296 din 2 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 8 noiembrie 2007. (3) Indemnizatiile lunare se indexeaza anual cu rata inflatiei comunicata de Institutul Naţional de Statistica pentru anul anterior celui în care se face plata drepturilor şi se iau în calculul pensiei de stat. (4) Membrii titulari ai AOSR care sunt şi membri ai altor academii opteaza pentru o singura indemnizatie.-------------Alin. (5) al art. 8 a fost abrogat de pct. 1 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 79 din 1 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010. (6) Membrii titulari ai AOSR primesc drepturile legale pentru deplasarile în interesul AOSR, în tara sau în strainatate. (7) Drepturile prevăzute la alin. (1)-(6) se acordă în limita fondurilor disponibile.-------------Alin. (7) al art. 8 a fost modificat de pct. 2 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 79 din 1 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010.  +  Articolul 9 (1) Pentru buna desfăşurare a activităţii AOSR, în subordinea acesteia se organizează secţii ştiinţifice de specialitate şi filiale teritoriale, potrivit statutului propriu.--------------Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 241 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 29 iunie 2009. (2) AOSR poate înfiinţa filiale în afara tarii şi poate fi membru al unor organisme şi organizaţii stiintifice din alte tari sau internationale. (3) În subordinea AOSR funcţionează, ca unităţi cu sau fără personalitate juridică, filiale teritoriale, organizate în principalele centre ştiinţifice şi culturale ale ţării, precum şi institute şi centre de cercetare ştiinţifică. Organizarea şi funcţionarea filialelor teritoriale şi ale institutelor/centrelor se stabilesc prin statut.--------------Alin. (3) al art. 9 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 296 din 2 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 8 noiembrie 2007. (4) Filiala este condusă de un preşedinte, membru titular al AOSR, remunerat, ales prin vot de adunarea generală a membrilor filialei. Mandatul preşedintelui este de 4 ani, putând fi reales. Numărul mandatelor nu este limitat.--------------Alin. (4) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 241 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 29 iunie 2009. (5) Filiala îşi constituie dintre membrii săi un birou de conducere, format din: preşedintele filialei, un secretar şi 1-3 membri, aleşi prin vot. Hotărârile biroului de conducere se ratifică în plenul adunării membrilor filialei.--------------Alin. (5) al art. 9 a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 296 din 2 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 8 noiembrie 2007. (6) Preşedintele filialei are următoarele atribuţii: a) reprezintă filiala în toate relaţiile acesteia şi rezolvă problemele curente; b) asigură legătura dintre AOSR şi filială; c) convoacă şi conduce şedinţele filialei şi ale biroului filialei; d) urmăreşte ducerea la îndeplinire a hotărârilor adunării membrilor filialei şi a biroului de conducere al filialei; e) prezintă anual dări de seamă asupra activităţii filialei; f) coordonează activitatea aparatului de lucru al filialei şi emite decizii, potrivit statutului, privind personalul din subordine.--------------Alin. (6) al art. 9 a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 296 din 2 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 8 noiembrie 2007.  +  Capitolul III Conducerea AOSR  +  Articolul 10Conducerea activităţii AOSR se asigura de adunarea generală, consiliul ştiinţific, prezidiul AOSR şi presedinte.  +  Articolul 11 (1) Adunarea generală este forul suprem de activitate al AOSR şi este alcatuita din membri titulari, membri corespondenti şi membri de onoare. La adunarea generală participa şi directorii generali ai instituţiilor stiintifice, precum şi ai altor institutii subordonate AOSR. (2) Adunarea generală are urmatoarele atribuţii principale: a) adopta statutul AOSR, modificările şi completările ulterioare ale acestuia, care se supun aprobării Guvernului României, prin hotărâre; b) aproba darea de seama şi bugetul anual al AOSR, precum şi programele de activitate stiintifica anuală şi de perspectiva; c) aproba alegerea membrilor AOSR validati de prezidiul AOSR, la propunerea consiliului onorific; d) alege preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul ştiinţific dintre membri titulari, în conformitate cu prevederile statutului. Mandatul aleşilor este de 4 ani, putând