HOTĂRÂRE nr. 543 din 7 aprilie 2004 (*actualizată*)privind elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor şi programelor de gestionare a calităţii aerului(actualizată până la data de 19 martie 2007*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ---------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 4 mai 2004. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 19 martie 2007, cu modificările şi completările aduse de HOTĂRÂREA nr. 210 din 28 februarie 2007.În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 18 alin. (2) şi al art. 51^1 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 655/2001,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1Prezenta hotărâre stabileşte cadrul procedural general de elaborare şi punere în aplicare a planurilor şi a programelor de gestionare a calităţii aerului în vederea menţinerii concentraţiilor poluanţilor în aerul înconjurător sub valoarea limită şi sub valoarea ţintă, stabilite prin reglementările în vigoare, şi atingerii într-o perioadă dată a acestora, în cazul în care sunt depăşite, precum şi stabilirea responsabilităţilor ce revin autorităţilor implicate în elaborarea acestor planuri şi programe de gestionare.  +  Articolul 2În sensul prevederilor prezentei hotărâri, următoarele sintagme se definesc după cum urmează: a) episod de poluare reprezintă perioada în care concentraţiile unuia sau mai multor poluanţi în aerul înconjurător ating sau depăşesc pragurile de informare şi de alertă; este generat în principal de condiţiile meteorologice defavorabile dispersiei; b) plan de gestionare a calităţii aerului, denumit în continuare plan de gestionare, reprezintă totalitatea măsurilor/acţiunilor ce se desfăşoară pe o durată de maximum 3 zile, în cazul apariţiei unui episod de poluare generat de un singur poluant, în vederea încadrării sub valoarea limită; c) plan integrat de gestionare a calităţii aerului, denumit în continuare plan integrat de gestionare, reprezintă totalitatea măsurilor/acţiunilor ce se desfăşoară pe o durată de maximum 3 zile, în cazul apariţiei unui episod de poluare generat de cel puţin 2 poluanţi, în vederea încadrării sub valoarea limită; d) program de gestionare a calităţii aerului, denumit în continuare program de gestionare, reprezintă totalitatea măsurilor/acţiunilor ce se desfăşoară într-o perioadă nu mai mare de 5 ani, în zonele şi aglomerările unde pentru unul dintre poluanţi se constată depăşiri ale valorilor limită şi/sau ale valorilor ţintă, în vederea încadrării sub aceste valori; e) program integrat de gestionare a calităţii aerului, denumit în continuare program integrat de gestionare, reprezintă totalitatea măsurilor/acţiunilor ce se desfăşoară într-o perioadă nu mai mare de 5 ani, în zonele şi aglomerările unde pentru cel puţin 2 poluanţi se constată depăşiri ale valorilor limită şi/sau ale valorilor ţintă, în vederea încadrării sub aceste valori.  +  Articolul 3 (1) Planurile şi programele de gestionare se iniţiază pe baza datelor despre calitatea aerului înconjurător provenite din Sistemul naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii aerului. (2) Pe baza planurilor şi programelor de gestionare autoritatea centrală pentru protecţia mediului elaborează Planul naţional de acţiune pentru protecţia atmosferei, care face parte integrantă din Planul naţional de acţiune pentru protecţia mediului.  +  Capitolul II Elaborarea planurilor de gestionare/planurilor integrate de gestionare  +  Articolul 4În zonele şi aglomerările unde, în urma evaluării calităţii aerului, se constată că valorile concentraţiilor în aerul înconjurător pentru unul sau mai mulţi poluanţi depăşesc pragul de alertă, autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului iniţiază elaborarea planului de gestionare, respectiv a planului integrat de gestionare.  +  Articolul 5În vederea elaborării planului de gestionare/planului integrat de gestionare, autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului are următoarele responsabilităţi: a) identifică sursa/sursele care a/au generat episodul de poluare şi o/le localizează pe hartă; harta cuprinde coordonatele geografice ale staţiei de monitorizare care a înregistrat depăşirile; b) informează autoritatea centrală pentru protecţia mediului cu privire la iniţierea elaborării planului de gestionare/planului integrat de gestionare; c) informează şi avertizează autorităţile administraţiei publice locale în cazul în care sursa care a generat episodul de poluare este reprezentată de o sursă mobilă; d) informează direcţia de sănătate publică teritorială cu privire la depăşirile pragului de informare şi de alertă pentru ca aceasta să informeze medicii din sistemul de îngrijiri medicale şi publicul despre măsurile de prevenire a efectelor asupra stării de sănătate; e) informează titularul activităţii în cazul în care sursa care a generat episodul de poluare este o sursă fixă; f) dispune ca titularul activităţii care a generat episodul de poluare să ia măsuri urgente şi eficiente de reducere a emisiilor de poluanţi în aer, astfel încât concentraţia în aerul înconjurător să fie rapid redusă la nivelul valorii limită, inclusiv prin reducerea activităţilor poluatoare şi/sau prin oprirea temporară a acestora; g) include planul de gestionare/planul integrat de gestionare în autorizaţia de mediu.  +  Articolul 6 (1) În vederea elaborării şi punerii în aplicare a planului de gestionare/planului integrat de gestionare, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele responsabilităţi: a) colaborează cu inspectoratele judeţene de poliţie şi cu serviciile deconcentrate ale autorităţii publice centrale pentru transport în vederea aplicării măsurilor de reducere a concentraţiilor poluanţilor în aerul înconjurător, în cazul în care sursa care a generat episodul de poluare este reprezentată de o sursă mobilă; b) urmăresc şi asigură îndeplinirea prevederilor din planurile de gestionare, cu sprijinul autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului; (2) Măsurile de reducere a concentraţiilor poluanţilor în aerul înconjurător se aplică în funcţie de gravitatea efectelor pe care le poate produce depăşirea înregistrată asupra sănătăţii populaţiei şi mediului înconjurător şi pot fi după caz: a) de limitare a vitezei autovehiculelor pe o anumită zonă; b) de deviere a traficului rutier şi/sau de interzicere a circulaţiei în acea zonă, pe o perioadă determinată.  +  Articolul 7Titularul activităţii care a generat episodul de poluare este obligat să ia măsuri urgente şi eficiente de reducere a emisiilor de poluanţi în aer, astfel încât concentraţia acestora în aerul înconjurător să fie redusă la nivelul valorii limită, inclusiv prin reducerea activităţilor poluatoare, schimbarea combustibililor şi/sau prin oprirea temporară a activităţilor poluatoare.  +  Articolul 8Măsurile şi acţiunile cuprinse în planul de gestionare/planul integrat de gestionare sunt la dispoziţia publicului.  +  Capitolul III Elaborarea programelor de gestionare/programelor integrate de gestionare  +  Articolul 9În zonele şi aglomerările în care, în urma evaluării calităţii aerului, se constată că valorile concentraţiilor în aerul înconjurător pentru unul sau mai mulţi poluanţi depăşesc valorile limită şi/sau valorile ţintă, autoritatea publică teritorială de protecţie a mediului iniţiază elaborarea programului de gestionare şi, respectiv, a programului integrat de gestionare în cazul în care poluarea atmosferei se datorează mai multor poluanţi.  +  Articolul 10 (1) Prin ordin al prefectului, la propunerea autorităţii teritoriale de protecţie a mediului şi a consiliului judeţean, se înfiinţează la nivel judeţean Comisia tehnică pentru elaborarea programelor de gestionare, denumită în continuare Comisie tehnică. (2) Comisia tehnică are în componenţă cel puţin reprezentanţi ai următoarelor autorităţi şi instituţii: autoritatea locală de protecţie a mediului, direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, direcţia judeţeană pentru agricultură şi dezvoltare rurală, consiliul local, primăria, oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie, titularul activităţii. (3) Comisia tehnică elaborează programele de gestionare în termen de 6 luni de la iniţierea acestora de către autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului.  +  Articolul 11În vederea elaborării programelor de gestionare, autoritatea publică teritorială de protecţie a mediului are următoarele responsabilităţi: a) identifică sursa/sursele care a/au generat concentraţii în aerul înconjurător, pentru unul sau mai mulţi poluanţi mai mari decât valorile limită şi/sau valorile ţintă şi o/le localizează pe hartă; harta cuprinde şi coordonatele geografice ale staţiei care a înregistrat depăşirile; b) informează autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului cu privire la iniţierea elaborării programului de gestionare; c) informează autorităţile administraţiei publice locale, în cazul în care sursa care a generat concentraţii în aerul înconjurător mai mari decât valoarea limită este reprezentată de o sursă mobilă; d) informează titularul activităţii în cazul în care sursa care a generat concentraţii în aerul înconjurător mai mari decât valoarea limită este sursă fixă; e) asigură ca prin programele pentru conformare să se atingă toate obiectivele stabilite prin programul de gestionare/programul integrat de gestionare; f) monitorizează implementarea măsurilor şi atingerea obiectivelor stabilite prin programul de gestionare; g) participă în Comisia tehnică, prin desemnarea unui reprezentant; h) publică pe pagina proprie de Internet programul de gestionare elaborat de Comisia tehnică, în termen de 3 zile de la elaborarea sa, în vederea consultării acestuia de către public; i) elaborează împreună cu compartimentele de specialitate din cadrul autorităţii administraţiei publice locale şi al direcţiilor judeţene de sănătate publică un raport anual cu privire la stadiul realizării măsurilor din programul de gestionare; j) publică pe pagina proprie de Internet versiunea finală a programului de gestionare, în vederea asigurării accesului publicului la informaţia de mediu.  +  Articolul 12În vederea elaborării programelor de gestionare/programelor integrate de gestionare, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele responsabilităţi: a) iau măsuri ca documentaţiile de urbanism să fie elaborate cu respectarea programelor de gestionare şi astfel încât concentraţiile în aerul înconjurător pentru unul sau mai mulţi poluanţi să nu depăşească valoarea limită; b) participă în Comisia tehnică, prin desemnarea unui reprezentant; c) elaborează raportul anual privind realizarea măsurilor din programul de gestionare/programul integrat de gestionare; d) asigură publicarea într-un ziar de circulaţie judeţeană a programului de gestionare elaborat de Comisia tehnică în vederea supunerii acestuia spre dezbaterea publicului, în termen de 3 zile de la elaborarea sa; e) pun la dispoziţie publicului programul de gestionare în forma sa finală, precum şi raportul anual privind realizarea măsurilor din programul de gestionare/programul integrat de gestionare.  +  Articolul 13Titularul activităţii care a generat în aerul înconjurător concentraţii mai mari decât valoarea limită are următoarele obligaţii: a) să prezinte autorităţii publice teritoriale pentru protecţia mediului planul cadastral al amplasamentului şi coordonatele geografice ale surselor; b) să ia măsuri eficiente de reducere a emisiilor de poluanţi astfel încât concentraţiile acestora în aerul înconjurător să se situeze sub valoarea limită la termenul prevăzut în programul de gestionare; c) să desfăşoare activităţile prevăzute în programul de gestionare şi să respecte termenele stabilite prin acesta; d) să anunţe autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului în cazul în care măsurile din programul de gestionare nu mai corespund activităţii desfăşurate; e) să participe la dezbaterile publice organizate în vederea aprobării programului de gestionare.  +  Articolul 14 (1) Comisia tehnică elaborează programul de gestionare/programul integrat de gestionare, care este supus dezbaterii publice. (2) Publicul este invitat să formuleze observaţii la programul de gestionare, în scris, şi să le transmită fie pe adresa autorităţii publice teritoriale pentru protecţia mediului, fie pe adresa consiliului local sau judeţean, în termen de 15 zile de la publicarea lui potrivit art. 11 lit. h). (3) Programul de gestionare se supune dezbaterii publice şi prin stabilirea de întâlniri între reprezentanţii titularului activităţii, ai Comisiei tehnice şi public. În urma dezbaterii se încheie un proces-verbal care cuprinde discuţiile şi concluziile întâlnirii. (4) Comisia tehnică analizează observaţiile şi/sau propunerile rezultate în urma consultării publicului şi elaborează programul de gestionare, pe care îl supune aprobării potrivit art. 15.  +  Articolul 15 (1) Programul de gestionare se aprobă prin hotărâre a consiliului local sau judeţean, după cum programul priveşte una sau mai multe localităţi ori întreg judeţul, în termen de 90 de zile de la finalizarea lui. (2) Măsurile şi activităţile din cadrul programului de gestionare/programului integrat de gestionare nu se pot desfăşura pe o perioadă mai mare de 5 ani. (3) Programul de gestionare/programul integrat de gestionare este public.  +  Articolul 16 (1) Autoritatea publică teritorială de protecţie a mediului colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul administraţiei publice locale în vederea elaborării raportului cu privire la stadiul realizării măsurilor din programul de gestionare. (2) Raportul prevăzut la alin. (1) se elaborează anual şi se supune aprobării consiliului local sau judeţean, după cum programul priveşte una sau mai multe localităţi ori întreg judeţul, nu mai târziu de primul trimestru al anului următor. (3) Raportul prevăzut la alin. (2) se pune la dispoziţie publicului prin grija autorităţilor administraţiei publice locale, în baza art. 12 lit. e).  +  Capitolul IV Dispoziţii tranzitorii şi finale  +  Articolul 17Metodologia de elaborare şi punere în aplicare a planurilor şi programelor de gestionare se elaborează în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.  +  Articolul 18 (1) Planurile locale de acţiune pentru protecţia mediului se elaborează luându-se în considerare planurile şi programele de gestionare. (2) Planurile locale de acţiune pentru protecţia mediului care sunt în curs de aplicare se revizuiesc şi se actualizează în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, în termen de 12 luni de la data intrării acesteia în vigoare.  +  Articolul 19Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.Prezenta hotărâre transpune: a) art. 7(1), art. 8(3), art. 8(4), art. 13(1) din Directiva Consiliului nr. 96/62/CE privind evaluarea şi managementul calităţii aerului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 296/1996; b) art. 3(1), art. 4(1), art. 5(1), art. 6, art. 8(2), art. 12(1) din Directiva Consiliului nr. 99/30/CE privind valorile limită pentru dioxid de sulf, dioxid de azot şi oxizi de azot, particule în suspensie şi plumb în aerul atmosferic, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 163/1999; c) art. 3(1), art. 4, art. 7(2), art. 10(1) din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2000/69/CE privind valorile limită pentru benzen şi monoxid de carbon în aerul atmosferic, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 313/2000; d) art. 3(3), art. 3(4), art. 7(2), art. 7(4), art. 15(1) din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2002/3/CE privind ozonul din aerul înconjurător, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 67/2002.---------Menţiunea privind transpunerea normelor comunitare a fost introdusă de art. I din HOTĂRÂREA nr. 210 din 28 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:---------------Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,Speranţa Maria IanculescuMinistrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,Ilie SârbuMinistrul sănătăţii,Ovidiu BrînzanMinistru de stat,ministrul administraţiei şi internelor,Ioan RusMinistrul delegat pentru administraţia publică,Gabriel Opreap. Ministrul finanţelor publice,Gheorghe Gherghina,secretar de statBucureşti, 7 aprilie 2004.Nr. 543.------