ORDONANŢĂ nr. 28 din 27 august 2008 (*actualizată*)privind registrul agricol(actualizată până la data de 25 mai 2009*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 25 mai 2009, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009; RECTIFICAREA nr. 98 din 8 aprilie 2009.În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. III.10 din Legea nr. 142/2008 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1 (1) În scopul asigurării unei evidenţe unitare cu privire la categoriile de folosinţă a terenurilor, a mijloacelor de producţie agricolă şi a efectivelor de animale care contribuie la dezvoltarea agriculturii şi buna utilizare a resurselor locale, autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor organizează întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol, pe suport hârtie şi în format electronic, conform formularelor registrului agricol aprobate prin hotărâre a Guvernului, pe unităţi administrativ-teritoriale şi pe localităţi componente ale acestora.------------Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. (2) Prin localităţi componente, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege: a) satele componente ale comunelor, inclusiv satele reşedinţă de comună; b) satele aparţinând oraşelor şi municipiilor; c) localităţile componente ale oraşelor şi municipiilor. (3) La nivelul municipiului Bucureşti registrul agricol se organizează pe sectoare, responsabilitatea în acest sens revenind autorităţilor administraţiei publice locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.  +  Articolul 2În înţelesul prezentei ordonanţe, prin animale se înţelege următoarele specii: bovine, porcine, ovine, caprine, cabaline, măgari, catâri, iepuri de casă, animale de blană, păsări, familii de albine, precum şi alte animale domestice sau sălbatice crescute în captivitate, în condiţiile legii, ce fac obiectul înscrierii în registrul agricol.------------Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009.  +  Articolul 3 (1) Registrul agricol constituie documentul oficial de evidenţă primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populaţiei şi la societăţile/asociaţiile agricole, precum şi la orice alte persoane fizice şi/sau juridice care au teren în proprietate/folosinţă şi/sau animale, şi anume: a) capul gospodăriei şi membrii acesteia, după caz; reprezentantul legal al societăţii/asociaţiei agricole sau al persoanei juridice care are teren în proprietate/folosinţă; b) terenurile pe care le deţin în proprietate sau folosinţă, pe categorii de folosinţă, suprafeţe cultivate cu principalele culturi şi numărul de pomi, pe specii. Pentru terenurile înscrise în cartea funciară se va menţiona numărul cadastral sau topografic şi numărul de carte funciară, după caz; c) efectivele de animale, pe specii şi categorii, existente la începutul fiecărui an; evoluţia anuală a efectivelor de bovine, porcine, ovine, caprine, cabaline, măgari, catâri, iepuri de casă, animale de blană, păsări, familii de albine, precum şi alte animale domestice sau sălbatice crescute în captivitate, în condiţiile legii, ce fac obiectul înscrierii în registrul agricol;------------Litera c) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. d) clădirile cu destinaţia de locuinţă şi construcţii-anexe;------------Litera d) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. e) mijloacele de transport cu tracţiune animală; f) mijloacele de transport cu tracţiune mecanică, respectiv: tractoarele, autovehicule pentru transportat mărfuri, maşinile şi utilajele pentru agricultură şi silvicultură;------------Litera f) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. g) orice instalaţii pentru agricultură şi silvicultură.------------Litera g) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. (2) Fiecare proprietate situată în intravilanul localităţilor se identifică, potrivit nomenclaturii stradale, prin adresa acesteia, individualizată prin denumirea proprie a străzii şi a numărului poştal atribuit. (3) În cazul blocurilor de locuinţe, precum şi în cel al clădirilor alipite situate în cadrul aceleiaşi curţi-lot de teren, care au un sistem constructiv şi arhitectonic unitar şi în care sunt situate mai multe apartamente, datele despre domiciliu/reşedinţă/sediu cuprind strada, numărul, blocul, scara, etajul, apartamentul. (4) Fiecare proprietate situată în extravilanul localităţilor, atât în cazul clădirilor, cât şi în cel al terenurilor, cu sau fără construcţii, se identifică prin denumirea parcelei, numărul topografic al parcelei/tarlalei/solei, acolo unde este posibil, sau prin denumirea locului, potrivit toponimiei/denumirii specifice zonei respective, astfel cum este cunoscută de localnici. (5) Terenurile, cu sau fără construcţii, situate în intravilanul localităţilor sau în extravilan, care sunt înscrise în cartea funciară, se identifică prin numărul cadastral sau topografic şi numărul de carte funciară, după caz, potrivit prevederilor Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată.  +  Articolul 4Pe baza datelor cuprinse în registrul agricol, pe gospodării ale populaţiei, se organizează evidenţa centralizată pe fiecare comună, oraş, municipiu şi sector al municipiului Bucureşti privind: a) numărul de gospodării ale populaţiei, de clădiri cu destinaţia de locuinţă şi construcţii-anexe, de mijloace de transport cu tracţiune mecanică şi/sau animală, precum şi de utilaje şi instalaţii pentru agricultură şi silvicultură;------------Litera a) a art. 4 a fost modificată de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. b) modul de folosinţă a terenurilor, suprafeţele cultivate cu principalele culturi; numărul de pomi fructiferi, pe specii; c) efectivele de animale, pe specii şi categorii, la începutul fiecărui an, precum şi evoluţia anuală a acestor efective.  +  Articolul 5 (1) Se consideră gospodărie, în sensul prezentei ordonanţe, totalitatea membrilor de familie, rudelor sau a altor persoane care locuiesc şi gospodăresc împreună, având buget comun, şi care, după caz, lucrează împreună terenul sau întreţin animalele, consumă şi valorifică în mod comun produsele agricole obţinute. (2) În registrul agricol se înscriu gospodăriile populaţiei, cu tot terenul în proprietate şi cel pe care îl utilizează în arendă, în parte, în asociere sau sub alte forme, după caz, clădirile cu destinaţia de locuinţă şi construcţiile-anexe, animalele pe care le deţin pe raza unei localităţi, indiferent de domiciliul proprietarului.------------Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. (3) La comune se înscriu în registrul agricol toate gospodăriile populaţiei, chiar dacă nu deţin terenuri agricole şi silvice, animale sau clădiri cu destinaţia de locuinţă şi construcţii-anexe. De asemenea, toate gospodăriile populaţiei din localităţi care aparţin din punct de vedere administrativ de oraşe, municipii ori de sectoare ale municipiului Bucureşti, stabilite potrivit legii, se înscriu în registrul agricol deţinut de aceste unităţi administrativ-teritoriale, respectiv subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti.------------Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. (4) La oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti se înscriu în registrul agricol numai gospodăriile care deţin terenuri agricole şi silvice, precum şi acelea care deţin animale pe raza lor administrativ-teritorială. (5) Persoanele care nu au domiciliul în localitate, inclusiv persoanele cu domiciliul în altă ţară, dar care au pe raza localităţii terenuri, animale sau clădiri cu destinaţia de locuinţă şi construcţii-anexe vor fi înscrise în registrul agricol după gospodăriile persoanelor care au domiciliul în localitate şi după ce s-au lăsat file libere pentru gospodăriile care se vor forma ulterior datei întocmirii registrului.------------Alin. (5) al art. 5 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. (6) Cu privire la situaţia juridică a terenului, se vor lăsa file libere pentru înscrierea modificărilor care intervin pe parcursul unui an ulterior datei întocmirii registrului agricol, ca efect al dobândirii/transmiterii dreptului de proprietate/folosinţă ori al schimbării categoriei de folosinţă. Pentru imobilele intabulate, actualizarea situaţiei juridice se va face în baza extrasului de carte funciară de informare eliberat părţilor după înscrierea în cartea funciară a actelor în cauză.  +  Capitolul II Organizarea, completarea, controlul şi centralizarea datelor din registrul agricol  +  Articolul 6 (1) Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti iau măsuri pentru întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol, pe suport hârtie şi în format electronic, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe, pentru asigurarea împotriva degradării, distrugerii sau sustragerii acestuia, precum şi pentru furnizarea datelor din registru, cu respectarea prevederilor legale.------------Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. (2) Registrul agricol pe suport hârtie, având caracterul unui document oficial care constituie o sursă importantă de informaţii, va fi numerotat, parafat, sigilat, paginile sunt legate corespunzător, evitându-se desprinderea filelor datorită utilizării îndelungate a registrului agricol, şi va fi înregistrat în registrul de intrare-ieşire de la nivelul autorităţii executive a administraţiei publice locale respective. (3) Registrul agricol gestionat în format electronic conform formularelor registrului agricol aprobate prin hotărâre a Guvernului se ţine în baza unui program informatic contractat de fiecare unitate administrativ-teritorială, cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice. (4) Registrul agricol, atât cel pe suport hârtie, cât şi cel în format electronic, se reînnoieşte o dată la 5 ani, realizându-se în mod obligatoriu corespondenţa la nivelul aceleiaşi autorităţi a administraţiei publice locale atât cu poziţia din registrul agricol pentru perioada anterioară, cât şi cu numărul din rolul nominal unic ce îl priveşte pe contribuabilul respectiv. În situaţia în care în perioada anterioară gospodăria în cauză nu a avut deschisă poziţie în registrul agricol, se face menţiunea "poziţie nouă".