fi reînnoit o singură dată;--------------Litera d) a alin. (2) al art. 11 a fost modificată de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 296 din 2 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 8 noiembrie 2007. (3) Adunarea generală se intruneste în sesiuni ordinare o dată pe an şi ori de cate ori este necesar, la solicitarea presedintelui AOSR, a consiliului ştiinţific sau a două treimi din numărul membrilor AOSR. (4) Adunarea generală este legal constituita în prezenta a două treimi din numărul membrilor săi şi adopta hotărâri valabile cu votul majorităţii simple a membrilor AOSR prezenţi. Dacă la prima convocare nu este intrunit cvorumul legal de două treimi din numărul de membri ai AOSR, în termen de 30 de zile se convoaca o noua adunare generală, care se considera legal constituita cu numărul membrilor prezenţi. (5) Adunarea generală hotaraste asupra modalitatii de vot. În ceea ce priveste alegerea membrilor conducerii AOSR, aceasta se face în adunarea generală, prin vot secret.  +  Articolul 12 (1) Consiliul ştiinţific asigura conducerea AOSR între sesiunile adunarii generale. (2) Consiliul ştiinţific este alcătuit din membrii prezidiului, presedintii sectiilor stiintifice şi presedintii filialelor. (3) Consiliul ştiinţific se intruneste semestrial şi ori de cate ori este necesar şi se convoaca de către preşedintele AOSR, de prezidiul AOSR sau de două treimi din numărul membrilor săi.  +  Articolul 13 (1) Prezidiul AOSR asigura conducerea operativa şi este constituit din presedinte, vicepresedinti şi secretarul ştiinţific. (2) Prezidiul AOSR se intruneste lunar sau ori de cate ori este necesar şi se convoaca de preşedintele AOSR sau de un numar de două treimi din numărul membrilor săi. (3) Membrii prezidiului AOSR au funcţia de bază în cadrul AOSR. În perioada mandatului lor nu pot exercita funcţii de conducere în afara AOSR.--------------Alin. (3) al art. 13 a fost introdus de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 241 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 29 iunie 2009.  +  Articolul 14 (1) Preşedintele AOSR reprezinta AOSR în relatiile cu terte persoane fizice sau juridice şi este ordonator principal de credite. (2) Preşedintele AOSR este preşedintele consiliului ştiinţific şi al prezidiului AOSR şi conduce lucrarile adunarii generale şi ale structurilor AOSR la care participa. (3) În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele AOSR emite decizii. (4) În cazul în care preşedintele AOSR nu îşi poate exercita prerogativele pe o perioadă mai mare de 30 de zile, el va fi inlocuit de unul dintre vicepresedinti, desemnat, după caz, de către presedinte sau de către prezidiul AOSR.  +  Articolul 15La nivelul presedintelui AOSR funcţionează un consiliu onorific, structura consultativa alcatuita conform statutului, menita sa vegheze la stabilitatea şi continuitatea activităţii AOSR.  +  Articolul 16 (1) Vicepresedintii AOSR indeplinesc atribuţiile specifice coordonarii sectiilor stiintifice, filialelor, relatiilor externe, precum şi alte atribuţii stabilite de preşedintele AOSR şi cele stabilite prin Statutul AOSR. (2) Secretarul ştiinţific asigura, prin aparatul de lucru la nivel central, realizarea legaturilor functionale între sectiile stiintifice, între acestea şi filialele teritoriale, precum şi cele cu terte persoane şi indeplineste atributiunile încredinţate de preşedintele AOSR şi cele stabilite prin Statutul AOSR.  +  Articolul 17Mandatul presedintelui AOSR, al vicepresedintilor şi al secretarului ştiinţific inceteaza la expirarea duratei pentru care au fost aleşi sau prin hotărârea adunarii generale a AOSR, dacă acestia sunt în imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile sau îşi depun demisia.  +  Articolul 18Atribuţiile specifice ale AOSR, ale consiliului ştiinţific, ale prezidiului AOSR, ale presedintelui AOSR, ale consiliului onorific şi modul de lucru al acestora se stabilesc prin Statutul AOSR.  +  Capitolul IV Aparatul de lucru al AOSR şi al unităţilor din subordine  +  Articolul 19 (1) AOSR are un aparat de lucru la nivel central şi la nivelul filialelor teritoriale. (2) Structura organizatorică a aparatului de lucru la nivel central şi la nivelul filialelor, precum şi a institutelor şi centrelor de cercetare aflate în subordinea AOSR se aprobă de către prezidiul AOSR, iar statele de funcţii, de preşedintele AOSR, la propunerea secretarului ştiinţific.