LEGE nr. 40 din 1 iunie 1991 (**republicată**)(*actualizată*)cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Presedentiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive(actualizată până la data de 1 ianuarie 2010*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • **) Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 33 din 9 iunie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 11 iunie 1993, dîndu-se articolelor o noua numerotare şi punându-se de acord denumirile organelor sau instituţiilor cu cele prevăzute în Constituţia României şi în Legea nr. 69/1991.Legea nr. 40/1991 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 7 iunie 1991 şi a mai fost modificată prin Legea nr. 28/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 3 aprilie 1992.Parlamentul României adopta prezenta lege.Art. 1 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 2 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 3 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 4 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 5 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 6 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 7 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 8 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 9 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 10 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 11 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 12 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 13 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 14 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 15 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 16 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 17 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 18 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 19 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 20 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 21 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.  +  Articolul 22Persoanele numite temporar în locul unei persoane cu funcţie de conducere, care lipseşte din instituţie o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice şi care nu beneficiază de salariu pe perioada respectiva, primesc, pe lângă salariul de baza al funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care sunt încadrate, indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de conducere pe care o preiau.  +  Articolul 23 (1) Pe durata delegării, detaşării sau trecerii temporare într-o alta munca persoana în cauza îşi păstrează funcţia, gradul sau treapta profesională şi salariul avute anterior. (2) Când detaşarea sau trecerea temporară în alta munca se face într-o funcţie la care este stabilit un salariu mai mare, persoana detasata sau trecută temporar în alta munca are dreptul la acest salariu în condiţiile prevăzute de lege. (3) Drepturile ce se acordă pe timpul detaşării sau trecerii temporare în alta munca se suporta de instituţia unde personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea. (4) Drepturile personalului mutat în alta localitate sunt cele ce se acordă personalului din unităţile bugetare.Art. 24 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 25 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 26 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 27 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 28 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 29 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 30 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 31 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 32 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 33 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 34 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.  +  Articolul 35Criteriile de acordare a salariilor şi nivelurile în valută, precum şi a celorlalte drepturi în valută şi în lei, pentru personalul trimis în misiune permanenta în străinătate la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi alte reprezentante oficiale în străinătate ale Ministerului Afacerilor Externe, precum şi ale celorlalte ministere şi instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 36Personalul de specialitate trimis în străinătate, invitat pe contul organizaţiilor sau altor parteneri externi pentru acţiuni ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive, beneficiază în ţara de drepturile stabilite prin hotărârea Guvernului pentru unităţile bugetare.Art. 37 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 38 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 39 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 40 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 41 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 42 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Art. 43 a fost abrogat de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Anexa 1 a fost abrogată de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Anexa 2 a fost abrogată de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Anexa 3 a fost abrogată de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Anexa 4 a fost abrogată de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Anexa 5 a fost abrogată de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Anexa 6 a fost abrogată de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Anexa 7 a fost abrogată de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Anexa 8 a fost abrogată de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Anexa 9 a fost abrogată de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.Anexa 10 a fost abrogată de pct. 1 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.