------------Alin. (4) al art. 6 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. (5) Orice entitate ce face obiectul înscrierii în registrul agricol are obligatoriu menţiunea privind codul de identificare fiscală, atribuit potrivit legii. (6) Registrul agricol constituie: a) sursă de date pentru înfăptuirea pe plan local a unor politici în domeniile: fiscal, agrar, al protecţiei sociale, edilitar-urbanistic, sanitar, şcolar şi altele asemenea; b) bază de date pentru satisfacerea unor solicitări ale cetăţenilor, cum ar fi: eliberarea documentelor doveditoare privind proprietatea asupra animalelor şi păsărilor, în vederea vânzării în târguri şi oboare, privind calitatea de producător agricol, în vederea vânzării produselor la piaţă, privind starea materială pentru situaţii de protecţie socială, pentru obţinerea unor drepturi materiale şi/sau băneşti şi altele asemenea; c) sursă administrativă de date pentru sistemul informaţional statistic, pentru pregătirea şi organizarea recensămintelor, pentru organizarea unui sistem de anchete prin sondaj şi altele asemenea. (7) Furnizarea datelor cu caracter personal în cazul persoanelor fizice care fac obiectul înregistrării în registrul agricol se asigură prin grija serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, la cererea primarilor, în scopul exercitării atribuţiilor legale, fără plata vreunei taxe sau a vreunui tarif, organizarea registrului agricol având caracterul unei acţiuni de interes public.  +  Articolul 7 (1) Prefecţii şi împuterniciţii acestora sunt responsabili de respectarea prevederilor legale cu privire la întocmirea şi ţinerea evidenţei registrului agricol, iar primarii şi secretarii comunelor, oraşelor, municipiului şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, sunt responsabili cu privire la înscrierea corectă a datelor înscrise în acestea.------------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. (2) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Institutul Naţional de Statistică asigură, prin acţiuni comune, elaborarea actelor normative pentru îndrumarea şi controlul lucrărilor privind întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol. De asemenea, pot participa, la solicitarea instituţiei prefectului, la acţiuni comune de îndrumare şi control privind întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol, persoane desemnate de către conducerea acestor instituţii publice. (3) Instituţiile publice prevăzute la alin. (2) elaborează norme tehnice privind completarea registrului agricol, aprobate prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor respective, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe.------------Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. (4) Instituţia prefectului, prin prefect şi împuterniciţii acestuia, efectuează şi răspunde de controlul lucrărilor privind întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol şi de realitatea datelor înscrise în acesta, constată contravenţiile şi aplică amenzile personalului cu atribuţii în gestionarea registrului agricol, conform prevederilor prezentei ordonanţe.  +  Articolul 8 (1) Înscrierea datelor în registrul agricol în a cărui rază administrativ-teritorială îşi are domiciliul capul gospodăriei se face pe baza declaraţiei date pe propria răspundere de capul gospodăriei sau, în lipsa acestuia, de un alt membru major al gospodăriei care dispune de capacitate deplină de exerciţiu. Pentru persoanele juridice datele se înscriu în registrul agricol pe baza declaraţiilor date de reprezentantul legal respectiv, însoţite de documente. (2) Persoanele care nu au domiciliul în localitate au obligaţia să trimită declaraţia prevăzută la alin. (1) prin poştă, cu confirmare de primire, pe cheltuiala lor, sau vor putea face declaraţii prin procură. (3) În cazul indiviziunii, oricare dintre coindivizari va putea da declaraţia în condiţiile alin. (1) sau, după caz, ale alin. (2).  +  Articolul 9 (1) Înscrierea datelor în registrul agricol se face la comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti de către persoanele cărora le revin, prin dispoziţie a primarului respectiv, sarcina completării, ţinerii la zi a registrului agricol atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, precum şi a centralizării datelor. (2) Secretarul comunei, oraşului, municipiului şi al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, coordonează, verifică şi răspunde de modul de completare şi ţinere la zi a registrului agricol.------------Alin. (2) al art. 9 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. (3) Orice modificare a datelor înscrise în registrul agricol se face numai cu acordul scris al secretarului comunei, oraşului, municipiului şi al sectorului municipiului Bucureşti, după caz.------------Alin. (3) al art. 9 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009.  +  Articolul 10 (1) La completarea registrului agricol cu datele privind efectivele de animale va participa un medic veterinar împuternicit de circumscripţia sanitar-veterinară şi/sau un zootehnist de la centrele agricole comunale. (2) În prezenţa celor care fac declaraţia privind patrimoniul agricol, persoanele desemnate la alin. (1) vor verifica, prin confruntarea cu evidenţa tehnico-operativă de care dispun, exactitatea datelor înscrise în registrul agricol şi răspund împreună cu secretarul comunei, oraşului, municipiului şi al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, şi cu persoana însărcinată cu completarea registrului agricol de realitatea datelor înregistrate.------------Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. (3) La înscrierea şi centralizarea datelor privind categoria de folosinţă a terenului participă şi o persoană din structura funcţională a serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultură, constituite la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultură, aprobată cu modificări prin Legea nr. 39/2002, iar veridicitatea datelor se poate stabili şi prin verificări încrucişate pe baza evidenţelor existente în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin consultarea specialiştilor din cadrul compartimentelor de specialitate ale acesteia. (4) Armonizarea datelor din registrul agricol cu cele din evidenţa oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară judeţean sau al municipiului Bucureşti se va face conform unei proceduri stabilite la nivel naţional prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.  +  Articolul 11 (1) Perioadele la care persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare datele pentru înscrierea în registrul agricol sunt următoarele: a) 5 ianuarie-1 martie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate şi cel pe care îl utilizează, clădirile cu destinaţia de locuinţă, construcţiile-anexe şi mijloacele de transport cu tracţiune animală şi mecanică, maşinile, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură şi silvicultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum şi modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le deţin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produşilor obţinuţi, a morţii sau sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieşiri;------------Litera a) a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. b) 1-31 mai, pentru datele privind modul de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, numărul pomilor în anul agricol respectiv;------------Litera b) a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 25 mai 2009. c) persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare date pentru a fi înscrise în registrul agricol şi în afara acestor intervale de timp, în cazul în care au intervenit modificări în proprietate, în termen de 30 de zile de la apariţia modificării.------------Litera c) a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. (2) În cazul în care persoanele fizice sau cele juridice nu fac declaraţiile la termenele prevăzute la alin. (1), se consideră că nu au intervenit niciun fel de modificări, fapt pentru care în registrul agricol se reportează din oficiu datele din anul precedent, cu menţiunea corespunzătoare la rubrica "semnătura declarantului".  +  Articolul 12Centralizarea datelor pe comună, oraş, municipiu şi sector al municipiului Bucureşti se va face în următoarele perioade: a) până la 1 martie, pentru datele privind evoluţia efectivelor de animale pe întregul an precedent;------------Litera a) a art. 12 a fost modificată de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. b) până la 31 mai, pentru datele privind construcţiile noi (clădiri cu destinaţia de locuinţă şi construcţii-anexe), mijloacele de transport, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură şi silvicultură;------------Litera b) a art. 12 a fost modificată de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. c) până la 30 iunie, pentru datele privind modul de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate şi numărul pomilor pentru anul agricol respectiv.------------Litera c) a art. 12 a fost modificată de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009.  +  Articolul 13 (1) Concomitent cu înscrierea datelor în registrul agricol se colectează informaţii prin sondaj de la gospodării cu privire la producţia vegetală, animală, precum şi cu privire la producţia apicolă şi efectivul de familii de albine. (2) Metodologia sondajului va fi reglementată prin normele tehnice privind completarea registrului agricol, care se vor aproba prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor publice prevăzute la art. 7 alin. (2), în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. (3) Pe baza acestor informaţii şi a altor date furnizate de organele tehnice agricole se determină, pe comună, oraş, municipiu şi sector al municipiului Bucureşti, producţia vegetală, animală, precum şi producţia apicolă şi efectivul de familii de albine din gospodăriile populaţiei.  +  Articolul 14Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să declare, în termenele prevăzute la art. 11, date corecte şi complete, în vederea înscrierii acestora în registrul agricol.  +  Articolul 15Obligaţiile cu privire la registrul agricol vor fi aduse la cunoştinţa cetăţenilor prin grija secretarului comunei, oraşului, municipiului şi al sectorului municipiului Bucureşti, după caz.------------Art. 15 a fost modificat de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009.  +  Capitolul III Raportarea datelor din registrul agricol  +  Articolul 16 (1) Datele centralizate pe comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti se comunică de către secretarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti şi se trimit, după caz, atât direcţiilor teritoriale de statistică, cât şi direcţiilor judeţene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, la termenele prevăzute în normele tehnice de completare a registrului agricol, atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, conform formularelor elaborate de Institutul Naţional de Statistică, după caz. (2) Comunicarea datelor centralizate se face sub semnătura primarului şi a secretarului comunei, oraşului, municipiului şi al sectorului municipiului Bucureşti, după caz. (3) Datele primare înscrise în registrele agricole ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti se transmit în format electronic atât la direcţiile teritoriale de statistică, cât şi la direcţiile agricole pentru dezvoltare rurală, la termenele prevăzute în normele tehnice.------------Art. 16 a fost modificat de pct. 13 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009.  +  Articolul 17Direcţiile teritoriale de statistică, în colaborare cu direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală, verifică şi centralizează pe judeţe şi, respectiv, pe municipiul Bucureşti datele primite şi le transmit Institutului Naţional de Statistică şi prefecţilor, la termenele stabilite în sistemul informaţional statistic.  +  Capitolul IV Dispoziţii finale  +  Articolul 18Registrul agricol se elaborează pentru o perioadă de 5 ani, datele completându-se anual potrivit formularelor aprobate prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 19Încălcarea prevederilor cuprinse în prezenta ordonanţă atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.  +  Articolul 20 (1) Declararea de date neconforme cu realitatea, refuzul de declarare, degradarea, distrugerea sau sustragerea integrală sau parţială a datelor din registrul agricol, refuzul de a prezenta primarului, prefectului şi persoanelor împuternicite de aceştia documentele şi evidenţele necesare în vederea verificării realităţii datelor, nedeclararea la termenele stabilite şi în forma solicitată a datelor care fac obiectul registrului agricol, precum şi neîndeplinirea de către personalul din aparatul de specialitate al primarului cu atribuţii în domeniu a obligaţiilor ce decurg din prezenta ordonanţă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei în cazul persoanelor fizice, iar în cazul persoanelor juridice, cu amendă de la 300 lei la 1.500 lei.(1^1) Neurmărirea de către secretarul comunei, oraşului, municipiului şi al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, a modului cum îşi îndeplineşte sarcinile personalul cu atribuţii privind completarea datelor în registrul agricol sau a modului de păstrare a acestuia se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 250 lei.------------Alin. (1^1) al art. 20 a fost introdus de pct. 14 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009. (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către: a) primar sau persoanele împuternicite de acesta, în cazul persoanelor fizice/juridice obligate să declare date şi informaţii; b) prefect sau persoanele împuternicite de prefect, în cazul personalului din aparatul de specialitate al primarului cu atribuţii în domeniul completării registrului agricol.  +  Articolul 21Sumele provenite din aplicarea amenzilor prevăzute la art. 20 se fac venit la bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz.------------Art. 21 a fost modificat de pct. 15 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009.  +  Articolul 22Prevederile art. 20 referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 23Cheltuielile privind tipărirea şi difuzarea registrelor agricole se vor suporta din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz.------------Art. 23 a fost modificat de pct. 16 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009.  +  Articolul 24Legislaţia subsecventă Ordonanţei Guvernului nr. 1/1992privind registrul agricol rămâne în vigoare până la înlocuirea acesteia în condiţiile prezentei ordonanţe.------------Art. 24 a fost modificat de pct. 17 al articolului unic din LEGEA nr. 98 din 8 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2009.  +  Articolul 25La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 1/1992 privind registrul agricol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 7 aprilie 1992.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------Ministrul agriculturiişi dezvoltării rurale,Dacian CioloşMinistrul internelorşi reformei administrative,Cristian DavidMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 27 august 2008.Nr. 28.-------------