--------------Alin. (2) al art. 19 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 296 din 2 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 8 noiembrie 2007.(2^1) Normativele de personal, criteriile de constituire a compartimentelor şi statele de funcţii pentru unităţile din subordine se aprobă de preşedintele AOSR, la propunerea secretarului ştiinţific.-------------Alin. (2^1) al art. 19 a fost modificat de pct. 3 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 79 din 1 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010.-------------Alin. (3) al art. 19 a fost abrogat de pct. 4 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 79 din 1 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010.  +  Capitolul V Finantarea şi patrimoniul AOSR  +  Articolul 20 (1) Finanţarea activităţii AOSR şi a unităţilor din subordine se asigură din venituri proprii.--------------Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de pct. 5 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 79 din 1 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010. (2) Veniturile proprii ale AOSR provin din: donaţii, sponsorizări, taxe, chirii, publicaţii, studii, prestaţii editoriale, consultaţii ştiinţifice, studii pentru avize, lucrări de exploatare a unor bunuri mobile şi imobile din patrimoniul propriu, precum şi din alte activităţi realizate.--------------Alin. (2) al art. 20 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 241 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 29 iunie 2009.(2^1) Centrele de cercetare din cadrul secţiilor ştiinţifice de specialitate funcţionează având la bază criteriul rentabilităţii şi principiul autofinanţării. Din fondurile atrase - granturi, sponsorizări, donaţii, alte bunuri - şi din veniturile realizate de acestea, 80% rămân la dispoziţia exclusivă a centrelor de cercetare pentru susţinerea şi finanţarea activităţii proprii, iar restul de 20% constituie venit propriu al AOSR.--------------Alin. (2^1) al art. 20 a fost introdus de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 296 din 2 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 8 noiembrie 2007.(2^2) Activitatea institutelor şi a centrelor de cercetare ştiinţifică din cadrul AOSR se organizează ca activitate finanţată integral din venituri proprii şi este supusă legislaţiei privind finanţele publice. Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activităţi finanţate integral din veniturile proprii se aprobă odată cu bugetul AOSR.--------------Alin. (2^2) al art. 20 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 241 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 29 iunie 2009.--------------Alin. (2^3) al art. 20 a fost abrogat de pct. 6 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 79 din 1 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010.--------------Alin. (2^4) al art. 20 a fost abrogat de pct. 6 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 79 din 1 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010.(2^5) Plata indemnizaţiilor şi drepturilor salariale se face în limita fondurilor disponibile.--------------Alin. (2^5) al art. 20 a fost modificat de pct. 7 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 79 din 1 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010. (3) Patrimoniul AOSR este alcătuit din: a) bunuri mobile şi imobile; b) bunuri mobile şi imobile, proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, atribuite în administrare sau în folosinţă în condiţiile legii; c) alte bunuri dobandite potrivit legii.--------------Art. 21 a fost abrogat de pct. 8 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 79 din 1 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010.  +  Capitolul VI Dispozitii finale  +  Articolul 22 (1) Sintagma Academia Oamenilor de Stiinta din România nu poate fi folosita de nicio alta institutie publică sau privată în cuprinsul denumirii acesteia. (2) Sigla AOSR este cea sub care a functionat Academia de Stiinte din România în perioada 1936-1948 şi va fi redata grafic în Statutul AOSR.--------------Alin. (3) al art. 22 a fost abrogat de pct. 9 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 79 din 1 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010.  +  Articolul 23În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, adunarea generală a AOSR va adopta şi va supune aprobării Guvernului României statutul propriu.Această lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR PRESEDINTELE SENATULUIBOGDAN OLTEANU NICOLAE VACAROIUBucureşti, 15 ianuarie 2007.Nr. 31.-------